ICCJ. Decizia nr. 2435/2011. Contencios
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2435/2011
Dosar nr. 531/39/2010
Şedinţa publică de la 29 aprilie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Procedura derulată în faţa primei instanţe
Prin acţiunea formulată, reclamanta C.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală şi Autoritatea Naţională a Vămilor, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună revocarea în totalitate a Ordinului nr. 5207 din 28 aprilie 2010, repunerea reclamantei în funcţia publică de conducere de şef birou la Biroul Supraveghere Produse Accizate din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Suceava şi acordarea drepturilor salariale prevăzute prin Ordinul de numire nr. 3747 din 31 decembrie 2009 .
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este angajată în funcţia de inspector vamal asistent la Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Suceava din cadrul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, iar prin Ordinul nr. 5207 din 28 aprilie 2010 s-a dispus, începând cu data de 16 aprilie 2010, încetarea prevederilor Ordinului nr. 3747 din 31 decembrie 2009 al Vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prin care a fost promovată temporar, pe o perioadă de 6 luni, începând cu data de 1 ianuarie 2010, în funcţia publică de conducere de şef birou la Biroul Supraveghere Produse Accizate din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Suceava, măsură luată cu încălcarea prevederilor art. 97 lit. a) şi art. 98 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 188/1999, conform cărora raportul de serviciu existent încetează de drept la data expirării termenului în care a fost ocupată pe perioadă determinată funcţia publică.
Reclamanta a mai arătat că din conţinutul Ordinului nr. 5207 reiese că începând cu data de 16 aprilie 2010 se constată încetarea prevederilor Ordinului nr. 3747 din 31 decembrie 2009, dar nu sunt arătate motivele ce au stat la baza aplicării măsurii de schimbare din funcţie înainte de împlinirea termenului legal de drept, respectiv data de 1 iulie 2010.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motivat de lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 294 din 20 decembrie 2010 Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal:
- a respins excepţia inadmisibilităţii formulării cererii introductive, invocată de pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti,
- a admis în parte cererea formulată de reclamanta C.R., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti şi Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti,
- a anulat Ordinul nr. 5207 din 28 aprilie 2010 emis de pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor Bucureşti,
- a respins cererea de repunere în funcţia publică de şef birou la Biroul Supraveghere Produse Accizate din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Suceava ca fiind rămasă fără obiect,
- a obligat pârâtele să plătească reclamantei despăgubiri civile constând în diferenţa dintre drepturile salariale cuvenite în calitate de şef birou şi drepturile salariale efectiv plătite pentru perioada 1 aprilie 2010-30 iunie 2010,
- a obligat pârâtele să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 400 RON.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, la data de 07 mai 2010, reclamanta s-a adresat cu plângere administrativă prealabilă formulată împotriva Ordinului nr. 5207 din 28 aprilie 2010 al vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, iar prin adresa din 13 mai 2010, pârâta a comunicat reclamantei respingerea plângerii sale, cu motivarea că aceasta ar fi lipsită de obiect.
Instanţa a constatat că reclamanta a formulat plângerea prealabilă cu respectarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, aşa încât a respins excepţia invocată de pârâtă.
S-a mai reţinut în considerentele hotărârii atacate faptul că la data la care a fost emis Ordinul nr. 5031 din 15 aprilie 2010 de promovare temporară a altei persoane pe funcţia de conducere deţinută de reclamantă, această funcţie nu era vacantă, întrucât perioada pentru care fusese numită reclamanta expira la data de 30 iunie 2010, astfel că rezultă că Ordinul nr. 5031 din 15 aprilie 2010 a fost dat cu încălcarea legii.
Instanţa de fond a apreciat că numirea unei alte persoane pe funcţia de conducere nu poate constitui motiv temeinic de eliberare din funcţie, înainte de expirarea termenului pentru care a fost numită, a persoanei care o deţine în temeiul unui act de numire legal.
Faţă de cele arătate, instanţa, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a admis primul capăt de cerere şi a dispus anularea Ordinului nr. 5207 din 28 aprilie 2010.
Referitor la cererea de repunere în funcţia deţinută anterior emiterii Ordinului nr. 5207 din 28 aprilie 2010, instanţa a constatat că perioada de 6 luni, pentru care reclamanta a fost numită în funcţie prin Ordinul nr. 3474 din 31 decembrie 2009, a expirat la data de 30 iunie 2010, astfel că cererea de repunere în funcţia de conducere deţinută a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect.
Instanţa a apreciat că, întrucât prin emiterea Ordinului nr. 5207 din 28 aprilie 2010 reclamanta nu a beneficiat de drepturile salariale aferente funcţiei de conducere, conform art. 92 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, în perioada 16 aprilie 2010-30 iunie 2010, cererea de despăgubiri formulată de reclamantă este parţial întemeiată, astfel că a admis-o, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.
3. Recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Naţională a Vămilor
Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat recurs atât pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cât şi pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, şi invocând, în drept, motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ..
Ambele recurente susţin că prima instanţă a interpretat greşit prevederile art. 92 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/1999, considerând că acestea conferă persoanei care are competenţa numirii în funcţia publică, dreptul de a dispune oricând în interiorul termenului de recomandare de 6 luni, numirea unei alte persoane în funcţia de conducere.
