ICCJ. Decizia nr. 2871/2011. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2871/2011
Dosar nr. 6872/1/2010
Şedinţa publică de la 18 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 122 din 25 iunie 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrat şi fiscal, a dispus următoarele:
- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC I.I. SRL în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov;
- a anulat în parte decizia din 23 mai 2007 a Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor cu privire la pct. 2 din decizie;
- a admis contestaţia formulată împotriva procesului verbal de control din 09 iunie 2004 al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ilfov şi în ceea ce priveşte suma de 2.360.102 ROL;
- a anulat în parte procesul verbal de control din 09 iunie 2004 al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ilfov şi cu privire la următoarele sume:
-1.179.900 ROL - taxă pe valoarea adăugată;
- 980.512 ROL - dobânzi aferente taxei pe valoarea adăugată;
- 197.790 RON - penalităţi de întârziere pe valoarea adăugată;
- 1.575 RON - impozit pe profit;
- 250 RON - majorări de întârziere aferente impozitului pe profit;
- 75 RON - penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit şi a menţinut restul dispoziţiilor deciziei din 23 mai 2007.
Au fost respinse restul pretenţiilor reclamantei şi s-a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, prima instanţă a reţinut în esenţă următoarele:
Prin procesul-verbal de control din 09 iunie 2004 al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ilfov s-au stabilit în sarcina reclamantei o serie de obligaţii de plată (TVA, impozite, majorări, penalităţi) în sumă totală de 25.548.868.644 ROL.
Reclamanta a formulat contestaţie administrativă, criticând pct. 3.1 şi 3.2, din procesul verbal, respectiv TVA deductibilă şi impozitul pe profit, pe clădiri şi terenuri;, toate cu majorările şi penalităţile aferente, suma totală contestată fiind în valoare de 24.395.953.816 ROL.
Prin decizia din 23 mai 2007, contestaţia a fost admisă în parte, fiind respinsă pentru o sumă totală de 2.360.102 lei ROL.
I. Referitor la critica privind măsura de la pct. 1 din decizia din 23 mai 2007 privind reanalizarea situaţiei pentru suma de 72.932 lei, instanţa a reţinut că aceasta s-a dispus ca urmare a existenţei unor documente prezentate de societate în susţinerea contestaţiei şi neanalizate de echipa de inspecţie fiscală.
A reţinut că organul de soluţionare a contestaţiilor a apreciat că se impune efectuarea de verificări suplimentare, în baza art. 186 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, a desfiinţat procesul verbal din 09 iunie 2004 pentru capitolul privind impozit pe profit în sumă de 55.000 lei, majorări de întârziere în sumă de 14.120 lei şi penalităţi de întârziere în sumă de 3.812 lei aferente impozitului pe profit, urmând să se încheie un nou act administrativ fiscal.
Prima instanţă a apreciat că dispoziţia este legală, având în vedere că din probele administrate s-a dovedit că stornarea efectuată prin nota contabilă din 2003 de reclamantă nu a fost avută în vedere de organele de control fiscal la întocmirea procesului verbal contestat.
În plus, reclamanta nu a criticat legalitatea măsurii ci doar oportunitatea ei, considerând că erau suficiente elemente pentru a dispune direct organul de soluţionare a contestaţiei cu privire la sumele respective.
II. Cu privire la pct. 2 prin care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia reclamantei pentru suma de 2.360.102 lei, instanţa a reţinut următoarele:
1. Referitor la imobilul situat în Bucureşti, sector 1.
În cadrul procesului-verbal din 09 iunie 2004 întocmit de organele de control fiscal, a fost analizat contractul de vânzare cumpărare autentificat din data de 11 octombrie 2001 de către notariatul Public Bucureşti, sector 3, prin care reclamanta SC I.I. SRL a cumpărat de la SC N.C. SRL, reprezentată prin asociatul unic şi administrator H.J., cetăţean irakian, imobilul situat în Bucureşti, sector 1 cu suma de 71.400.000.000 ROL inclusiv TVA.
Referitor la achiziţionarea de către SC I.I. SRL a acestui imobil, instanţa a reţinut că nu este contestată starea de fapt.
