ICCJ. Decizia nr. 2763/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 1108 din 3 martie 2010 a Curții de Apel București a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de către pârât și a fost admisă cererea formulată de reclamantul M.S. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, în sensul că a fost obligat pârâtul să stabilească, în maximum 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, o dată pentru primirea actelor necesare soluționării cererii reclamantului de redobândire a cetățeniei române.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin cererea introductivă, reclamantul M.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE, obligarea pârâtului să procedeze de îndată la stabilirea datei pentru primirea actelor necesare soluționării cererii de redobândire a cetățeniei române.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune ca urmare a depășirii termenului prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la data adresării cererii (octombrie 2006), iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondata.
Instanța de fond a apreciat că excepția de tardivitate este neîntemeiată, apreciind că față de pasivitatea pârâtului, manifestată prin Direcția Generală Afaceri Consulare, curgerea termenului de prescripție a fost întrerupt prin recunoașterea implicită a dreptului reclamantului la soluționarea cererii sale inițiale, astfel încât acțiunea este formulată în termen.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul este cetățean al Republicii Moldova care și-a exprimat intenția de a redobândi cetățenia română în temeiul art. 101din Legea nr. 21/1991 a cetățeniei române, sens în care, în luna octombrie a anului 2006 a solicitat Secției Consulară a Ambasadei României la Chișinău programarea în vederea depunerii actelor pentru redobândirea cetățeniei române, aspecte necontestate în cauză.
Prima cerere scrisă a fost adresată secției consulare în octombrie 2006, conform avizului de recepție .
Reclamantul a revenit cu o cerere de programare la data de 18 septembrie 2009, Secția consulară comunicându-i prin adresa nr. 12016 din 18 septembrie 2009 că, din cauza volumului foarte mare de cereri, nu se poate face încă programarea sa, dar urmează a fi invitat în raport cu evoluția procesului de analizare a scrisorilor de intenție, pentru depunerea dosarului.
Instanța de fond a constatat că din actele normative incidente cauzei, respectiv Legea cetățeniei române și art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei rezultă că solicitanții pot depune oricând cereri pentru redobândire a cetățeniei române, nefiind prevăzută nicăieri o procedură precum cea derulată de pârât, în sensul programării pentru depunerea cererii și a documentelor necesare. Prin urmare, instanța a reținut că cererea de redobândire a cetățeniei trebuie primită pe loc, urmând a fi înaintată de îndată comisiei pentru cetățenie.
Instanța a reținut și faptul că nimeni nu contesta numărul mare de astfel de cereri, peste 300.000, nici greutățile inerente în gestionarea unui asemenea număr de cereri, în condițiile personalului redus al secției consulare și al insuficienței spațiului, însă astfel de aspecte nu pot amâna la nesfârșit depunerea cererilor de către solicitanți.
Modul de organizare a activității instituției, legislația care îngreunează procedura și nu lasă loc alternativelor la depunerea cererilor, sunt aspecte care nu sunt imputabile reclamantului, iar până la un punct nici pârâtului; trecând însă peste un anumit termen rezonabil de soluționare a unei cereri, termen a cărui nesocotire duce la însăși negarea dreptului, care devine unul iluzoriu, dificultățile întâmpinate de pârât nu îl pot exonera la nesfârșit de obligațiile sale, căci pârâtul trebuie să găsească soluții administrative pentru rezolvarea situației.
Nu trebuie omis faptul că această procedură, pentru care reclamantul a fost nevoit să se adreseze instanței de judecată, este doar primul pas, constând efectiv în depunerea cererii și a documentelor aferente, urmând abia apoi procedura mult mai îndelungată a soluționării efective a cererii de către Direcția Cetățenie din cadrul Ministerului de Justiție.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, criticând soluția instanței de fond.
Recurentul a arătat că instanța a pronunțat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greșită a legii, întrucât autoritatea pârâtă a arătat că nu neagă caracterul rezonabil al termenului în discuție, însă s-a invocat faptul că există o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru a se depune cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române.
Autoritatea recurentă a precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuțiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităților române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei române într-un termen cât mai scurt.
