ICCJ. Decizia nr. 3092/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3092/2011
Dosar nr. 4924/2/2009
Şedinţa publică de Ia 26 mai 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 2987 din 25 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul D.G. în contradictoriu cu pârâtul M.A.I., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin cererea introductivă, reclamantul D.G. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.A.I. anularea Ordinului M.A.I. din data de 15 martie 2009 şi restabilirea situaţiei anterioare în vederea recalculării drepturilor salariale.
Analizând probele administrate în cauză, instanţa a reţinut că reclamantul a îndeplinit funcţia de director general adjunct al D.G.S.. în baza Ordinului S/2/2081/2009.
Instanţa a constatat că, în urma reorganizării M.A.I. prin HG nr. 266/2009, funcţia reclamantului nu s-a mai regăsit în structura ministerului, astfel încât de la data intrării în vigoare a acestei hotărâri de guvern, la data de 15 martie 2009, pârâtul a emis Ordinul 11/3107/2009 prin care s-a constatat încetarea împuternicirii conferite prin Ordinul S/II/2081/2009.
Instanţa a reţinut că actul atacat nu a fost comunicat, datorită faptului că acesta a fost considerat iniţial secret de serviciu, apreciind că necomunicarea unui act nu atrage nulitatea acestuia.
În ceea ce priveşte existenţa unor posturi similare, Curtea a constatat că, pe de o parte, nu s-a făcut dovada existenţei unor astfel de posturi, şi, pe de altă parte, reclamantul nu a fost numit în funcţia de director general, ci doar împuternicit să ocupe această funcţie. Acesta a fost de altfel motivul pentru care reclamantul nu a fost eliberat din funcţie, ci s-a constatat doar încetarea împuternicirii.
Instanţa a apreciat că nu se poate reţine că ordinul în discuţie este discriminatoriu, în condiţiile în care nu s-a identificat nici un motiv sau criteriu de discriminare, aşa cum prevăd dispoziţiile legale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.
Recurentul a invocat în susţinerea recursului dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ., arătând că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii şi este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor legale.
Recurentul a arătat că în cauză s-a făcut dovada faptului că la data eliberării din funcţie existau posturi de încadrare similare celui ocupat de reclamant, iar instanţa a reţinut că nu s-a făcut dovada existenţei unor astfel de posturi.
De asemenea, recurentul a arătat că instanţa a reţinut că nu a fost eliberat din funcţie, însă a constatat că i-a încetat împuternicirea, pierzând din vedere consecinţele acestei încetări a împuternicirii, respectiv faptul că recurentul - reclamant a rămas la dispoziţia ministerului, prin modificarea raportului său de serviciu.
Recurentul a susţinut că punerea sa la dispoziţia ministerului este nelegală, întrucât această măsură se poate dispune numai în situaţia în care, în urma reorganizării unităţii, nu exista posibilitatea numirii într-o funcţie similară.
A susţinut că actul de eliberare din funcţia de conducere deţinută reprezintă un abuz de putere din partea ministerului şi a apreciat că, prin neacordarea unei sarcini de serviciu, autoritatea pârâtă generează o situaţie discriminatorie cu privire la persoana sa.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului declarat, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că reclamantul a fost eliberat din funcţia de adjunct al I.G.P.R. şi şef al D.G.I.C. prin Ordinul nr. S/II/2057/2009 şi a fost pus la dispoziţia I.G.P.R.
Acest ordin de eliberare din funcţie nu a fost atacat de reclamant.
Prin Ordinul nr. S/II/2081 emis la data de 12 ianuarie 2009 reclamantul a fost împuternicit în funcţia de director general adjunct al D.G.S. din cadrul aparatului central al M.A.I.
La data de 12 martie 2009 a fost publicată în M. Of., partea I, nr. 156, HG nr. 266 pentru modificarea HG nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele M.A.I., care a intrat în vigoare la data de 15 martie 2009, act normativ prin care a avut loc reorganizarea unităţilor din cadrul aparatului central al M.A.I. şi în urma căruia funcţia ocupată de recurentul - reclamant în temeiul împuternicirii a fost desfiinţată.
Având în vedere apariţia acestui act normativ arătat mai sus, autoritatea pârâtă a emis Ordinul nr. S/II/3107/2009 prin care a dispus încetarea împuternicirii acordate reclamantului pentru funcţia de director general adjunct al D.G.S. din cadrul aparatului central al M.A.I.
Împotriva acestui act reclamantul a exercitat calea recursului graţios, iar apoi s-a adresat instanţei de judecată, obiect al litigiului de faţă.
Înalta Curte, analizând criticile formulate de recurent a constatat că acestea nu pot fi primite şi vor fi respinse, întrucât hotărârea atacată nu cuprinde motive contradictorii şi a fost pronunţată cu respectarea întocmai a dispoziţiilor legale aplicabile pricinii, rezultat al unei corecte interpretări a legii.
Astfel, recurentul - reclamant a fost împuternicit în funcţia încredinţată şi nu numit în funcţia vacantă existentă, urmând a se face, de asemenea, distincţia necesară şi în cazul încetării acestei împuterniciri, care evident că este temporară şi eliberarea din funcţia deţinută ca urmare a numirii, care determină aplicarea dispoziţiilor exprese prevăzute de lege cu privire la acest fapt.
Or, recurentul face o confuzie între numirea în baza unei împuterniciri, a unei delegaţii administrative de îndeplinire a unei funcţii de conducere, delegaţie care poate fi retrasă oricând de cel care a acordat-o şi numirea în funcţia de conducere în temeiul ordinului de numire în funcţia de conducere respectivă.
Nici critica sentinţei atacate în considerarea principiului nediscriminării, nu poate fi acceptată de Înalta Curte având în vedere faptul că recurentul nu a arătat o persoană aflată într-o situaţie similară, care a fost tratată diferit de situaţia sa, pentru a fi în ipoteza aplicării acestui principiu.
Aşa cum s-a statuat constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, principiul constituţional al egalităţii în drepturi se traduce prin reglementarea şi aplicarea unui tratament juridic similar unor subiecte de drept aflate în situaţi juridice similare.
În cauza dedusă judecăţii nu rezultă existenţa unei situaţii de diferenţiere din perspectiva principiului egalităţii şi al nediscriminării, căci în cauză nu este vorba de persoane aflate în situaţii comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit.
Văzând că nu sunt motive de casare sau modificare a hotărârii atacate, întrucât actul atacat a fost emis cu respectarea prevederilor legale, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menţine soluţia instanţei de fond şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de D.G. împotriva sentinţei nr. 2987 din 25 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2890/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3201/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