În speţă, în locul intimatei a fost numită o altă persoană cu un grad profesional superior celui deţinut de intimată iar măsura a fost dispusă în baza art. 13 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 109/2009, pentru eficientizarea activităţii. De altfel, mai arată cele două recurente, intimata a fost promovată ulterior în funcţia publică de conducere de şef birou la Biroul de Inspecţie Fiscală şi Control Ulterior din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Suceava.
Recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat critici suplimentare în privinţa obligării sale la plata diferenţelor de drepturi salariale, considerând că nu le datorează pentru că ordinul atacat este legal dar şi în partea privitoare la cheltuielile de judecată, afirmând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 274 alin. (1) C. proc. civ..
4. Apărările intimatei C.R.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 aprilie 2011, intimata C.R. a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Intimata a arătat că prin Ordinul nr. 5031 din 15 aprilie 2010 emis de vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pe funcţia de conducere pe care o deţinea, a fost promovată temporar o altă persoană deşi funcţia nu era vacantă şi nici nu au existat motive temeinice de eliberare din funcţie înainte de expirarea termenului pentru care a fost numită.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărării cuprinse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate Ordinul nr. 5207 din 28 aprilie 2010 emis de vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, prin care, „începând cu data de 16 aprilie 2010 se constată încetarea prevederilor Ordinului nr. 3747 din 31 decembrie 2009 al vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală”.
Potrivit acestui din urmă act administrativ, intimata-reclamantă fusese promovată temporar pe o perioadă de 6 luni, în funcţia publică de conducere de şef birou la Biroul Supraveghere Produse Accizate din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Suceava, începând cu data de 1 ianuarie 2010.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că ordinul atacat este nelegal întrucât nu se poate dispune eliberarea din funcţia de conducere a unei persoane, înainte de expirarea termenului pentru care a fost numită, cu motivarea că, între timp, s-a emis un alt ordin de numire temporară a unei alte persoane în aceeaşi funcţie.
Această soluţie este, contrar celor afirmate de recurente, legală.
Potrivit dispoziţiilor art. 92 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în forma în vigoare la data emiterii actului administrativ:
(1) Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere vacante sau temporar vacante se realizează prin promovarea temporară a unui funcţionar public care îndeplineşte condiţiile de studii şi de vechime în specialitatea studiilor pentru ocuparea funcţiei publice şi care nu are o sancţiune disciplinară aplicată, care nu a fost radiată, în condiţiile prezentei legi;
(2) Dacă funcţia publică este vacantă, măsura prevăzută la alin. (1) se dispune de către persoana care are competenţa numirii în funcţia publică, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic(...)".
Prevederea citată nu poate fi interpretată în sensul că funcţionarul public exercită funcţia de conducere, în limita termenului de 6 luni, doar atât timp cât apreciază persoana care are competenţa numirii, pentru că un astfel de drept afectat de o condiţie pur protestativă (şi voluero) este incompatibil cu materia examinată.
La momentul emiterii ordinului de numire în funcţie, 31 decembrie 2009, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a dispus de o marjă largă de apreciere.
Însă odată adoptat actul administrativ, în perioada celor 6 luni, el nu mai putea fi revocat ori modificat în privinţa perioadei decât cu condiţia dovedirii unor motive temeinice. Cu alte cuvinte, intimata-reclamantă era îndreptăţită la menţinerea status-quo-ului creat prin Ordinul nr. 3747 din 31 decembrie 2009 al vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi orice modificare intempestivă trebuia justificată.
Or, în speţă, unicul motiv invocat chiar în preambulul ordinului atacat, viza numirea unei alte persoane, tot temporar, pe aceeaşi funcţie. O astfel de manieră de organizare a activităţii este însă incompatibilă cu principiile Legii nr. 188/1999 şi ale administraţiei publice în general.
Nici dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. a) din H.G. .nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, invocate abia în etapa judiciară, nu pot justifica măsura administrativă dispusă, câtă vreme nu se poate afirma că prin numirea în funcţia de conducere a unei persoane cu un grad profesional superior s-ar „eficientiza activitatea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a unităţilor subordonate”, mai ales că, ulterior, intimata a fost din nou numită într-o funcţie publică de conducere similară.
În fine, actul administrativ atacat trebuia anulat şi pentru că încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, prevăzut în art. 15 alin. (2), ca şi în art. 1 C. civ..
Astfel, actul a fost emis la data de 28 aprilie 2010, fiind comunicat intimatei sub semnătură la data de 29 aprilie 2010 dar efectele sale s-au produs începând cu data de 16 aprilie 2010.
Ca o consecinţă a anulării actului administrativ, în mod legal au fost obligate pârâtele, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, la plata unor despăgubiri constând în diferenţele de drepturi salariale cuvenite pentru perioada 16 aprilie 2010-30 iunie 2010.
Cât priveşte cheltuielile de judecată în cuantum de 400 RON, şi acestea au fost legal stabilite, întrucât pârâtele „au căzut în pretenţii”, pierzând procesul.
În speţă, nu se pune problema diminuării lor potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., câtimea fiind rezonabilă în raport de valoarea pricinii şi munca avocatului.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. 11.1, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, se vor respinge recursurile de faţă ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de Autoritatea Naţională a Vămilor împotriva sentinţei nr. 294 din 20 decembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal , ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2227/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2439/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
