ICCJ. Decizia nr. 2532/2011. Contencios
| Comentarii |
|
1. Soluția instanței de fond.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta B.M. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 120 mp situat în București, sect. 2, în cuantumul stabilit printr-o expertiză judiciară, precum și la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei/zi întârziere până la plata despăgubirilor și a cheltuielilor de judecată.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Dispoziția nr. 6612 din 31 octombrie 2006 a Primarului General al Municipiului București s-a dispus respingerea cererii de restituire în natură a imobilului afectat de elemente de sistematizare și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru respectivul teren, însă, deși a făcut demersuri pentru punerea în aplicare a acestei decizii, pârâtele nu au soluționat cererea sa.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția necompetenței materiale și excepția prematurității acțiunii.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale și excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 1124 din 19 octombrie 2009, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 247/2005.
învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost înregistrat pricina sub același număr.
La termenul de judecată din 19 mai 2010, reclamanta a depus o cerere de modificatoare, prin care a solicitat obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri în cuantum de 630.300 lei, reprezentând restituiri în echivalent și plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei/zi întârziere, până la plata despăgubirilor, și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
în considerentele acestei cereri, reclamanta a arătat că pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 7014 din 18 noiembrie 2009 reprezentând titlul de despăgubire în cuantum de 630.300 lei, conform raportului de evaluare întocmit în dosarul din 02 februarie 2007, precum și faptul că are grave probleme de sănătate, motiv pentru care solicită plata acestora cu prioritate.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința 2915 din 16 iunie 2010, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și, în consecință, a respins acțiunea față de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală; a respins excepția prematurității acțiunii ca neîntemeiată.
Prin aceeași sentință, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.M. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligând această pârâtă să emită titlul de plată în valoare de 500.000 lei și titlul de conversie până la concurența sumei de 630.300 lei, peste suma de 500.000 lei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
în privința excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța de fond a reținut că înainte de data formulării cererii de modificare a acțiunii, la 18 mai 2010, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 7014 din 18 noiembrie 2009, respectiv titlul de despăgubire, astfel că solicitările reclamantei din acțiunea modificată intră exclusiv în sfera de competență a celeilalte pârâte, și anume a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
Referitor la excepția prematurității acțiunii invocată de pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a constatat că aceasta nu a făcut dovada, pe de o parte, că nu se poate emite la acest moment titlul de conversie de 130.300 lei și, pe de altă parte, a lipsei de "transfer despăgubiri" pentru a invoca termenul de 15 zile de la existența disponibilităților necesare emiterii titlului de plată pentru suma de 500.000 lei, pentru a se putea aprecia că acțiunea a fost prematur formulată.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut că, în raport de prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, titlul de despăgubire eliberat pe numele reclamantei poate fi valorificat în sensul primirii de titlului de plată în sumă maximă de 500.000 lei, iar pentru diferența până la 630.300 lei (130.030 lei) poate primi acțiuni emise de Fondul Proprietatea, având în vedere și cererea de opțiune semnată de reclamantă la data de 15 martie 2010 în care și-a manifestat voința în acest sens.
2. Calea de atac exercitată.
împotriva sentinței nr. 2915 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs Autoritatea Națională pentru Restituire Proprietăților, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ.
în motivarea căii de atac se susține, în esență, că Legea nr. 247/2005 stabilește, în ceea ce privește emiterea titlului de plată, un termen de 15 zile de la data disponibilităților financiare, după ce în prealabil a fost depusă cererea de opțiune privind valorificarea titlului de despăgubire emis de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel că, din rațiuni financiare, creanțele asupra statului nu se pot plăti decât în condiții de solvabilitate, principiu care nu este înlăturat nici de jurisprudența C.E.D.O.
Se precizează că până la acest moment s-a putut face plata despăgubirilor în numerar în limita disponibilităților financiare corespunzătoare primei tranșe până la dosarul de opțiune din 29 aprilie 2008. Reclamantei nu i-a fost făcută plata despăgubirilor în numerar întrucât ordinea de soluționare a cererilor este cea cronologică în care au fost înregistrate opțiunile, iar dosarul de opțiune al acesteia din 16 martie 2010.
