ICCJ. Decizia nr. 2508/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 204 din 03 iunie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta - SC D. SA în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - D.G.F.P. Constanța - S.A.F - Activitatea de Inspecție Fiscală; a anulat Decizia nr. 38 din 09 aprilie 2009 privind soluționarea contestației formulate de SC D. SA; a anulat Decizia de impunere nr. 590 din 18 februarie 2009 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată și a Raportului de inspecție fiscală încheiat în data de 18 septembrie 2009 și a dispus obligarea intimatelor la plata către contestatoare a sumei de 5.950 lei, reprezentând contravaloare onorariu apărător.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Reclamanta a fost supusă unui control fiscal, ocazie cu care s-a constatat că în perioada 01 aprilie 2006 - 30 septembrie 2007 aceasta trebuia să calculeze și să vireze la bugetul general consolidat al statului redevența minieră de 6% din valoarea producției realizată, și nu 2% cum a fost practicată de aceasta.
Prin raportul de inspecție fiscală din 18 februarie 2009 s-a stabilit că reclamanta în perioada 01 aprilie 2006 - 30 septembrie 2007 nu a calculat și virat la bugetul general consolidat al statului redevența minieră în sumă de 427.795 lei, la care s-au calculat majorări de întârziere în sumă totală de 296.078 lei.
S-a emis astfel decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, înregistrată la organul fiscal sub nr. 590 din 18 februarie 2009 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația de plată a sumei totale de 723.873 lei din care 427.765 lei redevență minieră și 296.078 lei majorări de întârziere.
împotriva acestei decizii și a raportului de inspecție fiscală reclamanta a formulat contestație înregistrată la A.N.A.F., D.G.F.P. Constanța - Biroul Soluționare Contestații sub nr. 2955 din 20 martie 2009, care a fost soluționată prin Decizia nr. 38 din 09 aprilie 2009, în sensul respingerii ca neîntemeiată.
S-a reținut în această decizie că începând cu data de 25 iunie 2004 prevederile licențelor de exploatare încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii minelor nr. 85/2003 și care nu au fost aprobate prin hotărâre de guvern nu au mai rămas valabile în condițiile în care au fost încheiate, urmând a fi modificate în concordanță cu noile cote de redevență minieră prevăzute la art. 45 alin. (1) lit. b) din lege, respectiv,
b) o cotă de 6% pentru roci utile, cu excepția rocilor ornamentale, la care cota este de 10%;
în acest context, organul de control fiscal a reținut că la data de 25 iunie 2004 cele 4 licențe de exploatare nr. 1403, 1441, 1160 și 1404 încheiate în anul 2000 în baza Legii minelor nr. 61/1998 nu erau aprobate prin hotărâri de guvern, trei dintre acestea, respectiv licențele nr. 1403, 1441 și 1160 fiind aprobate la data de 20 august 2008 prin Hotărâri de Guvern publicate în M. Of. nr. 629 din 29 august 2008.
Analizând legalitatea deciziei contestate în raport cu dispozițiile legale incidente cauzei, în succesiunea adoptării lor, instanța de fond a reținut că deși Legea minelor nr. 61/1998 a fost abrogată prin intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2003, publicată în M. Of. nr. 197 din 27 martie 2003, principiile stabilite de aceasta au continuat să existe în legea nouă, instituție cunoscută sub denumirea de ultraactivitate.
Astfel, calculul unei redevențe de 2% pentru cele patru licențe încheiate în anul 2000, se va menține pe toată durata acestora, excepție fiind apariția unor alte dispoziții legale favorabile titularului.
Principiul este reiterat și de art. 60 alin. (1) atât în ce privește licențele de explorare/ exploatare aprobate prin Hotărâre a Guvernului cât și cele în curs de aprobare.
Prima instanță a reținut că prin Legea nr. 237/2004 publicată în M. Of. nr. 553 din 22 iunie 2004 la pct. 2 al art. unic se prevede că, alin. (1) al art. 60 va avea următorul cuprins:
"(1) Prevederile licențelor de explorare și/sau exploatare aprobate de Guvern rămân valabile pe întreaga lor durată, în condițiile în care au fost încheiate".
S-a eliminat astfel, rămânând fără reglementare situațiile în care licențele de explorare/exploatare sunt în curs de aprobare de către Guvern.