Astfel, reclamanta SC I.I. SRL a înregistrat în contabilitate achiziţia imobilului respectiv în baza facturii din data de 29 iunie 2001 cu o valoare totală de 71.400.000.000 ROL, din care TVA în sumă 11.400.000.000 ROL.
Plata facturii a fost efectuată la data de 11 octombrie 2001 în numerar, în baza dispoziţiei de plată către casierie a sumei de 71.400.000.000 ROL a domnului P.N.G. şi a dispoziţiei de încasare din casierie a aceleiaşi sume de către H.J..
Pârâtele au stabilit prin procesul verbal de control şi respectiv prin decizie, că TVA aferentă sumei plătite ca preţ al acestui imobil nu este deductibilă, pentru următoarele motive:
- la data înregistrării în contabilitate a facturii (iunie 2001), societatea vânzătoare nu era proprietara imobilului, ea intrând în posesie conform contractului de vânzare în data de 24 august 2001;
- imobilul a fost achiziţionat de la o instituţie publică (Biroul Notarial de Stat al sectorului 1 Bucureşti);
- contractul de vânzare cumpărare dintre cele două societăţi a fost încheiat la data de 11 octombrie 2001, la aproape 4 luni de la facturare;
- plata tranzacţiei s-a efectuat în numerar;
- în baza adresei primite de la Administraţia Finanţelor Publice sector 2 din data de 01 iunie 2004 înregistrată la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov din 03 iunie 2004 referitoare la SC N.C. SRL, a rezultat că această societate este de tip fantomă; nu a depus toate deconturile de TVA pentru anul 2001 şi raportările semestriale, iar decontul de TVA aferent lunii în care a avut loc facturarea, precum şi în lunile următoare, TVA pe care societatea SC N.C. SRL trebuia să-l colecteze şi să-l vireze la bugetul statului nu este reflectat, societatea respectivă sustrăgându-se de la plata TVA.
Instanţa a reţinut că principalul motiv pentru care a fost respinsă contestaţia reclamantei a fost acela că factura fiscală din 29 iunie 2001 nu îndeplineşte condiţia de document justificativ, întrucât nu sunt completate toate datele prevăzute de formular, respectiv nu are completată rubrica referitoare la datele de identificare ale furnizorului, respectiv sediul acestuia.
Atât reclamanta cât şi pârâtele s-au prevalat însă de adresa din 07 mai 2007 înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din 07 mai 2007.
Conform acestei adrese a Direcţiei Generale Juridice, neînscrierea adresei furnizorului în factură nu atrage pierderea dreptului de deducere al TVA, câtă vreme adresa apare menţionată pe copia documentului legal care atestă calitatea de plătitor de TVA întrucât neîndeplinirea primei cerinţe este suplinită de întrunirea celei de a doua.
Instanţa de fond a reţinut că pârâtele nu au contestat destinaţia imobilului, care a fost utilizat pentru nevoile firmei, aspect reţinut şi de către expert. Imobilul din Bucureşti, sector 1 a fost utilizat ca depozit, spaţiu necesar pentru desfăşurarea obiectului de activitate al societăţii, exploatarea imobilului în acest sens reprezentând activitate economică desfăşurată în vederea obţinerii de venituri taxabile din care se colecta TVA.
Raportându-se la prevederile art. 217 alin. (2) din Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 potrivit cu care: „activităţile economice cuprind activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora", instanţa a apreciat că spaţiul a fost utilizat în activitatea economică a reclamantei ca spaţiu de depozitare a mărfii.
În plus, reclamanta a pus la dispoziţia organelor de control fiscal copie după factura fiscală din data de 29 iunie 2001, copie după documentul care atestă că SC N.C. SRL este plătitor de TVA şi copie de pe certificatul de înmatriculare al SC N.C. SRL, documente care întrunesc cerinţele expuse în adresa menţionată anterior (adresa din 07 mai 2007 înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din 07 mai 2007).
