ICCJ. Decizia nr. 247/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 247/2011
Dosar nr. 6831/2/2009
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul G.I.V. a chemat în judecată Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru acordarea despăgubirilor în numerar, solicitând obligarea acestei autorităţi să-i plătească despăgubiri în numerar în cuantum de 44.676 lei cu dobânda legală aferentă, sumă actualizată cu rata inflaţiei, calculată de la data scadenţei, până la data plăţii efective, precum şi daune interese compensatorii de 200 lei/ zi întârziere de la data emiterii deciziei şi până la plata efectiv.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Decizia Comisiei Centrale nr. 3363/ F din 8 iulie 2008 i-au fost acordate despăgubiri în cuantum de 44.676 lei însă, până în prezent acestea nu i-au fost achitate.
A precizat reclamantul că s-a adresat autorităţii pârâte cu o cerere de urgentare a acordării despăgubirilor la care a primit răspuns, solicitându-i-se a indica codul I.B.A.N., obligaţie ce şi-a îndeplinit-o.
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prematurităţii formulării acţiunii iar cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 264 din 19 ianuarie 2010 a respins excepţia prematurităţii acţiunii formulată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de G.I.V.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Referitor la excepţia prematurităţii formulării acţiunii invocată de pârâtă şi motivată de faptul că emiterea unui titlu de plată şi plata despăgubirilor în numerar se dispune în termen de 15 zile de la existenţa disponibilităţilor băneşti în contul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor s-a reţinut a fi neîntemeiată, având în vedere că, în realitate, reprezintă o apărare de fond, aceeaşi argumentaţie fiind reluată de pârâtă cu privire la fondul cererii de chemare în judecată.
Cu privire la cererea reclamantului, prima instanţă a apreciat a fi neîntemeiată.
Reclamantului G.I.V., prin Decizia Comisiei Centrale nr. 3363/ F din 8 iulie 2008 i s-a emis titlu de despăgubire, în cuantum de 44.676 lei conform raportului de evaluare din 26 mai 2008, acesta formulând cerere de opţiune pentru primirea exclusivă de despăgubiri în numerar, la data de 4 august 2008 potrivit dispoziţiilor art. 181din Legea nr. 247/2005 Titlul VII.
Potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (2) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, dacă titularul despăgubirilor optează pentru primirea exclusiv de despăgubiri în numerar, se prezintă personal sau prin mandatar, cu procură autentică, la Direcţie, care, după reţinerea titlului de despăgubiri în original, îi va transfera despăgubirea în numerar în termen de 15 zile calendaristice de la data existenţei disponibilităţilor financiare.
Cum reclamantului, plata despăgubirilor în numerar aferente primei tranşe a fost efectuată până la dosarul de opţiune, înregistrat cu nr. 3445 din 24 martie 2008, acesta având cererea de opţiune înregistrată din 4 august 2008, autoritatea pârâtă nu poate fi obligată să plătească reclamantului suma reprezentând despăgubirile corespunzătoare lunii august în condiţiile în care disponibilităţile financiare au permis plata sumelor pentru opţiunile existente la nivelul lunii martie 2008.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs G.I.V., criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii.
S-a precizat în motivele de recurs că prima instanţă nu a analizat corect probele administrate, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nefăcând dovada disponibilităţilor financiare pentru ca instanţa de fond să-şi poată forma convingerea lipsei disponibilităţilor financiare la momentul actual.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 264/2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de G.I.V., reţinând că pârâta nu poate fi obligată să-i achite acestuia suma reprezentând despăgubiri pentru luna august, în condiţiile în disponibilităţile financiare au permis plata sumelor până în martie 2008.
Referitor la excepţia de prematuritate a acestei acţiuni, corect a fost respinsă de instanţa de fond, atâta vreme cât ea este de fapt o apărare pe fond şi nu o excepţie avându-se în vedere că prin întâmpinarea pe fondul acţiunii aceeaşi argumentaţie a fost folosită de parte.
Conform Legii nr. 247/2005, Titlul VII a fost emisă Decizia de despăgubire nr. 3363/2008 pentru suma de 44.676 lei.
Recurentul a optat pentru plata în numerar şi pentru prima tranşă s-a efectuat plata .
Creanţa recurentului se poate aprecia ca fiind împlinită în termen de 2 ani de la emiterea titlului de plată potrivit dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
Conform art. 18 din Legea nr. 247/2005, după emiterea titlurilor de despăgubiri, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, va emite titlu de conversie şi/ sau de plată.
Conform art. 181 alin. (2), titularul titlului de despăgubiri care optează pentru primirea de despăgubiri în numerar se va prezenta la Direcţie pentru îndeplinirea formalităţilor în 15 zile de la data existenţei disponibilităţilor financiare.
Recurentul a optat pentru plata în numerar la 4 august 2008, plata primei tranşe s-a efectuat conform actelor existente la dosar însă pentru luna august intimata nemaiavând disponibilităţi financiare nu a putut fi obligată la plată, întrucât condiţiile economice nu i-au permis, autoritatea naţională trebuind să dispună nu doar de măsuri care să garanteze drepturile patrimoniale, dar şi de timp necesar pentru aplicarea acestora.
Este ceea ce de fapt consfinţeşte art. 1 din Protocolul 1 şi se concretizează în necesitatea existenţei unui raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit, fără a se aduce atingere drepturilor fundamentale ale persoanei.
Desigur, în speţă nu există un refuz al autorităţii administrative de a emite titlul de plată, criteriul fiind ordinea înregistrării cererilor de opţiune potrivit art. 182 din HG nr. 128/2008.
Recurentul a formulat cerere de opţiune pentru primirea exclusivă de despăgubiri în numerar, prima tranşă a fost efectuată, pentru luna august, astfel încât corect instanţa de fond a apreciat că în speţă, autoritatea administrativă nu are o culpă în cauza de faţă, care să conducă la ideea unui refuz nejustificat de natură a-l prejudicia pe recurent într-un drept al său protejat de lege.
Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de G.I.V., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.I.V. împotriva Sentinţei nr. 264 din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 243/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 254/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
---|