ICCJ. Decizia nr. 262/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 262/2011
Dosar nr. 75/54/2010
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 5 ianuarie 2010, reclamanţii C.G. şi C.A. au chemat în judecată pe pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 şi Ministerul Economiei şi Finanţelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor să emită şi să comunice Decizia privind titlu de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. xxx, situat în Craiova, str. C.B., în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000 lei/ zi de întârziere, până la emiterea deciziei.
în motivarea cererii, s-a arătat că prin Dispoziţia nr. 3016 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul municipiului Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, către C.G. şi C.A., pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat sub nr. xxx, situat în Craiova, str.C.B.
S-a arătat că Dispoziţia nr. 3016 din 23 ianuarie 2006 a rămas definitivă şi a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul fiind înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 18975/ CC, însă nu a fost soluţionat până la această dată.
Reclamanţii au mai arătat că Secretariatul Comisiei Centrale trebuia să analizeze dosarul şi constatând că, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, să transmită dosarul evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termenul de 45 de zile prevăzut de lege, procedura urmând a fi finalizată prin emiterea, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Au susţinut reclamanţii că nesoluţionarea Dosarului nr. 18975/ CC după trecerea unei perioade de 4 ani de la emiterea Dispoziţiei nr. 3016 din 23 ianuarie 2006 este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acţiuni este unul legitim şi urmăreşte obligarea pârâţilor la respectarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
Au arătat reclamanţii că pârâtele nu se pot prevala de faptul că soluţionarea dosarului trenează datorită faptului că entităţile investite cu soluţionarea notificărilor nu ar deţine întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii Dispoziţiei, întrucât au la dispoziţie pârghiile legale pentru urgentarea soluţionării procedurii, acesta fiind principalul scop pentru care pârâta a fost înfiinţată.
Referitor la pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, reclamanţii au apreciat că aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză prin faptul că în cadrul său a fost înfiinţată Direcţia pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001 şi asigură şi Secretariatul Comisiei Centrale.
Au mai susţinut reclamanţii că autorităţile pârâte nu au luat măsuri eficiente pentru soluţionarea dosarului de despăgubiri în termenul rezonabil, la care se referă art. 6 din CEDO şi care cuprinde şi durata procedurilor administrative.
De asemenea, a mai arătat că prin neîndeplinirea obligaţiei de a emite titlul de despăgubire pârâtele aduc atingere noţiunii de bun şi a obligaţiei statului de a proteja bunurile şi valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată de România prin Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
La data de 22 februarie 2010 pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând că atribuţiile sale sunt prevăzute de art. 2 din HG nr. 361/2005, cu modificările şi completările ulterioare, iar în cursul procedurii administrative privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este investită cu emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire, ci Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Faptul că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor asigură organizarea şi funcţionarea Secretariatului Comisiei Centrale nu îi conferă calitate procesuală pasivă în cauză.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la plata daunelor cominatorii, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a susţinut că această cerere este inadmisibilă, întrucât faptul că nu a fost emisă Decizia reprezentând titlu de despăgubire nu poate constitui o neexecutare din partea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, această obligaţie revenind Comisiei Centrale.
în sensul inadmisibilităţii acestei cereri, pârâta a invocat şi prevederile art. 580 şi art. 580 C. proc. civ.
La data de 18 februarie 2010, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 3016 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primăria Municipiului Craiova, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate, s-a arătat că Dispoziţia nr. 3016 din 23 ianuarie 2006 a fost emisă cu încălcarea art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată, în sensul că reclamanţii nu au iniţiat procedura administrativă pentru imobilul construcţie demolat în termenul şi condiţiile prevăzute de aceste dispoziţii legale.
Astfel cererea nu trebuia depusă direct la persoana juridică deţinătoare a imobilului, investită cu soluţionarea notificării, ci trebuia depusă prin intermediul unei notificări comunicată de executorul judecătoresc, în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii, termen care a expirat la data de 14 februarie 2002.
S-a mai susţinut că Primăria Municipiului Craiova prin Decizia emisă, ar fi trebuit să se pronunţe numai asupra cotei din imobil pentru care reclamanţii fac dovada proprietăţii, adică pentru 3/ 8 din construcţie şi a terenului în suprafaţă totală de 127,5 mp.
