ICCJ. Decizia nr. 2526/2011. Contencios
| Comentarii |
|
1. Soluția instanței de fond.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D.V., să se constate calitatea acestuia de colaborator al Securității.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esență, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G nr. 24/2008, din actele dosarului rezultând că pârâtul a fost recrutat de organele Securității la data de 28 aprilie 1965 și a fost de acord să pună la dispoziția Securității locuința sa din Constanța.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 747 din 10 februarie 2010, a respins acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu intimatul-pârât D.V., ca neîntemeiată.
în considerentele hotărârii, instanța de fond a reținut că pârâtul este deținător al Titlului de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 și prin cererea adresată autorității reclamante de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 s-a cerut verificarea pârâtului, sub aspectul stabilirii calității de lucrător sau colaborator al Securității.
Urmare acestor verificări, autoritatea publică reclamantă a întocmit Nota de constatare nr. S/DI/I/1838 din 05 august 2008, în conținutul căreia s-a reținut că pârâtul a fost recrutat, în calitate de gazdă a casei de întâlniri, la data de 28 aprilie 1965, cu numele conspirativ "I."/"Y.", "pentru a asigura condiții optime de instruire și dirijare a agenturii de bază", recrutarea fiind confirmată de consemnările făcute de ofițerii de securitate care atestă că pârâtul "a acceptat folosirea de către organele noastre a spațiului în care locuiește".
Instanța de fond a reținut că în speță nu s-a dovedit în niciun fel, îndeplinirea cel puțin a condiției că punerea la dispoziție a spațiului de locuit, a fost de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
De asemenea, instanța de fond a reținut că, potrivit probelor administrate în cauză, în privința așa ziselor persoane colaboratoare introduse în locuința pârâtului, nu s-a dovedit calitatea lor de colaboratori în sensul dispozițiilor legale și, cu toate că s-a susținut faptul că în casa pârâtului au fost introduși mai mulți informatori, nu s-a dovedit activitatea acestora sub aspectul vizării atingerii drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
2. Calea de atac exercitată.
2.1. împotriva acestei soluții a formulat recurs autoritatea publică reclamantă, care a invocat ca temei dispozițiile art. 3041C. proc. civ., susținând critici care pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia o hotărâre judecătorească poate fi casată sau modificată atunci când este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel, susține recurenta, instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 2 lit. b) ultima frază din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Societății, potrivit cărora "colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea".
Autoritatea publică recurentă argumentează, în esență, că dispozițiile legale incidente în cauză nu cer îndeplinirea condițiilor reținute în mod greșit de instanța de fond și anume ca, în locuința sau spațiul respectiv să fi avut loc o activitate efectivă de culegere de informații, ca informațiile respective să se refere la activități potrivnice regimului comunist, iar acestea să aducă atingere și să fi fost de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
în concluzie, autoritatea publică recurentă a solicitat desființarea soluției recurate și admiterea acțiunii pentru constatarea calității de colaborator al fostei Securități în ceea ce-l privește pe pârât.
2.2. Intimatul-pârât a depus întâmpinare, prin care a combătut criticile din recurs și a susținut, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
3. Soluția instanței de recurs.
Recursul este întemeiat și va fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
în cauză este necontestat că intimatul-pârât a fost recrutat de organele fostei Securități la data de 28 aprilie 1965, iar acesta a fost de acord și a pus la dispoziția Securității locuința pe care o deținea în Constanța, până la data de 12 octombrie 1967, când a fost abandonat urmare a faptului că fusese mutat în interes de serviciu în București.
De asemenea, nu este contestat nici faptul că recrutarea sa a fost realizată de Securitate în scopul ca intimatul-pârât să pună la dispoziție locuința sa în vederea folosirii acesteia ca "gazdă casă de întâlniri" între lucrătorii de Securitate și agenții acestora, locuința fiind conspirată sub numele "I."/"Y.".
Așa cum s-a arătat în expunerea rezumativă a circumstanțelor cauzei și a soluției adoptate prezentă mai sus, instanța de fond a reținut, în esență, și a argumentat că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în dosar neexistând dovezi că, în locuința pusă la dispoziție de intimatul-reclamant, a avut loc în mod efectiv o activitate de strângere de informații care să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului comunist și care să fi fost de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. b) ultima frază din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aplicabile în cauza de față, "colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea".
Deci, din interpretarea textului citat mai sus, rezultă că, pentru ca o persoană să fie calificată ca fiind colaborator al organelor fostei Securități, în sensul art. 2 lit. b) ultima frază, în prima ipoteză, este suficient ca acea persoană:
- să fi deținut o locuință sau orice alt spațiu, cu orice titlu;
- să fi fost recrutat de organele Securității în scopul punerii la dispoziție a locuinței sau spațiului deținut;
- să fi pus locuința sau spațiul deținut la dispoziția organelor de Securitate;
- locuința sau spațiul puse la dispoziție de către persoana care le deținea să fi fost folosite de organele fostei Securități în scopul culegerii de informații de la alte persoane.
Or, în cauză, este pe deplin dovedit că activitatea intimatului-pârât îndeplinește toate condițiile enumerate mai sus, rezultate din interpretarea logică și sistematică a dispozițiilor art. 2 lit. b) ultima frază, prima ipoteză din O.U.G. nr. 24/2008 cu modificările și completările ulterioare.
Celelalte condiții reținute de instanța de fond sunt lipsite de temei legal, fiind rezultatul unei interpretări greșite a dispozițiilor legale incidente, prin extrapolarea condițiilor avute în vedere la art. 2 lit. b) prima frază, pentru activitatea de colaborator cu organele de Securitate prin furnizare de informații.
în concluzie, situația instanței de fond este nelegală, a admis recursul, a fost desființată, cu consecința admiterii acțiunii formulate de C.N.S.A.S. în condițiile O.U.G. nr. 24/2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2530/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2512/2011. Contencios → |
|---|
