ICCJ. Decizia nr. 2488/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2488/2011
Dosar nr. 1433/2/2009
Şedinţa publică din 4 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Prima instanţă
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 16 februarie 2009, reclamantul G.N., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, a solicitat instanţei anularea Hotărârii nr. 665 din 30 iulie 2008 pronunţată de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în Dosarul nr. 112/2008 şi recunoaşterea faptelor de discriminare şi a drepturilor prevăzute de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare (în perioada februarie 2001 - octombrie 2002 şi a Ordinului M.I. nr. S/760/1998 privind activitatea de management resurse umane în unităţile M.I.) (în vigoare în perioada august 2002 - octombrie 2003) şi ulterior prin aplicarea preferenţială a Legii nr. 360/2002 modificată şi completată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este agent de poliţie la Postul de Poliţie Transporturi Iaşi, iar după promovarea examenului de licenţă din februarie 2001 la Academia de Poliţie "A.I.C." Bucureşti a formulat cerere pentru trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie. La această cerere a primit răspuns negativ, cu motivarea că a depăşit vârsta de 35 de ani, iar Legea nr. 80/1995 nu permitea promovarea subofiţerilor de poliţie cu studii superioare cu diplomă de licenţă în corpul ofiţerilor de poliţie, condiţie prevăzuta în cap. III, Provenienţa ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor, art. 36 lit. e) care prevede: maiştri militari şi subofiţerii în activitate absolvenţi cu diplomă de licenţă ai instituţiilor civile de învăţământ superior, cu profil corespunzător specialităţilor militare, care au vârsta de cel mult 35 ani.
A mai arătat reclamantul că este discriminat în raport cu absolvenţii facultăţii de drept, din cadrul Academiei de Poliţie "A.I.C." învăţământ fără frecvenţă, promoţiile 2001 - 2003, care au fost promovaţi în corpul ofiţerilor de poliţie fără a susţine examen, concurs sau interviu şi în raport de vechime şi vârstă, au fost înaintaţi în grade militare de: locotenent (echivalent cu gradul profesional de inspector de poliţie), căpitan (echivalent cu gradul profesional de inspector principal de poliţie) şi maior (echivalent cu gradul profesional de subcomisar de poliţie) etc.
Reclamantul se mai consideră discriminat şi în raport cu agenţii de poliţie care au fost promovaţi pe funcţii de ofiţer în toamna anului 2006, în condiţiile în care a obţinut note cel puţin egale cu aceştia.
În ce priveşte hotărârea contestată, reclamantul a arătat că pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a analizat profund fiecare caz prezentat ca fiind discriminatoriu şi nu a efectuat nici un minim de verificări şi investigaţii pentru a constata existenţa faptelor de discriminare.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a invocat excepţia tardivităţii, cu motivarea că reclamantul nu a respectat termenul prevăzut de art. 20 alin. (10) din O.G. nr. 137/2000.
Pe fondul cauzei, acelaşi pârât a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
2. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel
Prin Sentinţa nr. 1653 din 13 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia tardivităţii şi a respins acţiunea formulată de reclamantul G.N. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a respins excepţia tardivităţii, în raport de înscrisul depus la dosar, din care rezultă că hotărârea contestată a fost comunicată reclamantului la data de 29 ianuarie 2009, iar acesta a sesizat instanţa de contencios administrativ la data de 13 februarie 2009, aşa cum reiese din ştampila aplicată pe plicul de la dosar.
Pe fondul cauzei, Curtea a reţinut că prin Hotărârea nr. 665 din 30 iulie 2008, pronunţată de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, a fost admisă excepţia tardivităţii introducerii cererii cu privire la faptele petrecute în perioada 2001 - februarie 2007, reţinându-se că reclamantul a introdus petiţia cu depăşirea termenului de un an, prevăzut de art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, în condiţiile în care cererea de trecere în corpul ofiţerilor a fost înaintată superiorilor ierarhici în anul 2001.
În legătură cu celelalte aspecte cu care a fost sesizat, Consiliul a reţinut că art. 73 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 stabileşte faptul că agenţii de poliţie care au absolvit studii superioare au dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofiţeri vacante.
Din prevederea menţionată rezultă condiţia organizării unui concurs pentru ocuparea posturilor de ofiţeri vacante.
Ordinul M.A.I. nr. 300/2004, privind activitatea de management resurse umane în unităţile MIRA, stabileşte în art. 49 alin. (1) faptul că agenţii de poliţie care au absolvit studii superioare au dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofiţeri vacante, în condiţiile legii.
