ICCJ. Decizia nr. 2512/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, la data de 31 mai 2010, reclamanta O.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii 10/2001 și Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor, obligarea pârâtelor să emită și să comunice decizia privind titlul de despăgubire pentru imobilul notificat sub nr. 2/N/2002 situat în Caracal, constând în teren în suprafață de 1.795 mp, în termen de 90 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1.000 lei/zi de întârziere, până la emiterea deciziei, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Dispoziția nr. 10272 din 16 iunie 2005 emisă de Primarul municipiului Craiova s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 către reclamantă, pentru imobilul notificat, imposibil de restituit în natură.
A susținut că Dispoziția nr. 10272 a rămas definitivă și a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia, dosarul fiind înregistrat la Comisia Centrală, însă nu a fost soluționat până la această dată.
Reclamanta a mai arătat că Secretariatul Comisiei Centrale trebuia să analizeze dosarul și constatând că, în mod întemeiat, cererea de restituire în natură a fost respinsă, să transmită dosarul evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termenul de 45 de zile prevăzut de lege, procedura urmând a fi finalizată prin emiterea, de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
A susținut reclamanta că nesoluționarea dosarului după trecerea unei perioade de 5 ani de la emiterea Dispoziției nr. 10272 din 16 iunie 2005 este nejustificată, astfel că interesul promovării prezentei acțiuni este unul legitim și urmărește obligarea pârâților la respectarea dispozițiilor Legii nr. 247/2005, Titlul VII.
Consideră că autoritățile pârâte nu au luat măsuri eficiente pentru soluționarea dosarului de despăgubiri în termenul rezonabil, la care se referă art. 6 din C.E.D.O. care cuprinde și durata procedurilor administrative.
De asemenea, a mai arătat că prin neîndeplinirea obligației de a emite titlul de despăgubire pârâtele aduc atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile și valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de România prin Protocolul Adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a arătat că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă, dosarul fiind înregistrat și a fost analizată legalitatea cererii de respingere a cererii de restituire în natură.
Referitor la etapa evaluării, pârâta a arătat că această etapă este condiționată de reanalizarea dosarului sau de completarea acestuia și de respectarea principiului ordinii de înregistrare a dosarelor, în condițiile în care, dosarul reclamantei face parte din categoria dosarelor transmise Secretariatului Comisiei Centrale înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007.
în ceea ce privește cererea ce vizează plata daunelor cominatorii, pârâta a arătat că această cerere este inadmisibilă.
Cu referire la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant prin acțiune a solicitat reducerea acestora într-un cuantum corespunzător situației de fapt și de drept existent în prezentul dosar.
în principal a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar în subsidiar, în măsura în care se apreciază necesară obligarea Comisiei la evaluarea imobilului ce face obiectul dosarului, precum și la emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire în favoarea reclamantei, solicită identificarea imobilului pentru care să se efectueze raportul de evaluare.
La rândul său, prin întâmpinarea formulată, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii 10/2001 a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că nu are atribuții privind emiterea deciziei conținând titlul de despăgubire.
în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea A.N.R.P. la plata daunelor cominatorii, a formulat aceleași apărări ca și pârâta C.C.S.D.
Prin Sentința nr. 381 din 17 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta O.G., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii 10/2001 și Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor; a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamantei decizia reprezentând titlu de despăgubire aferentă imobilului - teren în suprafață de 1.795,5 m.p., situat în Craiova, Dolj; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a respins acțiunea față de aceasta; a respins capetele de cerere privind fixarea unui termen pentru emiterea deciziei și obligarea la daune cominatorii și a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanta a început procedura de recuperare a bunului său ori a contravalorii acestuia prin formularea unei notificări în anul 2001, soluționată prin Dispoziția nr. 10272 din 16 iunie 2005 a Primarului Municipiului Craiova, prin care s-au propus măsuri reparatorii sub formă de titluri de despăgubiri pentru imobilul notificat, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Dosarul de despăgubiri întocmit a fost înaintat pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, obligație ce nu a fost adusă la îndeplinire până la acest moment de pârâtă.
în acest context, prima instanță a apreciat că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a încălca în mod evident principiul procesului rezonabil, aspecte ce relevă atitudinea culpabilă a pârâtei C.C.S.D în nesoluționarea cu celeritate a dosarului privind pe reclamantă, fiind încălcate prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
în altă ordine de idei, a apreciat că prin neîndeplinirea obligației de a se emite titlul de despăgubire, autoritatea pârâtă aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și a obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor și creează reclamantei o sarcină excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1.
Concluzionând, instanța a apreciat că procedurile administrative, coroborate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 10 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie deja o încălcare evidentă a prevederilor art. 6 din C.E.D.O.
în raport de aceste considerente, instanța de fond a înlăturat apărarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că acțiunea ar fi prematur formulată.
