ICCJ. Decizia nr. 2655/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2655/2011
Dosar nr.1773/33/2010
Şedinţa publică din 11 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În Dosarul nr. 92/219/2009 aflat pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, având ca obiect recursul declarat de Comuna Cuzdrioara, judeţul Cluj şi Primarul comunei Cuzdrioara împotriva Sentinţei civile nr. 1653 din 16 decembrie 2009 a Judecătoriei Dej, intimata B.M. a invocat excepţia de nelegalitate a poziţiei 19 din Anexa nr. 34 a HG nr. 969/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Cluj, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Cluj, precum şi Hotărârilor nr. 9/1999 şi nr. 14/2006 adoptate de Consiliul Local al Comunei Cuzdrioara, Judeţul Cluj.
Prin Încheierea dată în Şedinţa publică din 27 octombrie 2010, Tribunalul Cluj, secţia civilă a suspendat judecarea cauzei conform dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi a dispus sesizarea Curţii de Apel Cluj, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate invocată de intimata B.M.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat Sentinţa civilă nr. 69 din 3 februarie 2011, prin care a respins excepţia de nelegalitate ca inadmisibilă, cu motivarea că pentru toate cele trei acte administrative contestate pe cale incidentă a expirat termenul prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, iar aplicarea dispoziţiilor art. 4 din aceeaşi lege privind posibilitatea invocării oricând a excepţiei de nelegalitate a fost înlăturată, ca fiind contrară prevederilor art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Ca urmare a efectului direct al dreptului comunitar, instanţa de fond a considerat că, judecătorul naţional este ţinut să nu aplice prevederile din dreptul intern care ar contraveni aplicării normelor comunitare.
Astfel, s-a reţinut că, atât din prevederile comunitare, cât şi din jurisprudenţa Curţii europene a drepturilor omului şi a Curţii de justiţie a comunităţilor europene rezultă că excepţia de nelegalitate poate fi invocată în termenul în care poate fi formulată şi acţiunea în anulare.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta B.M., solicitând în principal casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, iar în subsidiar, modificarea hotărârii, în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate cu privire la poziţia nr. 19 din Anexa nr. 34 a HG nr. 969/2002 şi la Hotărârile nr. 9/1999 şi nr. 14/2006 adoptate de Consiliul Local al Comunei Cuzdrioara, Judeţul Cluj.
Recurenta a susţinut că în mod greşit a fost respinsă ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată cu privire la acte administrative emise cu încălcarea flagrantă a legii, ceea ce echivalează cu perpetuarea stării de nelegalitate şi pe cale de consecinţă, încălcarea art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 1 la această convenţie, art. 47 din Carta europeană a drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi încălcarea principiului securităţii juridice.
Au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., arătându-se că, hotărârea atacată cuprinde considerente contradictorii, este lipsită de temei legal, fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
Recurenta a susţinut că sunt contradictorii motivele reţinute de instanţa de fond, deoarece nu se poate înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, constatându-se şi tardivitatea invocării excepţiei de nelegalitate, prin depăşirea termenului prevăzut de art. 11 din aceeaşi lege.
De asemenea, recurenta a susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că la data de 15 aprilie 2008 a cunoscut existenţa actelor administrative contestate, deşi nu s-au administrat dovezi în acest sens şi actele respective nu au fost depuse decât în cel de-al doilea ciclu procesual, în Dosarul nr. 92/219/2009 al Tribunalului Cluj.
Pe fondul cauzei, recurenta a solicitat să se constate nelegalitatea celor trei acte administrative contestate, motivând că prin includerea păşunii în domeniul public al comunei au fost încălcate dispoziţiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, art. 4 alin. (4) şi art. 33 din Legea nr. 18/1991 şi art. III, alin. (11) din Legea nr. 169/1997.
