ICCJ. Decizia nr. 286/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 286/2011
Dosar nr. 903/2/2010
Şedinţa publică de la 20 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1806 din 20 aprilie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta I.P.A. – prin reprezentant Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi, având ca obiect suspendarea executării adresei de preaviz nr. 3423 din 22 decembrie 2009 prin care s-a pus în vedere reclamantei faptul că începând cu data de 23 decembrie 2009 i se acordă un preaviz de 30 de zile calendaristice potrivit art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin preavizul nr. 3423 din 22 decembrie 2009 emis de pârâtă i s-a acordat reclamantei un preaviz de 30 de zile calendaristice, în conformitate cu dispoziţiile art. 99 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, motivul fiind reorganizarea activităţii pârâtei ca urmare a Legii nr. 329/2009.
Instanţa a apreciat că cererea de suspendare a executării este neîntemeiată, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr.554/2004, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube.
Cu privire la condiţia cazului bine justificat, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a invocat încălcarea art. 99 alin. (5) şi art. 117 din Legea nr. 188/1999, art. 99 alin. (5) stabilind că în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b), c) şi e), în perioada de preaviz, dacă în cadrul autorităţii sau instituţiei publice există funcţii publice vacante corespunzătoare, aceasta are obligaţia de a le pune la dispoziţie funcţionarilor publici.
S-a apreciat că, în condiţiile în care potrivit art. 1 din H.G. nr. 1381/2009, structurile teritoriale ale pârâtei au fost desfiinţate ca urmare a reorganizării activităţii, din actele depuse la dosar rezultă că pârâta a comunicat reclamantei lista posturilor vacante în administraţia locală, transmisă de A.N.F.P., în conformitate cu dispoziţiile art. 99 alin. (6) din această lege.
S-a constatat de către instanţă că reclamanta nu a precizat în concret cum au fost încălcate aceste dispoziţii prin emiterea preavizului pe care îl contestă, iar, cât priveşte invocarea în preaviz a dispoziţiilor Legii nr. 329/2009, aceasta nu conturează existenţa unui caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, câtă vreme această lege reglementează reorganizarea pârâtei, reorganizare care a stat la baza emiterii preavizului.
Referitor la condiţia iminenţei producerii unei pagube, instanţa a apreciat că, deşi reclamanta a invocat privarea de drepturile salariale, aceasta nu poate fi reţinută în sensul îndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, deoarece în cazul anulării preavizului reclamanta urmează să obţină drepturile salariale care i se cuvin.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, în calitate de reprezentant legal al d-nei I.P.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac formulate se arată că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, faţă de împrejurarea că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, deoarece în prezenta cauză este vorba de un caz bine justificat, existând o puternică şi evidentă îndoială asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat.
Se mai arată că prin aplicarea actului administrativ reprezentat de adresa de preaviz nr. 3423 din 22 decembrie 2009 s-ar produce o pagubă iminentă funcţionarului public, respectiv o pagubă materială şi grave atingeri reputaţiei şi demnităţii sale profesionale.
Se invocă de către recurent şi Recomandarea nr. R(89)8 adoptată la 13 septembrie 1989 de Consiliul de Miniştrii din cadrul Consiliului Europei, care se referă la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, arătând că prin această Recomandare s-a apreciat că executarea imediată şi integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanţe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil şi pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.
Se arată că potrivit Recomandării, aplicabilă şi României în calitate de stat membru al Consiliului Europei, instanţa, în calitate de autoritate jurisdicţională chemată să decidă măsuri de protecţie provizorie, trebuie să ţină cont de ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente şi să acorde asemenea măsuri atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat şi când există un argument juridic aparent valabil faţă de nelegalitatea actului administrativ.
Se mai arată că, în speţă, cazul bine justificat trebuie analizat şi în funcţie de existenţa argumentelor juridice aparent valabile faţă de nelegalitatea actului administrativ, iar suspendarea în tot a executării actului administrativ în acest context trebuie privită ca o măsură de protecţie provizorie, în sensul Recomandării emise la nivel european.
Analizând sentinţa atacată în raport de motivele de recurs formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Aşa cum s-a reţinut anterior, obiectul acţiunii deduse judecăţii îl reprezintă suspendarea executării adresei de preaviz nr. 3423 din 22 decembrie 2009 emisă de intimata-pârâtă Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse între Femei şi Bărbaţi, prin care i s-a adus la cunoştinţă reclamantei I.P.A. faptul că începând cu data de 23 decembrie 2009 i se acordă preaviz de 30 de zile, dată după care raportul de serviciu al acesteia va înceta.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Din analiza textului de lege enunţat rezultă că o primă cerinţă pentru a interveni această măsură excepţională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezenţa unui asemenea act.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
Suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, legea prevede posibilitatea suspendării executării actului administrativ doar dacă există cele două condiţii cumulativ îndeplinite: cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Recomandarea R (89)8 a Consiliului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, invocată de recurentă, se referă la protejarea jurisdicţiei provizorii, însă este de esenţă ca această protecţie să fie efectivă şi să stopeze consecinţe grave ale executării actului administrativ.
În speţă, recurentul a invocat existenţa cazului bine justificat, însă structurile teritoriale au fost desfiinţate ca urmare a reorganizării şi în concordanţă cu acordurile cadrul încheiate cu Comisia Europeană şi F.M.I., astfel încât eliberarea sa din funcţie are cauze legale, rezultate din reorganizarea agenţiei.
Nu se poate aprecia că ar exista o îndoială serioasă asupra legalităţii actului - preavizul - întrucât el este fondat pe dispoziţiile Legii nr. 329/2009 şi pe respectarea prevederilor H.G. nr. 1381/2009.
Aceste legi iau în consideraţie posibilitatea reorganizării instituţiei la care recurenta-reclamantă a fost funcţionar public, termenul de preaviz fiind respectat şi dat conform art. 99 din Legea nr. 188/1999 republicată.
Referitor la paguba iminentă, recurentul nu a făcut dovada unui prejudiciu material previzibil, motiv pentru care Curtea de Apel, fără să antameze fondul pricinii, a considerat că argumentele reclamantei nu pot fi reţinute în sensul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Aşa fiind, în raport de toate aceste argumente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că în mod legal prima instanţă a statuat că în speţă nu sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, chiar dacă după expirarea preavizului, recurenta-reclamantă ar putea avea o pagubă iminentă.
Totodată, Înalta Curte constată că actul a cărui suspendare se cere nu produce efecte juridice prin el însuşi, având natura – la o analiză sumară – a unui act premergător altor acte administrative, ce vizează reorganizarea unei instituţii şi fiind denumit cu termenii „comunicare” şi „preaviz”.
În raport de această împrejurare, nu se poate reţine ca fiind dovedită nici cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv paguba iminentă.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, iar recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, în calitate de reprezentant legal al d-nei I.P.A., împotriva sentinţei civile nr. 1806 din 20 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 285/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 287/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
