ICCJ. Decizia nr. 2458/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2458/2011
Dosar nr. 179/43/2010
Şedinţa publică de la 03 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, reclamanta A.G.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, anularea Ordinului nr. 69553 din 23 aprilie 2009, prin care s-a desfiinţat postul său anterior de Director Executiv Adjunct al D.S.V.S.A. Harghita, post de funcţionar public şi a fost încadrată ca Director coordonator adjunct sanitar veterinar de categoria „personal contractual”, reîncadrarea reclamatei în funcţia deţinută de drept anterior deciziei atacate şi acordarea daunelor materiale în sumă de 5.224 RON pentru perioada 25 mai 2009-31 martie 2010 şi în continuare, lunar, câte 342 RON, până la egalizarea salariului.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a solicitat respingerea cererii, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 115 din 10 septembrie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii invocată prin întâmpinare şi a respins, ca inadmisibilă, cererea în contencios administrativ formulată de către reclamanta A.G.C. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta nu se află în situaţia prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, întrucât acţiunea sa nu este îndreptată împotriva O.U.G. nr. 37/2009, ci este o acţiune îndreptată împotriva unui act administrativ individual, respectiv Ordinul nr. 69553 din 23 aprilie 2009.
Pe cale de consecinţă, Curtea a apreciat că reclamanta avea posibilitatea juridică de a introduce plângerea prealabilă în termenul şi condiţiile stabilite de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi ulterior, o acţiune în contencios administrativ însoţită de excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 şi O.U.G. nr. 105/2009.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, a formulat recurs reclamanta A.G.C., invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 din C. proc. civ..
În dezvoltarea primului motiv de nelegalitate, recurenta precizează că instanţa de fond a reţinut corect faptul că „au fost invocate prevederile art. 9 pct. 4 şi 5 din Legea nr. 554/2004, conform cărora acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă în limitele unui termen de decădere de un an calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of., acesta fiind 07 octombrie 2010 şi 06 noiembrie 2010”. Totuşi, susţine recurenta, în mod nelegal, Curtea de Apel a omis să analizeze incidenţa dispoziţiilor legale menţionate, care au reprezentat însuşi temeiul contestaţiei formulate.
Pe de altă parte, recurenta susţine că prima instanţă a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, reţinând faptul că acţiunea este îndreptată împotriva unui act administrativ individual, respectiv Ordinul nr. 69553 din 23 aprilie 2009, în condiţiile în care, anterior introducerii acţiunii, Ordonanţa nr. 37 din 22 aprilie 2009, care a stat la baza emiterii Ordinului nr. 69553 din 23 aprilie 2009, fusese deja declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009 a Curţii Constituţionale, astfel încât nu se mai impunea invocarea nelegalităţii acesteia.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a dispoziţiilor art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Înalta Curte constată că instanţa de fond, în mod greşit, a considerat că reclamanta nu se află în situaţia prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, Curtea apreciază că, în litigiul dedus judecăţii, sunt incidente dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că „În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of.".
În aceste condiţii, este indiscutabil că, utilizând sintagma „direct la instanţa de contencios administrativ competentă", legiuitorul a înţeles să deroge de la dispoziţiile din Legea contenciosului administrativ care reglementează obligativitatea procedurii prealabile, condiţiile de admisibilitate a acţiunii întemeiate pe prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 - ce se cer a fi întrunite cumulativ - fiind existenţa unei decizii de declarare a neconstituţionalităţii unei ordonanţe sau dispoziţii dintr-o ordonanţă care sunt vătămătoare ale unui drept sau unui interes legitim al unei persoane şi introducerea acţiunii în contencios administrativ într-un termen de decădere de un an de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în M. Of..
Prin Ordinului nr. 69553 din 23 aprilie 2009, recurenta-reclamantă A.G.C. a fost eliberată din funcţia publică de conducere de director executiv adjunct al D.S.V.S.A. Harghita.
Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale, art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3)-(7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, precum şi art. 7 alin. (6) din H.G. nr. 8/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii se impune prezentarea unor scurte consideraţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi O.U.G. nr. 105/2009.
Din interpretarea logico-juridică a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În speţa de faţă, recurenta-reclamantă a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie, temeiul juridic fiind art. 1 şi art. 9 din Legea nr. 554/2004.
După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituţională, prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
Având în vedere toate considerentele expuse şi constatând că, respingând ca inadmisibilă acţiunea formulată în contradictoriu cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, în temeiul art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1), (2) şi (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de A.G.C. împotriva sentinţei nr. 115 din 10 septembrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 03 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2441/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2486/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
