ICCJ. Decizia nr. 3201/2011. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3201/2011
Dosar nr. 1309/36/2010
Şedinţa publică din 2 iunie 2011
Asupra cererii de faţă;
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1309/36/2010 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, reclamanta J.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul G.R. şi cu citarea C.N.C.D., anularea HG nr. 737/2010 privind metodologia de recalculare a categoriilor de pensii de serviciu prevăzute la art. 1 lit. c) - h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor (M. Of. nr. 528/27.07.2010).
A solicitat, totodată, în baza dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi suspendarea executării HG nr. 737/2010.
Reclamanta a susţinut, în esenţă, că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa cazului bine justificat în sensul prevăzut de art. 2 alin. (l) lit. t) din Legea nr. 554/2004 şi paguba iminentă, aşa cum este definită de art. 2, alin. (l), lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 13 decembrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 1309/36/2010, a admis cererea formulată de reclamanta J.M., în contradictoriu cu pârâţii G.R., şi C.N.C.D., şi a dispus suspendarea executării HG nr. 737/2010 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei.
A acordat termen pentru judecata pe fond la data de 10 ianuarie 2011.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în speţă, este îndeplinită condiţia cazului bine justificat impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în raport de dispoziţiile actului normativ contestat.
Curtea a apreciat că toate indiciile prezentate de reclamantă, cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, a abuzului autorităţii, a atitudinii acesteia precum şi efectele posibile şi previzibile ale executării actului administrativ, sunt de natură a argumenta cazul bine justificat.
Astfel, HG nr. 737/2010, act administrativ unilateral cu caracter normativ, reglementează metodologia de recalculare a pensiilor stabilite anterior Legii nr. 119/2010, potrivit legislaţiei speciale şi prin algoritmul prevăzut în conţinutul acesteia, se aduce atingere dreptului la pensie al reclamantei, drept prestabilit în baza unei legislaţii în vigoare la data pensionarii, ce i-a conferit acesteia o „speranţa legitimă".
Prima instanţă a mai reţinut că actele dosarului şi ansamblul circumstanţelor cauzei atestă şi îndeplinirea condiţiei privind iminenţa pagubei, raportat la cuantumul sumei în discuţie şi la dreptul care a fost încălcat.
Pornind de la definiţia dată „pagubei iminente" de către art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, instanţa a constatat că necesitatea suspendării actului administrativ în litigiu se impune pentru evitarea acesteia.
Fiind de principiu faptul că recalcularea pensiilor stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, precum şi determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, este prevăzută de legea organică, Legea nr. 119/2010, iar dispoziţiile actului administrativ contestat, care sunt date în executarea acestei legi, face pentru prima dată referiri la algoritmul de calcul al pensiei pentru beneficiarii pensiilor de serviciu, Curtea a apreciat că este dovedit caracterul iminent al prejudiciului suportat de reclamantă. Acesta rezultă, de altfel şi din dispoziţiile art. 2 din HG nr. 737/2010 potrivit cărora: „în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, pensiile de serviciu, stabilite în baza legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizându-se algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare".
Curtea a reţinut că această stare de fapt este de natură a crea un dezechilibru între interesul general şi imperativele protecţiei drepturilor fundamentale ale persoanei, care există ori de câte ori, prin diminuarea drepturilor patrimoniale, persoana trebuie să suporte o sarcină excesivă şi disproporţionată.
Totodată, Curtea, în considerentele hotărârii, a invocat Jurisprudenţa C.E.D.O. care a statuat că noţiunea de „bun", ca obiect al dreptului de proprietate, consacrat şi protejat de art. l, paragraful 1 din Primul Protocol Adiţional, include orice interes al unei persoane de drept privat care are o valoare economica, astfel încât dreptul la pensie poate fi asimilată unui drept de proprietate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul G.R. criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta a susţinut, în esenţă că, în cauză nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (l) din Legea nr. 554/2004.
Astfel, în ceea ce priveşte prima condiţie considerentele reţinute în conţinutul încheierii atacate sunt lipsite de fundament juridic.
A arătat recurentul că statutul personalului auxiliar de specialitate spre deosebire de cel al magistraţilor nu are fundament constituţional. Cele două categorii de personal se află în situaţii diferite care legitimează şi chiar impun aplicarea unui tratament juridic diferit, care are la bază o motivare obiectivă şi rezonabilă. Aşadar, din această perspectivă nu se poate reţine încălcarea art. 14 din C.E.D.O. privitor la interzicerea discriminării.
A susţinut recurentul că situaţia premisă pe care instanţa îşi fundamentează raţionamentul juridic este total greşită, argumentele reţinute de Curtea Constituţională în cuprinsul Deciziei nr. 873/2010 referitoare la pensiile de serviciu ale magistraţilor neputând fi extrapolate şi aplicate prin analogie şi în ipoteza pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar.
