ICCJ. Decizia nr. 254/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 254/2011
Dosar nr. 1159/42/2009
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, iniţial, pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. 4275/120/2009, reclamanţii C.I.H. şi C.I. au chemat în judecată pe pârâţii Statul român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să fie obligată să emită titlurile de plată pentru despăgubirea în numerar şi/ sau titlul de conversie pentru suma de 1.094.900 RON (zece miliarde nouă sute patruzeci şi nouă de milioane, lei vechi) stabilită prin raportul de evaluare întocmit de expert evaluator ing. L.C. pentru imobilele moară ţărănească, casă cu patru camere şi casă cu trei camere.
în motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că cele trei imobile au fost confiscate/ naţionalizate la data de 13 iunie 1948 de regimul comunist şi au fost demolate; au fost emise trei dispoziţii nr. 328/2008, 329/2008 şi nr. 330/2008 prin care au, fost soluţionate notificările formulate de ei; reclamantul C.I.H. are calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă şi că autorităţile competente nu i-au soluţionat cererea de acordare de despăgubiri.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a invocat excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, solicitând declinarea competenţei de soluţionare a cauzei către Curtea de Apel Ploieşti şi respingerea ca prematură a cererii formulate, întrucât nu a fost finalizată încă procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005.
Reclamanţii au depus precizări Ia cererea de chemare în judecată prin care au solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei către Curtea de Apel Ploieşti.
Prin Sentinţa nr. 2101 din 18 noiembrie 2009, Tribunalul Dâmboviţa a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a hotărât declinarea competenţei de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 şi art. 3 pct. 1 C. proc. civ., care prevăd că procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale se judecă în primă instanţă de către curţile de apel.
Pe rolul acestei instanţa, cauza a fost înregistrată sub nr. 1159/42/2009.
La data de 21 ianuarie 2010, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prematurităţii emiterii titlului de plată, arătând că pentru a se efectua plata despăgubirilor băneşti, persoanele îndreptăţite trebuie să fie titulare ale unor dispoziţii/decizii prin care a fost stabilit dreptul acestora la acordarea de despăgubiri, emise de către entităţile investite cu soluţionarea notificărilor, potrivit Legii 10/2001, republicată, aceste dispoziţii/ decizii împreună cu actele care au stat la baza emiterii lor sunt transmise Secretariatului Comisiei Centrale în vederea urmării procedurii administrative prevăzută în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, ulterior parcurgerii procedurii administrative sus-menţionate, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va emite Decizia conţinând titlurile de despăgubire.
Curtea de Apel Ploieşti Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa nr. 80 din 29 martie 2010 a respins excepţia prematurităţii invocată de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
A admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii C.I.H. şi C.I., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Statul Român - Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa.
A obligat pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să înainteze dosarul evaluatorului pentru întocmirea raportului de evaluare.
A obligat pârâta să emită dispoziţie privind acordarea titlurilor de despăgubire pentru imobilele situate în comuna Vela, judeţul Dolj.
A respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Prin dispoziţiile nr. 328 şi nr. 329 din 14 martie 2008, emise de către Primăria comunei Vela, judeţul Dolj, a fost respinsă cererea reclamanţilor privind restituirea în natură a unor imobile construcţie situat în comuna Vela, propunându-se acordarea de despăgubiri pentru imobilul în cauză, întrucât acesta a fost demolat în anii comunismului.
De asemenea, prin dispoziţia nr. 330 din 14 martie 2008, aceloraşi reclamanţi li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de despăgubiri şi pentru un alt imobil, fostă moară, acestea fiind, de asemenea demolate în prezent.
în urma demersurilor repetate întreprinse de-a lungul mai multor ani de către reclamanţi pentru primirea despăgubirilor, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin adresa din 3 mai 20D6 a răspuns sus-numiţilor că dosarul său se află în lucru, existând o ordine aleatorie de soluţionare a dosarelor, în funcţie de data înregistrării lor.
Legea nr. 247/2005, în Capitolul V al Titlului VII, reglementează pe larg procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al acestora, constituindu-se în subordinea Cancelariei primului-ministru o autoritate administrativă distinctă, cu denumirea Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care are ca atribuţii principale emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire şi la alte măsuri legale necesare aplicării acestei legi.
În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii invocată de către pârâtă prin întâmpinare, prima instanţă a decis respingerea acestei excepţii considerând că în dreptul procesual civil, interesul este definit ca fiind folosul practic, imediat pe care îl urmăreşte o parte pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare. Una din condiţiile imperative pe care trebuie să le îndeplinească interesul pentru ca acţiunea să poată fi primită este aceea de a fi născut şi actual, să justifice o încălcare a dreptului de către cel pe care îl cheamă în judecată, tocmai pentru restabilirea situaţiei de drept încălcate.
