ICCJ. Decizia nr. 2622/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2622/2011
Dosar nr.10943/2/2009
Şedinţa publică din 10 mai 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, sub nr. 10943/2/2009 la 18 noiembrie 2009, reclamanţii M.J. si V.M. au chemat în judecată pârâtul STATUL ROMAN prin COMISIA CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, solicitând instanţei ca autoritatea pârâtă să fie obligată să rectifice Decizia emisa de C.C.S.D. nr. 4267 din 23 aprilie 2009, de validare a dispoziţiei nr. 6026 din 19 iunie 2006, emisă de Primăria mun. Bucureşti.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că Decizia nr. 4267/ 2009 emisă de pârâta C.C.S.D., ce reprezintă titlul de despăgubire a reclamanţilor în cuantumul stabilit în raportul de evaluare efectuat in conf. cu prev. Titlului VII din Legea nr. 247/2005, prezintă o eroare materiala în ce priveşte persoanele cărora se cuvin respectivele despăgubiri.
Parata C.C.S.D. a formulat întâmpinare în cauza, solicitând respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect.
Ulterior, reclamanţii au formulat o precizare a acţiunii, solicitând obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată (onorariu avocat), în condiţiile în care pârâta şi-a îndeplinit obligaţia de rectificare ce făcea obiectul acţiunii, ulterior introducerii acţiunii, prin emiterea deciziei nr. 5700 din 23 iulie 2009.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1873 din 23 aprilie 2010 a respins acţiunea formulată de reclamantele M.J. şi M.V., în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, ca fiind fără obiect. A respins, totodată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. A reţinut, în considerentele hotărârii că faţă de faptul că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia de a rectifica Decizia, încă din data de 23 iulie 2009, cererea a rămas fără obiect. în ceea ce priveşte plata cheltuielilor de judecată a apreciat că nu sunt datorate având în vederea că Decizia rectificatoare a fost emisă anterior formulării cererii de chemare în judecată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantele susţinând, în esenţă că, în cazul de faţă, culpa exclusivă aparţine autorităţii pârâte întrucât Decizia de rectificare le-a fost comunicată abia la data de 28 ianuarie 2010, deşi s-au prezentat în audienţă şi în luna septembrie 2009.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerente ce urmează a fi arătate.
În cauză, prin sentinţa nr. 1873 din 23 aprilie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantelor M.J. şi V.M. ca rămasă fără obiect, întrucât Decizia C.C.S.D. nr. 4267/2009 a fost rectificată la data de 23 iulie 2009 şi deasemenea şi cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată pentru motivul că autoritatea pârâtă şi-a îndeplinit obligaţia anterior sesizării instanţei.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. "partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată".
Având ca fundament aceste dispoziţii legale s-a admis ideea că la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părţii.
Culpa procesuală a pârâtului rezultă din împrejurările cauzei.
Chiar dacă pârâta a emis Decizia de rectificare la data de 23 iulie 2009, anterior formulării cererii de chemare în judecată, această hotărârea a fost comunicată reclamantului abia la data de 28 ianuarie 2010, după înregistrarea cererii de chemare în judecată.
Rezultă aşadar, că în lipsa unui răspuns al pârâtei, transferarea vinovăţiei nu se poate face asupra reclamantelor, care au fost nevoite să apeleze la instanţa de judecată şi la serviciile unui avocat pentru a obliga autoritatea să dea curs cererilor sale.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va admite recursul şi se va modifica hotărârea atacată în sensul obligării autorităţii pârâte la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.J. şi V.M. împotriva sentinţei nr. 1873 din 23 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata sumei de 357 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamante. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2621/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2626/2011. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