Instanţa de fond analizând toate motivele din procesul verbal de control prin care s-a justificat respingerea cererii de deducere a TVA-ului aferent achiziţiei, precum şi motivul suplimentar invocat de organul de soluţionare a contestaţiei, a reţinut că la momentul vânzării, SC N.C. SRL avea atât posesia cât şi proprietatea imobilului.
Cu ocazia întocmirii contractului de vânzare cumpărare notarul este obligat să verifice existenţa dreptului de proprietate al vânzătorului (în cuprinsul contractului notarul menţionează actele prin care s-a dobândit şi s-a transmis dreptul de proprietate anterior acestei vânzări - dosar Curtea de Apel Braşov).
Imobilul a fost deţinut de fostul proprietar în temeiul unui act încheiat la fostul Notariat de Stat al Sectorului 1 Bucureşti în 1991, şi nu cu respectiva instituţie. Această împrejurare rezultă din chiar contractul de vânzare-cumpărare.
Contractul de vânzare cumpărare în formă autentică a fost încheiat la 11 octombrie 2001, după îndeplinirea tuturor formalităţilor prealabile cerute de lege. La 29 iunie 2001 părţile au încheiat practic un antecontract de vânzare cumpărare şi s-a emis factura. Potrivit prevederilor legale în materia circulaţiei juridice a terenurilor, pentru transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor, este necesară forma autentică, însă încheierea în această formă presupune o serie de demersuri suplimentare (întocmirea unei documentaţii cadastrale, deschiderea unei cărţi funciare - situaţie des întâlnită în vechiul regat unde a funcţionat un sistem de publicitate imobiliară cu registru de transcripţiuni -inscripţiuni şi nu un sistem real, după imobil prin carte funciară etc).
Datorită dificultăţilor de această natură, încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică a fost amânată până la momentul la care au fost îndeplinite toate aceste formalităţi de publicitate imobiliară, însă prin contractul şi factura din 29 iunie 2001 părţile şi-au stabilit în mod definitiv detaliile vânzării.
Cu privire la împrejurarea că vânzătoarea ar fi desfăşurat activitate sporadic, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov aduce ca argument declaraţia olografă a numitei B.T., proprietara spaţiului în care şi-a avut în anul 2001 sediul societatea vânzătoare SC N.C. SRL, în care se arată într-adevăr că patronul respectivei societăţi venea sporadic, „o dată sau de două ori pe săptămână, în cursul serii, când desfăşura activităţi de birou".
Cu toate acestea, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a probat faptul că societatea vânzătoare SC N.C. SRL desfăşura activitate comercială şi avea sediul la adresa indicată în documentele prezentate (dovada de plătitor TVA şi certificat de înmatriculare). Astfel, din Bilanţul contabil depus la sfârşitul anului 2001 de către societatea vânzătoare, rezultă un rulaj de 13.930.161 mii ROL adică 1.393.016 RON. O firmă cu un rulaj de aproape 14 miliarde ROL în anul 2001 nu poate fi calificată drept firmă fantomă. Şi în anul 2000 a fost înregistrat un rulaj de aproape 12 miliarde ROL.
De asemenea, faptul că respectiva societate a depus bilanţurile şi celelalte declaraţii la administraţia financiară, atât în anul 2000 cât şi în anul 2001, demonstrează că nu este vorba de o firmă fantomă.
Mai mult, investigaţiile organelor fiscale sunt ulterioare derulării operaţiunii economice verificate şi se bazează pe o adresă primită de la Administraţia Finanţelor Publice sector 2 din data de 01 iunie 2004 înregistrată la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov din 03 iunie 2004 referitoare la SC N.C. SRL, care prezintă situaţia din 2004 şi nu din 2000-2001.
Cu privire la împrejurarea că vânzătoarea SC N.C. SRL nu şi-a îndeplinit obligaţia de a colecta şi vira la bugetul statului TVA, sustrăgându-se de la plata acestuia, instanţa a reţinut că prin acest argument pârâta impută cumpărătorului SC I.I. SRL o faptă personală a vânzătoarei. Prin urmare, nu pot fi aplicate sancţiuni unei societăţi comerciale pe motiv că o altă societate comercială, independentă faţă de ea şi cu care a avut relaţii de afaceri, nu a virat TVA-ul la bugetul statului.