Pe cale de excepţie de ordine publică, a fost invocată excepţia lipsei calităţii de consilier juridic şi de reprezentant pentru persoana care a reprezentat în cauză Primăria comunei Cuzdrioara.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente, care vor suplini motivarea instanţei de fond, avându-se în vedere că excepţia de nelegalitate invocată de recurenta - reclamantă are ca obiect acte administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a u fost modificate şi completate prin Legea nr. 262/2007:
Prin HG nr. 969/2002 a fost atestat domeniul public al judeţului Cluj, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Cluj, cu excepţia municipiului Cluj-Napoca.
Hotărârile nr. 9/1999 şi nr. 14/2006 au fost adoptate de intimatul Consiliul Local al Comunei Cuzdrioara pentru aprobarea inventarului domeniului public al comunei.
Faţă de obiectul lor de reglementare, toate aceste trei hotărâri sunt acte administrative cu caracter individual, pentru care instanţa de fond a considerat întemeiat că se impune înlăturarea aplicării dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Deşi prin Deciziile nr. 425 din 10 aprilie 2008 şi nr. 426 din 10 aprilie 2008 Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt constituţionale, prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 şi art. 44 din Constituţie, republicată, judecătorului naţional îi revine însă rolul de a aprecia cu privire la eventuala prioritate a tratatelor referitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, precum şi cu privire la compatibilitatea şi concordanţa normelor din dreptul intern cu reglementările şi jurisprudenţa comunitare, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituţie.
Judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, are obligaţia de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor, astfel cum s-a pronunţat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Vermeire împotriva Belgiei, Hotărârea din 29 noiembrie 1991 şi Dumitru Popescu împotriva României, Hotărârea din 26 aprilie 2007.
De asemenea, Curtea de Justiţie de la Luxemburg a reţinut că, judecătorul naţional, în calitate de prim judecător comunitar, este competent să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ naţional, precum legea generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune.
Dispoziţiile din legea contenciosului administrativ care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007, contravin dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securităţii şi dreptului la justiţie.
În jurisprudenţa Curţii de justiţie de la Luxemburg s-a reţinut că, atunci când partea îndreptăţită să formuleze o acţiune în anulare împotriva unui act comunitar depăşeşte termenul limită pentru introducerea acestei acţiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate (Hotărârea din 27 septembrie 1983, Universität Hamburg, C - Textilwocke Deggendorf, C - 188/1992 pct. 10 şi urm.).
Faţă de cele arătate, Înalta Curte reţine că dispoziţiile Legii nr. 554/2004 care permit repunerea în discuţie în mod repetat şi fără limită în timp a legalităţii oricărui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile şi drepturile fundamentale menţionate anterior, cu atât mai mult cu cât în privinţa acestei categorii de acte administrative, admiterea excepţiei de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere şi conţinut, cu anularea actului respectiv.
În consecinţă, instanţa de fond a hotărât în mod corect respingerea excepţiei de nelegalitate, ca urmare a înlăturării aplicării dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 262/2007 şi ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, cu privire la actele administrative unilaterale cu caracter individual, emise anterior datei la care a intrat în vigoare această reglementare.
Pentru considerentele expuse, se constată că sunt nefondate motivele de recurs invocate în baza art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile în care hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motive contradictorii şi nu este rezultatul aplicării greşite sau încălcării greşite a legii.
Criticile formulate în recurs pe fondul pricinii nu se mai impune a fi examinate, întrucât prin hotărârea atacată a fost înlăturată aplicarea prevederilor legale care au constituit temeiul juridic al excepţiei de nelegalitate şi nu a fost judecat fondul litigiului.
De asemenea, nu se impune soluţionarea excepţiei invocate în recurs cu privire la lipsa calităţii de consilier juridic şi de reprezentant al Primăriei comunei Cuzdrioara, întrucât această excepţie a fost respinsă prin Încheierea dată în Şedinţa publică din 27 octombrie 2010 de Tribunalul Cluj, secţia civilă, instanţa sesizată cu judecarea dosarului de recurs, în care a fost invocată excepţia de nelegalitate de B.M.
În temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.M. împotriva Sentinţei civile nr. 69 din 3 februarie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 2639/2011. Contencios. Anulare decizie Uniunea... | ICCJ. Decizia nr. 2657/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
