ICCJ. Decizia nr. 2439/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2439/2011
Dosar nr. 72/35/2011
Şedinţa publică de la 29 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată. Procedura derulată de prima instanţă
Prin acţiunea formulată, reclamanta SC I. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, suspendarea executării dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală din 14 decembrie 2010, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, până la soluţionarea pe fond a cauzei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în perioada 20 iulie 2009-21 iulie 2009 şi 16 februarie 2010-11 august 2010, societatea a fost supusă unei inspecţii fiscale generale, desfăşurată de către reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Activitatea de Inspecţie Fiscală - Regiunea IX Arad, în urma căreia a fost emisă decizia de impunere din 20 august 2010, în baza raportului de inspecţie fiscală din 20 august 2010.
Obiectul controlului a constat în verificarea pentru perioada 01 ianuarie 2004-31 decembrie 2008 a ansamblului declaraţiilor fiscale şi operaţiunilor relevante pentru impozitele, taxele, contribuţiile sociale şi alte venituri datorate bugetului general consolidat al statului, verificarea modului de conformare fiscală, verificarea modului de organizare şi de conducere a evidenţei fiscale şi contabile.
Reclamanta a arătat că în urma inspecţiei fiscale s-au stabilit în sarcina societăţii obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 27.484.665 RON.
Prin sentinţa nr. 312/CA/2010, în şedinţa publică din 24 noiembrie 2010, instanţa a admis cererea şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 20 august 2010 şi a raportului de inspecţie fiscală din 20 august 2010, emise de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, până la pronunţarea instanţei de fond.
Ulterior pronunţării acestei sentinţe, în data de 28 decembrie 2010, cu adresa din 14 decembrie 2010, înregistrată din 28 decembrie 20101, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a comunicat Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală din 14 decembrie 2010, care a fost înregistrată la SC I. SA, din 28 decembrie 2010.
Reclamanta a susţinut că, în situaţia în care prin sentinţa nr. 312/CA/2010, instanţa a constatat ca fiind temeinică suspendarea executării deciziei de impunere din 20 august 2010 şi a raportului de inspecţie fiscală din 20 august 2010, fiind întrunite condiţiile cerute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru aceleaşi motive se justifică şi suspendarea executării dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală din 14 decembrie 2010 şi a tuturor actelor subsecvente, până la pronunţarea instanţei de fond.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea cererii de suspendare, arătând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea Curţii de apel
Prin sentinţa nr. 49/CA/2011-PI din 15 februarie 2011 Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC I. SA, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi a dispus suspendarea Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală din 14 decembrie 2010, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi comunicată reclamantei cu adresa din 14 februarie 2010, până la soluţionarea pe fond cauzei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că în speţă sunt îndeplinite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004 referitoare la cazul bine justificat şi la paguba iminentă.
Astfel, instanţa a constatat că prin sentinţa nr. 312/CA din 24 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, pronunţată în Dosar nr. 953/35/2010, a fost admisă cererea reclamantei SC I. SA şi s-a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 20 august 2010 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală din 20 august 2010, acte administrative premergătoare întocmirii Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală din 14 decembrie 2010, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi comunicată reclamantei cu adresa din 14 februarie 2010.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, instanţa a reţinut că în speţă este îndeplinită şi această condiţie, întrucât a fost emisă adresa de înfiinţare a popririi asiguratorii asupra disponibilităţilor băneşti ale reclamantei, iar prin executarea silită a obligaţiilor fiscale suplimentare, există riscul ca societatea să ajungă în imposibilitatea de a-şi desfăşura obiectul de activitate, respectiv în imposibilitatea onorării obligaţiilor contractuale asumate.
3. Recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Recurenta şi-a structurat criticile formulate în trei motive de recurs, corespunzătoare condiţiilor impuse de lege pentru acordarea suspendării executării actelor administrativ fiscale, după cum urmează:
3.1. Nerespectarea dispoziţiilor art. 215 alin. (2) C. proc. fisc..
Recurenta consideră că suma plătită cu titlu de cauţiune în Dosarul nr. 953/35/2010, dovedită prin ataşarea unei recipise la dosarul de faţă nu satisface exigenţa textului de lege invocat.
3.2. Nu s-a făcut dovada cazului bine justificat
Argumentele instanţei în această privinţă, bazate pe pronunţarea sentinţei nr. 312 din 24 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea nu mai subzistă întrucât prin Decizia nr. 1205 din 1 martie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, modificând sentinţa în sensul respingerii cererii de suspendare a executării. Or, până la anularea actelor administrative fiscale de către o instanţă de judecată, ele se bucură de prezumţia de legalitate.