Pârâta a invocat şi că sediul social al furnizorului SC N.C. SRL şi adresa reală a acestuia nu ar fi identice.
Instanţa a constatat că cele invocate de pârâtă nu corespund realităţii, întrucât la data întocmirii facturii, respectiv 29 iunie 2001, contractul de închiriere cu privire Ia sediul furnizorului era valabil, fiind încheiat pentru perioada 10 august 2000-10 august 2001, prelungit până la 01 ianuarie 2002. Documentul care atestă că SC N.C. SRL este plătitor de TVA şi copia de pe certificatul de înmatriculare al SC N.C. SRL indică acelaşi sediu.
Nota de constatare din 04 iunie 2004 are loc la 3 ani de la întocmirea facturii, şi în realitate confirmă că pe întreg parcursul anului 2001 sediul social real şi legal al SC N.C. SRL era la adresa indicată, iar administratorul venea cu regularitate la sediu.
Procedura de declarare ca inactivă a SC N.C. SRL a început în cursul anului 2006, la 5 ani de la încheierea tranzacţiei.
Pentru completarea probatoriului referitor la această tranzacţie a fost administrată şi o probă cu expertiza contabilă.
Prin raportul întocmit expertul Kelemen Csilla Jolan a conchis că potrivit prevederilor art. 19 şi art. 25 lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000 suma reprezentând TVA aferentă achiziţiei imobilului este deductibilă din punct de vedere fiscal.
Imobilul situat în sector 1 a fost achiziţionat de către SC I.I. SRL în baza facturii fiscale din data de 29 iunie 2001 de la SC N.C. SRL. Factura a fost întocmită pe baza contractului de vânzare cumpărare din data de 29 iunie 2001, prin care vânzătorul SC N.C. SRL se obligă să renoveze şi să renoveze şi să consolideze imobilul „pentru un sediu de firmă de lux (spaţiu de birouri de clasa A), pe bază de documentaţii tehnice care să asigure cerinţele specifice noii destinaţii, cu respectarea tuturor prevederilor legale".
A conchis că factura fiscală din 29 iunie 2001 are calitatea de document justificativ deoarece cuprinde, „de regula" elementele principale specificate în Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 94/2001 publicat în M. Of. nr. 85/20.02.2001.
Deci, suma reprezentând TVA aferentă achiziţiei imobilului din sector 1, înscrisă în factura fiscală este deductibilă din punct de vedere fiscal şi este în sumă de 1.140.000 RON.
În acest context, instanţa a apreciat că reclamanta are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente acestei intrări, fiind deductibilă din punct de vedere fiscal.
2. Referitor la imobilul situat în jud. Ilfov.
În procesul verbal din 09 iunie 2004, la pct. 3.2, s-a stabilit că „această clădire este locuinţa personală a asociaţilor societăţii drept pentru care cheltuielile aferente acesteia nu sunt cheltuieli deductibile, iar TVA pe care societatea l-a dedus pe parcursul construcţiei nu este deductibil.
Imobilul situat în judeţul Ilfov a fost achiziţionat de către SC I.I. SRL prin Contractul de vânzare cumpărare, autentificat din 08 decembrie 1997 de la notar D.S. la preţul de 59.300,00 RON, imobilul reprezentând un teren în suprafaţa de 3660,5 mp.
La data de 29 ianuarie 1998 Primăria comunei Otopeni eliberează Certificatul de Urbanism din 29 ianuarie 1998 prin care permite reclamantei construirea unei locuinţe P+1 şi anexa gospodărească, iar la data de 08 iunie 1998 Primăria Comunei Otopeni emite Autorizaţia de Construire prin care autorizează executarea lucrărilor de construire locuinţă - demisol, parter, etaj, pod, în valoare de 210.000,00 RON.