A precizat pârâta că pentru elucidarea acestor aspecte, întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii Dispoziţiei nr. 10643/2005 a fost remisă în original Primăriei Municipiului Craiova prin adresa din 28 ianuarie 2010, în vederea reanalizării şi dispunerii în consecinţă.
Pe fond, s-a arătat că etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor a fost parcursă, dosarul fiind înregistrat sub nr. 18975/ CC şi a fost analizată legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, constatându-se că este legală, însă în urma analizării dosarului de despăgubire, s-a constatat că există o situaţie de coproprietate la preluare, aşa cum rezultă din cele două contracte de vânzare cumpărare care se referă la acelaşi imobil, respectiv cota de 3/ 8 din imobilul situat în C.B.
Referitor la etapa evaluării, pârâta a arătat că această etapă este condiţionată de reanalizarea dosarului sau de completarea acestuia şi de respectarea principiului ordinii de înregistrare a dosarelor aşa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisie Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
în ceea ce priveşte emiterea titlului de despăgubire în termen de 90 de zile, pârâta a .arătat că acest termen nu poate fi reţinut întrucât în temeiul dispoziţiilor HG nr. 527/2006 sunt încheiate contracte de prestări servicii cu societăţile de evaluatori sau evaluatorii şi anexe la aceste contracte în care este indicat termenul de evaluare, acesta variind în funcţie de obiectul evaluării, respectiv 30 de zile pentru teren şi 45 de zile pentru teren şi construcţie demolată. între data evaluării şi emiterea deciziei există o perioadă în care raportul de evaluare este comunicat persoanelor îndreptăţite, care pot formula obiecţiuni, la care evaluatorul trebuie să răspundă şi să comunice răspunsul la acestea.
Referitor la modalitatea de soluţionare a dosarelor, pârâta a arătat că legiuitorul nu a prevăzut un termen de soluţionare, ordinea de soluţionare a acestora fiind stabilită de Comisia Centrală prin Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006, ce a fost înlocuită prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, transmiterea dosarelor spre evaluare fiind făcută în ordinea înregistrării lor.
A precizat pârâta că prin OUG nr. 81/2007 a fost modificat Titlul VII din Legea nr. 247/2005 fiind introdus Capitolul V, Secţiunea 1 referitoare la valorificarea titlurilor de despăgubire.
În cauză, dosarul reclamanţilor face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 81/2007, urmând a se respecta ordinea de înregistrare a dosarelor.
în ceea ce priveşte cererea reclamantei referitoare la obligarea Comisiei Centrale la plata daunelor cominatorii, pârâta a arătat că această cerere este inadmisibilă, întrucât faptul că nu a fost emisă Decizia reprezentând titlul de despăgubire nu poate constitui o neexecutare din partea Comisie Centrale, în condiţiile în care procedura administrativă prevăzută de Titlul II din Legea nr. 247/2005 nu a fost finalizată.
Aceeaşi pârâtă a formulat cerere de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Craiova prin Primar cu motivarea că emiterea deciziei privind titlul de despăgubire în dosarul reclamanţilor, este condiţionată de clarificarea aspectelor legate de întinderea dreptului de proprietate al acestora şi de verificarea termenului şi condiţiilor cerute de art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată, iar în măsura în care nu şi-a îndeplinit aceste obligaţii prevăzute de dispoziţiile legale incidente în cauză,nu se va putea desemna un evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare şi respectiv să se emită Decizia conţinând titlul de despăgubire.
Prin cererea de chemare în garanţie s-a solicitat şi obligarea Primăriei Municipiului Craiova prin Primar să răspundă pentru eventualul prejudiciu cauzat prin acordarea daunelor cominatorii şi prin stabilirea cheltuielilor de judecată, pretinse de reclamanţi în cauză.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ si fiscal, prin Sentinţa nr. 190 din 30 martie 2010 a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii C.G. şi C.A., in contradictoriu cu Ministerul Economiei şi Finanţelor - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
A obligat Comisia Centrală pentru stabilirea Despăgubirilor să emită decizie reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, str. C.B., în termen de 90 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinţei.
A respins capătul de cerere privind daunele cominatorii.