A reținut prima instanță că, aparent situația este defavorabilă reclamantei, însă regulile de interpretare logică impun revenirea la dispozițiile generale, respectiv dispoziția mai favorabilă acesteia prev. de art. 21 alin. (2) din lege care rămâne nemodificată.
în același timp, prin O.U.G. 101/2007 publicată în M. Of nr. 684 din 08 octombrie 2007 la art. 1 pct. 2 se prevede că, la art. 21, alin. (2) se modifică și va avea următorul cuprins:
"(2) Prevederile licențelor în vigoare rămân nemodificate pe toată durata inițială a acestora, cu excepția cazurilor în care părțile convin modificarea/completarea acestora".
în raport de modificările intervenite, instanța de fond a apreciat că organul de control financiar nu putea proceda sau impune o bază de calcul a redevenței la cota de 6%, fără a face dovada impusă de dispoziția legală, respectiv convenția părților din cele patru licențe privind modificarea/completarea acestora, respectiv majorarea redevenței de la 2 la 6%.
Această nouă dispoziție legală a modificat și dispozițiile art. 45 alin. (1), în sensul că a majorat cuantumul redevenței, în speță la 10%.
Concluzionând, prima instanță a constatat că pe perioada controlată 01 aprilie 2006 - 30 septembrie 2007, deși legea minelor a suferit mai multe modificări, principiul situației mai favorabile al titularului licenței de exploatare prevăzută de art. 21 alin. (2) nu a fost abrogat niciodată, astfel încât situația mai favorabilă pentru reclamantă o reprezintă calculul redevenței la cota de 2% pe an, astfel cum au fost încheiate licențele pe întreaga lor durată de exploatare în temeiul Legii nr. 61/1998.
întrucât pârâtele nu au făcut dovada acordului de voință a părților din licențele de concesiune pentru exploatare privind modificare/completarea acestora, în sensul stabilirii de comun acord a unei redevențe de 6 %, impunerea unui astfel de cuantum devine nelegală.
în consecință, prima instanță a considerat că reclamanta în mod corect a achitat redevența către stat în perioada 01 aprilie 2006 - 30 septembrie 2007 la cuantumul de 2 %, suma de 427.795 lei calculată de pârâte cu o cotă de 6 % nefiind datorată, iar potrivit regulii generale, accesorium secvitur principalem, reclamanta nu poate fi obligată nici la plata majorărilor de întârziere în sumă de 296.078 lei.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța - Biroul Soluționare Contestații și D.G.F.P. - S.A.F. - Activitatea de Inspecții Fiscale Constanța, recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - "hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii" și respectiv art. 3041 C. proc. civ., cauza putând fi examinată sub toate aspectele.
Recurentele, susțin în esență, prin motivele de recurs formulate, că prima instanță a pronunțat sentința cu aplicarea greșită a legii, întrucât din cele 4 licențe de exploatare, licențe de concesiune încheiate în anul 2000, trei dintre acestea - nr. 1403, 1441 și 1160 - au fost aprobate abia la 20 august 2008 prin H.G. nr. 950, 951 și 952 din 20 august 2008, publicate în M. Of. al României din 29 august 2008, astfel încât cota procentuală de 2% privind redevența minieră înscrisă în aceste licențe nu mai era valabilă la data apariției Legii minelor nr. 85/2003 modificată și completată prin Legea nr. 237/2004, până la data încheierii controlului societatea intimată neputând justifica cu documente că licențele de exploatare au fost aprobate prin Hotărâre de Guvern.
Precizează recurentele-pârâte că, având în vedere modificările aduse art. 60 din Legea nr. 85/2003, începând cu data de 25 iunie 2004 prevederile licențelor de exploatare încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2003 și care nu au fost aprobate prin Hotărâre de Guvern, nu au mai fost valabile în condițiile în care au fost încheiate, trebuind să fie corelate cu noile cote de redevență minieră prevăzute de art. 45 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2003, respectiv cota de 6% din valoarea producției miniere.
Mai precizează recurentele că în mod greșit instanța de fond în motivarea hotărârii, face trimitere la dispozițiile O.U.G. nr. 101/2007, publicată în M. Of. nr. 684 din 8 octombrie 2007, deoarece sumele stabilite suplimentar reprezentând redevența minieră priveau perioada 1 aprilie 2006 - 30 septembrie 2007, deci anterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 101/2007, act normativ prin care au fost abrogate alin. (1) și (2) ale art. 60 din Legea nr. 85/2003.
