ICCJ. Decizia nr. 2611/2011. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2611/2011
Dosar nr.64/36/2011
Şedinţa de la 6 mai 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 20 mai 2009, reclamantul S.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Constanţa, obligarea acesteia la plata celorlalte drepturi de care beneficiază conform Legii nr. 189/2000, calitatea de beneficiar fiind stabilită prin Sentinţa civilă nr. 366/CA/07 mai 2008 a Curţii de Apel Constanţa, Hotărârii C.J.P. nr. 30870 din 07 iulie 2008 şi Deciziei nr. 219132 din 22 octombrie 2008, până la data formulării acţiunii reclamantul a beneficiat doar de o parte din drepturile cuvenite, nu şi de transport urban gratuit, 6 călătorii gratuite pe calea ferată, un bilet de tratament gratuit, taxe lunare radio şi televizor, contravaloarea acestor drepturi fiind în suma finală fiind de 4.096 RON.
Prin Sentinţa civilă nr. 137 din 19 februarie 2010 Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a respins acţiunea ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat recurs iar prin Decizia civilă nr. 278/C din 14 septembrie 2010 Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza la Tribunalul Constanţa, secţia contencios administrativ, spre competentă soluţionare.
S-a reţinut în considerentele acestei decizii că ne aflăm în situaţia în care persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri. Invocându-se dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, s-a apreciat că este competentă să soluţioneze cererea instanţa de contencios administrativ, împrejurarea de a pretinde daunele materiale printr-o cerere separată nemodificând natura pretenţiei şi nici competenţa de soluţionare a cauzei indicată în mod expres de textul de lege.
Prin Sentinţa nr. 1690 din 16 decembrie 2010 Tribunalul Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Constanţa.
Analizând excepţia invocată, tribunalul a reţinut că art. 19 din Legea nr. 554/2004 se referă astfel la situaţia în care persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri şi, ulterior,a formulat cerere pe cale separată. Or, chiar şi atunci când este formulată separat, acţiunea în răspundere patrimonială are un caracter subsecvent acţiunii în anularea actului nelegal.
În ceea ce priveşte competenţa materială de soluţionare a unei astfel de cereri în despăgubire, acesta se determină în funcţie de tipul actului generator de prejudiciu, respectiv de emitentul acestuia.
S-a apreciat că reclamantul S.V. a învestit instanţa de judecată cu o astfel de cerere de despăgubiri, aferentă solicitării de anulare a Hotărârii nr. 30212 din 31 martie 2008 emisă de pârâtă, respectiv solicitării dobândirii calităţii de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Prin urmare, în cauză actul generator de prejudiciu se apreciază a fi Hotărârea nr. 30212/2008, anulată de Curtea de Apel.
Ca urmare a declinării Dosarul s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. 64/36/2011.
La termenul din 14 februarie 2011 instanţa, din oficiu, a pus în discuţie excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa.
Analizând cu prioritate, conform art. 137 C. proc. civ., excepţia invocată instanţa a reţinut:
Acţiunea dedusă judecăţii a fost soluţionată pe fond de către Tribunalul Constanţa completul specializat în conflicte de muncă şi asigurări sociale în compunerea prevăzută de lege.
În recurs, Curtea de Apel Constanţa stabilind natura cauzei ca fiind de contencios administrativ a casat sentinţa tribunalului şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Constanţa, secţia contencios administrativ.
În considerente, instanţa de recurs a stabilit că obiectul acţiunii îl constituie acordarea despăgubirilor ca urmare a anulării unui act administrativ şi, în raport de natura pretenţiei, competenţa îi revine tribunalului ca instanţă de contencios.
În ceea ce priveşte competenţa materială se reţine că prin Sentinţa nr. 366/CA din 07 mai 2008 Curtea de Apel Constanţa a anulat Hotărârea 30212 din 31 martie 2008 emisă de C.J.P. Constanţa şi a stabilit că reclamantul S.V. beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Reglementând procedura ce trebuie urmată de către persoanele persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice pentru a beneficia de drepturile prevăzute Legea nr. 189/2000 stabileşte în art 7 alin. (4) competenţa specială în favoarea curţii de apel în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva hotărârii emisă ca urmare a soluţionării cererii.