A respins cererea de chemare în garanţie şi cererea de sesizare a tribunalului cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiei nr. 3016 din 23 ianuarie 2006 formulată de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Respinge acţiunea faţă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Pentru a hotărî astfel prima instanţa a reţinut următoarele considerente:
I. Relativ la cererea de sesizare a instanţei de contencios administrativ cu excepţia de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 3016 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova a reţinut ca din economia Legii nr. 554/20004, respectiv art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 si art. 5 alin. (2) din aceiaşi lege, este inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată cu privire la acte ce nu pot forma obiectul unei acţiuni în anulare în faţa instanţelor de contencios administrativ.
În raport cu faptul că prin art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată, s-a prevăzut în materia imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, competenţa materială a secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare de soluţionare a cererilor de anulare a deciziei sau, după caz, a dispoziţiei motivate de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, reglementându-se astfel o procedura judiciară specială de contestare a actelor de restituire în natură sau de stabilire a măsurilor reparatorii prin echivalent la instanţa civilă, precum şi de dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea 554/2004 care exceptează controlului instanţei de contencios actele pentru care prin lege organică se prevede o altă procedură judiciară pentru desfiinţarea sau modificarea lor, prima instanţa a apreciat ca inadmisibilă cererea de sesizare a instanţei de contencios administrativ cu privire la soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 3016 din 23 ianuarie 2006 emisă de Primarul Municipiului Craiova, urmând să fie respinsă.
II. Cu privire la fondul cererii instanţa de fond a reţinut ca reclamanţii din prezenta cauză au solicitat, în baza Legii nr. 10/2001, să li se acorde măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Craiova, str. C.B., jud. Dolj,imobil expropriat şi demolat.
Prin Dispoziţia nr. 3016 din 23 ianuarie 2006, Primarul Municipiului Craiova a propus acordarea despăgubirilor în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul notificat sub nr. 1154/N/2001 imposibil de restituit în natură, situat în strada Calea Bucureşti nr. 90 (conform procesului verbal privind starea de fapt a imobilului), în acelaşi timp dispunându-se transmiterea dosarului către secretarul Comisiei Centrale din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor .
Dosarul reclamantului a fost transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de către Primăria Municipiului. Craiova fiind înregistrat sub nr. 18975/ CC la data de 28 iunie 2006.
Curtea a constatat că reclamantul a început procedurile de recuperare a unui bun al lor sau a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, autoritatea locală, cu competenţe în materia stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, s-a pronunţat la 23 ianuarie 2006, iar acţiunea a fost introdusa de către reclamanţi la instanţele judecătoreşti la data de 5 ianuarie 2010.
Aşadar între data depunerii cererii (notificării) şi data introducerii acţiunii au trecut aproximativ 9 ani, fără ca în perioada respectivă autorităţile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii.
Curtea a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil si ca au fost încălcate astfel prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Termenul rezonabil la care se referă art. 6 paragraful I din CEDO, a mai reţinut prima instanţa, cuprinde şi durata procedurilor administrative, deoarece aceasta constituie o premisă indispensabilă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanţei.
împrejurarea că autorităţile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluţionare a cererilor constituie culpa acestora şi nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamanţilor.
În afara argumentului decurgând din art. 6 al Convenţiei, Curtea a considerat că prin neîndeplinirea obligaţiei de a se emite titlurile de despăgubire autorităţile pârâte aduc o evidentă atingere noţiunii de bun şi a obligaţiei statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligaţie asumată de către România prin Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Concluzionând, Curtea a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfăşoare în termen rezonabil şi că depăşirea unui termen de 4 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din CEDO.
Apărarea pârâtei Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, în sensul că Secretariatul Comisiei Centrale, în vederea completării şi reanalizării dosarului de despăgubire, a remis întreaga documentaţie în original Primăriei Municipiului Craiova, excede prevederilor Legii nr. 247/2005. în situaţia în care ar fi considerat că sunt necesare date sau înscrisuri lămuritoare, Comisia trebuia ea însăşi să solicite datele sau actele respective.
