ICCJ. Decizia nr. 2854/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2854/2011
Dosar nr. 8409/2/2009
Şedinţa publică din 18 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta L.L., în contradictoriu cu M.A.E., a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererile privind stabilirea datei pentru primirea actelor reclamantei necesare redobândirii cetăţeniei române şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtului să primească intr-un termen scurt, rezonabil, cererea, precum şi si obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 1000 lei RON cu titlu de daune morale.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a adresat o primă cerere către S.C.A.R., solicitând fixarea datei în vederea depunerii cererii şi actelor necesare redobândirii cetăţeniei române, ocazie cu care a primit răspunsul că datorită numărului mare de solicitări şi a spaţiilor limitate în care Ambasada îşi desfăşoară activitatea, reclamanta urmează a fi programată pentru depunerea cererii, pe baza de invitaţie.
A mai arătat reclamanta că a revenit cu o altă cerere în data de 03 aprilie 2009, răspunsul exprimat de pârât prin adresa nr. G5-1/P929 din 09 aprilie 2009, fiind tot unul nefavorabil.
Prin sentinţa nr. 791 din 12 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamanta L.L. în contradictoriu cu M.A.E., obligând pârâtul la primirea cererii reclamantei privind redobândirea cetăţeniei române împreună cu actele necesare în termen de maxim 60 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, la plata către reclamantă a sumei de 1000 RON daune morale, precum şi la plata către reclamantă a sumei de 810 RON cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că a fost depăşit termenul rezonabil de rezolvare a cererii, iar în aprecierea acestuia, în raport de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 396/2002, pentru ratificarea Convenţiei europene asupra cetăţeniei, se impune a fi avut în vedere şi faptul că această procedură este doar primul pas, constând în efectiv în depunerea cererii, urmând abia apoi procedura de soluţionare a cererii de către Direcţia de cetăţenie a Ministerului de Justiţie.
Constatând că pârâtul nu a făcut dovada dificultăţilor de ordin practic în procesarea cererilor primite, Curtea a apreciat că acesta nu a respectat obligaţia legală de a soluţiona cererea reclamantei într-un termen rezonabil.
Fără a fi contestat numărul covârşitor de astfel de cereri ori greutăţile inerente în gestionarea unui asemenea număr de cereri, în condiţiile personalului redus al secţiei consulare şi al insuficienţei spaţiului, instanţa a apreciat că termenul de 6 luni cât a trecut de la formularea cererii poate fi considerat nerezonabil în accepţiunea art. 10 din Convenţia europeană asupra cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, în care instituţia pârâtă avea obligaţia de a primi cererea reclamantei, în condiţiile în care obligaţia de soluţionare a cererilor în termen rezonabil subsumează toate etapele eventuale ale unei proceduri, inclusiv cele premergătoare depunerii efective a cererii, cât timp aceasta din urmă e condiţionată de anumite proceduri şi termene.
Referitor la capătul de cerere privind daunele morale, instanţa de fond a apreciat că acesta este întemeiat, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 998 C. civ., prejudiciul moral invocat de reclamantă subzistând faţă de atitudinea pârâtului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul M.A.E., solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantei pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu interpretarea greşită a legii.
De asemenea, recurentul arată că greşit s-a constatat existenţa unui refuz nejustificat de rezolvare a cererilor intimatului având ca obiect redobândirea cetăţeniei române.
În dezvoltarea acestei critici, recurentul susţine faptul că a răspuns la cererea intimatei, în sensul că aceasta va fi soluţionată favorabil la momentul la care urmează să fie procesate şi cererile similare ale altor cetăţeni moldoveni, depuse în aceeaşi perioadă.
În opinia recurentului, instanţa de fond trebuia să evalueze exact situaţia specifică a derulării activităţii în exteriorul României şi gradul în care M.A.E. îşi poate dimensiona structura administrativă într-un teritoriu ce nu se află sub suveranitatea statului român, împrejurare ce se reflectă asupra mecanismului de luare a deciziilor.
În concluzie, recurentul a arătat că, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile existenţei unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatului, conform definiţiei legale a acestei noţiuni, simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezei avute în vedere de legiuitor.
În privinţa daunelor morale, recurentul consideră că acestea nu pot fi acordate fără ca reclamanta să fi afirmat, cel puţin ceea ce instanţa de fond a crezut că reprezintă, prejudiciul moral suferit de acesta.
Faptul că s-a oferit câştig de cauză în această materie a contenciosului administrativ, redresându-se pretinsa vătămare a dreptului reclamantului prin soluţia instanţei, este o măsură reparatorie suficientă care nu mai necesită şi alte despăgubiri, sub rezerva unor daune materiale, împrejurare neîntâlnită în speţă.
O ultima critică adusă sentinţei de fond se referă la cuantumul cheltuielilor de judecată, recurentul solicitând modificarea sentinţei atacate în sensul reducerii acestui cuantum, invocând în acest sens complexitatea scăzută a cauzei.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat in ceea ce priveşte acordarea daunelor morale şi reducerea cheltuielilor de judecată, motiv pentru care sentinţa atacată va fi modificată în parte, fiind menţinute celelalte dispoziţii, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Pe fondul cauzei, Înalta Curte apreciază că susţinerea recurentului privind greşita aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care defineşte noţiunea de refuz nejustificat de soluţionare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetăţeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie.
Problema care se impune a fi rezolvată în cauză este legată de termenul în care autorităţile române trebuie să soluţioneze cererile de redobândire a cetăţeniei române.
Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
Doctrina europeană a arătat că noţiunea de „termen rezonabil" este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie « civilă », dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei C.E.D.O.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depăşesc capacitatea de procesare a S.C.A., întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerităţii, care guvernează materia aflată în discuţie.
În ceea ce priveşte acordarea daunelor morale, Înalta Curte reţine că această critică este fondată pentru considerentele în continuare arătate.
Pentru acordarea de daune morale nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci reclamanta trebuie să dovedească daunele suferite.
Cererea formulată de reclamantă reprezintă o procedură prealabilă admiterii cererii de redobândire a cetăţeniei române.
Chiar dacă suma solicitată de reclamantă este modică, iar cuantumul daunelor morale este lăsat la aprecierea judecătorului, partea care solicită plata acestora este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate existentă între prejudiciu şi fapta autorităţii.
Având în vedere că acestea nu au fost dovedite, urmează a se admite recursul în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la daunele morale.
Referitor la critica privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte constată că şi această critică este fondată şi apreciază că se impune diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată, având în vedere complexitatea redusă a cauzei şi caracterul său repetitiv.
Prin urmare, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reduce proporţional cheltuielile de judecată la suma de 400 lei.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ., art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul formulat va fi admis, urmând a se modifica, în parte, sentinţa recurată, în sensul că se va înlătura obligarea pârâtului de la plata daunelor morale şi se vor reduce proporţional cheltuielile de judecată la suma de 400 lei, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.A.E. împotriva sentinţei civile nr. 791 din 12 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VllI-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului M.A.E. la plata de daune morale şi reduce proporţional cheltuielile de judecată la suma de 400 lei.
Menţine, în rest, dispoziţiile sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2853/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2855/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
