ICCJ. Decizia nr. 2504/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2504/2011
Dosar nr. 679/2/2010
Şedinţa publică de la 4 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 26 ianuarie 2010, reclamanţii S.R.M. şi S.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscal suspendarea/anularea Raportului de inspecţie fiscală din 11 decembrie 2009 şi deciziei de impunere din 11 decembrie 2009 emise de către Administraţia Finanţelor Publice sector 3, prin care s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare reprezentând TVA pentru perioada 01 ianuarie 2004-11 decembrie 2009 în valoare de 1.005.546 RON şi penalizări de 1.166.744 RON.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că au fost supuşi unei inspecţii fiscale în perioada 16 noiembrie 2009-11 decembrie 2009, care a avut ca obiectiv verificarea tranzacţiilor privind proprietăţile imobiliare din patrimoniul personal, efectuate în perioada 01 ianuarie 2004-31 decembrie 2009; în urma verificării fiscale au fost încadraţi în categoria persoanelor plătitoare de TVA, în raport de cele 34 de tranzacţii imobiliare.
Reclamanţii au solicitat suspendarea executării actelor administrative atacate cu motivarea că există serioase dubii de legalitate a actului administrativ contestat iar pierderile suferite prin indisponibilizarea sumelor le vor afecta viaţa de zi cu zi.
În ceea ce priveşte anularea actelor administrative, reclamanţii au arătat că nu pot fi consideraţi persoane plătitoare de TVA întrucât nu se încadrează în prevederile lit. c) şi d) ale art. 126 C. fisc. în forma iniţială, dar şi modificată după data de 01 ianuarie 2004.
Consideră reclamanţii că interpretarea legislaţiei fiscale este nelegală, iar normele de aplicare ale C. fisc., forma valabilă din 01 ianuarie 2010, adaug la lege.
Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în cauză.
În motivarea excepţiei, pârâta a arătat că actele administrative atacate de reclamanţi au fost emise de Administraţia Finanţelor Publice sector 3 Bucureşti, nu de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscal, astfel încât, aceasta din urmă nu poate fi parte în raportul juridic dedus judecăţii.
Cu referire la competenţa de soluţionare a contestaţiei administrative a arătat că aceasta aparţine Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, care a şi soluţionat contestaţia reclamanţilor prin decizia din 31 mai 2010, această autoritate având personalitate juridică şi putând sta în judecată în calitate de pârâtă conform dispoziţiilor art. 2 din H.G. nr. 109/2009.
În ceea ce priveşte emitenta actelor administrative contestate, Administraţia Finanţelor Publice sector 3 Bucureşti, a menţionat că aceasta poate sta în judecată in temeiul art. 41 alin. (2) C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 2978 din 18 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi, pe cale de consecinţă, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii S.R.M. şi S.M., în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca fiind formulată împotriva un persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut că acte administrative a căror anulare se solicită, respectiv, decizia de impunere din 11 decembrie 2009 şi Raportul de inspecţie fiscală din 11 decembrie 2009, au fost emise de către Administraţia Finanţelor Publice sector 3 Bucureşti, iar nu de către autoritatea chemată în judecată în calitate de pârâtă, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, calitatea procesuală pasivă aparţinând autorităţii publice emitente a actelor administrative contestate.
În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a contestaţiei administrative formulate de către reclamanţi, prima instanţă a reţinut că aceasta aparţine, în temeiul art. 209 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti care, de altfel, a emis decizia din 31 mai 201 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia reclamanţilor.
