ICCJ. Decizia nr. 2425/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2425/2011
Dosar nr. 17528/3/2009
Şedinţa publică din 29 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Procedura derulată în primă instanţă.
Prin acţiunea formulată, reclamantul B.F.N. a chemat în judecată pe pârâta A.N.I., solicitând anularea Ordinului nr. 698 din 14 aprilie 2009 emis de pârâtă şi comunicat reclamantului la data de 17 aprilie 2009, precum şi obligarea pârâtei la daune morale în sumă de 10.000 RON şi cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a deţinut funcţia publică de inspector de integritate clasa I, grad profesional principal, treapta de salarizare 3, fiind director în cadrul Inspecţiei de Integritate nr. 1 din cadrul Agenţiei până la data de 6 decembrie 2008. La data de 18 martie 2009, prin Ordinul nr. 684, a fost eliberat din funcţia publică în temeiul dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999, ordin pe care l-a atacat la instanţa de contencios administrativ.
Ulterior emiterii ordinului de eliberare din funcţie, prin Ordinul nr. 698 din 14 aprilie 2009, atacat în prezenta cauză, s-a dispus aplicarea sancţiunii disciplinare a mustrării scrise în baza dispoziţiilor art. 77 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999 pentru încălcarea cu vinovăţie a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcţionarilor publici, fapta constând în „refuzul sistematic de a lua cunoştinţă cu privire la calificativul obţinut prin raportul de evaluare pentru anul 2008, în datele de 17 februarie 2009 şi 03 martie 2009".
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta A.N.I. a invocat excepţiile prematurităţii, pe motiv că reclamantul nu a făcut dovada efectuării procedurii prealabile şi a tardivităţii depunerii „contestaţiei", iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa civilă nr. 3834 din 12 octombrie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţiile prematurităţii şi tardivităţii formulării acţiunii, invocate de A.N.I., a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B.F.N., în contradictoriu cu pârâta A.N.I., a anulat Ordinul nr. 698/2009 emis de A.N.I. şi a respins cererea de acordare a daunelor morale, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că excepţia prematurităţii, invocată pe motiv că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, este nefondată. Instanţa a avut în vedere faptul că împotriva Ordinului nr. 698 din 14 aprilie 2009, prin care reclamantul a fost sancţionat cu „mustrare", acesta a formulat contestaţie, înregistrată sub nr. 3361 din 28 aprilie 2009 la autoritatea pârâtă, fiind astfel îndeplinite cerinţele art. 7 din Legea nr. 554/2004, prin contestaţie acesta solicitând să se revină asupra sancţiunii disciplinare dispuse.
Instanţa a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei abateri disciplinare, comunicarea către funcţionarul public a calificativului obţinut ca urmare a evaluării profesionale prezentând relevanţă doar în situaţia în care acesta contestă respectivul calificativ şi sub aspectul momentului de la care poate fi calculat termenul legal de contestare.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că, în situaţia în care reclamantul refuză luarea la cunoştinţă cu privire la cuprinsul respectivului raport de evaluare, autoritatea publică pârâtă avea posibilitatea comunicării acesteia prin poştă cu confirmare de primire, pentru ca funcţionarul public să-şi poată exercita dreptul la apărare.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate că autoritatea pârâtă a înaintat reclamantului raportul de evaluare pentru anul 2008, la data de 20 februarie 2009, prin Poşta Română cu confirmare de primire, precum şi faptul că reclamantul a atacat calificativul obţinut prin contestaţia înregistrată sub nr. 3054 din 17 martie 2009, contestaţie ce i-a fost respinsă de Preşedintele A.N.I., conform adresei din 20 martie 2009.
La pronunţarea hotărârii atacate instanţa a avut în vedere şi împrejurarea că Ordinul nr. 698 din 14 aprilie 2009, de sancţionare a reclamantului cu „mustrare scrisă", a fost emis de A.N.I. ulterior eliberării acestuia din funcţia publică, în temeiul dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999, prin Ordinul nr. 684 din 18 martie 2009 şi astfel punerea în executare a unei astfel de sancţiuni nu ar mai fi posibilă.
Instanţa de fond a respins cererea de acordare a daunelor morale, având în vedere că reclamantul nu a precizat în ce a constat prejudiciul şi nici nu a făcut dovada existenţei acestuia.
3. Recursul declarat de A.N.I.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâta A.N.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9, precum şi art. 3041 C. proc. civ.
Recurenta nu şi-a structurat criticile formulate în motive de recurs, ci a reluat integral toate apărările formulate la judecata în primă instanţă.
Astfel, recurenta a reiterat excepţiile prematurităţii şi tardivităţii acţiunii judiciare, afirmând, pe de o parte că acţiunea a fost înregistrată cu ignorarea dispoziţiilor art. 23 alin. (2) şi (3) din HG nr. 1344/2007 privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină şi pe de altă parte, că demersul judiciar s-a exercitat tardiv în raport cu momentul în care intimatul a luat cunoştinţă de sancţiunea aplicată.
Pe fondul cauzei, de asemenea, nu s-au combătut argumentele Curţii de apel, ci s-au prezentat dispoziţiile legale reţinute în ordinul de sancţionare, conchizându-se în sensul că instituţia a depus toate diligenţele necesare pentru aducerea la cunoştinţa funcţionarului public a raportului de evaluare pentru anul 2008 dar acesta a refuzat să ia cunoştinţă despre acesta.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Argumente de fapt şi de drept relevante.
Intimatul-reclamant B.F.N. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Ordinul nr. 698 din data de 14 aprilie 2009, prin care recurenta-pârâtă A.N.I. l-a sancţionat cu „mustrare scrisă”, conform art. 77 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reţinându-i în sarcină „fapte care constau în refuzul sistematic de a lua la cunoştinţă cu privire la calificativul obţinut prin raportul de evaluare pentru anul 2008, în data de 17 februarie 2009 şi 3 martie 2009, încălcând astfel prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 7/2004 privind codul de conduită a funcţionarilor publici”.
