ICCJ. Decizia nr. 387/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 387/2011
Dosar nr. 529/57/2010
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Reclamanta SC B. SRL a chemat în judecată A.N.V. – D.J.A.O.V. Iaşi, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu această autoritate pârâta să dispună suspendarea executării deciziei de regularizare a situaţiei nr. 1227/2010 până la pronunţarea instanţei de fond, cu stabilirea cauţiunii ce urmează a fi achitată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în urma controlului efectuat de D.J.A.O.V. Iaşi la punctul de lucru din Iaşi, prin care desfăşura operaţiuni de import-export, a fost întocmit procesul - verbal de control din martie 2010, iar în baza acestuia s-a emis Decizia de regularizare a situaţiei nr. 1227 din 1 martie 2010, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii de plată în cuantum total de 552.708 lei (taxe vamale 310.701 lei, majorări aferente taxelor vamale 153.323 lei, TVA 59.032 lei, majorări aferente TVA 29.652 lei).
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 134/ F/ CA din 5 mai 2010 a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a dispus suspendarea executării Deciziei de regularizare a situaţiei nr. 1227/2010, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că în speţă este îndeplinită condiţia existenţei unui caz justificat, raportat la existenţa unei cereri de compensare a unor sume încasate necuvenit la bugetul de stat şi la menţiunile balanţei de verificare depusă de reclamantă, din care reiese că aceasta are de recuperat de la stat TVA în sumă de 12.326.376,40 lei.
În ce priveşte prevenirea producerii unei pagube iminente, s-a reţinut, în urma examinării balanţei de verificare şi a extraselor de cont, că suma pentru care s-a pornit executarea depăşeşte cu mult disponibilităţile băneşti deţinute, situaţie care ar conduce la blocarea activităţii reclamantei, cu consecinţe negative atât asupra derulării contractelor încheiate cât şi a salarizării angajaţilor şi operaţiunilor vamale ulterioare ale societăţii.
2. Recursul promovat de recurenta A.N.V.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs A.N.V. prin reprezentantul său legal D.J.A.O.V. Braşov.
Invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în manieră succintă, recurenta - pârâtă a susţinut că instanţa de fond admis, cu uşurinţă, cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta SC B. SRL întrucât în cauză, prin înscrisurile depuse nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, fiind dovedită de către societatea reclamantă numai îndeplinirea cerinţei procedurii prealabile.
3. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Recursul nu este fondat.
Analizând cauza şi hotărârea atacată prin raportare la dispoziţiile legale incidente şi sub toate aspectele conform art. 3041 C. proc. civ., ca şi faţă de criticile recurentei - pârâte Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.
Actul administrativ fiscal în privinţa căreia prima instanţă a dispus, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, măsura de suspendare a executării silite este Decizia de regularizare a situaţiei nr. 1227 din 1 martie 2010 prin care s-au stabilit de către autoritatea-recurentă obligaţii de plată în sarcina societăţii reclamante, în cuantum total de 552.708 lei, reprezentând taxe vamale, majorări aferente acestora, TVA şi majorări aferente TVA.
Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, republicată prevăd competenţa instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.
În acest scop, art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune îndeplinirea cumulativă a condiţiei existenţei unui caz bine justificat şi a iminenţei unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care, în cadrul acestei proceduri nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu asigurarea şi respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Aşa fiind îndeplinirea condiţiilor legale prevăzute în textul de lege sus-arătat pot fi reţinute şi identificate dintr-un probatoriu ce nu poate avea amploarea şi consistenţa celui ce urmează a fi administrat în cadrul acţiunii în anularea actului, după cum cu justeţe a menţionat şi prima instanţă, în condiţiile în care, în procedura sumară a suspendării de executar, nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
Raportat la consideraţiunile de mai sus, Înalta Curte apreciază, contrar celor susţinute de recurentă, că în ceea ce priveşte condiţia referitoare la cazul bine justificat, înscrisurile dosarului şi probele sumare administrate în cauză sunt în măsură să demonstreze existenţa unei îndoieli cu privire la legalitatea actelor contestate, cu referire în special la criticile reclamantei în privinţa modului în care organele vamale au interpretat şi aplicat dispoziţiile legale incidente, în raport de situaţia de fapt şi faţă de aplicarea regulamentelor comunitare invocate în actele de control.
Nefondate sunt şi criticile vizând neîndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente.
Înalta Curte reţine că în cauză, faţă de situaţia concretă a societăţii reclamante şi de împrejurarea că suma reţinută în sarcina sa a rezultat din reverificarea declaraţiilor vamale de reimport din cadrul regimului economic de perfecţionare pasivă, în ipoteza executării imediate societatea se află în imposibilitatea de a onora contractele încheiate cu beneficiarii săi, nefiind în măsură de a importa înapoi în ţară produsele aflate acum în curs de perfecţionare pasivă în Ucraina, după cum s-a arătat.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală şi temeinică neexistând motive de casare sau de modificare, în sensul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.V. – D.J.A.O.V. Braşov împotriva Sentinţei civile nr. 134/ CA din 5 mai 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 379/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1003/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
