ICCJ. Decizia nr. 2503/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2503/2011
Dosar nr. 9575/1/2010
Şedinţa publică de la 4 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanţele cauzei
1.Instanţa de fond
Prin sentinţa nr. 281 din 02 septembrie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată contestaţia formulată de reclamanta SC A.I.V. SRL Constanţa, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Naţională de Administrare Fiscală Constanţa şi Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa prin care s-a solicitat anularea, în parte, a deciziei din 24 februarie 2009, cu consecinţa exonerării societăţii reclamante de la plata sumei în valoare totală de 704.510 RON, reprezentând: drepturi vamale de plată 325.531 RON şi majorări de întârziere 378.979 RON, precum şi cheltuieli de judecată.
Pentru a adopta această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin decizia din 24 februarie 2009 Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa - Serviciul Soluţionare Contestaţii a dispus desfiinţarea deciziei din 24 decembrie 2008 pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal, întocmită în baza procesului verbal de control încheiat la data de 23 decembrie 2008 de organele vamale din cadrul Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa, în cuantum total de 704.510 RON, reprezentând: drepturi vamale în sumă de 325.531 RON (taxe vamale 226.077 RON şi TVA 99.454 RON) şi majorări de întârziere aferente şi 378.979 RON (taxe vamale 270.472 RON şi TVA 108.507 RON), precum şi recalcularea drepturilor vamale aferente perioadei verificate şi a accesoriilor aferente, conform prevederilor prezentei decizii.
În motivarea deciziei contestate, organul de control fiscal a reţinut că reclamanta SC A.I.V. SRL a fost verificată de către organul vamal pentru importul de produse farmaceutice efectuat cu un număr de 15 operaţiuni vamale definitive în perioada anilor 2003-2006.
Astfel, pentru perioada 2003-2006, organele vamale de control au constatat că unele produse ca K., P.A., K.-O-V., P., N. şi M. au fost încadrate eronat de către societate, la poziţia tarifară AA - medicamente constituite din produse amestecate sau neamestecate, preparate în scopuri terapeutice sau profilactice, prezentate sub formă de doze sau condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul, reţinând că aceste produse nu prezentau caracteristicile de medicamente, ci pe acelea de preparate de tipul celor folosite pentru hrana animalelor, fiind ambalate în saci de 25 kg sau butoaie de 200 litri şi necondiţionate pentru vânzarea cu amănuntul.
În consecinţă, organele vamale au încadrat aceste produse la poziţia tarifară BB şi nu la poziţia AA, ţinând seama de Notele explicative ale sistemului armonizat de denumire şi codificare al mărfurilor, aplicabile pentru perioada 2003-2006, precum şi de adresa din 22 decembrie 2008 a Direcţiei Tehnici de Vămuire şi Tarif Vamal din 17 decembrie 2008, reclamanta încălcând prevederile legale referitoare la încadrarea produselor importate, la „medicamente” şi nu la „aditivi pentru hrana animalelor”.
În altă ordine de idei, prima instanţă a reţinut că societatea reclamantă a precizat, cu ocazia soluţionării contestaţiei, că nu are obiecţiuni asupra diferenţelor de drepturi vamale pentru perioada august 2006-septembrie 2008, considerând corectă măsura stabilită de organul vamal de control, înţelegând să conteste doar diferenţele de drepturi vamale pentru perioada 16 octombrie 2003-22 august 2006, pe motiv că încadrarea tarifară operată de societate era corectă în raport de precizările nomenclatorului produselor de uz veterinar din 2003, menţionând totodată că a solicitat Direcţiei Sanitar veterinare, prin adresa din 2 octombrie 2008, să comunice cum sunt clasificate produsele importate de aceasta pentru perioada 2003-2006, pentru ca ulterior, prin prezenta contestaţie, să-şi schimbe atitudinea, solicitând desfiinţarea, în parte, a Deciziei din 24 februarie 2009.
Raportând situaţia de fapt la dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 86/2006 privind C. vamal al României, potrivit cu care, autoritatea vamală are dreptul, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declaraţia vamală, prima instanţă a apreciat că organul de control vamal, în mod justificat a efectuat controlul asupra celor 15 operaţiuni vamale definitive în perioada anilor 2003-2006, petenta încadrând în mod greşit produsele importate la grupele de produse CC, AA referitor la caracteristicile „medicamente”, acestea nefiind prezentate sub formă de doze şi nici condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul, ci la „aditivi pentru hrana animalelor”, încadrare dată de poziţia BB.
