ICCJ. Decizia nr. 2850/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2850/2011
Dosar nr. 2957/113/2009
Şedinţa publică de la 18 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, reclamantul P.M.V., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 10/2001-din cadrul Consiliului Local Brăila şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Fondul P., a solicitat obligarea pârâţilor la finalizarea dosarului de despăgubiri pentru imobilul proprietatea autorilor săi, situat în Bucureşti.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că dosarul administrativ, însoţit de dispoziţia Primarului Municipiului Brăila a fost înaintat către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în vederea stabilirii despăgubirilor, la data de 16 iunie 2006, nefiind finalizat nici până la data introducerii acţiunii în instanţă.
Pârâtele au depus întâmpinări prin care au invocat atât apărări de fond, cât şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Prin sentinţa nr. 144 din 1 iunie 2010, Curtea de Apel Galaţi, a respins acţiunea formulată de reclamantul P.M.V. ca nefondată faţă de pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Comisia Locală pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001-din cadrul Consiliului Local Brăila şi pentru lipsa calităţii procesuale pasive faţă de pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Fondul P. Bucureşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că atâta timp cât nu a fost emis un titlu de despăgubire, Fondul P. nu poate fi chemat să realizeze plata în condiţiile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 247/2005, astfel că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de acest pârât, este întemeiată.
În ceea ce priveşte Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prima instanţă a constatat că, având în vedere prevederile H.G. nr. 365/2005 şi ale art. 13 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, emiterea deciziei şi plata despăgubirilor nu sunt operaţiuni juridico-administrative care să intre în sfera atribuţiilor Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, astfel că nici această pârâtă nu are calitate procesuală pasiva în cauză.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a constatat că prin decizia din 16 septembrie 2008 Comisia Centrală a stabilit două categorii de dosare, respectiv cele transmise Secretariatului înainte de apariţia O.U.G. nr. 81/2007 şi cele transmise după intrarea în vigoare a actului normativ menţionat, dosarul reclamantului făcând parte din categoria celor transmise Secretariatului înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 81/2007, astfel încât ordinea de soluţionare este aceea a înregistrării dosarelor.
Concluzionând, instanţa de fond a constatat că nesoluţionarea cererii reclamantului nu se datorează culpei sau neglijenţei autorităţii pârâte ci volumului mare de activitate a acesteia şi necesităţii parcurgerii unei proceduri complicate şi îndelungate.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul P.M.V., susţinând că hotărârea atacată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă, respectiv instanţa de contencios administrativ în loc de instanţa civilă, iar pe fondul cauzei instanţa nu a făcut analiza apărărilor sale prin care arată că s-a conformat cerinţelor Legii nr. 247/2005, dar cererea sa nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil,
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivele de recurs invocate, ce se încadrează, din punct de vedere procedural, în prevederile art. 304 pct. 3 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, însă numai pentru următoarele considerente:
Astfel, competenţa materială a fost corect stabilită de instanţa de fond, aceasta fiind prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 cu referire la Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În ceea ce priveşte însă fondul cererii reclamantului, respectiv constatarea refuzului nejustificat al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor de soluţionare a dosarului şi emitere a unei decizii de despăgubire, instanţa de fond nu a analizat susţinerile din acţiune, preluând exclusiv apărările pârâtului, unele dintre acestea - neprobate.
Astfel, instanţa de fond nu a făcut aplicarea „termenului rezonabil” prevăzut de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului însuşindu-şi, fără probe, susţinerea Comisiei că nu s-ar fi ajuns la numărul de ordine al dosarului reclamantului, deşi dosarul acestuia a fost transmis în anul 2006.
Totodată, Înalta Curte apreciază că simpla invocare, de către Comisie, a unor norme de uz intern privind ordinea soluţionării dosarelor, nu o scuteşte pe aceasta de obligaţia soluţionări cauzelor într-un termen rezonabil; aceasta nu îşi poate invoca propria incapacitate administrativă, o asemenea apărare fiind inadmisibilă într-un stat de drept.
De asemenea, instanţa de fond nu a verificat, în nici un fel, dacă solicitările Comisiei, privind completarea dosarului transmis de Primăria Brăila - cu precizări privind imobilul şi situaţia actuală a moştenitorilor - au constituit sau nu impedimente reale în emiterea deciziei de despăgubire, cu atât mai mult cu cât Comisia s-a adresat Primăriei Brăila abia la 8 octombrie 2009 (dosarul Tribunalului Brăila), respectiv după declanşarea prezentului litigiu.
Pentru considerentele menţionate, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o soluţie fără a stabili, în mod complet, situaţia de fapt, astfel că în baza art. 312 alin. (1) şi (5) şi 314 C. proc. civ. recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Pentru a se aprecia asupra caracterului justificat sau nejustificat al refuzului pârâtei în funcţie de îndrumările cuprinse în prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de P.M.V. împotriva sentinţei nr. 144 din 1 iunie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spere rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2847/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2862/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