De asemenea, potrivit art. 49 alin. (2) soluţionarea cererilor de trecere a agenţilor în categoria ofiţerilor de poliţie se face în limita posturilor rămase vacante, după activitatea de încheiere a activităţii de promovare a ofiţerilor în grade profesionale superioare şi asigurarea locurilor pentru promoţia de ofiţeri ai Academiei de Poliţie "A.I.C.", pentru care există alocaţii bugetare necesare.
În raport cu textele citate, Consiliul a constatat că procedura de promovare acordă întâietate promovării ofiţerilor în grade profesionale superioare, iar apoi asigurării locurilor pentru promoţia de ofiţeri ai Academiei de Poliţie "A.I.C.", apreciind că această procedură nu constituie un tratament de deosebire, restricţie, excludere sau preferinţă în exercitarea unui drept, neputându-se reţine întrunirea cumulativă a elementelor privind un tratament de deosebire între persoane care se află în situaţii comparabile şi care sunt tratate în mod diferit.
Cu privire la retragerea sporului de 25% prevăzut de Ordinul M.A.I. nr. 318/2004, sesizat în petiţie, Consiliul a apreciat că respectivul spor a fost acordat în considerarea funcţiei de conducere pe care reclamantul a avut-o într-o anumită perioadă, fiindu-i, în mod legal, retras atunci când nu a mai îndeplinit respectiva funcţie.
Examinând considerentele hotărârii atacate, Curtea constată că, în mod corect, a fost admisă excepţia tardivităţii pentru faptele sesizate de reclamant cu mai mult de un an anterior formulării petiţiei, întrucât acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască eventuala conduită discriminatorie cel mai târziu la data expirării termenului legal de soluţionare a solicitării de înaintare în grad.
Cu privire la aspectele legate de înaintarea la gradul de ofiţer, Curtea constată că procedura prevăzută pentru ocuparea posturilor de ofiţeri este stabilită pe criterii obiective, care să asigure echilibrul între necesităţile de personal din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, numărul de posturi pentru care este asigurat bugetul şi dreptul la carieră al diferitelor categorii de personal. Prin urmare, câtă vreme promovarea ofiţerilor sau trecerea subofiţerilor în corpul ofiţerilor s-a făcut cu respectarea procedurii, nu se poate reţine existenţa unei excluderi a reclamantului, în sensul art. 2 din O.G. nr. 137/2000, aşa cum corect a reţinut şi Consiliul.
În ce priveşte sporul de 25%, Curtea a constatat că orice supliment salarial este datorat pentru îndeplinirea unei sarcini suplimentare ori pentru desfăşurarea unei activităţi care implică o responsabilitate ori riscuri sporite. În speţă, reclamantul nu mai putea beneficia de sporul stabilit pentru funcţia de conducere după data la care nu a mai îndeplinit o asemenea funcţie.
3. Recursul declarat de reclamantul G.N.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul G.N., susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, susţinând în esenţă, că instanţa de fond nu a analizat cu atenţie probatoriul administrat în cauză şi nu a observat că cererea de sesizare a fost depusă înăuntrul termenului prevăzut de art. 20 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, în condiţiile în care faptele de discriminare s-au produs sub formă continuată.
A mai arătat recurentul că atât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, cât şi instanţa de fond nu au analizat fondul cauzei şi nu au avut în vedere faptul că pârâţii nu au adus argumente în combaterea susţinerilor sale şi nici nu au făcut dovada că nu s-au suplimentat cele 38 de posturi de ofiţer, după afişarea rezultatelor cu candidaţii admişi sau respinşi, deşi aceste aspecte puteau fi constatate din adresele depuse la dosarul cauzei.
În cuprinsul motivelor de recurs, recurentul reia aspectele prezentate în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi al cererii de sesizare a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării fără să formuleze critici concrete cu privire la considerentele reţinute de instanţa de fond la fundamentarea soluţiei.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa criticată, prin prisma motivelor de recurs, ţinând cont de actele şi lucrările dosarului, precum şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin cererea introductivă, reclamantul a sesizat instanţa de fond cu plângerea împotriva Hotărârii nr. 665 din 30 iulie 2008 emisă de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând anularea acesteia, iar pe cale de consecinţă, să fie recunoscută situaţia discriminatorie având ca obiect trecerea din Categoria B - Corpul agenţilor de poliţie, în Categoria A - Corpul ofiţerilor de poliţie, restabilirea situaţiei anterioare şi valorificarea notei obţinute la concursul susţinut în perioada 20 - 22 februarie 2006 şi promovarea în corpul ofiţerilor de poliţie.