2.Criticile reclamantei la instanţa de recurs
Împotriva sentinţei nr. 281 din 2 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, a declarat recurs reclamanta SC A.I.V. SRL Constanţa, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând următoarele motive:
- hotărârea atacată încalcă formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., fiind incident motivul de casare reglementat de art. 304, pct. 5 C. proc. civ., deoarece prin încheierea din 2 septembrie 2010 instanţa a reţinut concluziile recurentei de respingere a excepţiei de interes, însă prin sentinţa recurată nu s-a mai pronunţat asupra acestei critici;
- starea de fapt nu a fost reţinută obiectiv de instanţa de fond , invocându-se pentru acest motiv de recurs prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. .
În susţinerea acestei critici, recurenta a arătat că obiectul acţiunii sale îl reprezenta „desfiinţarea în parte a Deciziei nr. 25 din 24 februarie 2009 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa, cu consecinţa exonerării societăţii de la plata sumei de 704.510 RON reprezentând drepturi vamale şi majorări de întârziere, deoarece această instituţie a stabilit că suma nu este datorată, produsele pentru care s-au calculat drepturi vamale suplimentare fiind medicamente şi nu suplimente nutritive, fiind încadrate corect de societate la poziţiile tarifare CC şi AA, astfel că instanţa trebuia să constate, potrivit acţiunii reclamantei cu care a fost învestită, că drepturile vamale suplimentare stabilite în sarcina recurentei-reclamante nu sunt datorate.
S-au invocat şi prevederile art. 100 din Legea nr. 86/2006 privind C. vamal al României, arătându-se că deşi activitatea vamală are drept de control pe o perioadă de 5 ani de la depunerea declaraţiei vamale, aceasta nu poate reveni asupra unor măsuri dispuse printr-un act administrativ jurisdicţional anterior - decizia din 26 noiembrie 2008 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa, prin care fusese admisă contestaţia recurentei-reclamante.
- Recurenta a mai susţinut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii în dezlegarea pricinii, ceea ce atrage aplicarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ..
S-a argumentat în acest sens arătându-se că instanţa de fond a admis 2 cereri incompatibile, deoarece pe de-o parte reţine că decizia din 2009 a Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa este legală şi temeinică (decizie prin care s-a stabilit că produsele ce au format obiectul controlului vamal sunt medicamente şi au fost corect încadrate de societate la poziţiile tarifare CC şi AA, drepturile vamale calculate suplimentar fiind nedatorate, iar pe de altă parte s-a reţinut că respectivele produse sunt suplimente nutritive, iar drepturile vamale suplimentare stabilite în sarcina recurentei-reclamante sunt datorate, societatea aflându-se în situaţia paradoxală că deşi a câştigat procesul, confirmându-se soluţia de admitere a contestaţiei administrative, dreptul recunoscut i-a fost negat, întrucât nu s-a constatat că nu datorează drepturile vamale calculate în plus.
Recurenta a susţinut că sentinţa instanţei de fond este nemotivată cu privire la acest aspect, deoarece s-a făcut trimitere numai la dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 85/2006 privind C. vamal al României, fără a se argumenta pentru ce s-au înlăturat susţinerile părţilor.
Ultimul motiv de recurs încadrat de recurentă în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., priveşte pretinsa aplicare greşită a legii, arătându-se că eronat s-a făcut trimitere la dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 85/2006 privind C. vamal al României, fără a fi analizate susţinerile părţilor privind încadrarea produselor ce fac obiectul contestaţiei recurentei ca fiind medicamente şi nu ţine cont nici de faptul că deciziile pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa reprezintă un act jurisdicţional pentru organul vamal, solicitându-se analiza sentinţei criticate sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ..
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Cu privire la nepronunţarea Curţii de Apel Constanţa asupra excepţiei lipsei de interes a promovării acţiunii de reclamantă, invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar fond, Înalta Curte reţine că prin încheierea din 29 ianuarie 2010 Tribunalul Constanţa, investit la acea dată cu soluţionarea acţiunii, a unit excepţia cu fondul cauzei.
Prin sentinţa nr. 281 din 2 septembrie 2010 Curtea de Apel Constanţa căreia i s-a trimis dosarul ca urmare a declinării competenţei de către Tribunalul Constanţa, prin sentinţa nr. 751 din 11 iunie 2010 a respins acţiunea reclamantei, pronunţându-se implicit şi asupra excepţiei lipsei interesului acesteia.
De altfel, potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., numai pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa care a ridicat această excepţie, s-ar fi putut considera vătămată prin nesoluţionarea acesteia şi ar fi putut invoca dispoziţiile art. 304 alin. (5) C. proc. civ., ceea ce nu a făcut şi nicidecum reclamanta, care nu se poate prevala de o pretinsă vătămare a părţii adverse, primul motiv de recurs formulat de recurenta-reclamantă fiind, în concluzie, nefondat.
Celelalte critici ale recurentei care privesc incorecta reţinere a situaţiei de fapt în motivarea pretins contradictorie a instanţei de fond, sunt strâns legate de conţinutul şi motivarea deciziei din 24 februarie 2009 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa ce a format obiectul controlului judiciar, finalizat prin sentinţa 281/CA/2010 a Curţii de Apel Constanţa.