La data de 05 august 2000 se încheie procesul-verbal de recepţie preliminară pentru recepţionarea obiectivului de investiţii intitulat locuinţa - demisol, parter, etaj, pod a lucrărilor de construcţii - montaj aferente, valoarea fondurilor fixe ce se recepţionează fiind de 210.000,00 RON.
Conform extrasului de carte funciară din 29 august 2000, construcţia şi terenul situate în loc. Otopeni jud. Ilfov sunt proprietatea SC I.I. SRL.
La data de 08 iulie 2004 Consiliul Local al oraşului Otopeni eliberează Certificatul de Urbanism din 08 iulie 2004 prin care se modifică destinaţia construcţiei existente din locuinţa în sediu de societate şi locuinţă de serviciu.
Imobilul din Otopeni, judeţul Ilfov este format din teren în valoare de 59.300,00 RON şi construcţie recepţionată parţial, în valoare de 210.000,00 RON.
Terenul fiind achiziţionat de la o persoană fizică nu este purtător de TVA, iar TVA-ul aferent obiectivului de investiţii realizat este în sumă de 39.900,00 RON.
Instanţa a reţinut că terenul a fost achiziţionat de reclamanta SC I.I. SRL în anul 1997, construcţia a fost edificată în perioada 1998-2000, iar autorizaţia de construire a fost eliberată în data de 8 iunie 1998 pentru SC I.I. SRL. Faptul că iniţial s-a solicitat autorizaţie pentru construire locuinţă şi apoi s-a stabilit destinaţia de sediu a acestei construcţii nu justifică opinia pârâtelor că în speţă ar fi incidente prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 345/2002.
Instanţa a constatat că Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov nu a adus nicio dovadă în sprijinul afirmaţiei că asociaţii societăţii locuiesc în acest imobil şi că investiţia s-a realizat în interesul acestora şi nu al firmei, în timp ce reclamanta a depus la dosar adeverinţe eliberate de către Asociaţia de proprietari cum că asociaţii societăţii locuiesc efectiv în altă parte.
Mai mult, imobilul (construcţia şi terenul) este ipotecat în favoarea Băncii C. Otopeni şi a Băncii I.R., pentru garantarea de credite folosite pentru finanţarea activităţii societăţii reclamante (contract de garanţie imobiliară din 24 septembrie 2002 - credit utilizat pentru „Depozit Drepturi Vamale" şi contract de garanţie imobiliară din 14 mai 2003 - credit utilizat pentru plata furnizorului de cafea P.G.C.), ceea ce demonstrează clar că obiectivul de investiţie are legătură nemijlocită cu activitatea economică a societăţii şi deci nu se încadrează în prevederile art. 24 alin. (2) lit. a), din Legea nr. 345/2002 privind TVA, articol în baza căreia inspectorii au considerat TVA nedeductibil.
În opinia instanţei, textul de lege invocat de pârâte vizează TVA nedeductibilă aferentă operaţiunilor care nu au legătură cu activitatea economică a persoanelor impozabile şi nu este incident în cauză.
În speţă, imobilul proprietate SC I.I. SRL garantează creditele reclamantei, care sunt utilizate pentru plata taxelor în vamă, respectiv pentru plata furnizorului de cafea.
Faţă de obiectul de activitate al reclamantei rezultă că imobilul a fost folosit cu siguranţă în operaţiuni care au legătură cu activitatea economică a persoanei impozabile.
A mai reţinut instanţa că şi în situaţia în care imobilul ar fi fost utilizat ca locuinţă, legislaţia în vigoare privind impozitul pe profit şi TVA nu prevede că cheltuielile aferente acestora sunt nedeductibile (cu excepţia caselor de odihnă). în acest sens sunt şi prevederile art. 9 din Legea nr. 414/2002 şi H.G. nr. 859 din 16 august 2002 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind metodologia de calcul al impozitului pe profit, precum şi concluziile expertizelor tehnice efectuate în legătură cu acest litigiu, unde s-a reţinut în mod constant că cheltuielile aferente acestei construcţii sunt deductibile.