Concluzionează recurentele-pârâte că organul de inspecție fiscală, în baza Legii nr. 85/2003, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 237/2004,art. 60 alin. (1) cu referire la art. 45 alin. (1) lit. b), a apreciat în mod corect că societatea intimată pentru cantitățile de calcar, dolomită și cuartit extrase în baza licențelor de exploatare încheiate în anul 2000 și neintrate în vigoare prin Hotărâri de Guvern, avea obligația ca pentru perioada 1 aprilie 2006 - 30 septembrie 2007 să calculeze și să vireze la bugetul general consolidat al statului redevența minieră de 6% din valoarea producției realizate.
Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii reclamantei.
Intimata SC D. SA Constanța a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței pronunțată de Curtea de Apel Constanța, nr. 204/ CA din 3 iunie 2010, ca fiind legală și temeinică.
Recursul este nefondat și urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
în fapt, SC D. SA își desfășoară activitatea de exploatare minieră, în baza a 4 licențe de exploatare, în conformitate cu art. 46 din Legea minelor nr. 61/1998, și anume - Licența de exploatare nr. 1160 din 17 februarie 2000; nr. 1403 din 5 aprilie 2000; nr. 1404 din 5 aprilie 2000; nr. 1441 din 15 aprilie 2000, cu excepția Licenței nr. 1404 din 5 aprilie 2000, toate celelalte trei licențe de exploatare fiind aprobate prin Hotărâre de Guvern emisă la 20 august 2008.
în perioada 16 februarie 2009 - 18 februarie 2009 s-a efectuat la societatea respectivă o inspecție fiscală având ca obiectiv verificarea taxei de exploatare și redevența minieră datorată de către societate la bugetul general consolidat al statului, perioada verificată fiind cuprinsă între trimestrul II 2006 - trimestrul IV 2008, prin raportul întocmit la 18 septembrie 2009 stabilindu-se obligații fiscale suplimentare de plată în sumă de 427.795 lei, redevență minieră suplimentară și 296.078 lei, reprezentând majorări de întârziere, în total suma datorată fiind de 723.873 lei, obligații fiscale rezultate din aplicarea în plus față de dispozițiile licenței a cotei procentuale de 6% la redevența minieră, urmare a apariției Legii nr. 237/ 2004.
Speța supusă soluționării și căreia trebuie să i se dea o rezolvare, este dacă pentru exploatarea unor zăcăminte în baza unor licențe de exploatare încheiate în anul 2000 în temeiul Legii minelor nr. 60/1998, intimata-reclamantă SC D. SA Constanța trebuie să calculeze redevența minieră datorată pentru perioada supusă verificării trimestrul II 2006 - trimestrului IV 2008 prin aplicarea cotei de 6%, modificată sau a cotei de 2% prevăzută în licențele de exploatare.
Instanța de fond prin sentința pronunțată și care face obiectul prezentului recurs, a apreciat în mod corect că potrivit principiului situației mai favorabile a titularului licenței de exploatare prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 85/2003, text de lege ce nu a fost abrogat niciodată, calculul redevenței se raportează la procentul de 2% pe an, astfel cum prevăd licențele de exploatare, pe întreaga lor durată de exploatare, licențe încheiate în baza Legii nr. 61/1998.
Din analiza dispozițiilor legale incidente în cauză, în succesiunea adoptării lor, se reține că prevederile licenței rămân valabile pe toată durata acesteia, în condițiile existente la durata încheierii, respectiv cu o cotă de redevență de 2% prevăzută la art. 11.1.1. din licență.
Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea minelor nr. 85/2003, "Licența se încheie în formă scrisă. Pentru exploatare, licența intră în vigoare la data publicării Ordinului președintelui autorității competente de aprobare a acesteia în M. Of. al României, Partea I. Pentru exploatare, licența intră în vigoare la data publicării în M. Of. al României, Partea I, a Hotărârii Guvernului de aprobare a acesteia".
