ICCJ. Decizia nr. 2641/2011. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2641/2011
Dosar nr. 1939/54/2010
Şedinţa publică din 10 mai 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta E.N. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună emiterea titlului de plată în numerar pentru suma de 346.431, 78 lei reprezentând titlul de despăgubire acordat prin Decizia nr. 7329 din 29 ianuarie 2001, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi să se efectueze plata acesteia.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat faptul că A.N.R.P. - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a adoptat Decizia nr. 7329 din 29 ianuarie 2010 prin care la art. 1 a emis Titlul de Despăgubire în cuantum de 346.431,18 lei, Decizia rămânând definitivă prin neexercitarea vreunei hotărâri de atac împotriva acesteia, un exemplar fiind înaintat Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în numerar.
Reclamanta a precizat faptul că în temeiul dispoziţiilor art. 181 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi-a exprimat opţiunea pentru primirea, exclusiv de despăgubiri în numerar prin cererea depusă la data de 06 mai 2010 şi înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. 17430.
Prin întâmpinările formulate în cauză pârâtele au solicitat respingerea acţiunii formulate invocându-se excepţiile privind lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice întrucât respectivul minister nu are nici un fel de atribuţie în efectuarea plăţii despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 10/2005, plata dispunându-se de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, deoarece emiterea unui titlu de plată se dispune în termen de 15 zile de la existenţa disponibilităţilor financiare în contul A.N.R.P., în ordinea depunerii cererilor de opţiune, în speţă, cererea de opţiune a reclamantului fiind înregistrată cu nr. 17430 din 06 mai 2010 iar până în prezent despăgubirile în numerar au fost efectuate până la cererea de opţiune înregistrată cu nr. 03867 din 28 aprilie 2008.
Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 439 din 15 octombrie 2010 a respins acţiunea formulată de reclamanta E.N. în contradictoriu cu Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele considerente:
1. Referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtului Ministerul Finanţelor prin D.G.F.P. Dolj, Curtea a reţinut că este întemeiată.
Potrivit dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 „după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite, pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acţiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operaţiunilor de plată".
Prin art. 141 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 s-a înfiinţat Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în structura Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, a cărei activitate este coordonată de un vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.
Atribuţia principală a Direcţiei constă în acordarea de despăgubiri în numerar persoanelor îndreptăţite cărora li s-au emis titluri de plată conform acestei legi şi normelor emise în aplicarea acesteia.
Prin urmare, Curtea a stabilit că, în raport cu obiectul acţiunii, respectiv achitarea despăgubirilor cuvenite reclamantei în baza dispoziţiilor Legii 10/2001 şi Legii 247/2005, Statul Român prin Ministerul Finanţelor nu are calitate procesuală pasivă.
2. Privitor la excepţia prematurităţii acţiunii în raport cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Curtea a constatat că, urmare emiterii Deciziei de despăgubire nr. 7329 din 29 ianuarie 2010, în cuantum de 346.431,78 lei, conform valorii stabilite în raportul de evaluare întocmit în dosarul înregistrat sub nr. 12244/CC, reclamanta a înregistrat la A.N.R.P. cererea de opţiune sub nr. 17430 din 06 mai 2010.
În conformitate cu prevederile art. 182 lit. a), Titlul VII al Legii 247/2005 şi art. 181 lit. a) din Normele de aplicare a acestei legi, emiterea unui titlu şi plata despăgubirilor băneşti în numerar către persoana îndreptăţită se face în termen de 15 zile de la existenţa disponibilităţilor financiare.
Prin urmare plăţile sunt efectuate în ordinea numerelor de opţiune până în prezent plata despăgubirilor în numerar realizându-se în limita disponibilităţilor financiare până la cererea de opţiune înregistrat sub numărul 0967 din 29 aprilie 2008.
In consecinţă, a reţinut Curtea, plata către reclamantă urmează a se efectua în limita disponibilităţilor financiare potrivit dispoziţiilor legale mai sus citate, din acest punct de vedere creanţa solicitată de reclamantă fiind certă şi lichidă dar neexigibilă.
Pe de altă parte potrivit art. III din OUG nr. 62 din 30 iunie 2010 pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII " Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în M.Of., Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.
Pe perioada de suspendare prevăzută la alin. (1), valorificarea titlurilor de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor se va face doar prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul "Proprietatea", corespunzător sumei pentru care s-a formulat opţiunea.
Prin urmare, Curtea a constatat că în temeiul dispoziţiilor mai sus amintite, până la data de 01 iulie 2012 emiterea titlurilor de plată se suspendă reclamanta având dreptul doar la valorificarea despăgubirilor prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul Proprietatea, astfel că acţiunea reclamantei apare ca prematur formulată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta E.N., criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
In cea ce priveşte admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român recurenta a susţinut că prima instanţă a procedat în mod greşit reţinând că obligaţia de plată revine exclusiv A.N.R.P.
Potrivit art. 3 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, TITLURILE DE DESPĂGUBIRE sunt certificate emise de Comisia Centrală, în numele şi pe seama Statului Român, care încorporează drepturile de creanţă ale deţinătorilor asupra Statului Român. Ca atare, debitorul este Statul Român, astfel că acesta are calitate procesuală pasivă.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a dat o dezlegare greşită şi în ceea ce priveşte prematuritatea cererii de chemare în judecată.
A arătat că exigibilitatea plăţii coincide cu emiterea titlului de despăgubire, altfel se încalcă principiul procesului rezonabil şi noţiunea de proces echitabil. Termenul rezonabil la care se referă art. 6 paragraf 1 din CEDO cuprinde şi durata procedurilor administrative.
A mai susţinut recurenta că este de notorietate că în România, după schimbarea regimului social au fost adoptate mai multe legi cu caracter reparatoriu, punerea în executare a acestora revenind autorităţilor executive ale statului, care au obligaţia legală şi constituţională de a respecta atât dreptul intern cât şi tratatele internaţionale.
A mai precizat, totodată că OUG nr. 62/2010 transformă dreptul la despăgubiri într-un drept eventual şi încalcă principiul predictibilităţii normei juridice şi vine în contradicţie cu prevederile Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, care ar trebui să aibă prioritate în raport cu normele dreptului intern şi de asemenea cu cele două decizii pilot pronunţate împotriva României la data de 12 octombrie 2010.
Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentă, a obiectului acţiunii în contencios administrativ şi a prevederilor Legii nr. 247/2005 cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie retine că recursul este nefondat.
Obiectul acţiunii formulate de E.N. a vizat obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar la emiterea titlului de plată în numerar pentru suma de 346.431,78 lei, reprezentând titlul de despăgubire acordat prin Decizia nr. 7329 din 29 ianuarie 2010 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi efectuarea plăţii acesteia.
Potrivit art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite, pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau un titlu de plată.
În art. 182.1 lit. a) din HG nr. 128/2008 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, aprobate prin HG nr. 1095/2005, se prevede că emiterea unui titlu şi plata despăgubirilor băneşti în numerar către persoana îndreptăţită se face în termen de 15 zile de la existenţa disponibilităţilor financiare.
Deci, în raport cu aceste dispoziţii, emiterea titlului de plată a despăgubirilor băneşti este prevăzută sub condiţia existenţei disponibilităţilor financiare, într-un termen de 15 zile de la acest moment şi în ordinea înregistrării cererilor de opţiune ale persoanelor îndreptăţite a primei despăgubiri.
In cauză nu a fost contestată situaţia de fapt existentă referitoare la greutăţile financiare întâmpinate de pârâtă în finalizarea procedurii administrative de acordare a despăgubirilor şi nici nu a fost făcută vreo dovadă a existenţei unor disponibilităţi financiare reale care să permită emiterea titlului de plată solicitat de intimaţii-reclamanţi.
Prin urmare, având în vedere dispoziţiile legale enunţate şi situaţia de fapt expusă, nu se poate reţine refuzul nejustificat al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor în executarea obligaţiei ce intră în atribuţiile sale, respectiv aceea de a emite titlul de plată reclamanţilor, nefiind dovedit în cauză excesul de putere al autorităţii pârâte, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004.
In consecinţă, în absenţa disponibilităţilor băneşti ale statului şi având în vedere raţiunile financiare care au justificat instituirea respectivei proceduri de plată, care se menţin şi în prezent, raportat la dificultăţile prin care trece economia ţării, se apreciază că prin admiterea acţiunii s-ar impune pârâtei o obligaţie imposibil de realizat.
Mai mult, aceasta ar fi de natură să afecteze şi principiul egalităţii de tratament, cunoscut atât în plan intern cât şi în plan european, în condiţiile în care dosarul de opţiune al reclamanţilor nr. 17430 a fost înregistrat la data de 06 mai 2010, iar plata s-a realizat până la dosarul nr. 03867 înregistrat la data de 28 aprilie 2008.
Această concluzie se impune în virtutea principiului disciplinei jurisdicţionale, consacrat în jurisprudenţa CEDO.
Înalta Curte constată că prima instanţă în mod corect a reţinut că în raport de obiectul acţiunii - emiterea de Titlu de plată în numerar şi efectuarea plăţii şi în raport cu data soluţionării acţiunii şi respectiv a judecării prezentului recurs, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. III din OUG nr. 62/2010 intrată în vigoare din 1 iulie 2010 potrivit cărora pe o perioadă de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se suspendă emiterea titlurilor de plată prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar valorificarea titlurilor de despăgubire se va face doar prin conversia lor în acţiuni emise de Fondul „Proprietatea" - listat la Bursă, corespunzător sumei pentru care s-a formulat opţiunea , fiind aplicabile şi dispoziţiile art. 111 alin. (3) din OUG nr. 62/2010 în ceea ce priveşte cererea privind emiterea titlului de plată cu prioritate în condiţiile art. 182 alin. (5) din HG nr. 128/2008.
Înalta Curte reţine că nu au fost încălcate dispoziţiile Protocolului Adiţional nr. 1 la CEDO şi nici hotărârile pilot pronunţate împotriva României.
Intr-o împrejurare similară CEDO a reţinut, în cauza Broviowski contra Poloniei, că în situaţiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de personal prin măsuri legislative ce pot avea consecinţe economice semnificative asupra unui stat şi a resurselor sale financiare, autorităţile naţionale trebuie să dispună de o mare putere discreţionară, nu numai în privinţa alegerii măsurilor de natură a garanta drepturile patrimoniale sau a reglementa raporturile de proprietate, dar şi pentru a dispune de timpul necesar aplicării acestor măsuri, subliniindu-se că este admisibilă diminuarea indemnizaţiei, care trebuie să se afle într-un raport rezonabil cu valoarea bunului în discuţie, pentru a fi adecvată, iar despăgubirile să se plătească într-un termen rezonabil.
Instanţa europeană, prin hotărârile pilot pronunţate în cauzele Măria Atanasiu, Poenaru şi Solon în 2010, a stabilit suspendarea judecării cazurilor similare, timp de 18 luni, pentru ca în acest termen de graţie statul român să revizuiască procedura de acordare a despăgubirilor, astfel încât acestea să poată fi efectiv achitate, sugerându-se posibilitatea limitării acestora, sau a plăţii lor în tranşe.
In acest context, se constată că aplicarea măsurilor reparatorii, implică indemnizarea unor largi categorii a persoanelor îndreptăţite - foşti proprietari, cu impact economic evident asupra resurselor financiare ale statului, iar măsurile legislative stabilite prin Legea nr. 247/2005 modificată prin OUG nr. 81/2007 se circumscriu limitelor ample ale puterii discreţionare a statului, în privinţa alegerii modalităţii de executare, dar şi a timpului/termenului necesar aplicării măsurilor.
Plata despăgubirilor în termen de 15 zile de la existenţa disponibilităţilor financiare şi în ordinea înregistrării cererilor de opţiune reprezintă criterii obiective, pentru acordarea efectivă a măsurilor reparatorii.
O asemenea măsură nu contravine Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţie, deoarece statul a aplicat aceleaşi criterii celor aflaţi în situaţii identice şi s-a încadrat în limitele rezonabile de apreciere a consecinţelor economice a măsurilor asupra ansamblului resurselor statului, cu respectarea principiului proporţionalităţii şi al echilibrului care trebuie să existe între protecţia dreptului individual de proprietate şi exigenţele apărării unor interese generale (cauza Seggio contra Italiei).
În fine, Înalta Curte constată că prima instanţă a soluţionat în mod corect şi excepţia lipsei calităţii procesuale a Statului Român prin Ministerul Finanţelor având în vedere dispoziţiile art. art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora: „după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite, pe baza acestora şi a opţiunilor persoanelor îndreptăţite, un titlu de conversie şi/ sau un titlu de plată. Titlul de conversie va fi înaintat Depozitarului Central în termen de 30 de zile calendaristice calculate de la data emiterii, în vederea conversiei în acţiuni, iar titlurile de plată vor fi remise Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar în vederea efectuării operaţiunilor de plată".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de E.N. împotriva sentinţei nr. 439 din 15 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2637/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2648/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