Expertul a arătat că imobilul din Otopeni, judeţul Ilfov este format din: teren, achiziţionat la valoarea de 59.300,00 RON de la o persoană fizică, nepurtător de TVA, şi construcţie recepţionată parţial în valoare de 210.000,00 RON cu TVA aferentă în sumă de 39.900,00 RON, deductibilă din punct de vedere fiscal.
Instanţa a conchis că suma de 1.140.000 RON reprezentând TVA aferentă achiziţiei imobilului din sector 1, înscrisă în factura fiscală este deductibilă din punct de vedere fiscal, iar cu privire la imobilul din Otopeni, judeţul Ilfov pentru construcţia recepţionată parţial (în valoare de 210.000,00 RON) cu TVA aferentă în sumă de 39.900,00 RON, este de asemenea deductibilă din punct de vedere fiscal.
III. Critica privind impozitul pe profit suplimentar în sumă de 1.575 RON a fost apreciată ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:
Expertul a arătat că înregistrarea în contabilitatea societăţii, nu s-a făcut iniţial, cu respectarea legislaţiei în vigoare în ceea ce priveşte imobilului, acesta a fiind înregistrat în cont la valoarea de 6.000.000,00 RON şi nu la valoarea corectă de 1.800.000,00 RON, îndreptarea erorii contabile efectuându-se ulterior.
Înregistrarea în contabilitatea societăţii a imobilului din comuna Otopeni, jud. Ilfov s-a realizat potrivit normelor contabile în vigoare, terenul fiind înregistrat în debitul contului cu suma de 59.300,00 RON, construcţia dată în folosinţa parţială, în debitul contului cu suma de 210.000,00 RON.
Astfel, în perioada ianuarie-mai 2003, societatea a înregistrat cheltuieli cu amortizarea retroactiv, pentru perioada iulie 2001-aprilie 2003 în suma de 220.000 RON aferentă imobilului din Bucureşti, cheltuieli pe care le-a considerat deductibile la calculul profitului impozabil.
Organele de inspecţie fiscală au stabilit faptul că aceste cheltuieli cu amortizarea imobilului nu sunt deductibile întrucât nu sunt aferente veniturilor din anul 2003 şi au procedat la calculul impozitului pe profit în sumă de 55.000 RON.
Prin contestaţia formulată societatea a precizat că organele de inspecţie fiscală nu au luat în considerare faptul că cheltuielile cu amortizarea au fost stornate în cursul lunii octombrie 2003. Cu privire la aceste aspecte s-a dispus refacerea controlului.
Instanţa a reţinut că amortizarea mijloacelor fixe se calculează începând cu luna următoare punerii în funcţiune a mijlocului fix până la recuperarea integrală a valorii de intrare.
În perioada octombrie 2002-martie 2004, societatea a dedus cheltuieli cu amortizarea aferentă imobilului situat în Otopeni, în sumă de 6.300 RON.
Organele de inspecţie fiscală au stabilit că această cheltuială cu amortizarea aferentă imobilului situat jud. Ilfov nu este deductibilă deoarece imobilul respectiv nu contribuie la producerea de venituri şi au calculat impozit pe profit în sumă de 1.575 RON.
Din analiza documentelor s-a reţinut că, anterior, această construcţie nu este utilizată în scopuri personale, ci societatea realizează venituri impozabile prin intermediul ei, precum şi că, cheltuielile făcute sunt cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil.
Având în vedere faptul că toate cheltuielile cu amortizarea imobilului din Bucureşti sunt cheltuieli făcute nu în favoarea asociaţilor cum a reţinut organul fiscal ci în folosul societăţii reclamante, deci aferente veniturilor impozabile, instanţa a apreciat că organele de inspecţie fiscală trebuiau în mod legal să acorde drept de deducere acestor cheltuieli.
Referitor la suma totală de 325 RON reprezentând majorări de întârziere în sumă de 250 RON şi penalităţi de întârziere în suma de 75 RON aferente impozitului pe profit stabilite prin procesul verbal din 09 iunie 2004, instanţa a reţinut că stabilirea de majorări şi penalităţi aferente impozitului pe profit, în sarcina contestatoarei reprezintă măsura accesorie în raport cu debitul, deci dacă nu se datorează impozit suplimentar nu se datorează nici accesorii.