De asemenea, se menționează că în prezent, în conformitate cu art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010, pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăților și justiției, precum și unele măsuri adiacente, a fost suspendată emiterea titlurilor de plată pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe de urgență.
Se precizează și faptul că instanța de fond a reținut eronat că nu a fost emis titlul de conversie, deși emiterea acestuia este confirmată de Decizia nr. 444 din 28 aprilie 2010 înaintată împreună cu întâmpinarea.
Au fost depuse de recurenta-pârâtă și concluzii scrise prin care au fost reiterate susținerile din cererea de recurs.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind ca legală și temeinică sentința recurată.
Susține intimata-reclamantă și faptul că având în vedere situația gravă a sănătății, în baza art. 1825din H.G. nr. 128/2008, privind modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, este îndreptățită să obțină cu prioritate aceste despăgubiri, iar neplata acestora constituie o încălcare a art. 6 din C.E.D.O. coroborat cu art. 1 din protocolul adițional nr. 1 la C.E.D.O.
3. Soluția instanței de recurs.
înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de apărările părților, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, intimatei-reclamante i-a fost emisă Decizia nr. 7014 din 18 noiembrie 2009 reprezentând titlul de despăgubire în cuantum de 630.300 lei.
Ulterior, a fost emis Titlul de conversie, respectiv Decizia nr. 444 din 28 aprilie 2010 în cuantum de 130.300 lei reprezentând un număr total de 130.300 acțiuni (fila 117 dosar fond), urmând să fie emis titlul de plată pentru suma de 500.000 lei ce va fi acordată în numerar.
Conform dispozițiilor art. 3 lit. h) din Legea nr. 247/2005 coroborat cu art. 141 alin. (3) din aceeași lege, titlul de plată se emite în termen de 15 zile calendaristice de la data existenței disponibilităților financiare în contul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în ordinea înregistrării cererilor de opțiune.
Necontestată este situația de fapt potrivit căreia plata despăgubirilor în numerar s-a realizat în limita disponibilităților financiare corespunzătoare primei tranșe până la dosarul de opțiune din 29 aprilie 2008, iar cererii de opțiune a reclamantei înregistrată sub nr. 16363 din 16 martie 2010 nu i s-a putut da curs din lipsa disponibilităților financiare în contul autorității pârâte.
în contextul în care intimatei-reclamante i-a fost emis titlul de conversie ce a fost depus la judecata în fond (fila 117 dosar fond), Legea nr. 247/2005 prevede că prima tranșă se achită în termen de 15 zile de la data existenței disponibilităților financiare, fiind făcute plăți doar la nivelul anului 2008, dosarul reclamantei din 16 martie 2010, iar în art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 62/2010 s-a prevăzut că. Pe perioada de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute de Titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăților și justiției, precum și unele măsuri adiacente, aceste dispoziții nefiind declarate în vreun fel neconstituționale, în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantei.
Situația de fapt și contextul economico-financiar actual este schimbat în raport de ceea ce s-a reținut în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cazurile privind foștii proprietari români și din acest motiv nu este obligatorie urmarea acestei jurisprudențe bazată pe aplicarea art. 6 din C.E.D.O. și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Instanța de recurs reține, de asemenea că intimata-reclamantă putea formula cerere în temeiul art. 1825din H.G. nr. 128/2008 doar autorității pârâte, instanțele de contencios administrativ neputând fi investite cu astfel de cereri.
Față de toate considerentele expuse, se apreciază că în cauză hotărârea recurată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale menționate anterior, din cuprinsul Legii nr. 247/2005 și O.U.G. nr. 62/2010, astfel că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în consecință, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ., înalta Curte, a admis recursul și a casat sentința atacată.
Rejudecând cauza, avându-se în vedere cele menționate anterior privind lipsa disponibilităților financiare cât și dispozițiile O.U.G. nr. 62/2010, înalta Curte, a respins acțiunea întrucât în cauză nu poate fi reținut refuzul nejustificat al autorității pârâte în ceea ce privește soluționarea cererii reclamantei, astfel cum acesta a fost definit de legiuitor în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2534/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2533/2011. Contencios → |
|---|
