ICCJ. Decizia nr. 265/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr.265/2011

Dosar nr. 718/64/2010

Şedinţa publică din 19 ianuarie 2011

Asupra recursului de faţă:

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ si fiscal, sub nr. 718/64/2010, reclamanta O.R. a chemat in judecata pe pârâţii Comisia Locală de Aplicare a Legii fondului funciar Făgăraş, Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii fondului funciar prin Prefectul judeţului Braşov, solicitând obligarea autorităţilor pârâte la rectificarea Cărţii funciare prin transcrierea din coala Cărţii funciare nr. 3948 în cea a Cărţii nr. 5209 a suprafeţei de teren intravilan grădină în suprafaţă de 8867 mp.

Reclamanta a mai solicitat instanţei de judecată transcrierea suprafeţei de teren din C.F. nr. 2917/1/15/3/1/2 în C.F. nr. 5209, anularea din C.F. nr. 3948 a unui înscris aferent unei suprafeţe de teren grădină, obligarea la plata daunelor materiale în cuantum de 324.000 lei, obligarea în solidar a primelor două pârâte la daune morale în favoarea reclamantei, în sumă de 30.000 lei.

Pe parcursul judecăţii P.(E.)C. şi P.(G.)F. au formulat cerere de intervenţie.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intervenienţii P.C. şi P.F. au invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Braşov ca instanţă de fond, respectiv competenţa după materie, susţinând că în cauză competenţa aparţine Judecătoriei Făgăraş, fiind litigiu de fond funciar.

In susţinerea excepţiei, intervenienţii au arătat că potrivit art. 53 alin. (2) Legea nr. 18/1991, plângerile împotriva hotărârii comisiei judeţene se adresează Judecătoriei din raza teritorială în care se află terenul, în speţă, Judecătoria Făgăraş. Prin Decizia nr. I din 30 iunie 1997 fosta Curte Supremă de Justiţie, în recursul în interesul legii, a statuat că titlul de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 este act administrativ în baza căruia se creează raporturi de drept civil privind dreptul de proprietate, iar instanţa competentă este judecătoria.

Au mai susţinut că într-o cerere anterioară, din anul 2008, reclamanta a mai învestit Curtea de Apel Braşov cu o cerere similară, însă prin sentinţa civilă nr. 168/F din 05 noiembrie 2008 Curtea de Apel Braşov a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Făgăraş, reţinând că punerea în posesie este de competenţa unei instanţe de drept comun.

Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ si fiscal, prin sentinţa nr. 165/F din 18 octombrie 2010 a admis excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca instanţă de fond, invocată de P.C. şi P.F., şi, în consecinţă a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta O.R. având ca obiect litigiu fond funciar, în favoarea Judecătoriei Făgăraş.

Pentru a hotărâri astfel instanţa a constatat că solicitarea reclamantului adresată Curţii de Apel Braşov se referă, în realitate, la un litigiu de fond funciar, cu privire la care competenţa de judecată aparţine, potrivit legii speciale - Legea nr. 18/1991, instanţelor de drept comun, anume judecătoriei arondate teritorial. Reclamanta a mai solicitat, de asemenea, rectificări de carte funciară, care sunt tot în competenţa Judecătoriei, ca primă instanţă, de drept comun.

In baza celor expuse şi având in vedere şi Decizia C.S.J. nr. I/1997 pronunţată în recurs în interesul legii, instanţa a apreciat ca in cauză competenţa de judecată aparţine Judecătoriei Făgăraş.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta O.R., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

In motivarea recursului, recurenta reclamanta a arătat ca in mod greşit Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ si fiscal, a declinat competenta de soluţionare a cauzei in favoarea Judecătoriei, întrucât prin acţiunea formulata a solicitat rectificarea Cărţii funciare potrivit Legii nr. 554/2004 în ceea ce priveşte dreptul de proprietate obţinut prin sentinţa nr. 794 din 24 iunie 1971 a Judecătoriei Făgăraş, asupra terenului gradina nr. top 2917/1/15/3/1/2 în suprafaţă de 8,867 mp.