S-a mai învederat că limitele în perimetru cărora instanţa de contencios administrativ este îndrituită să se pronunţe vizează, exclusiv, legalitatea hotărârii de guvern supuse controlului prin raportare la dispoziţiile primare în baza cărora hotărârea a fost emisă. Or, a susţinut recurentul, în speţa dedusă spre soluţionare în nici un caz nu s-ar putea reţine existenţa „unor îndoieli serioase cu privire la legalitatea hotărârii", în condiţiile în care HG nr. 737/2010 a fost emisă în temeiul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/2010, care autoriza Guvernul să aprobe prin hotărâre Metodologia de recalculare a pensiilor prevăzută la art. l din lege.
Recurentul a mai susţinut că, în ceea ce priveşte cea de a doua condiţie prevăzută de art. 14 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, aceea a pagubei iminente, cuantumul pensiei, rezultat în urma recalculării nu constituie prin el însuşi un motiv suficient pentru admiterea cererii de suspendare, cu atât mai mult cu cât elementele şi criteriile luate în consideraţie la recalculare, prin Metodologia prevăzută de HG nr. 737/2010, sunt cele stabilite prin lege, respectiv Legea nr. 119/2010, în temeiul căreia a fost adoptată hotărârea.
Înalta Curte, analizând recursul în raport cu criticile formulate, înscrisurile care există la dosarul cauzei, apărările părţilor şi dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Legea nr. 554/2004, modificată şi completată stabileşte, prin dispoziţiile art. 14, condiţiile în care instanţa de contencios administrativ poate suspenda executarea unui act administrativ.
Procedura suspendării actului administrativ este o excepţie de la executarea din oficiu a actului şi se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite cumulativ cele două ipoteze ale textului, şi anume: cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat presupune aprecierea cu deplină obiectivitate a aparenţei de ilegalitate a actului administrativ.
Însăşi Legea nr. 554/2004 modificată şi completată defineşte cazul bine justificat în art. 2 alin. (l) lit. t) ca fiind „împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".
Astfel, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte care ţin de legalitatea actului administrativ, deoarece acestea vizează fondul cauzei şi pot fi analizate numai în cadrul soluţionării acţiunii în anularea actului.
În esenţă, reclamanta a invocat, în principal, ca fiind împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, motive de neconstituţionalitate, de nelegalitate, de încălcare a principiilor şi drepturilor fundamentale ale cetăţenilor consacrate de dreptul comunitar şi de tratatele şi pactele internaţionale ratificate de România în această materie. Aceste aspecte au fost reţinute şi de prima instanţă.
Încălcarea principiului legalităţii în dreptul administrativ şi a principiului priorităţii dreptului comunitar sau a drepturilor fundamentale ale cetăţenilor pot fi analizate numai cu ocazia soluţionării fondului pricinii.
Este adevărat că instanţa de contencios administrativ are competenţa verificării respectării de către actele administrative a supremaţiei Constituţiei, a legilor, principiilor şi drepturilor fundamentale consacrate de Constituţie, însă, o atare analiză este completă şi nu poate fi realizată fără a se prejudeca fondul cauzei, argumentele invocate ţinând chiar de legalitatea actului administrativ şi nu poate fi făcută pe calea unei cereri de suspendare a executării actului administrativ pentru care este interzisă prejudecarea fondului.
În altă ordine, referirile recurentului la Decizia Curţii Constituţionale nr. 873/2010 vizează faptul că instanţa de contencios constituţional a constatat constituţionalitatea prevederilor legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cu excepţia dispoziţiilor art. l lit. c).
Înalta Curte reţine că argumentul potrivit căruia verificarea legalităţii actului administrativ normativ trebuie extinsă de la raportarea lui la cuprinsul Legii nr. 119/2010 şi în raport cu dispoziţiile constituţionale este pertinent numai în cadrul analizei pe fond a actului, deoarece neconstituţionalitatea priveşte, în primul rând legea şi care se extinde, în urma acestei constatări şi la actul administrativ de rang subordonat legii.
Înalta Curte reţine că nerespectarea prevederilor constituţionale nu poate face obiectul unei analize a cazului bine justificat.
În concluzie, concordanţa actului administrativ cu legea şi mai ales cu principiile şi drepturile cetăţenilor ţine de însăşi legalitatea actului administrativ şi nu poate fi analizată în cadrul unei proceduri excepţionale, de suspendare a executării actului administrativ, întemeiată pe dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.
Cu privire la îndeplinirea condiţiei prevenirii pagubei iminente, în cauza de fată, Înalta Curte constată că recurenta - reclamantă a dovedit îndeplinirea celei de-a doua condiţii, întrucât, într-adevăr, ca efect al recalculării pensiilor, drepturile stabilite sunt cu aproximativ 70 % mai mici decât cele anterioare.
Această situaţie nu este însă de natură a conduce la o soluţie a suspendării executării actului administrativ, întrucât, Înalta Curte, nu a decelat elemente de nelegalitate evidentă a actului administrativ normativ, care să poată fi valorificate în procedura sumară cu care este învestită.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc. civ., va admite recursul şi va modifica hotărârea atacată în sensul respingerii cererii de suspendare a executării actului administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de G.R. împotriva încheierii din 13 decembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială de contencios administrativ şi fiscal.
Casează hotărârea atacată şi respinge cererea de suspendare formulată de J.M. ca neîntemeiată. Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3092/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3209/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