în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, instanță a reținut, pe de-o parte, că potrivit dispozițiilor art. 2 din H.G. 361/2005, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților asigură organizarea și funcționarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ceea ce nu îi conferă Autorității legitimare procesuală pasivă în acțiunile promovate în contencios administrativ, prin care se invocă refuzul nejustificat de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire, iar pe de altă parte, obligația legală de emitere a deciziei referitoare la titlurile de despăgubire precum și cea anterioară și subsumată acesteia, privind întocmirea raportului de evaluare, revin Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Cererea de obligare la daune cominatorii a fost respinsă, deoarece prin art. 24 din Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a autorităților în cazul în care acestea nu execută decât hotărâri definitive și executorii, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.
A fost respins ca neîntemeiat și capătul de cerere prin care s-a solicitat fixarea unui termen pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în raport de prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care stabilesc legal, termenul în care autoritatea publică este obligată să încheie un act administrativ și deci să-și îndeplinească această obligație.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru netemeinicie și invocând dispozițiile art. 3041C. proc. civ., text de lege conform căruia recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304 C. proc. civ., instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.
Recurenta-pârâtă prin motivele de recurs formulate, susține, în esență, că instanța de fond în mod greșit a reținut că, în speță, au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei, deoarece procedura administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune parcurgerea mai multor etape, printre acestea fiind și etapa evaluării, etapă condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de pârâtă.
Astfel, susține recurenta-pârâtă, instanța de fond a obligat-o direct la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, deși trebuia parcursă etapa evaluării în cadrul căreia se stabilește cuantumul final al despăgubirilor, etapă care depinde de evaluatori.
Mai precizează recurenta-pârâtă că procedura administrativă stabilită de Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură este o procedură complexă care cuprinde mai multe etape distincte în care sunt implicate mai multe entități, astfel încât, în mod obiectiv, astfel de cauze nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materie contenciosului administrativ, nefiind posibilă executarea acestei obligații într-un termen de 30 de zile.
Recursul este fondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a fi admis, sentința casată, iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeași instanță, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Conform dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților.
în speță, din considerentele sentinței rezultă că prima instanță și-a motivat soluția pronunțată exclusiv pe încălcarea prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la soluționarea cu celeritate a dosarelor, respectiv într-un termen rezonabil, reținând atitudinea culpabilă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, întrucât până în prezent nu și-a îndeplinit obligația de a emite titlul de despăgubire în favoarea reclamantei.
Instanța de fond, însă, nu a analizat în nici un mod apărările formulate de C.C.S.D. prin întâmpinare, apărări potrivit cărora nu putea fi obligată direct la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, procedura administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 fiind o procedură completă, aceasta cuprinzând mai multe etape, printre care și etapa evaluării imobilului de către o societate de evaluatori, evaluare care și ea la rândul său necesită o perioadă de timp până la definitivarea raportului de evaluare, urmând ca abia la final să se emită decizie reprezentând titlu de despăgubire.
Pe de altă parte, astfel cum corect susține recurenta-pârâtă, această etapă a evaluării este condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, or dosarul aferent Dispoziției nr. 10272/2005 emisă de Primăria Municipiului Craiova, în calitate de entitate notificată, a fost înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale și el nu poate fi rezolvat cu prioritate, înaintea celorlalte dosare cu număr mai vechi de înregistrare.
Instanța de fond trebuia, așadar, să înlăture cu argumente această apărare pe care Comisia Centrală și-a formulat-o și să arate în final care sunt motivele pentru care poate fi admisă o acțiune având ca obiect obligarea recurentei-pârâte direct la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire.
Oricum, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate emite decizia reprezentând titlu de despăgubire decât după parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 în etapa procedurii administrative, însă în situația existenței unui titlu executor reprezentat de o hotărâre irevocabilă a instanței există riscul ca partea interesată să solicite aplicarea art. 24 din Legea contenciosului administrativ, deși emiterea titlului de despăgubire nu depinde în mod exclusiv de atitudinea Comisiei Centrale, în această procedură fiind implicate și alte entități.
Faptul că în considerentele sentinței atacate cu recurs, nu se regăsesc și motivele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate apărările formulate de pârâta C.C.S.D. prin întâmpinare, apărări care vizau în mod direct admisibilitatea acțiunii având ca obiect obligarea recurentei-pârâte la obligarea emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubiri, trecându-se peste etapele premergătoare acesteia, conduce la concluzia că nu au fost respectate dispozițiile prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., iar nerespectarea acestuia duce la nulitatea hotărârii, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
S-a impus așadar, admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, cercetarea fondului urmând a se face și în raport de apărările formulate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin întâmpinare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2526/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2518/2011. Contencios → |
|---|