În concluzie, coroborând toate probele administrate raportat la temeiurile de drept citate, Curtea de Apel Braşov a reţinut că acţiunea reclamantei SC I.I. SRL este parţial întemeiată.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov, pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov formulând următoarele critici împotriva hotărârii atacate:
- în mod greşit instanţa de fond a reţinut caracterul deductibil al taxei pe valoarea adăugată în sumă de 1.140.000 RON aferentă achiziţiei imobilului situat în Bucureşti, de la SC N.C. SRL, faţă de împrejurarea că la data înregistrării în contabilitate a facturii, respectiv în luna iunie 2011, societatea vânzătoare nu era proprietara imobilului, aceasta intrând în posesia imobilului la 24 august 2001. Totodată, din analiza facturii fiscale din 29 iunie 2001, se constată că aceasta nu îndeplineşte condiţia de document justificativ în sensul pct. 119 din H.G. nr. 704/1993 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii contabilităţii nr. 82/1991, deoarece nu este completată rubrica referitoare la datele de identificare a furnizorului, respectiv sediul acestuia (localitate, stradă şi număr). În ceea ce o priveşte pe SC N.C. SRL, prin adresa din 1 iunie 2004 Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 2 a comunicat faptul că aceasta este o societate tip fantomă, întrucât nu a depus toate raportările semestriale şi deconturile de TVA pentru anul 2001, iar reclamanta-intimată avea obligaţia să solicite actul doveditor al calităţii de plătitor TVA al SC N.C. SRL, conform art. 25 lit. B) pct. 6 din O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată;
- instanţa de fond a reţinut, în mod greşit, caracterul deductibil al sumei de 39.900 RON reprezentând TVA aferentă imobilului din localitatea Otopeni, întrucât această clădire, cu o valoare contabilă de 210.000 RON, a avut destinaţia de locuinţă personală a asociaţilor societăţii în perioada verificată.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, TVA aferentă intrărilor referitoare la operaţiuni care nu au legătură cu activitatea economică a persoanelor impozabile nu este deductibilă. Totodată, conform principiului accsorium sequitur principalem, SC I.I. SRL datorează şi suma de 18.238 RON reprezentând majorări şi penalităţi aferente TVA;
- în mod greşit au fost considerate ca deductibile cheltuielile cu amortizarea, aferente imobilului din Otopeni, deşi imobilul a fost utilizat ca locuinţă personală de către asociaţi. În acest sens, recurenta menţionează încălcarea prevederilor art. 7 şi 9 alin. (1) şi (7) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit şi, respectiv, art. 21 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc..
În drept, recurenta şi-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ..
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, însă numai în privinţa următoarelor aspecte:
Astfel, în ceea ce priveşte TVA în sumă de 1.140.000 RON aferentă achiziţiei imobilului din Bucureşti, de la SC N.C. SRL, instanţa de fond a stabilit în mod corect deductibilitatea acestei sume, considerând că transmiterea dreptului de proprietate al imobilului a avut loc la momentul încheierii convenţiei de vânzare-cumpărare, iar nu la data intrării în posesia imobilului - cum, în mod greşit, consideră recurenta. Conform prevederilor pct. 7 lit. a) din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată aprobate prin H.G. nr. 401 din 19 mai 2000, exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată este anticipată faptului generator, atunci când factura fiscală este emisă înaintea efectuării livrării bunurilor sau prestării serviciilor
Potrivit prevederilor pct. 10.1 din normele menţionate dreptul de deducere ia naştere în momentul în care taxa deductibilă devine exigibilă, iar derogările privind exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată la furnizorii de bunuri şi prestatorii de servicii, reglementate la cap.III „Faptul generator şi exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată" din ordonanţa de urgenţă, se aplică în mod corespunzător cumpărătorilor.
