ICCJ. Decizia nr. 2649/2011. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2649/2011
Dosar nr. 1856/1/2011
Şedinţa publică din 10 mai 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 58/F din 26 martie 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta SC E.S. SA în contradictoriu cu pârâta Direcţia Fiscală Braşov ca inadmisibilă cu privire la petitul având ca obiect constatarea că măsurile vizând acordarea, stopare şi/sau recuperarea ajutoarelor de stat nu sunt de competenţa organelor fiscale şi nu cad sub incidenţa Codului de procedură fiscală şi ca tardivă cu privire la petitul având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Deciziei de impunere nr. 185131 din 21 noiembrie 2007 şi a Dispoziţiei nr. 7 din 21 ianuarie 2008 emise de Direcţia Fiscală Braşov.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta SC E.S. SA, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 901 din 15 februarie 2011 a respins recursul declarat ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel Înalta Curte a reţinut, în esenţă că, în mod corect şi legal a fost respins ca inadmisibil capătul din acţiune având ca obiect constatarea pe cale judecătorească, în condiţiile art. 111 C. proc. civ. a faptului că măsurile vizând acordarea, stopare şi/sau recuperarea ajutoarelor de stat nu sunt de competenţa organelor fiscale şi nu cad sub incidenţa Codului de procedură fiscală.
Curtea a apreciat că în raport de dispoziţiile Legii speciale nr. 554/2004, în cauză nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. ca normă generală.
Totodată această instanţă a stabilit că nu pot fi primite consideraţiile din recurs atât cu privire la temeiurile de fapt cât şi de drept invocate. Acţiunea în constatare conform art. 111 C. proc. civ. are caracter subsidiar faţă de acţiunea în realizare dispunându-se expres că „cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului". Iar în prezenta cauză recurenta a avut şi a utilizat atât pe cale separată cât şi în prezenta cauză de dispoziţiile art. 205 şi art. 218 C. proCod Fiscal şi a contestat actele administrativ fiscale respectiv Decizia de impunere nr. 185131 din 21 noiembrie 2007 şi a Dispoziţiei nr. 7 din 21 ianuarie 2008 emise de intimata-pârâtă.
Totodată, Înalta Curte a considerat că cererea în constatare, astfel cum a fost formulată ca un capăt de cerere distinct şi principal al acţiunii recurentei, este inadmisibilă deoarece nu priveşte un act administrativ tipic definit prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 sau asimilat conform art. 2 alin. (2) din aceleaşi act normativ.
Pe de altă parte, ceea ce pretinde recurenta a se constata pe cale judecătorească de către instanţa de contencios administrativ nu poate forma obiectul unei acţiuni în raport de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi nu poate forma obiectul unei soluţii pe care le poate da instanţa în raport de dispoziţiile art. 18 alin. (1)-(6) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte al doilea capăt al acţiunii având ca obiect „constatarea nulităţii absolute a deciziei de impunere nr. 185131 din 21 noiembrie 2007 şi a dispoziţiei nr. 7 din 21 ianuarie 2008 emise de intimata-pârâtă, instanţa de recurs a stabilit că în mod corect a fost respins ca tardiv formulat, în raport cu dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. a) şi art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care se aplică cu prioritate coroborat cu dispoziţiile art. 218 alin. (2) din OG nr. 92/2003 faţă de caracterul actelor contestate - acte administrativ fiscale.
Împotriva acestei hotărâri SC E.S. SA Braşov prin administrator judiciar SC B.D.O. B.R.S.P.R.L. a formulat contestaţie în anulare invocând dispoziţiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că hotărârea a fost pronunţată în lipsa părţii care nu a fost legal citată.
Contestatoarea a arătat că la cererea creditoarei Direcţia Fiscală Braşov, Tribunalul Braşov, secţia comercială, a pronunţat o hotărâre de deschidere a procedurii insolvenţei, în dosarul nr. 4471/62/2010, astfel că la data pronunţării deciziei nr. 901 din 15 februarie 2011 dreptul de administrare a SC E.S. SA a fost preluat de către administratorul judiciar SC B.D.O. B.R.S.P.R.L.
Cu toate acestea la judecarea recursului partea nu a fost citată în conformitate cu prevederile art. 87 alin. (5) C. proc. civ., prin administratorul judiciar.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale aplicabile, constată că cererea este neîntemeiată.
Potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ., „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:
1. Când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii;"
2. Înalta Curte constată că acest motiv nu se aplică în cauza de faţă, pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată la data de 3 mai 2010, dosar nr. 4471/62/2010 pe rolul Tribunalului Braşov, secţia comercială, creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice, în contradictoriu cu debitoarea SC E.S. SA a solicitat deschiderea procedurii generale de insolvenţă.
Soluţia instanţei de fond, respectiv aceea de a admite cererea formulată de creditoare, a fost atacată cu recurs de către debitoarea SC E.S. SA.
Rezultă aşadar că la data dezbaterilor în dosarul nr. 4560/62/2010, respectiv 1 februarie 2011, SC E.S. SA avea cunoştinţă de deschiderea procedurii generale de insolvenţă.
Cu toate acestea, administratorul judiciar nu a făcut demersurile necesare pentru a încunoştinţa instanţa de judecată despre procedura de insolvenţă, în faza procesuală a recursului până la pronunţarea deciziei nr. 901/2011, deşi avea obligaţia legală, prevăzută de art. 20 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 85/2006, de a supraveghea operaţiunile de gestiune privind patrimoniul debitorului. Şi nici SC E.S. SA, care a fost prezentă la dezbateri prin reprezentant legal, nu a învederat Curţii faptul că dreptul de administrare a societăţii a fost preluat de SC B.D.O.B.R.S.P.R.L.
Or, societatea contestatoare nu poate invoca propria culpă în susţinerea intereselor sale şi nici să se apere valorificând un asemenea temei.(Nemo auditur propriam turpitudinem allegans).
În consecinţă, pentru argumentele de fapt şi de drept expuse anterior, în temeiul art. 320 C. proc. civ., va fi respinsă contestaţia în anulare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC E.S. SA Braşov prin administrator judiciar SC B.D.O.B.R.S.P.R.L. împotriva Deciziei nr. 901 din 15 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2648/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 265/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
