ICCJ. Decizia nr. 2421/2011. Contencios. Constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2421/2011
Dosar nr. 10238/2/2009
Şedinţa publică din 29 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 30 octombrie 2009, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei să constate calitatea pârâtului O.N. de colaborator al Securităţii.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pârâtul a fost recrutat, în calitate de gazdă a casei de întâlniri, la data de 25 decembrie 1979, sub numele conspirativ „G.”, pentru efectuarea în condiţii corespunzătoare a întâlnirilor cu persoanele recent introduse în reţeaua informativă.
A mai arătat reclamantul că în perioada 1979-1981, conform relatărilor ofiţerilor, „în casă au fost introduse doar două surse”, iar pentru înlesnirea de culegere de informaţii, realizată de pârât prin punerea la dispoziţie a apartamentului său, acesta a fost recompensat în 1982 şi în 1983; că ofiţerii au considerat că această casă oferă foarte bune condiţiuni pentru munca cu reţeaua informativă, fapt confirmat şi prin recompensarea în continuare a pârâtului şi în 1984, respectiv 1986; că în casă au fost introduse sursele „B.”, „L.” şi „O.”.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, arătând în esenţă că nu şi-a pus locuinţa la dispoziţia organelor de securitate, depunând la dosar, în susţinerea poziţiei sale, mai multe declaraţii de martor autentificate.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 2723 din 8 iunie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul O.N.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Raportul întocmit la data de 28 decembrie 2009, depus la dosar, consemnează că pârâtul a fost de acord să pună apartamentul său la dispoziţia organelor de Securitate, iar în notele de analiză care au urmat raportului se precizează, în termeni generali, că în situaţia casei de întâlniri nu au intervenit mutaţii care să afecteze folosirea locuinţei şi că, uneori, pârâtul a fost recompensat pentru serviciile sale.
Instanţa a constatat însă, din coroborarea probelor administrate în cauză, că pârâtul nu a acceptat să pună apartamentul său la dispoziţia organelor de Securitate, situaţie care face inaplicabile în cauză prevederile art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, concluzie întărită de faptul că la dosar nu există nici un înscris care să conţină acordul expres al pârâtului, dar şi de faptul că la dosarul personal al acestuia nu există nicio dovadă că ar fi fost recompensat pentru serviciile sale, contrar afirmaţiilor ofiţerului care a întocmit toate rapoartele şi notele de analiză.
Având în vedere considerentele expuse, instanţa a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile pentru ca pârâtul să fie considerat colaborator al Securităţii, în sensul OUG nr. 24/2008, motiv pentru care a respins acţiunea ca neîntemeiată.
3. Recursul exercitat de reclamant
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, potrivit art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul - reclamant a arătat că instanţa de fond a respins în mod nejustificat acţiunea, neţinând seama de împrejurarea că, pe de o parte, punerea la dispoziţia securităţii a unui spaţiu deţinut de pârât este dovedită şi pe de altă parte, că pentru ipoteza punerii la dispoziţia Securităţii a unui anumit spaţiu, avută în vedere în ultima teză a art. 2 lit. b) din OUG nr. 24/2008, legiuitorul nu a considerat necesară întrunirea altor condiţii pentru a se reţine calitatea de colaborator al Securităţii.
În acest context, recurentul - reclamant a arătat că instanţa şi-a întemeiat soluţia pe două declaraţii date de ofiţerul de securitate care a folosit locuinţa intimatului - pârât, declaraţii a căror credibilitate este afectată de caracterul lor lacunar şi contradictoriu şi care nu au fost corelate cu celelalte probe, din care rezulta folosirea spaţiului şi recompensarea materială a titularului lui.
Totodată, recurentul - reclamant a făcut referire la o decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-o speţă pe care o consideră identică, în care instanţa de recurs a confirmat interpretarea pe care Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a dat-o art. 2 lit. b) ultima teză din OUG nr. 24/2008, arătând că „în sensul legii pentru reţinerea calităţii de colaborator al securităţii era necesar ca înlesnirea activităţii de culegere de informaţii de la reţeaua informativă să se facă prin punerea la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu deţinut şi punerea la dispoziţia Securităţii a spaţiului respectiv să se facă voluntar”.