După cum rezultă din expunerea rezumativă a hotărârii Curţii de apel, prezentată la pct. 1.2 din decizie, instanţa a respins excepţiile de procedură invocate de A.N.I. şi a admis acţiunea, anulând sancţiunea aplicată întrucât, în esenţă, fapta imputată nu se circumscrie abaterilor disciplinare la care se referă art. 77 lit. k) din Legea nr. 188/1999 raportat la art. 12 din Legea nr. 7/2004.
Această soluţie este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de recurs.
Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte reţine următoarele:
Referitor la excepţiile reiterate în recurs:
Necontestat, actul administrativ atacat a fost comunicat destinatarului său la data de 17 aprilie 2009, iar acţiunea judiciară a fost înregistrată la data de 27 aprilie 2009, cu respectarea dispoziţiilor art. 80 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, texte legale care stabilesc dreptul funcţionarului public sancţionat disciplinar de a se adresa instanţei de contencios administrativ.
Excepţia prematurităţii invocată de recurentă a fost motivată pe împrejurarea că art. 23 alin. (2) şi (3) din HG nr. 1344/2007 privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină stabilesc că împotriva mustrării scrise funcţionarul nemulţumit trebuie să formuleze contestaţie „în termen de 5 zile lucrătoare de la data comunicării actului administrativ prin care aceasta a fost aplicată” la conducătorul autorităţii sau instituţiei publice.
Acest text cuprins într-un act normativ cu forţă juridică inferioară legii este contrazis însă de un altul – art. 51 din aceeaşi hotărâre de guvern, care revine la regula potrivit căreia „funcţionarul public nemulţumit de sancţiunile aplicate o poate contesta, în condiţiile legii, la instanţa de contencios administrativ competentă”.
În orice caz, apare ca inconsistentă şi invocarea unei alte excepţii, a tardivităţii acţiunii judiciare, prin raportare la aceleaşi dispoziţii: art. 23 alin. (2) şi (3) din HG nr. 1344/2007, în condiţiile în care, în chiar ordinul de sancţionare, la art. 1 alin. (3) emitenta A.N.I. a indicat că:
„Prezentul ordin poate fi contestat în termen de 30 de zile de la data comunicării la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, conform prevederilor Legii nr. 554/2003, cu modificările şi completările ulterioare”.
Or, câtă vreme funcţionarul public a înregistrat cererea de chemare în judecată în termenul şi la organul indicat de recurentă nu i se poate reproşa acestuia exercitarea necorespunzătoare a drepturilor procesuale şi nu poate fi privat de a avea acces la un tribunal în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Nu în ultimul rând, este legal considerentul fondului referitor la formularea unei contestaţii administrative, înregistrată la recurentă sub nr. 3361 din 28 aprilie 2009 datată de autor 27 aprilie 2009, dar nesoluţionată până la judecata recursului, condiţie în care dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 au fost respectate de intimat.
Referitor la fondul cauzei.
Prin Ordinul nr. 698 din data de 14 aprilie 2009, A.N.I. l-a sancţionat pe reclamantul B.F.N. cu mustrare scrisă, reţinând incidenţa art. 77 alin. (2) lit. k) din Legea nr. 188/1999, potrivit căruia:
„(2) Constituie abateri disciplinare următoarele fapte: k) alte fapte prevăzute ca abateri disciplinare în actele normative în domeniul funcţiei publice şi funcţionarilor publici”.
Fapta imputată, prezentată în partea introductivă a pct. 11.1 a fost încadrată de emitentă în prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 7/2004 privind codul de conduită a funcţionarilor publici, potrivit cărora:
„În relaţiile cu personalul din cadrul autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea, precum şi cu persoanele fizice sau juridice, funcţionarii publici sunt obligaţi să aibă un comportament bazat pe respect, bună-credinţă, corectitudine şi amabilitate”.
Contrar celor afirmate la modul generic de recurentă, prima instanţă a stabilit în mod legal că refuzul funcţionarului public de a lua cunoştinţă de calificativul stabilit prin raportul de evaluare pentru anul 2008 nu poate fi circumscris vreunei abateri care vizează cadrul relaţiilor în exercitarea funcţiei publice.
Actul de comunicare sau înştiinţare a funcţionarului public este un act de procedură exterior raportului de serviciu, care se poate îndeplini inclusiv prin poştă, ceea ce s-a şi întâmplat la data de 9 martie 2009, fără ca prin aceasta valorile proteguite prin dispoziţiile legale invocate de recurentă să fie afectate în vreun mod.
În plus, nu există nicio raţiune pentru a considera că actul procedural al comunicării actului administrativ, realizat în scopul satisfacerii exigenţelor dreptului constituţional la informare, ar putea să se transforme într-o obligaţie a destinatarului de a-l primi.
O reflectare a acestui considerent se regăseşte în dispoziţiile art. 92 alin. (2) şi art. 100 alin. (2) din C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie, texte legale care stipulează cu claritate că refuzul primirii actului de procedură se consemnează ca atare de agentul procedural, fără a afecta legalitatea procedurii de comunicare şi deci, cursul procedurii.
Concluzionând, Înalta Curte reţine că soluţia primei instanţe, atât în privinţa rezolvării excepţiilor, cât şi a fondului, este legală, neexistând motive pentru a o modifica sau casa.
Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.
Pentru considerentele expuse la pct. 11.1, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de faţă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.I. împotriva sentinţei civile nr. 3834 din 12 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 2422/2011. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2427/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
---|