ICCJ. Decizia nr. 2764/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 3037 din 22 iunie 2010 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat și a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul M.I. împotriva pârâtului MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE și, în consecință, a fost obligat pârâtul să procedeze la înregistrarea cererii de redobândire a cetățeniei române a reclamantului, în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Instanța a respins capătul de cerere privind daunele cominatorii ca neîntemeiat și a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că, prin cererea introductivă, reclamantul M.I. , cetățean moldovean, a chemat în judecată pe pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE solicitând obligarea pârâtului să primească cererea și actele necesare, cu privire la redobândirea cetățeniei române, în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și să fie obligat pârâtul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de daune cominatorii, pentru fiecare zi de întârziere, de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată și până la momentul primirii cererii efective.
La data de 05 mai 2010, pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând în esență că există un număr foarte mare de cereri care depășește puterea de lucru a Secției Consulare a Ambasadei, iar prin luarea peste rând a cererii reclamantei ceilalți solicitanți ar fi discriminați, apreciind că nu suntem în prezența unui refuz nejustificat.
Instanța de fond a reținut că, la data de 14 august 2009, reclamantul s-a adresat cu scrisoare recomandată Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău în vederea depunerii cererii și a actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei române, în temeiul art. 10 din Lega nr. 21/1991, iar cererea sa a fost refuzată din motive organizatorice.
Instanța a constatat că reclamantul, la datele de 18 decembrie 2009, 22 decembrie 2009 și 22 ianuarie 2009, a trimis din nou recomandat o cerere scrisă, însă i s-a refuzat primirea cererii, fără a i se comunica o dată când va fi invitat să depună cererea de redobândire a cetățeniei române.
Susținerea pârâtului că există un număr foarte mare de cereri, depășind capacitatea personalului desemnat să îndeplinească acest gen de atribuții, a fost înlăturată de instanța de fond întrucât, deși Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen de soluționare a cererilor de redobândire a cetățeniei române și nici o procedură de urgentare sau o excepție de la procedura obișnuită, aceasta nu presupune că cererea de redobândire nu trebuie înregistrată într-un interval de timp rezonabil în raport cu data formulării cererii.
Pe de altă parte, Legea nr. 21/1991, prevedea la art. 12 alin. (2) că, în situația în care, la nivelul misiunilor diplomatice și oficiilor consulare, numărul solicitanților este cu mult mai mare decât capacitatea de procesare a oficiului, se va proceda la programarea acestora în limita a 30.000 de dosare pe an, pentru fiecare oficiu consular.
Textul se referă la programarea acestora, însă acest lucru nu presupune neînregistrarea cererii. Instanța a reținut că din punct de vedere al înregistrării unei cereri, amânarea cu peste 6 luni a acestei operațiuni este nejustificată, căci fiecare stat trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie, acest text vizând în mod evident și înregistrarea.
In litigiul de față, durata de 6 luni, de la data cererii din 14 august 2009 și până la data formulării cererii de chemare în judecată, nu poate constitui în nici un caz un termen rezonabil în sensul Convenției, iar din punct de vedere al Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu care Legea nr. 21/1991 se completează în mod corespunzător, prin nesoluționarea cererii reclamantului de înregistrare a cererii de redobândire a cetățeniei române într-un termen rezonabil, acesta a fost vătămat în drepturile sale legate de aplicarea dispozițiilor legale privind redobândirea cetățeniei.
Faptul că la data de 08 februarie 2010 potrivit anunțului de pe site-ul Ministerului Justiției birourile teritoriale ale Autorității Naționale pentru Cetățenii, au devenit operaționale, iar cetățenii moldoveni care îndeplinesc condițiile legale se pot înregistra, fără nici o restricție condiționată de obținerea dreptului de ședere în România ori de o programare prealabilă, nu prezintă relevanță, a reținut instanța de fond, pe de o parte, pentru că pârâta nu a făcut dovada că a înregistrat până la data soluționării cauzei cererea reclamantei de redobândire a cetățeniei române, iar pe de altă parte, nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii reclamantei s-a consumat anterior înființării ANC.
In ceea ce privește capătul de cerere privind daunele cominatorii, instanța a apreciat că în cauză nu se impune obligarea pârâtului la primirea cererii sub sancțiunea de daune cominatorii.
Văzând dezlegarea dată capătului principal de cerere, instanța de fond a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiul dedus judecății.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, criticând soluția instanței de fond.