De asemenea, în mod neîntemeiat recurenta afirmă că tranzacţia imobiliară menţionată s-ar fi efectuat cu o societate de tip fantomă şi că reclamanta-intimată nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia de a solicita dovada calităţii de plătitor TVA a furnizorului (conform art. 25 lit. B) pct. b din O.U.G. nr. 17/2000), din probele dosarului rezultând că SC N.C. SRL a avut un rulaj de 1.277.113 RON pentru anul 2000 şi de 1.393.016 RON pentru anul 2001, iar în perioada 10 august 2000-1 ianuarie 2002 administratorul acestei societăţi funcţiona zilnic la sediul social-spaţiul proprietatea martorei B.T..
În ceea ce priveşte lipsa din factura fiscală din 29 iunie 2011 a menţiunii priind sediul furnizorului (localitate, stradă, număr), instanţa de fond a aplicat în mod corect principiul realităţii economice, în ceea ce priveşte interpretarea pct. 119 din H.G. nr. 704/1993, în sensul că, în condiţiile în care adresa furnizorului din copia documentului legal care atestă calitatea de plătitor TVA şi adresa reală a furnizorului sunt identice în toate cazurile, se poate considera că, deşi în factura fiscală nu sunt înscrise toate informaţiile referitoare la această adresă, societatea în cauză nu pierde dreptul de deducere a T.V.A.
Acest punct de vedere a fost exprimat, de altfel, inclusiv în adresa din 7 mai 2001 emisă de Direcţia generală Juridică şi aflată la dosarul cauzei.
Referitor la TVA aferentă imobilului din jud. Ilfov, în sumă de 39.900 RON, motivul de recurs invocat de recurentă este neîntemeiat, instanţa de fond apreciind, în mod corect, că obiectivul de investiţie are legătură cu activitatea economică a societăţii, imobilul şi terenul aferent fiind gajate în favoarea Băncii C.. şi a Băncii I.R., pentru garantarea de credite folosite pentru finanţarea activităţii societăţii şi deci nu se încadrează în prevederile legale invocate în procesul-verbal de control, respectiv art. 24 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 345/2002, articol în baza căruia inspectorii au considerat TVA nedeductibil.
Înalta Curte consideră întemeiate, însă, criticile formulate de recurentă în legătură cu sumele de 1.575 RON reprezentând impozitul pe profit eferent cheltuielilor cu amortizarea pentru imobilul din Bucureşti, 325 RON reprezentând majorări de întârziere în sumă de 250 RON şi penalităţi de întârziere în sumă de 75 RON aferente impozitului pe profit, deoarece reclamanta-intimată, nu a dovedit legătura dintre aceste cheltuieli şi veniturile obţinute în anii fiscale respectivi. Astfel, potrivit art. 7 şi art. 9 alin. (1) şi (7) lit. h) din Legea nr. 414002, privind impozitul pe profit (pentru perioada octombrie 2002-decembrie 2003, respectiv art. 21 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. (pentru perioada ianuarie-martie 2004) profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile obţinute din orice sursă şi cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, la care se adaugă cheltuielile nedeductibile - printre care şi „cheltuieli făcute în favoarea acţionarilor nu a asociaţilor, altele decât cele generate de plăţi pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului la valoarea de piaţă”.
Pentru considerentele menţionate, cu referire la art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis în sensul modificării parţiale a sentinţei atacate, respectiv în sensul respingerii capetelor de cerere privind anularea obligaţiilor fiscale în sumă de 1.575 RON impozit pe profit, plus 250 RON majorări de întârziere şi 75 RON penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
În ceea ce priveşte recursul formulat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Ilfov, Înalta Curte constată că acesta a fost depus tardiv, respectiv cu depăşirea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii - prevăzut de art. 301 C. proc. civ., urmând a fi respins ca atare, nefiind îndeplinite nici condiţiile art. 104 C. proc. civ., privind predarea, pe bază recomandată, la oficiul poştal (s.ns.) înainte de împlinirea termenului menţionat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei nr. 122 din 25 iunie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind anularea obligării la plata sumei de 1.575 RON impozit pe profit plus 250 RON majorări de întârziere şi 75 RON penalităţi de întârziere aferente.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ilfov, ca tardiv formulat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2862/2011. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2927/2011. Contencios → |
|---|