În ceea ce priveşte capătul de cerere de obligare la plata daunelor cominatorii, instanţa de fond 1-a respins pe considerentul ca prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancţionare a autorităţi lor, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive şi irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Naţionale Pentru Restituirea Proprietăţilor, prima instanţa, constatând că emiterea deciziei referitoare la acordarea de titluri de despăgubire este în competenţa exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, a apreciat-o întemeiată, urmând a o admite, respingând acţiunea reclamantului faţă de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
III. Referitor la cererea de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Craiova prin Primar, ca organ emitent al dispoziţiei de despăgubiri, prima instanţa a respins-o deasemenea fiind neîntemeiată, întrucât Comisia nu justifică nici un temei de drept, conform căruia dacă ar cădea în pretenţii să poată fi trasă la răspundere primăria. Comisia este obligată, conform atribuţiunilor legale, să cenzureze dispoziţia primarului, ceea ce reprezintă de fapt şi pretenţia reclamanţilor, neputând solicita antrenarea răspunderii subsidiare a primarului în acest cadru procesual.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii, pentru că a respins sesizarea Tribunalului Dolj cu privire la soluţionarea excepţiei de nelegalitate a Dispoziţiei nr. 3016/2006 emisă de Primăria Municipiului Craiova.
Deasemenea s-a criticat hotărârea judecătorească şi pe fond, instanţa Curţii de Apel reţinând eronat că în speţă au fost încălcate dispoziţiile privind respectarea unui termen rezonabil în soluţionarea pricinii.
S-a mai motivat recursul şi pe aceea că prima instanţă a greşit când a concluzionat că, Comisia trebuia să facă demersuri pentru completarea dosarului, întrucât au fost încălcate prevederile Legii nr. 10/2001 pe acest aspect.
Recursul este nefondat şi va fi respins.
Examinând actele dosarului, motivele de recurs şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat o cerere de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Craiova prin Primar pe care a motivat-o în sensul că emiterea deciziei privind titlul de despăgubire este condiţionată de clarificarea aspectelor privind dreptul de proprietate (întinderea acestuia) şi de verificarea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 art. 22.
Referitor la sesizarea instanţei cu excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. 3016/2006, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004 s-a reţinut corect de prima instanţă că această apărare - excepţia de nelegalitate – poate fi invocată doar cu privire la actele care pot forma obiectul unei acţiuni în faţa instanţelor de contencios administrativ.
Hotărârea judecătorească nu se poate fonda pe un act administrativ, decât dacă acesta este emis în executarea legii, actele cu privire la care s-a invocat excepţia neputând forma obiectul unei acţiuni în anulare conform Legii nr. 554/2004.
Prin Legea nr. 10/2001 s-a prevăzut o procedură specială judiciară de contestate a actelor de restituire în natură sau de măsuri reparatorii la instanţa civilă, corect Curtea de Apel, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a instanţei de contencios administrativ cu privire la soluţionarea excepţiei de nelegalitate.
Pe fond, din actele anexate, rezultă fără posibilitate de tăgadă că între data depunerii notificării şi data sesizării instanţei a trecut un termen foarte lung, procedurile administrative durând excesiv, cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului referitoare la termenul rezonabil şi proces echitabil.
Desigur, este culpa autorităţilor administrative că nu au luat măsurile eficiente pentru soluţionarea cererilor, fapt care i-a prejudiciat pe reclamanţi într-un drept al lor recunoscut de lege – dreptul de proprietate.
Nu pot fi invocate chestiuni de organizare a aplicării legii în această materie întrucât dreptul de proprietate se înscrie în prevederile art. 6 al Convenţiei, procesul echitabil presupunând proceduri care să se desfăşurare într-un termen rezonabil.
A fost încălcat nu doar art. 6 din Convenţie, dar şi art. 1 din Protocolul 1 Adiţional la Convenţie, prin care România s-a obligat să respecte bunurile persoanelor fizice şi juridice.
Recurenta nu a putut dovedi că ar fi făcut vreo operaţiune administrativă conform Legii nr. 247/2005, Titlul VII între data înregistrării dosarului 2006 şi până la data intentării acţiunii de faţă.
Corect a motivat prima instanţă faptul că s-a respins cererea reclamanţilor privind acordarea daunelor cominatorii pentru că Legea nr. 554/2004 prevede o procedură specială de soluţionare a autorităţilor administrative care se derulează după etapa actuală.
Privind cererea de chemare în garanţie, şi ea a fost corect respinsă, întrucât Comisia este obligată să verifice dispoziţia Primarului, fără să justifice un temei de drept pentru că primăria să poată fi trasă la răspundere civilă.
Faţă de toate aceste considerente, inclusiv respingerea acţiunii faţă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, întrucât emiterea titlului de despăgubire este conform Legii nr. 247/2005 de competenţă exclusivă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca nefondat, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinţei nr. 190 din 30 martie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 254/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 379/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