Referitor la criticile privind admiterea excepţiei de tardivitate a cererii de sesizare, în mod corect, instanţa de fond a constatat întemeiată excepţia, raportat la prevederilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cu care, „Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei".
Chiar dacă ar fi primite susţinerile recurentului referitoare la faptul că data luării la cunoştinţă despre existenţa presupuselor fapte de discriminare este ulterioară datei comiterii acestora, în considerarea stării de fapt, nu pot fi omise de la aplicare prevederile legale care stabilesc că termenul curge de la data la care recurentul avea posibilitatea luării la cunoştinţă.
Or, în cazul de faţă, recurentul nu a produs nicio dovadă care să demonstreze că s-a aflat în imposibilitatea luării la cunoştinţă, imposibilitate care să nu-i fie imputabilă.
Cu privire la situaţia de discriminare invocată de recurent, Înalta Curte reţine următoarele:
Conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare constituie discriminare "orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronic necontagioasă, infectare HIV sau apartenenţă la o categorie defavorizată, care are ca scop sau efect restrângere ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a drepturilor omului şi a libertăţile fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orie alte domenii ale vieţii publice", iar potrivit alin. (2) „sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1) „faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare".
Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că „orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supun unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane grupuri de persoane sau comunităţi atrage răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub incidenţa legii penale".
O faptă poate fi calificată ca fiind faptă de discriminare, dacă îndeplineşte cumulativ mai multe condiţii:
- Existenţa unui tratament diferenţiat manifestat prin deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă (existenţa unor persoane sau situaţii aflate în poziţii comparabile);
- Existenţa unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit legii, criteriile de discriminare sunt: rasa, naţionalitatea, etnia, limba, religia, categoria socială, convingerile, sexul, orientarea sexuală, vârsta, handicapul, boala cronică necontagioasă, infectarea HIV, apartenenţa la o categorie defavorizată precum şi orice alt criteriu;
- Tratamentul diferenţiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate a unui drept recunoscut de lege;
- Tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate şi necesare.
În cauza de faţă, în raport de situaţia faptică şi de prevederile legale incidente, instanţa de recurs apreciază, la fel ca judecătorul de la fond, că nu se poate reţine existenţa unei excluderi a reclamantului, în sensul art. 2 din O.G. nr. 137/2000.
Recurentul a înaintat în anul 2001 cererea sa de trecere în corpul ofiţerilor de poliţie, formulată în temeiul Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare.
Cererea acestuia a fost respinsă în baza art. 36 lit. e) din Legea nr. 80/1995, care stabileşte provenienţa ofiţerilor în activitate din rândul maiştrilor militari şi ofiţeri în activitate, absolvenţi cu diplomă de licenţă ai instituţiilor civile de învăţământ superior, corespunzător specialităţilor militare, are au vârsta de cel mult 35 de ani.
Instanţa de recurs reţine că motivul pentru care cererea recurentului a fost respinsă îl constituie depăşirea pragului de vârstă cerut de lege, respectiv 35 de ani, motiv pentru care, ulterior, acesta a înaintat alte cereri de trecere în corpul ofiţerilor de poliţie, de această dată cu dispensă de vârstă, cereri care au primit răspunsuri negative.
În mod neîntemeiat, recurentul susţine că în anul 2001 mai mulţi agenţi de poliţie, absolvenţi ai Facultăţii de Drept din cadrul Academiei de Poliţie „A.I.C." ar fi fost promovaţi în corpul ofiţerilor de poliţie, fără a se ţine cont de prevederile art. 36 lit. e) din Legea nr. 80/1995, chiar dacă aceştia nu îndeplineau condiţiile de vârstă.
Înalta Curte reţine că anterior apariţiei Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului erau aplicabile prevederile Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, iar dispoziţiile acestui act normativ au fost aplicabile faţă de lucrătorii din M.A.I. până la intrarea în vigoare a Legii nr. 360/2002, astfel că cererile de trecere în corpul ofiţerilor de poliţie, cu dispensă de vârstă, au fost respinse motivat, cu respectarea prevederile din Statutul cadrelor militare.
După apariţia Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, au devenit aplicabile dispoziţiile art. 73 alin. (7) din acest act normativ, potrivit căruia agenţii de poliţie care au absolvit studii superioare au dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofiţeri vacante.