Această deciziei este rezultatul controlului întreprins de organele vamale asupra importurilor realizate de recurenta-reclamantă în perioada 2003-2008, încheiat cu procesul verbal de control vamal din 23 septembrie 2008 în baza căruia s-a emis decizia de regularizare din 23 septembrie 2008, prin care s-au stabilit în sarcina acesteia drepturi vamale de plată în valoare de 32.531 RON şi majorări de întârziere în valoare de 378.979 RON, în total 704.510 RON ca urmare a încadrării tarifare greşite a unor produse importate de reclamantă pentru uz veterinar ca „medicamente” la grupele BBB şi AAA, deşi acestea reprezentau suplimente nutritive, pentru care încadrarea tarifară corectă era la codurile CCC şi DDD.
În urma contestaţiei recurentei, prin decizia din 26 noiembrie 2008 Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa a admis contestaţia reclamantei, reţinând că aceasta nu are obiecţiuni asupra drepturilor vamale din perioada 2006-septembrie 2008, ci numai cu privire la cele calculate suplimentar pe perioada octombrie 2003-august 2006.
Prin această decizie s-a desfiinţat decizia nr. 177/3451/2008 pentru regularizarea obligaţiilor suplimentare stabilite în sarcina recurentei-reclamante şi s-a dispus reverificarea importurilor din perioada controlată, constatându-se că s-au depus acte noi de către contestatoare, care n-au fost avute în vedere de organele vamale la încadrarea tarifară a mărfurilor importate în perioada 2003-2006, când s-au aplicat greşit prevederile Nomenclatorului de produse farmaceutice de uz veterinar, publicat în luna august 2006, valabil numai după data publicării.
În baza procesului-verbal întocmit la 23 decembrie 2008 în urma reverificării prin care Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa şi-a menţinut concluziile că produsele importate de recurentă nu puteau fi încadrate ca „medicamente”, deoarece nu erau ambalate în doze, ci în saci de 25 kg, sau butoaie de 200 l şi nici condiţionate pentru vânzarea cu amănuntul, s-a emis decizia din 24 decembrie 2009 prin care s-au reţinut aceleaşi obligaţii suplimentare în sarcina recurentei, de 704.510 RON reprezentând drepturi vamale şi majorări de întârziere.
Contestaţia administrativă formulată de recurenta-reclamantă a fost admisă prin decizia din 24 februarie 2009 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa, care a desfiinţat decizia de regularizare din 2008 întocmită de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Constanţa şi a dispus recalcularea drepturilor vamale aferente perioadei verificate, întrucât constatările organelor vamale nu au fost suficient argumentate în fapt şi în drept la încadrarea tarifară a produselor importante de recurentă în perioada verificată, indicându-se şi textele legale care trebuiau avute în vedere.
Rezultă în mod neîndoielnic că organele fiscale care au soluţionat contestaţia administrativă formulată de recurenta-reclamantă, prin decizia din 24 februarie 2009 nu au tranşat fondul cauzei şi nu au stabilit că încadrarea tarifară efectuată de recurenta - reclamantă pentru produsele importate în perioada 2003-august 2006 este corectă, cum tendenţios susţine aceasta în motivele de recurs.
Prin urmare, nu sunt incidente dispoziţiile art. 304, pct. 7 şi 8, nefiind nici o contradicţie în considerentele hotărârii atacate, ori între considerente şi dispozitiv şi nici o reţinere incorectă a situaţiei de fapt, deoarece, chiar dacă Direcţia Generală a Finanţelor Publice Constanţa a admis în două rânduri contestaţia reclamantei, pentru motive diferite, nu a stabilit că aceasta nu datorează drepturile vamale suplimentare şi accesoriile calculate în sarcina acesteia de organele vamale de control, ci a dispus reverificarea, pentru stabilirea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile la încadrarea tarifară a produselor importate în perioada 2003-august 2006, având în vedere criteriile prevăzute de Nomenclatorul în vigoare la data importurilor, dar şi natura, modul de prezentare şi comercializare a acestora.
Cum decizia din 24 februarie 2009 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa nu a soluţionat pe fond contestaţia, nici instanţa investită cu verificarea acestui act administrativ jurisdicţional nu poate face acest lucru, astfel că nu putea statua asupra corectitudinii operaţiunii de încadrare tarifară efectuată de recurentă, care a fost supusă unei noi reverificări, în urma căreia s-au emis alte acte administrativ-fiscale contestate de intimata-reclamantă, nefiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
III. Soluţia Înaltei Curţi asupra recursului
Constatând că sentinţa atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzută de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul recurentei SC A.I.V. SRL Constanţa ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de SC A.I.V. SRL Constanţa împotriva sentinţei nr. 281 din 02 septembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2496/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2504/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