Or, intimata Autoritatea Naţională pentru Restituire Proprietăţilor motivează excepţia prematurităţii prin aceea că dosarul reclamanţilor privind acordarea despăgubirilor nu ar fi parcurs încă toate etapele preliminare emiterii dispoziţiei privind acordarea titlurilor de despăgubire şi că acest dosar trebuie să urmeze o ordine aplicabilă tuturor astfel de dosare, aspecte ce nu au nicio legătură cu condiţiile interesului în promovarea de către reclamantă a prezentei acţiuni, interesul acesteia născându-se şi devenind actual din momentul emiterii dispoziţiilor privind recunoaşterea dreptului reclamanţilor la măsuri reparatorii.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că reclamanţii, al căror dosar se află în evidenţele pârâtei încă din anul 2006, au formulat cerere de obligare a acesteia la emiterea dispoziţiilor privind acordarea titlurilor de despăgubiri, considerându-se vătămaţi într-un drept al lor de către autoritatea publică ce tergiversează soluţionarea cererilor, conform art. 1 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, modificată şi completată, refuzul acesteia materializându-se tocmai în întârzierea nejustificată de soluţionare a cererii şi, deşi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are, ca efect al HG nr. 1095/2005, prerogativa să stabilească ordinea în care vor fi soluţionate dosarele, în exercitarea acestei atribuţii ea nu poate beneficia de o marjă de apreciere discriminatorie care să implice încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor garantate constituţional. Aceasta, întrucât criteriul aleatoriu stabilit de comisiei/unicul, de altfel, în funcţie de care se vor soluţiona dosarele, nu reprezintă o garanţie /suficientă a modului cum se va proceda în concret la analizarea unuia sau altuia dintre dosarele care-i sunt transmise de unitatea deţinătoare.
De altfel, a mai reţinut prima instanţă, trebuie avute în vedere şi prevederile art. 6 din C.E.D.O., conform cărora orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială instituită de lege, iar netransmiterea dosarului către un evaluator sau o societate de evaluatori abilitate şi neemiterea dispoziţiei privind titlul de despăgubire de aproape 5 ani nu pot fi apreciate decât ca o înfrângere a termenului rezonabil, ce nu poate fi, în mod raţional, justificată prin invocarea ordinei discreţionare de soluţionare a dosarelor.
Mai mult decât atât, câtă vreme cetăţeanului nu îi sunt oferite şi alte criterii obiective în funcţie de care să poată controla modul în care autoritatea investită de lege îşi exercită atribuţiile, astfel încât să poată aprecia în ce măsură drepturile sale îi sunt sau nu lezate prin conduita autorităţii pârâte, acesta este îndreptăţit a se îndoi de corectitudinea operaţiunilor desfăşurate de autoritatea respectivă şi de a reclama tergiversarea nejustificată.
în ceea ce priveşte cel de-al doilea capăt de cerere, referitor la obligarea pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 200.000 lei, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea 262/2007, „dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile date în contencios administrativ se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii".
Aşadar, numai în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamanţii au dreptul la despăgubiri pentru întârziere, conform prevederilor alin. (2) al art. 24 din acelaşi act normativ. Rezultă deci că, atâta timp cât textul de lege prevede un termen în interiorul căruia autoritatea publică este obligată să execute hotărârea, în speţă să înainteze dosarul evaluatorului şi să emită decizii de acordare a despăgubirilor, este total nejustificat a pune în sarcina de plată a daunelor morale la acest moment.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât prima instanţă a pronunţat-o cu greşita aplicare a legii, şi a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei în mod eronat, atâta vreme cât atribuţiile în speţă aparţin în exclusivitate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recursul este întemeiat şi va fi admis.
Examinând actele dosarului, motivele de recurs care privesc şi fondul pricinii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
La dosarul de fond după depunerea acţiunii iniţiale, recurenţii - reclamanţi au formulat o cerere precizatoare prin care au chemat în judecată şi Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând obligarea acesteia la emiterea titlurilor de despăgubiri pentru imobilele în discuţie.
Sentinţa recurată a fost pronunţată în contradictoriu cu părţile iniţial chemate în judecată, fără ca această Comisie cu atribuţii expres prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 să fie parte în proces.
Într-adevăr, la 18 noiembrie 2009 la Tribunalul Dâmboviţa, recurenţii au depus această precizare, s-a declinat competenţa de soluţionare a pricinii către Curtea de Apel Ploieşti, care însă nu s-a pronunţat pe cerere şi nu a citat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pronunţând astfel o sentinţă nelegală.
Faţă de dispoziţiile Legii nr. 247/2005 şi de cererea expresă a părţilor anexată la dosar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul formulat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi va casa hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării se va cita Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, parte în dosar, fără de care litigiul de faţă nu se poate soluţiona, urmând ca instanţa de fond să reanalizeze probele şi să se pronunţe conform acestora şi dispoziţiilor legale în materie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Sentinţei nr. 80 din 29 martie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 247/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 262/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