Ori, legea specială a conferit curţii de apel, ca instanţă de contencios, competenţă în controlul de legalitate al hotărârii, curtea apreciind numai dacă reclamantul are sau nu calitatea de persoană îndreptăţită. Etapa soluţionării contestaţiei fiind încheiată, ca urmare a pronunţării unei hotărâri judecătoreşti de către curtea de apel, nu operează o prorogare legală de competenţă în favoarea curţii pentru soluţionarea altor litigii ce decurg din aplicarea acestei legi. Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere o plenitudine de competenţă în favoarea curţii în ceea ce priveşte modul de aplicare al Legii nr. 189/2000 atunci dispoziţiile legii nu s-ar fi referit strict la contestaţia formulată împotriva hotărârii comisiei prin care a fost soluţionată cererea persoanei îndreptăţite.
Astfel, acordarea drepturilor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 189/2000 de către C.J.P. este ulterioară stabilirii calităţii de persoană îndreptăţită iar neacordarea acestora constituie un refuz nejustificat în sensul art. 8 din Legea nr. 554/2004.
Operaţiunea juridică de achitare a drepturilor recunoscute de lege îi revine C.J.P. iar în raport de faptul că aceasta este o autoritate judeţeană şi de dispoziţiile art. 10 Legea nr. 554/2004 competenţa îi revine tribunalului.
Înalta Curte examinând conflictul negativ de competenţă constată că soluţionarea cauzei aparţine Curţii de Apel Constanţa, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Obiectul acţiunii judiciare l-a constituit acordarea de despăgubiri pentru daunele provocate de pârâtă ca urmare a neacordării unor drepturi prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instanţa de contencios administrativ este competentă să se pronunţe asupra anulării actului administrativ şi reparării pagubei cauzate.
Dacă persoana nu a cerut odată cu anularea actului şi despăgubiri, cererea se poate formula pe cale separată, în interiorul termenului de prescripţie şi se adresează instanţei de contencios administrativ competente, aşa cum se reglementează în art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Competenţa de soluţionare în primă instanţă a litigiilor privind actele administrative se determină, în baza prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport de calitatea de autoritate publică la nivel local şi judeţean sau autoritate publică centrală, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Cererea care formează obiectul prezentei acţiuni este o cerere accesorie de reparare a daunelor provocate prin Hotărârea nr. 30212 din 31 martie 2008 a C.J.P. Constanţa, hotărâre anulată prin Sentinţa nr. 366/CA/2008 a Curţii de Apel Constanţa.
Art. 7 din OG nr. 105/1999 prevede că se atacă la Secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel hotărârea C.J.P., situaţie în care pentru raţiuni care derivă din caracterul subsidiar al cererii de despăgubiri şi pentru raţiuni de simetrie juridică, se impune ca acestei instanţe să îi revină şi competenţa de a soluţiona obligarea pârâtei C.J.P. să plătească despăgubirile.
Raţionamentul juridic se întemeiază pe prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reglementează obiectul acţiunii în contencios administrativ, respectiv anularea actului şi repararea pagubei cauzate prin actul respectiv, coroborate cu art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004. Tribunalul este instanţa cu plenitudine de jurisdicţie în materia contenciosului administrativ, dar dacă prin lege se prevede o altă competenţă, se aplică normele procesuale speciale, derogatorii de la dreptul comun.
Cum prin art. 7 din OG nr. 105/1999 este stabilită o altă normă de competenţă materială decât cea generală, şi cum cererea de reparare a pagubei are caracter accesoriu, potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, prin instanţa competentă se înţelege instanţa care este competentă să soluţioneze cererea principală.
În consecinţă, având în vedere prevederile art. 7 din OG nr. 105/1999, competenţa materială de soluţionare a acţiunii aparţine Curţii de Apel.
Astfel fiind, în baza art. 20 şi urm. C. proc. civ., se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei la Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul S.V. şi pârâta C.J.P. Constanţa în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2604/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2638/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
