ICCJ. Decizia nr. 2628/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2628/2011
Dosar nr. 3099/2/2010
Şedinţa publică din 10 mai 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 07 aprilie 2010, reclamanţii T.A. şi T.P. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU CETĂŢENIE, E.N.E. şi MINISTERUL JUSTIŢIEI, constatarea refuzului nejustificat al pârâţilor de a soluţiona cererile de redobândire a cetăţeniei române, obligarea pârâţilor la analizarea/avizarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, obligarea pârâţilor să comunice ordinul de redobândire a cetăţeniei române prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales în termen de maxim 30 de zile de la data analizării/avizării cererii, respectiv să programeze reclamanţii pentru depunerea jurământului de credinţă fată de tară în maxim 30 de zile de la data emiterii ordinului de redobândire a cetăţeniei române şi obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 100 lei pe fiecare zi de întârziere cu titlu de daune interese de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data analizării/ avizării cererii de redobândire a cetăţeniei române, iar în cazul în care ordinul nu este eliberat în maxim 30 de zile de la data avizării pozitive a dosarului.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanţii au arătat că au depus cererile de redobândire a cetăţeniei române la data 23 decembrie 2009 la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău şi ulterior, la data de 10 februarie 2010 şi 12 martie 2010 au depus cereri de urgentare a soluţionării acestora, însă până în prezent nu au primit nici un răspuns.
Astfel, au susţinut reclamanţii, a fost depăşit termenul legal prevăzut de art. 141 din Legea 21/1991, motiv pentru care acţiunea este întemeiată, în raport şi cu dispoziţiile art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei impunându-se obligarea pârâţilor în sensul solicitat în petitul cererii de chemare în judecată precum şi la plata daunelor cominatorii.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 9 şi art. 10 din Convenţia Europeană a Consiliului Europei privind Cetăţenia, art. 5, art. 20, art. 21 din Constituţie, art. 101 şi urm. din Legea 21/1991, OUG 5/2010, art. 1, art. 2, art. 7, art. 8, art. 18 alin. (1), art. 13 alin. (4), art. 16, art. 18 din Legea 554/2004, art. 998, art. 999 C. civ.
Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Justiţiei a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, în raport cu dispoziţiile art. 1 şi art. 9 alin. (1) din OUG 5/2010, calitate procesuală în aceste litigii având, exclusiv, Autoritatea Naţională pentru cetăţenie şi excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, arătând că în şedinţa din 20 noiembrie 2009, cererea reclamantei a fost examinată şi avizată pozitiv de Comisia pentru cetăţenie, care a întocmit raportul prevăzut de art. 17 şi art. 18 din Legea 21/1991, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Curtea de apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3840 din 12 octombrie 2010 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi a respins în consecinţă acţiunea formulată în raport cu acest pârât.
A respins, totodată, cererea formulată de reclamanţii T.A. şi T.P. în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie şi E.N. - Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei este întemeiată, având în vedere dispoziţiile art. 1 şi art. 9 alin. (1) din OUG 5/2010 şi în raport cu împrejurarea că Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie este o autoritate publică cu personalitate juridică şi capacitate procesuală proprie.
Pe fondul cauzei prima instanţă a reţinut că, astfel cum reiese din înscrisul existent la fila 34 din dosar, cererile reclamaţilor au fost înregistrate pe rolul pârâtei Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie sub nr. 9742/RD/2010, respectiv nr. 9473/RD/2010, dosare în care a fost stabilită data de 27 august 2010, ca dată pentru dezbaterea cererilor.
In raport cu aceste menţiuni Curtea a apreciat că, în cauză, nu se poate stabili existenţa unui refuz nejustificat a pârâtei de a soluţiona cererile reclamanţilor, în condiţiile în care aceasta şi-a respectat obligaţiile impuse de OUG 36/2009 şi Legea 21/1991, în sensul că a înregistrat cererile reclamanţilor şi a stabilit termen pentru soluţionarea acestora, astfel încât nu se poate reţine incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea 554/2004 modificată şi republicată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii T.A. şi T.P., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenţii au susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de fond a reţinut faptul că, în cauză, nu există un refuz nejustificat de soluţionare a cererilor reclamanţilor, limitându-se a constata faptul că acestea au fost înregistrate pe rolul A.N.C. sub nr. 9742/2010, respectiv faptul că s-a stabilit ca dată pentru dezbaterea acestora, data de 27 august 2010.