Prin urmare, a apreciat că nici sub acest aspect nu se poate reţine calitatea procesuală pasivă a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
În altă ordine de idei, a constatat că atâta timp cât Direcţia Generală Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti are personalitate juridică în baza H.G. nr. 109/2009, iar Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 3 Bucureşti poate sta în judecată ca pârâtă, în temeiul art. 41 alin. (2) din C. proc. civ. împrejurarea potrivit căreia, Administraţia Finanţelor Publice sector 3 Bucureşti şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti se află în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, nu este de natură a determina calitatea procesuală pasivă acestei pârâte.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanţii S.R.M. şi S.M., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive, ce se încadrează din punct de vedere procedural în prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ.:
- excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a fost admisă în mod greşit de către instanţă, având în vedere raporturile juridice dintre Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 3 Bucureşti, astfel cum acestea rezultă din prevederile H.G. nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală;
- instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la cererea de introducere în cauză a Administraţiei Finanţelor Publice sector 3 Bucureşti, formulată la data de 18 iunie 2010 (prima zi de înfăţişare);
- cauţiunea a fost greşit stabilită de instanţa de fond în cuantumul de 43.445 RON, deoarece, pe de o parte, este vorba de o cerere neevaluabilă în bani, iar potrivit art. 215 C. proc. fisc. cauţiunea prevăzută este de 2.000 RON şi, pe de altă parte, se încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din CEDO, fiind vorba de o sumă disproporţionat de mare faţă de posibilităţile unei persoane fizice.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 4 alin. (2) pct. 37 din H.G. nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală: „În realizarea obiectivelor generale prevăzute, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală are, în principal, următoarele atribuţii: (...) reprezintă statul în faţa instanţelor şi a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi şi obligaţii privind raporturile juridice fiscale şi alte activităţi ale agenţiei, direct sau prin direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, în baza mandatelor transmise".
T extul de lege citat arată că în faţa instanţelor de judecată, în ceea ce priveşte rapoartele de inspecţie fiscală, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este cel care are calitate procesual pasivă, ca organ central al statului responsabil de activitatea de inspecţie fiscală, iar nu direcţiile din subordinea sa, această posibilitate fiindu-le cunoscută numai în baza unui mandat.
Or, în cauză, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu a făcut dovada vreunui mandat. Oricum, dacă un astfel de mandat ar fi fost acordat, acesta ar fi trebuit să fie dat Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, care la rândul său ar fi putut sub-mandata Administraţia Finanţelor Publice sector 3 să reprezinte statul în faţa Curţii de Apel. În cauză, a răspuns din partea statului reprezentantul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, acesta având mandat de reprezentare.
Într-adevăr actele administrative atacate - decizia de impunere din 11 decembrie 2009 şi Raportul de inspecţie fiscală din 11 decembrie 2009 au fost emise de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Finanţelor Publice sector 3, însă aceasta este numai un organ administrativ ce se află în subordinea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, această unitate aflându-se la rândul său în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, conform Anexei nr. 2 la H.G. nr. 109/2009. Aşadar, instituţiile care au emis actele contestate, deşi au o oarecare autonomie din punct de vedere juridic, fac parte din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, fiind organe din subordine, organe pentru activitatea cărora Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este pe deplin răspunzătoare şi care, mai mult, conform H.G. nr. 109/2009 are competenţă deplină de reprezentare în instanţă.
Totodată, se recunoaşte chiar de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin întâmpinare că Administraţia Finanţelor Publice sector 3 este o instituţie fără personalitate juridică, aflată în subordinea sa şi care poate avea calitate procesuală pasivă în condiţiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ..
Având în vedere raporturile juridice existente între cele două instituţii, dar şi obligaţia rolului activ al judecătorului conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa ar fi trebuit să pună în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a emitentului actului administrativ - regulă ce se degajă din economia Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ - şi să dispună citarea acestuia, având în vedere raporturile de drept public deduse judecăţii .
Totodată, faţă de cererea depusă de reclamanţi la 18 iunie 2010 (după închiderea dezbaterilor), fiind prima zi de înfăţişare, în temeiul art. 132 C. proc. civ., instanţa de fond ar fi trebuit să se pronunţe asupra acestei cereri modificatoare prin care reclamanţii au solicitat introducerea în cauză a Administraţia Finanţelor Publice sector 3 Bucureşti.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. (5) Înalta Curte va casa hotărârea atacată, dispunând trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru a se pronunţa pe fondul cererii, cu introducerea în cauză în calitate de pârât a Administraţiei Finanţelor Publice sector 3 Bucureşti - emitentul actelor a căror suspendare se solicită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de S.R.M. şi S.M. împotriva sentinţei nr. 2978 din 18 iunie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2503/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2509/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