3.3. Nu s-a probat paguba materială
Recurenta afirmă că intimata nu a prezentat dovezi care să poată fi circumscrise definiţiei cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004. În măsura în care actele vor fi anulate sumele plătite vor putea fi recuperate conform Ordinului nr. 1889/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget.
4. Apărările formulate de SC I. SA
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 20 aprilie 2011 intimata SC I. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a arătat că a înregistrat contestaţia administrativă din 21 septembrie 2010 dar nici până la această dată nu a fost soluţionată.
Referitor la cauţiune, intimata a susţinut că în cererea precedentă de suspendare a executării a achitat o sumă cu acest titlu şi având în vedere că, în esenţă, obiectul celor două cereri este similar nu mai consideră necesară consemnarea unei noi sume.
Cât priveşte cele două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, intimata şi-a însuşit considerentele Curţii de apel, insistând asupra impactului economic şi social pe care l-ar genera punerea în executare a dispoziţiei fiscale.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru argumentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Intimata-reclamantă SC I. SA a solicitat suspendarea executării dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală din 14 decembrie 2010, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili invocând, în drept, dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi art. 215 C. proc. fisc..
Prin actul administrativ fiscal indicat, s-au stabilit în sarcina societăţii comerciale obligaţii fiscale suplimentare în sumă de 27.484.665 RON care au fost contestate pe cale administrativă.
Prima instanţă, pe baza argumentelor expuse rezumativ la pct. 1.2 din decizie a considerat că sunt îndeplinite toate condiţiile impuse de lege pentru acordarea suspendării.
Această concluzie nu este împărtăşită şi de instanţa de recurs care reţine că în cauză nu s-a făcut dovada „cazului bine justificat” şi, deci, că acest motiv de recurs este fondat.
Referitor la cazul bine justificat
Potrivit definiţiei legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, se circumscriu cazului bine justificat „ împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ”.
În această materie, doctrina şi jurisprudenţa au relevat că judecătorul nu poate face decât o analiză sumară a aparenţei dreptului pe baza susţinerilor părţilor, fără a putea tranşa chestiuni care ţin de legalitatea actului administrativ. Or, toate aspectele invocate de intimata-reclamantă în privinţa modului în care organul fiscal a procedat la reîntregirea bazei de calcul a impozitului pe profit, prin stabilirea nedeductibilităţii unor cheltuieli fără a lua în considerare unele acte juridice încheiate de aceasta cu partenerii comerciali, sunt probleme de fond care nu pot fi lămurite în acest cadru procesual şi doar la o simplă „pipăire”.
În această privinţă, unicul argument al primei instanţe s-a fondat pe împrejurarea că prin sentinţa nr. 312/CA/24 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, s-a admis cererea de suspendare a executării deciziei de impunere din 20 august 2010 şi a raportului de inspecţie fiscală din aceeaşi dată, acte care au stat la baza emiterii dispoziţiei în discuţie însă, prin Decizia nr. 1205 din 1 martie 2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, respingând cererea de suspendare.
Referitor la plata cauţiunii
Acest motiv de recurs nu este fondat, câtă vreme la dosarul cauzei s-a depus recipisa de consemnare a sumei de 1.000.000 RON, cu titlu de cauţiune.
Este adevărat că, formal, această cauţiune s-a plătit în Dosarul nr. 953/35/2010 al Curţii de Apel Oradea având ca obiect suspendarea executării celor două acte anterior indicate, din data de 20 august 2010 însă în cauză nu poate fi ignorată împrejurarea că dispoziţia fiscală din 14 decembrie 2010 s-a întemeiat pe acestea, preluând măsurile dispuse.
În plus, teza recurentei este excesivă şi în raport de prevederile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., care corelează cauţiunea cu „cuantumul sumei contestate” iar nu cu actul administrativ fiscal în sine. Or, în privinţa sumei contestate, recurenta nu a combătut considerentul Curţii de apel referitor la faptul că actele enumerate vizează, în realitate, acelaşi debit.
Referitor la paguba iminentă
Analiza criticilor expuse în cuprinsul acestui motiv a devenit de prisos în raport cu cele arătate în precedent, câtă vreme legiuitorul a impus îndeplinirea cumulativă a condiţiilor arătate.
Ca atare, chiar şi în situaţia în care Înalta Curte ar considera justificate elementele prezentate de intimată în dovedirea condiţiei definite de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, totuşi suspendarea executării actului administrativ fiscal nu ar putea fi acordată.
2. Temeiul legal al soluţiei pronunţate în recurs
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. şi art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul de faţă, modificându-se sentinţa în sensul respingerii cererii de suspendare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală- Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei nr. 49/CA/2011-PI, din 15 februarie 2011 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC I. SA Bihor, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2435/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2440/2011. Contencios → |
|---|
