ICCJ. Decizia nr. 2515/2011. Contencios. Litigiu privind achiziţiile publice. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2515/2011
Dosar nr. 10067/1/2010
Şedinţa publică de la 4 mai 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea atacată cu contestaţie în anulare
Prin decizia nr. 4195 din 07 octombrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a respins excepţia inadmisibilităţii recursurilor invocată de intimaţii V.O.D.M.C. şi SC G.S.P. SA Constanţa, în calitate de lider al asocierii SC G.S.P. SA şi G.S.P.J.N.; a admis recursurile declarate de J.M. Germania şi de Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, împotriva deciziei nr. 225/CA din 25 iunie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal; a casat decizia recurată şi a desfiinţat decizia nr. 1981/C5/1911, 1927, 1936, 1943, 1966, 1993 din 29 aprilie 2010 a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi a trimis cauza spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a adopta această soluţie, Înalta Curte, analizând cu prioritate excepţia de inadmisibilitate a recursurilor invocată de intimaţii V.O.D.M.C. şi SC G.S.P. SA Constanţa, în calitate de lider al asocierii SC G.S.P. SA şi G.S.P.J.N., precum şi a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ. (constând în pronunţarea hotărârii atacate cu nesocotirea normelor de competenţă de ordine publică reglementate de art. 256 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare) invocat de recurentele J.M. Germania şi Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
Litigiul dedus judecăţii, soluţionat iniţial prin decizia nr. 1981/C5/1911, 1927, 1936, 1943, 1966, 1993 din data de 29 aprilie 2010 a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi apoi prin decizia civilă nr. 225/CA din 25 iunie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, se încadrează în prevederile art. 256 alin. (2), art. 286 alin. (1) şi art. 28716 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările aduse prin O.U.G. nr. 72/2009, fiind vorba, în cauză, de un litigiu privitor la procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Finalizarea Digului de larg din Portul Constanţa", astfel că pricina trebuia să fie judecată în primă instanţă de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi în recurs de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Referitor la împrejurarea că hotărârea recurată cuprinde în dispozitivul deciziei menţiunea „irevocabilă", s-a apreciat că nu poate avea ca efect suprimarea dreptului părţii la exercitarea căii de atac prevăzute de lege pentru litigiul concret dedus judecăţii, doctrina şi jurisprudenţa promovând în mod constant - în interpretarea dispoziţiilor art. 261 pct. 7 din C. proc. civ., care dispune în mod expres, că hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, printre altele, „calea de atac şi termenul în care se poate exercita" - principiul legalităţii căilor de atac, potrivit căruia lipsa acestei menţiuni din hotărârea judecătorească sau indicarea greşită a căii de atac ori a termenului de exercitare a acesteia sau a faptului că hotărârea este „definitivă" sau „irevocabilă" nu poate conferi părţii un drept pe care nu-l are, după cum nu poate nici să-i suprime, calea de atac fiind în realitate un beneficiu al legii şi nu un drept acordat de instanţa de judecată.
Cu privire la nesocotirea normei de competenţă de ordine publică conţinută de dispoziţiile art. 256 alin. (2) şi 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările aduse prin O.U.G.nr. 72/2009, s-a reţinut că încălcarea acestei norme de competenţă absolută, reglementată fiind prin norme imperative, poate fi invocată de către orice persoană interesată, de către procuror sau de către instanţă din oficiu, în orice fază a procesului, chiar direct în recurs şi chiar după expirarea termenului de motivare a căii de atac.
În altă ordine de idei, s-a apreciat că în raport de cele statuate prin dispozitivul şi considerentele deciziei civile nr. 263/CA din 16 iulie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal prin care a fost soluţionată, pe fond, contestaţia în anulare formulată de J.M. (la 28 iunie 2010), Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (la 5 iulie 2010), SC O.H. SA şi SC C. SA Bacău (la 13 iulie 2010) împotriva hotărârii recurate, nu operează puterea de lucru judecat, potrivit dispoziţiilor art. 1201 C. civ., care presupune cu necesitate existenţa unei a două cereri de chemare în judecată, care să întrunească tripla identitate de obiect, părţi în aceeaşi calitate şi cauză.
Cu alte cuvinte, excepţia puterii lucrului judecat poate fi invocată de cel interesat sau de instanţă din oficiu, pentru a anihila o cale de atac inadmisibilă, dar numai în situaţia în care o parte uzează de două ori de una şi aceeaşi cale de atac, sau în situaţia în care o hotărâre pronunţată în recurs, prin care s-au respins motive care sunt în acelaşi timp şi motive de revizuire sau de contestaţie în anulare, este din nou atacată, pentru respectivele motive, prin calea extraordinară de atac a revizuirii sau a contestaţiei în anulare.