Recurentul a precizat că nu a fost afectat dreptul la un proces echitabil, întrucât în cauză este vorba de un termen administrativ, arătând și faptul că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a ne afla în fața unui refuz nejustificat.
Recurentul a precizat că începând cu data de 16 august 2010, în toate localitățile consulare din Republica Moldova, procesarea cererilor de redobândire a cetățeniei române are loc fără programare și fără a mai fi necesară formularea unei scrisori de intenție, considerând că cererea reclamantului a rămas fără obiect, deoarece procedura de invitare pentru depunerea cererilor a devenit caducă la acest moment.
Recurentul a arătat că autoritatea recurentă a depus eforturi de a găsi soluții de lege ferenda și a menționat că la data de 19 noiembrie 2009 a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G. nr. 36/2009 ce modifică și completează Legea nr. 21/1991.
S-a arătat și faptul că, de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 5/2010, depunerea actelor la secția consulară devine facultativă chiar și pentru cetățenii străini care nu au un drept de ședere în România, precizând că se poate apela foarte ușor la serviciile birourilor teritoriale ale Agenției Naționale pentru Cetățenie.
înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
In conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, în vigoare la data formulării cererii reclamantei, cetățenii moldoveni de naționalitate română pot depune cererile de redobândire a cetățeniei române împreună cu actele aferente, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României în străinătate, în condițiile în care au reședința sau domiciliul în străinătate.
înalta Curte a constatat că reclamantul s-a adresat pârâtului, manifestându-și dorința în redobândirea cetățeniei române, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este de natură a-l afecta pe reclamant în soluționarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
înalta Curte reține că în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se constată că prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice ingerință în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii unui just echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială și exorbitantă (cauza Sporrong și Lonnroth; cauza Străin și alții împotriva României).
Or, din această perspectivă înalta Curte reține că neprimirea cererilor formulate de reclamant, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o vătămare a acestuia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea redobândirii cetățeniei române.
Principiul legalității înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile și previzibile, or în cauza de față Legea nr. 21/1991 a stabilit procedura ce trebuie urmată în cazul cererilor de redobândire a cetățeniei române.
înalta Curte constată că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudența, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată (cauza Frydlender împotriva Franței și cauza Hartman împotriva Republicii Cehe).
în opinia înaltei Curți litigiul născut între reclamant și autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate deosebită, iar neprimirea cererii adresate instituției pârâte este de natură a crea o vătămare a acestuia într-un drept prevăzut de lege, drept la care privește cu speranță legitimă.
înalta Curte nu poate primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituția recurentă a fost în culpă pentru neprimirea cererii, căci trebuia să-și ia toate diligentele pentru rezolvarea situației create.
Orice amânare în soluționarea cererii reclamantului ar însemna depășirea termenului rezonabil avut în vedere de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin urmare, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, amânarea pentru o dată neprecizată în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române, reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată.
De asemenea, înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în actele internaționale.
împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja autoritatea competentă, în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei române, văzând dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M.Of nr. 490 din 9 iulie 2002, dispoziții conform cărora se impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.
Nici motivele cu privire la modificările legislative intervenite nu pot fi primite de înalta Curte, pentru invocarea unor cauze exoneratoare de culpă, în sensul că în prezent nu mai există cauze de împiedicare a depunerii cererilor de redobândire a cetățeniei române, întrucât sunt apărări pe care înalta Curte nu le poate primi și le va respinge ca nefondate, prin invocarea principiului tempus regit actum.
înalta Curte a constatat că, până la data introducerii acțiunii, cererea reclamantului nu primise vreo rezolvare efectivă, iar la data pronunțării hotărârii de fond, de asemenea nu intervenise nicio schimbare de atitudine în poziția exprimată de autoritatea pârâtă.
Faptul că în prezent reclamantul ar putea să depună o cerere și va fi imediat primită nu înseamnă ștergerea vătămării deja produse în privința acestuia, care nu a primit o soluționare a cererilor sale, formulate inițial în anul 2006.
Pentru aceste considerente, motivul de recurs, privind lipsa de obiect a acțiunii introductive, va fi respins ca nefondat, având în vedere argumentele deja expuse.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul formulat ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2764/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2762/2011. contencios → |
|---|