3. Apărările intimatului-pârât
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod temeinic şi legal că în cauză nu sunt întrunite condiţiile pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, în lipsa unei probe privind punerea voluntară a spaţiului la dispoziţia Securităţii.
Răspunzând criticilor formulate în recurs, intimatul-pârât a arătat că probele administrate dovedesc, fără echivoc, opunerea sa la folosirea apartamentului pentru culegerea de informaţii, că instanţa de fond a avut în vedere întreg probatoriul cauzei şi că declaraţiile fostului ofiţer de Securitate şi înscrisurile depuse la dosar au fost interpretate în mod adecvat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Potrivit art. 2 lit. b) teza penultimă din OUG nr. 24/2008, „colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea (…)”.
Este adevărat că, aşa cum susţine recurentul-pârât, ipoteza normei citate este îndeplinită dacă persoana în cauză a pus voluntar spaţiul deţinut, indiferent cu ce titlu, la dispoziţia Securităţii, legiuitorul neimpunând alte condiţii, legate de folosirea efectivă a spaţiului în scopul menţionat sau de furnizare de informaţii de către deţinătorul spaţiului.
Critica legată de interpretarea şi aplicarea prevederii legale menţionate este însă nefondată, pentru că, la pronunţarea soluţiei, instanţa de fond nu a avut în vedere neîndeplinirea unor cerinţe suplimentare, neimpuse de legiuitor, ci a înseşi condiţiei pe care Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii o indică, în mod just, ca fiind necesară şi suficientă, aceea a existenţei unei manifestări de voinţă a intimatului – pârât în sensul punerii locuinţei sale la dispoziţia Securităţii.
Concluzia la care a ajuns judecătorul fondului este întemeiată pe o interpretare corectă a probelor cauzei, privite în ansamblul lor şi corelate în mod logic, instanţa de control judiciar împărtăşind punctul de vedere că, în lipsa unui angajament emanând de la intimatul - pârât, raportul şi notele de analiză întocmite, în termeni generali, de lucrătorul de securitate, nu sunt în măsură să formeze o convingere în sensul punerii voluntare a locuinţei la dispoziţia Securităţii, care să ducă la constatarea calităţii de colaborator al Securităţii.
Acesta este, de altfel, elementul distinctiv esenţial pe care îl prezintă cauza de faţă în raport cu cea soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 5922 din 18 decembrie 2009, citată în motivele de recurs şi în care se reţine existenţa angajamentului scris al persoanei în cauză, motiv pentru care, contrar susţinerilor recurentului-pârât, între cele două speţe nu există similitudine.
Nici critica legată de modul în care prima instanţă a interpretat probele, în special declaraţiile date de fostul lucrător de securitate G.A., nu este întemeiată. Verificând conţinutul declaraţiilor olografe date în cursul anului 2007, cu prilejul unor verificări efectuate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, de numiţii G.A., V.A. (fost ofiţer de Securitate) şi V.M. şi al declaraţiilor autentificate, date după învestirea instanţei, de G.A., A.V., N.F., R.I. şi R.N., Înalta Curte reţine că acestea conţin elemente de detaliu şi se corelează între ele, conducând, toate, la concluzia că intimatul-pârât nu şi-a manifestat voinţa de a pune locuinţa la dispoziţia Securităţii, ci a reclamat folosirea ei de către afinul său G.A. fără a i se fi cerut acordul.
În ceea ce priveşte recompensarea materială a intimatului-pârât, Înalta Curte constată că la dosar nu există nici un înscris care să ateste primirea unor sume de către acesta, singurele dovezi prezentate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii fiind menţiunile întocmite în mod unilateral de ofiţerul de Securitate G.A. în nota de analiză a activităţii.
Valoarea probatorie a notei de analiză a fost apreciată corect de judecătorul fondului, în contextul în care, aşa cum s-a arătat anterior, în cauză nu există un acord expres al intimatului – pârât sau o dovadă a încasării unor sume în schimbul punerii spaţiului la dispoziţia Securităţii.
2. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate în recurs.
Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, neexistând motive pentru reformarea sentinţei atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 3041 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 2723 din 8 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2420/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2422/2011. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