Prin Legea nr. 237 din 7 iunie 2004, în vigoare începând cu 25 iunie 2004, a fost modificat art. 60 din Legea minelor nr. 85/2003, în sensul că:
"1) Prevederile licențelor de explorare și/ sau exploatare aprobate de Guvernul rămân valabile pe întreaga lor durată, în condițiile în care au fost încheiate", conținutul inițial al art. 60 alin. (1) din Legea nr. 85/2003 fiind în sensul că "Prevederile licențelor de explorare și/sau exploatare încheiate înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi și aprobate sau în curs de aprobare de către Guvern rămân valabile pe întreaga lor durată, în condițiile în care au fost încheiate".
Până la acest moment, legislația incidentă în cauză recunoștea valabilitatea pe întreaga durată, în condițiile în care au fost încheiate, nu și a celor în curs de aprobare, doar pentru licențele de exploatare intrate în vigoare prin Hotărâre de Guvern, astfel cum susțin recurentele-pârâte într-un prim motiv de recurs.
însă, ulterior, prin O.U.G. nr. 101 din 4 octombrie 2007 pentru modificarea și completarea Legii minelor nr. 85/2003 și a Legii petrolului nr. 238/2004 publicată în M. Of. nr. 684 din 8 octombrie 2007, a fost abrogat art. 60 alin. (1) din Legea minelor, singura prevedere legală referitoare la nemodificarea licențelor de exploatare și a valabilității acestora, fiind dată de art. 21 alin. (1) în forma inițială și art. 2 din această ordonanță de urgență care la punctul 2 menționează:
"2) La art. 21 alin. (2) se modifică și va avea următorul cuprins: Prevederile licențelor în vigoare rămân nemodificate pe toată durata inițială a acestora, cu excepția cazurilor în care părțile convin modificarea/completarea acestora", iar la alin. (3) și (4) ale aceluiași articol se prevede:
"3) în cazul prelungirii duratei de concesiune/ administrare sau transferului licenței de concesiune, autoritatea competentă va renegocia condițiile concesiunii/administrării, conform prezentei legi prin încheierea de acte adiționale, semnate de acesta și titular;
4) Modificarea/completarea licențelor în vigoare se realizează prin acte adiționale semnate de autoritatea competentă și titular".
Din conținutul prevederilor legale expuse mai sus, în succesiunea adoptării lor, rezultă în mod clar faptul că începând cu data de 12 octombrie 2007 prevederile licențelor de exploatare, încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii minelor nr. 85/2003, rămân valabile în condițiile în care au fost încheiate, cu excepția celor modificate prin renegociere prin acte adiționale, în concordanță cu noile cote de redevență minieră prevăzute la art. 45 din Legea nr. 85/2003 modificată prin O.U.G. nr. 101/2007.
în speță, însă, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, licențele de exploatare deținute de intimata-reclamantă, obținute în anul 2000 nu au suferit modificări/completări în sensul stabilirii de comun acord a unei redevențe de 6% pentru perioada supusă verificării de inspecția fiscală, astfel încât impunerea unui astfel de cuantum de către organele de inspecție fiscală este nelegală, cota de redevență minieră corect stabilită fiind cea de 2% prevăzută la art. 11.1.1 din Convenție.
Modificarea licențelor de exploatare a avut loc la data de 12 noiembrie 2007, în baza art. 45 alin. (1) lit. c) din Legea minelor nr. 85/2003 cu modificările și completările ulterioare, stabilindu-se o redevență minieră pentru societatea intimată în cuantum de 10% din valoarea producției miniere realizate anual, această cotă procentuală fiind aplicabilă ulterior re-semnării licențelor de exploatare în urma renegocierii acestora de către ambele părți.
De altfel, Legea nr. 262 din 7 iulie 2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 101/2007, stabilește că art. 60 alin. (1) din ordonanță, va avea următorul cuprins:
"1) Prevederile licențelor în vigoare rămân valabile pe întreaga lor durată, în condițiile în care au fost încheiate", în felul acesta dându-se eficiență principiului securității și stabilității raporturilor juridice existente între părți în baza actelor juridice încheiate.
Având în vedere considerentele expuse, concluzia instanței de control judiciar este aceea că recursul formulat este nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se impune a fost respins, hotărârea instanței de fond urmând a fi menținută ca legală și temeinică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2518/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2498/2011. Contencios → |
|---|