Din prevederea menţionată rezultă condiţia organizării unui concurs pentru ocuparea posturilor de ofiţeri vacante. Ordinul M.A.I. nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unităţile M.A.I stabileşte în art. 49 alin. (1) faptul că agenţii de poliţie care au absolvit studii superioare au dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofiţeri vacante, în condiţiile legii.
De asemenea, potrivit art. 49 alin. (2) din ordinul menţionat, soluţionarea cererilor de trecere a agenţilor în categoria ofiţerilor de poliţie se face în limita posturilor rămase vacante, după activitatea de încheiere a activităţii de promovare a ofiţerilor în grade profesionale superioare şi asigurarea locurilor pentru promoţia de ofiţeri ai Academiei de Poliţie „A.I.C." pentru care există alocaţii bugetare necesare.
Astfel, se poate constata că există o ordine care trebuie respectată, în privinţa ocupării posturilor din corpul ofiţerilor de poliţie, fiind acordat întâietate promovării ofiţerilor în grade profesionale superioare, iar apoi asigurării locurilor pentru promoţia de ofiţeri ai Academiei de Poliţie „A.I.C.", pentru care există alocaţii bugetare necesare.
Pe de altă parte, se reţine că în perioada 2001 - 2007, în cadrul I.P.J. Iaşi s-au organizat, în mod constant, concursuri privind trecerea unor agenţi de poliţie absolvenţi de studii superioare, în corpul ofiţerilor de poliţie, astfel încât recurentul a putut lua cunoştinţă de oferta posturilor vacante şi a avut posibilitatea de a se înscrie în vederea participării, în aceleaşi condiţii cu ceilalţi agenţi de poliţie care se găseau în situaţia de a fi absolvenţi de învăţământ superior, cu îndeplinirea condiţiilor legale pentru trecerea în corpul ofiţerilor.
Faptul că recurentul a participat la un concurs la care a obţinut o anumită notă prin care a fost declarat „respins", nu-i dă acestuia posibilitatea să se folosească de aceeaşi notă de fiecare dată când se iveşte un post vacant, în aşa fel încât să nu mai fie nevoit să parcurgă etapa de examinare.
În ceea ce priveşte discriminarea invocată faţă de un alt poliţist căruia instanţa de judecată i-ar fi dat câştig de cauză în privinţa trecerii în corpul ofiţerilor de poliţie, Înalta Curte reţine că dreptul câştigat în faţa unei instanţe judecătoreşti este un drept personal, astfel că o hotărâre judecătorească nu poate produce efecte între alte părţi, decât numai între părţile în litigiu. Recurentul neavând calitatea de parte în acel litigiu, nu poate invoca hotărârea judecătorească pronunţată în cauză, aceasta nefiindu-i opozabilă, astfel că, din acest punct de vedere nu poate invoca instituirea unui fapt discriminatoriu.
Cu privire la retragerea sporului de 25% prevăzut de Ordinul M.A.I. nr. 318/2004, Înalta Curte reţine că acesta i-a fost acordat pe perioada în care s-a aflat la comanda Postului de Poliţie T.F. Paşcani.
Având în vedere imposibilitatea trecerii tuturor agenţilor de poliţie, absolvenţi de studii superioare, în corpul ofiţerilor, precum pentru a-i stimula pe cei care desfăşoară activităţi suplimentare celor prevăzute în fişa postului, conform studiilor absolvite, Ordinul M.A.I. nr. 318/2005 dă posibilitatea ca aceştia să beneficieze de sporul de 25%, drept salarial suplimentar care se acordă de către şefii unităţilor de poliţie, la propunerea şefului nemijlocit.
Astfel, dacă s-a apreciat că recurentul nu mai îndeplineşte şi alte activităţi faţă de cele prevăzute în fişa postului, nemaifiind la conducerea Postului de Poliţie, simplul fapt că acesta este absolvent de studii superioare, nu-l îndreptăţeşte, în mod automat, să beneficieze de sporul în discuţie.
Prin urmare, în mod temeinic şi legal, instanţa de fond a reţinut că, în speţă, nu se constată un tratament diferit în baza vreunuia dintre criteriile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 şi care să se refere la persoane aflate în situaţii comparabile, astfel că, Înalta Curte, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de G.N. împotriva Sentinţei nr. 1653 din 13 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2487/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 2496/2011. Contencios. Contestaţie act... → |
|---|