Recurentul a arătat că instanța a pronunțat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greșită a legii, întrucât autoritatea pârâtă a arătat că nu neagă caracterul rezonabil al termenului în discuție, însă s-a invocat faptul că există o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru a se depune cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române.
Autoritatea recurentă a precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un termen cât mai scurt.
Recurentul a precizat că nu a fost afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât în cauză este vorba de un termen administrativ, arătând și faptul că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a ne afla în fața unui refuz nejustificat.
Recurentul a precizat că începând cu data de 16 august 2010, în toate localitățile consulare din Republica Moldova, procesarea cererilor de redobândire a cetățeniei române are loc fără programare și fără a mai fi necesară formularea unei scrisori de intenție, considerând că cererea reclamantului a rămas fără obiect, deoarece procedura de invitare pentru depunerea cererilor a devenit caducă la acest moment.
Recurentul a arătat că autoritatea recurentă a depus eforturi de a găsi soluții de lege ferenda și a menționat că la data de 19 noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce modifică și completează Legea nr. 21/1991.
S-a arătat și faptul că, de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 5/2010, depunerea actelor la secția consulară devine facultativă chiar și pentru cetățenii străini care nu au un drept de ședere în România, precizând că se poate apela foarte ușor la serviciile birourilor teritoriale ale Agenției Naționale pentru Cetățenie.
înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, în vigoare la data formulării cererii reclamantei, cetățenii moldoveni de naționalitate română pot depune cererile de redobândire a cetățeniei române împreună cu actele aferente, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României în străinătate, în condițiile în care au reședința sau domiciliul în străinătate.
înalta Curte a constatat că reclamantul s-a adresat pârâtului, manifestându-și dorința în redobândirea cetățeniei române, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este de natură a-1 afecta pe reclamant în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
înalta Curte reține că în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se constată că prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice ingerință în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fii distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială și exorbitantă (cauza Sporrong și Lonnroth; cauza Străin și alții împotriva României).
Or, din această perspectivă înalta Curte reține că neprimirea cererilor formulate de reclamant, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acestuia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea redobândirii cetățeniei române.
Principiul legalității înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile și previzibile, or în cauza de față Legea nr. 21/1991 a stabilit procedura ce trebuie urmată în cazul cererilor de redobândire a cetățeniei române.
înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudența, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată (cauza Frydlender împotriva Franței și cauza Hartman împotriva Republicii Cehe).
In opinia înaltei Curți litigiul născut între reclamant și autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar neprimirea cererii adresate instituției pârâte este de natură a crea o vătămare a acestuia într-un drept prevăzut de lege, drept la care privește cu speranță legitimă.
înalta Curte nu poate primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituția recurentă a fost în culpă pentru neprimirea cererii, căci trebuia să-și ia toate diligentele pentru rezolvarea situației create.
Orice amânare în soluționarea cererii reclamantului ar însemna depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, amânarea pentru o dată neprecizată în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
De asemenea, înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în actele internaționale.
împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă, în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei române, văzând dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M.Of. nr. 490 din 9 iulie 2002, dispoziții conform cărora se impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.
Nici motivele cu privire la modificările legislative intervenite nu pot fi primite de înalta Curte, pentru invocarea unor cauze exoneratoare de culpă, în sensul că în prezent nu mai există cauze de împiedicare a depunerii cererilor de redobândire a cetățeniei române, întrucât sunt apărări pe care înalta Curte nu le poate primi și le va respinge ca nefondate, prin invocarea principiului tempus regit actum.
înalta Curte a constatat că, până la data introducerii acțiunii, cererea reclamantului nu primise vreo rezolvare efectivă, iar la data pronunțării hotărârii de fond, de asemenea nu intervenise nicio schimbare de atitudine în poziția exprimată de autoritatea pârâtă.
Faptul că în prezent reclamantul ar putea să depună o cerere și va fi imediat primită nu înseamnă ștergerea vătămării deja produse în privința acestuia, care nu a primit o soluționare a cererilor sale, formulate inițial în anul 2006.
Pentru aceste considerente, motivul de recurs, privind lipsa de obiect a acțiunii introductive, va fi respins ca nefondat, având în vedere argumentele deja expuse.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul formulat ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2774/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2763/2011. contencios → |
|---|