Altfel spus, principiul ierarhiei căilor legale de atac ce decurge din modul de organizare al instanţelor judecătoreşti într-un sistem piramidal, impune ca remediile procesuale să fie exercitate şi mai ales soluţionate într-o anumită ordine, potrivit cu natura şi cu scopul lor, acest principiu având prioritate în cauză, în condiţiile în care împotriva deciziei nr. 225/CA din 25 iunie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, s-a exercitat atât recurs, cât şi contestaţie în anulare împotriva soluţiei dată asupra recursului, cale de atac extraordinară de reformare.
2.Motivele contestaţiei în anulare
SC G.S.P. SA, în calitate de intimată/leader al asocierii G.S.P.J.N. Constanţa a formulat în temeiul art. 317 alin. (1) pct. 2 şi art. 317 alin. (2) C. proc. civ., contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 4195 din 7 octombrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul 673/36/2010, solicitând admiterea acesteia în contradictor cu intimaţii J.M. Germania, V.O.D.M.C. şi SC O.H. SA., lider al asocierii SC O.H. SA. şi SC C. SA Bacău.
Contestatoarea a prezenta situaţia de fapt care a condus la prezentul litigiu, în sensul că la 31 octombrie 2009 Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa a publicat în S.E.A.P. anunţul de participare şi documentaţia de atribuire pentru achiziţia publică de lucrări privind „finalizarea digului de larg din Portul Constanţa, valoarea estimată a contractului fiind de 117.898.740 euro, termenul de depunere al ofertelor fiind amânat succesiv până la 18 februarie 2010, iar criteriul de atribuire a fost „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, preţul ofertei reprezentând 80%, iar termenul de execuţie a lucrărilor 20%, termenul estimat de Administraţia Porturilor Maritime fiind de 24 luni.
A învederat contestatoarea că primul raport al procedurii din 30 martie 2010 a declarat câştigătoare oferta J.M., secondată de oferta V.O.D.M.C., urmată de oferta contestatoarei , alţi participanţi fiind descalificaţi, printre care şi SC O.H. SA.
Prin decizia pronunţată la 29 aprilie 2010, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a admis în parte contestaţiile formulate de SC G.S.P. SA şi V.O.D.M.C. şi a respins contestaţia SC O.H. SA, dispunând anularea primului raport al procedurii şi a actelor subsecvente, refacerea acestuia în 15 zile de la comunicarea deciziei, prin solicitarea de calificări ofertantului J.M., însă prin decizia nr. 225/CA din 25 iunie 2010, Curtea de Apel Constanţa a respins plângerea SC O.H. SA, a admis plângerile SC G.S.P. SA şi V.O.D.M.C. şi a modificat în parte decizia Consiliul Naţional al Contestaţiilor, în sensul anulării raportului şi actelor subsecvente acestuia şi refacerii acestui raport, cu excluderea ofertei J.M., hotărârea fiind irevocabilă, conform art. 285 alin. (5) din O.U.G. nr. 34/2006, prin decizia nr. 263/CA din 16 iulie 2010 aceeaşi instanţă respingând contestaţia în anulare formulată de J.M. şi Administraţia Porturilor Maritime, pe motive de încălcare a regulilor de competenţă.
Contestatoarea a susţinut că aceeaşi decizie irevocabilă nr. 225/CA din 25 iunie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, a fost atacată cu recurs de ofertanţii J.M. şi Administraţia Porturilor Maritime, admis în mod nelegal, cu încălcarea directă a normelor imperative de procedură, prin decizia nr. 4195 din 7 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a respins excepţia inadmisibilităţii invocată de actuala contestatoare SC G.S.P. SA şi V.O.D.M.C. privind recursurile promovate, s-au admis recursurile, s-a casat decizia recurată, s-a desfiinţat decizia Consiliul Naţional al Contestaţiilor din 29 aprilie 2010 şi s-a trimis cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.
A susţinut contestatoarea că potrivit dispoziţiilor art. 283, 285 din O.U.G. nr. 34/2006 hotărârea prin care instanţa soluţionează plângerea formulată împotriva deciziilor pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor este irevocabilă, întrucât plângerea exercitată împotriva unei decizii pronunţată de Consiliul Naţional al Contestaţiilor este deja un recurs, care se judecă în complet de 3 judecători, cu aplicarea dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 299 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., precum şi ale art. 377 alin. (2) pct. 4 şi 5, în baza cărora respectiva hotărâre de soluţionare a plângerii este calificată ca făcând parte din categoria hotărârilor irevocabile.
Contestatoarea a arătat că potrivit principiului unicităţii căii de atac, decizia nr. 225 din 25 iunie 2010 a Curţii de Apel Constanţa nu mai putea fi atacată cu recurs, deoarece intrase în puterea lucrului judecat, conform art. 166 C. proc. civ., astfel că aceste texte de lege şi principii de judecată ar fi trebuit să conducă în mod automat şi obligatoriu la reţinerea inadmisibilităţii recursului acestei hotărâri, care nu mai putea fi atacată decât prin utilizarea căilor extraordinare de atac (contestaţia în anulare formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă prin decizia nr. 263 din 16 iunie 2010 a Curţii de Apel Constanţa) sau, eventual, în faţa instanţelor europene, dacă sesizarea acestora ar fi întrunit condiţiile de admisibilitate.