Prin aceiaşi acţiune a mai solicitat anularea din C.F. nr. 3948 a înscrisului de sub A+6 care reprezintă gradina dezmembrata de sub nr. Ord. A+1.

A mai solicitat totodată obligarea la daune pentru îngrădirea dreptului de folosinţa asupra acestei grădini pentru perioada 1992-2009 si daune morale in cuantum de 30.000 lei.

A susţinut ca in mod greşit instanţa a procedat la soluţionarea excepţiei fără sa administreze probatorii in cauza.

In fine a învederat instanţei ca potrivit Legii nr. 554/2004, in calitate de parte vătămata intr-un drept al sau, sau intr-un interes legitim se considera o persoana vătămata si a solicitat sa fie obligat Biroul de carte Funciara sa efectueze transcriptionarea dreptului de proprietate a terenului obţinut in baza sentinţei nr. 794/1971 - dosar 1218/1971 al Judecătoriei Făgăraş - definitiva si irevocabila, cu autoritate de lucru judecat a terenului gradina, nr.top 2917/l/15/3/l/2 de 8867mp.

Înalta Curte analizând hotărârea atacata in raport cu criticile formulate precum si din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., constată ca recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea introductiva de instanţa, reclamanta O.R. a solicitat:

1. Rectificarea Cărţii funciare prin transcrierea din C.F. nr. 3948 in C.F. nr. 5209 a suprafeţei de teren intravilan - grădina, nr.top. 2917/1/15/3/1/2/ în suprafaţa de 8.867 mp, care ar fi aferent casei de locuit, si pe care l-ar fi dobândit în baza sentinţei civile nr. 794/1971 pronunţată de Judecătoria Făgăraş în dosarul nr. 1281/1971;

2. Transcrierea suprafeţei de teren mai sus identificată pe numele reclamantei, adică în C.F. nr. 5209 (unde aceasta are calitatea de titular al dreptului de proprietate pentru alte imobile - casa si curte 1600 mp)

3. Anularea din C.F. nr. 3948 a înscrierilor de la A+6 "grădina" nr. top. 2917/1/15/3/1/2/ în suprafaţa de 8.867 mp, deoarece acest teren ar fi in proprietatea reclamantei si ar fi fost dobândit in baza aceleiaşi sentinţe pronunţata in anul 1971 de Judecătoria Făgăraş ;

4. Obligarea "in solidar" a pârâţilor Comisia Locală Făgăraş de Aplicare a Legii fondului funciar şi Comisia Judeţeană Braşov de Aplicare a Legii fondului funciar si a pârâţilor P.C. şi P.F. la plata daunelor materiale în cuantum de 324.000 lei/Ron si,

5. Obligarea în solidar a pârâţilor Comisia Locală Făgăraş de Aplicare a Legii fondului funciar şi Comisia Judeţeană Braşov de Aplicare a Legii fondului funciar la plata de daune morale în cuantum de 30.000 lei.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 alin. (1)" Orice persoana care se considera vătămata într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atât privat, cât si public."

În cauza de faţă nu sunt incidente dispoziţiile legale suscitate.

Reclamanta, prin acţiunea formulată tinde fel în mod indirect la anularea Titlului de proprietate nr. 00183 din 15 iunie 1999 emis pe numele pârâţilor P.C. şi P.F., pe considerentul că terenul menţionat in acest titlu i s-ar fi cuvenit in baza unei sentinţe judecătoreşti pronunţata in anul 1971 dar cele doua comisii nu au luat in considerare hotărârea respectiva.

Pe de altă parte cererile de transcriere în Cartea funciară şi de rectificare a înscrierilor din Cartea funciară, obiect al petitelor formulate de reclamantă sunt în temeiul art. 1 alin. (1) C. proc. civ., tot de competenţa judecătoriei.

Aşa fiind şi având în vedere prevederile Legii nr. 18/1991, art. 53 alin. (2), C. proc. civ., art. 1 alin. (1), în raport cu obiectul acţiunii deduse judecăţii, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze litigiul este Judecătoria Făgăraş, motiv pentru care va respinge recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de O.R. împotriva sentinţei nr. 165/F din 18 octombrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 265/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs