ICCJ. Decizia nr. 2774/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr. 6339/30 din 30 iulie 2010, reclamanta SC P. SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtele Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București și Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit CRPDRP 5 Vest Timișoara, anularea parțială a deciziei nr. 26.299 din 21 decembrie 2009 emisă de A.P.D.R.P. și obligarea pârâtei de rang 2 la plata sumei de 47.267,64 lei reprezentând plata parțială a tranșei 3 a proiectului SAPARD, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1581/CA din 24 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș a fost admisă excepția necompetenței materiale în soluționarea cauzei și a fost declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a constatat că între reclamantă, pe de o parte și A.P.D.R.P., în calitate de autoritate contractantă, a fost încheiat contractul nr. C 1.10203653700063 din 21 iunie 2007 având ca obiect acordarea ajutorului financiar nerambursabil pentru realizarea proiectului intitulat "Modernizarea secției de prelucrare carne din localitatea Carani, comuna Sânandrei, județul Timiș".
Pe parcursul derulării acestui contract, autoritatea contractantă a sesizat anumite abateri și nereguli, motiv pentru care a respins de la plată anumite cheltuieli.
Tribunalul a reținut că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciind că Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit este o autoritate publică centrală, astfel că actele emise de către acestea pot fi cenzurate, pe cale acțiunii în contencios administrativ, de curțile de apel.
Prin sentința nr. 96 din 7 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș și constatând ivit un conflict negativ de competență a dispus sesizarea înaltei Curți pentru pronunțarea regulatorului de competență.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că în derularea dosarului de achiziții aferent proiectului "Modernizarea secției de prelucrare carne din Carani comuna Sânandrei jud. Timiș" pârâtele au declarat neeligibilă suma de 702.920,88 lei solicitată de reclamantă prin cererea de plată nr. 3, iar împotriva acestei evaluări, reclamanta a formulat contestație apreciind că întreaga sumă este eligibilă și reprezintă cheltuieli pentru care au fost aduse documentele justificative solicitate de către pârâte.
Contestația reclamantei a fost respinsă prin Decizia nr. 26299 din 21 decembrie 2009 iar prin prezenta acțiune reclamanta a solicitat anularea parțială a deciziei astfel emise și plata sumei de 47.267,64 lei reprezentând plata parțială a tranșei trei a proiectului anterior menționat.
Curtea a reținut faptul că actul administrativ atacat a fost emis în baza O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător ce reglementează modalitățile de control și de recuperare a sumelor provenite din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană precum și a sumelor reprezentând fondurile de cofinanțare aferente.
In esență, Curtea a reținut că prezentul litigiu are ca obiect executarea contractului de finanțare nr. C 1.10203653700063 din 21 iunie 2007 în ceea ce privește obligația pârâtelor de acordare a finanțării nerambursabile pentru suma de 47.267,64 lei, reprezentând cheltuieli eligibile efectuate de beneficiar în cadrul proiectului.
In cauza de față, instanța a reținut că deși contractul de finanțare a fost încheiat cu o autoritate publică de rang central, obiectul cauzei privește calificarea ca și eligibile a unor cheltuieli în sumă de 47.267,64 lei rezultate din derularea contractului, astfel că ne aflăm în prezența unor obligații bugetare reglementate de O.G. nr. 79/2003 coroborat cu H.G. nr. 1306/2007, iar refuzul pârâtelor de apreciere ca deductibile a acestor cheltuieli efectuate de către reclamantă este supus verificării legalității de către instanța de contencios administrativ competentă în funcție de criteriul valoric la care face referire art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20,art. 21 și art. 22 C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.
Conflictul de competență ivit între Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara se va rezolva în sensul stabilirii competenței de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta SC P. SRL Timiș în contradictoriu cu Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit CRPDRP 5 Vest Timiș în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează.
Analizând actele dosarului, înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă executarea contractului de finanțare nr. Cl.10203653700063 din 21 iunie 2007 în ceea ce privește obligația pârâtelor de acordare a finanțării nerambursabile pentru suma de 47.267,64 lei, reprezentând cheltuieli eligibile efectuate de beneficiar în cadrul proiectului.
In conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.
înalta Curte a reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit competența materială de soluționare a cauzelor în concordanță cu dispozițiile din Codul de procedură fiscală, în raport de două criterii și anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și de criteriul privind cuantumul litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.
Având în vedere obiectul cauzei de față, care privește o creanță bugetară, rezultată din nereguli privind utilizarea fondurilor comunitare și de cofinanțare, competența de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul cuantumului sumei stabilită de actul administrativ atacat de până la 500.000 de lei, indiferent dacă actul atacat este emis de o autoritate centrală.
Soluția decurge și din aplicarea prevederilor art. 9 din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, potrivit căruia sumele provenite din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum și din fondurile de cofinanțare care sunt rezultatul unor nereguli sau fraude reprezintă creanțe bugetare, a căror constatare urmează procedura din legislația în vigoare privind contestarea de plată a creanțelor bugetare.
Prin urmare, competența de soluționare a prezentului litigiu aparține în primă instanță Tribunalului, iar înalta Curte s-a pronunțat în sensul arătat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2768/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2764/2011. Contencios → |
|---|