A susţinut recurenta că, în virtutea rolului activ instanţa trebuia să pună în vedere pârâtei A.N.C. să facă dovada scrisă în sensul înregistrării acestor cereri şi nu să se bazeze pe o simplă afirmaţie nedovedită cu nici un fel de act.
Astfel, în virtutea rolului activ instanţa trebuia să verifice dacă s-a respectat termenul expres prevăzut de lege de maxim 5 luni la care aceste cereri trebuiau analizate, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (2) lit. c) din legea cetăţeniei române. Astfel că, au susţinut recurenţii, instanţa de fond, în virtutea rolului activ, trebuia să sancţioneze pârâtele, cu atât mai mult cu cât, nici după un an, cererile nu au fost soluţionate.
Au mai susţinut totodată recurenţii că, instanţa de fond a reţinut în considerentele hotărârii atacate aspecte străine de natura pricinii care nu se regăsesc în apărarea formulată de Ministerul Justiţiei.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului în raport cu criticile formulate, dispoziţiile legale aplicabile, precum şi din oficiu, potrivit prevederilor art. 3041 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat, potrivit celor ce vor fi arătate în continuare,
Prin cererea formulată pe rolul instanţei de contencios reclamanţii au solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâţilor de a soluţiona cererile de redobândire a cetăţeniei române, obligarea pârâţilor la analizarea/avizarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, obligarea pârâţilor să comunice ordinul de redobândire a cetăţeniei române prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales în termen de maxim 30 de zile de la data analizării/avizării cererii, respectiv să programeze reclamanţii pentru depunerea jurământului de credinţă faţă de ţară în maxim 30 de zile de la data emiterii ordinului de redobândire a cetăţeniei române şi obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 100 lei pe fiecare zi de întârziere cu titlu de daune interese de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la data analizării/avizării cererii de redobândire a cetăţeniei române, iar în cazul în care ordinul nu este eliberat în maxim 30 de zile de la data avizării pozitive a dosarului.
In cauză, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, cererile reclamanţilor T.A. şi T.P., de redobândire a cetăţeniei române au fost înregistrate la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie sub nr. 9742/RD din 29 martie 2010, respectiv nr. 9743/RD din 29 martie 2010.
Ulterior au fost avizate pozitiv de Comisia pentru cetăţenie la data de 27 octombrie 2010, fiind emis şi Ordinul de aprobare a cetăţeniei române nr. 307/P din 20 decembrie 2010.
Totodată, Înalta Curte reţine că prin adresa nr. 1616/ANC din 18 ianuarie 2011, reclamanţilor le-a fost comunicat faptul că cererile de redobândire a cetăţeniei române au fost aprobate, iar în vederea depunerii jurământului de credinţă faţă de România li s-a precizat că este necesar să se adreseze reprezentanţilor diplomatici din ţara în care domiciliază, în termen de 3 luni.
Se constată astfel, că în mod corect instanţa de fond a reţinut că nu se poate stabili existenţa unui refuz nejustificat al pârâtei de a soluţiona cererile reclamanţilor, în condiţiile în care aceasta şi-a respectat obligaţiile impuse de OUG 36/2009 şi Legea 21 /1991, în sensul ca a înregistrat cererile reclamanţilor şi a stabilit termen pentru soluţionarea acestora, ulterior, de altfel, aşa cum s-a observat, fiind emis şi ordinul de aprobare a cetăţeniei române.
Aşa fiind, în mod evident nu poate fi vorba de „exprimarea explicită cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea", din partea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, care să justifice admiterea acţiunii reclamanţilor.
Dimpotrivă, cererile recurenţilor - reclamanţi au fost deja soluţionate, inclusiv în sensul emiterii şi comunicării ordinului, cu respectarea etapelor stabilite de legiuitor în cadrul procedurii speciale reglementate de Lege.
Cât priveşte termenul legal pentru depunerea jurământului, Înalta Curte constată că acesta este de 3 luni de la comunicarea ordinului de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, potrivit art. 20 alin. (2) din lege, întrucât recurenţii au solicitat redobândirea cetăţeniei române cu menţinerea domiciliului în străinătate, urmând ca aceştia să depună jurământul de credinţă faţă de România în faţa şefului misiunii diplomatice a României din Republica Moldova, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (6) din lege.
Prin urmare, efectuarea demersurilor în vederea programării pentru depunerea jurământului cade în sarcina misiunii diplomatice din tara de domiciliu iar nu a Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurenţi sunt neîntemeiate, hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.A. şi T.P. împotriva sentinţei nr. 3840 din 12 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2626/2011. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2634/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