S-a solicitat admiterea contestaţiei în anulare şi anularea deciziei nr. 4195 din 7 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
3.Apărările intimatei
Intimata J.M. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, deoarece prevederile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. se aplică numai în situaţiile în care motivul prevăzut de lege pentru retractarea unei hotărâri irevocabile nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului, ori în speţă, motivele de necompetenţă au fost invocate de contestatoare în recurs, prin întâmpinarea în care a ridicat excepţia inadmisibilităţii celor două recursuri.
În susţinerea acestei excepţii s-au indicat aceleaşi prevederi legale care au fost menţionate şi în cuprinsul contestaţiei în anulare: art. 281, 283 şi 285 din O.U.G. nr. 34/2006, susţinându-se că instanţa a sesizat că nu poate judeca un recurs exercitat împotriva unei decizii irevocabile, toate aceste împrejurări rezultând din încheierea de dezbateri din 23 septembrie 2010 din considerentele deciziei contestate, precum şi din concluziile scrise depuse de părţi, iar decizia contestată a examinat „cu prioritate problema necompetenţei soluţionării recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, concluzionând că menţionarea caracterului irevocabil a unei hotărâri în dispozitiv nu suprimă dreptul părţii la exercitarea căii de atac prevăzută de lege.
Intimata a apreciat că nu este vorba de neregularităţi procedurale, dintre cele reglementate de art. 317 C. proc. civ., care pot determina retractarea hotărârii, chiar dacă ar fi vorba de o greşeală de judecată, aceasta nu poate fi cenzurată pe calea contestaţiei în anulare.
În subsidiar s-a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.
4. Considerentele Înaltei Curţi asupra excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei în anulare
Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, în temeiul art. 137, 316, 319 şi 320 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 317 C. proc. civ., pe calea contestaţiei în anulare pot fi cenzurate hotărârile judecătoreşti irevocabile, numai dacă motivele prevăzute de pct. 1 şi 2 al acestui text nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, contestaţia în anulare reprezentând o cale extraordinară de atac, de retractare a unei hotărâri, pentru nereguli procedurale care nu au fost cunoscute la data judecării cauzei (incorecta citare a părţilor) sau încălcarea regulilor de competenţă de ordine publică.
Legiuitorul a instituit două excepţii de la acest principiu, în sensul că poate fi primită o contestaţie în anulare, dacă motivele prevăzute la pct. 1, 2 din art. 317 au fost invocate prin cererea de recurs, însă instanţa le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără să fi fost judecat în fond.
Aşa cum rezultă din încheierea de dezbatere din data de 23 septembrie 2010 precum şi din considerentele deciziei nr. 4195 din 7 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, actuala contestatoare SC G.S.P. SA a ridicat prin pct. 3 al întâmpinării aflate la dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie excepţia inadmisibilităţii recursurilor formulate de J.M. împotriva deciziei nr. 225/CA din 25 iunie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, întemeiată pe aceleaşi argumente şi prevederi legale folosite şi în prezenta contestaţie în anulare, privind competenţa instanţei de contencios administrativ de a se pronunţa irevocabil asupra plângerilor formulate de operatorii nemulţumiţi de deciziile Consiliul Naţional al Contestaţiilor: art. 281, 283, 285 din O.U.G. nr. 34/2006 şi art. 299 alin. (1) C. proc. civ..
Aceeaşi excepţie a fost ridicată şi prin întâmpinarea intimatei V.O.D.M.C. - pct. 2, dosar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocându-se aceleaşi motive de fapt şi de drept, care au fost analizate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa supremă pronunţându-se asupra lor, respingând excepţia inadmisibilităţii recursurilor invocate de contestatoare, prin decizia nr. 4195 din 7 octombrie 2010 atacată cu prezenta contestaţie în anulare.
Cum argumentele de fapt şi de drept invocate în susţinerea prezentei contestaţii în anulare au format deja obiectul unei judecăţi, asupra acestora pronunţându-se în mod irevocabil instanţa de recurs, prin decizia atacată cu prezenta contestaţie în anulare, se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prev. 317 alin. (1) C. proc. civ., întrucât motivele de reformare a unei hotărâri, analizate deja într-o cale ordinară de atac nu mai pot forma obiectul cercetării judecătoreşti într-o cale extraordinară de atac, de retractare, ceea ce ar echivala cu exercitarea unui „recurs” la recurs, situaţie inadmisibilă potrivit actualului cod de procedură civilă.
5.Soluţia Înaltei Curţi
Pentru considerentele prezentate anterior, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1), coroborat cu art. 316 şi 317 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare invocată de intimată şi în consecinţă, va respinge contestaţia în anulare ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC G.S.P. SA - în calitate de lider al asocierii G.S.P.J.N. Constanţa împotriva deciziei nr. 4195 din 7 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2509/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 2519/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
