ICCJ. Decizia nr. 2908/2011. Contencios. Contract administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2908/2011
Dosar nr. 9276/1/2010
Şedinţa publică din 19 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii. Hotărârea Tribunalului Cluj.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, reclamanta S.N.T.F.C. C.F.R. C. SA Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC V.T.S. SRL Cluj-Napoca, rezilierea contractului de închiriere material rulant, obligarea pârâtei la predarea materialului rulant ce face obiectul contractului de închiriere, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, urmare Hotărârii Bursei Române de Mărfuri din 25 iulie 2006, pârâtei i-a fost adjudecată închirierea secţiei de circulaţie neinteroperabilă C. - H.-V., în conformitate cu prevederile HG nr. 27/2004 pentru aprobarea condiţiilor de închiriere de către C.N.C.F. C.F.R. SA a unor părţi din infrastructura feroviară neinteroperabilă precum şi de gestionare a acestora şi, în această situaţie sunt aplicabile prevederile art. 22 alin. (1) din Anexa nr. 1 din H.G nr. 27/2004.
Astfel, potrivit prevederilor sus menţionate, operatorii de transport feroviar care preiau, în condiţiile legii, activitatea de transport feroviar public de călători pe secţii de circulaţie aparţinând infrastructurii feroviare neinteroperabile primesc, în condiţiile legii, prin contract de închiriere de la S.N.T.F.C C.F.R. C. SA, parcul de material rulant necesar desfăşurării activităţilor asumate pentru primii 3 ani de activitate şi preiau personalul feroviar calificat de la C.N.C.F. C.F.R. SA şi S.N.T.F.C. C.F.R. C. SA, necesar activităţii de transport feroviar public de călători.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Comercial Cluj, în raport de obiectul cauzei, excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, iar pe fond respingerea acţiunii, ca nefondată.
Tribunalul Comercial Cluj, prin Sentinţa civilă nr. 1921 din 14 mai 2009, a admis excepţia de necompetenţă materială şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, reţinând că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, în raport de obiectul contractului ce vizează închirierea unor părţi din infrastructura feroviară destinată să asigure serviciul public de transport feroviar, deci bunuri de interes public şi prestarea unor servicii publice, având astfel natură administrativă.
2. Hotărârea Curţii de Apel
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 99 din 3 martie 2010, a respins excepţia lipsei de interes invocată de pârâtă, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.N.T.F.C. C.F.R. C. SA Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC V.T.S. SRL Cluj-Napoca şi, în consecinţă, a reziliat contractul de închiriere material rulant, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 2.080 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Considerentele reţinute de prima instanţă în motivarea soluţiei sale
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat rezilierea contractului de închiriere material rulant şi obligarea pârâtei la predarea materialului rulant ce face obiectul contractului de închiriere, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Ulterior şi-a precizat cererea, arătând că datorită faptului că pârâta a utilizat locomotiva la remorcarea trenurilor de marfă în perioada februarie 2008 - ianuarie 2009 şi nu în scopul asigurării serviciului public de transport feroviar de călători a încălcat obligaţiile reglementate prin contractul de închiriere material rulant, a cerut să constate culpa pârâtei şi, pe cale de consecinţă, să se dispună rezilierea contractului de închiriere a materialului rulant cu cheltuieli de judecată.
Conform protocolului de predare din 04 septembrie 2009, prima instanţă a reţinut că materialul rulant (locomotiva) a fost predată reclamantei, din această perspectivă cererea privind obligarea pârâtei la predarea materialului rulant ce face obiectul contractului de închiriere a rămas fără obiect.
În speţă, contractul în litigiu nu a încetat prin împlinirea termenului pentru care a fost încheiat, ci anterior acestui termen, ca urmare a conduitei culpabile a pârâtei, conduită sancţionată cu rezilierea contractului.
Aşadar, prima instanţă a apreciat că este încă posibilă formularea unei acţiuni în pretenţii a reclamantei, referitoare la eventuale prejudicii cauzate locomotivei, ca urmare a încălcării destinaţiei stabilite în contract pentru materialul rulant. Or, indiferent de soarta demersului judiciar, sau dacă va formula sau nu un asemenea demers, câtă vreme reclamanta are la dispoziţie acest remediu judiciar, are şi interes în a solicita rezilierea şi a dovedi neexecitarea culpabilă a unor obligaţii contractuale asumate printr-un contract care în prezent a încetat.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că pârâta a utilizat locomotiva la remorcarea trenurilor de marfă în perioada februarie 2008 - ianuarie 2009 şi nu în scopul asigurării serviciului public de transport feroviar de călători încălcând obligaţiile reglementate prin contractul de închiriere material rulant (art. 1 care prevede destinaţia – asigurarea serviciului public de transport feroviar de călători).
În acest sens sunt concluziile adresei a R.T.F.C. Cluj şi a fişelor care dovedesc data şi numărul de kilometri efectuaţi de locomotiva respectivă, în remorcarea trenurilor de marfă.
De altfel, pârâta nu a contestat folosirea şi în acest scop a locomotivei, motivaţia acesteia fiind purtarea unei corespondenţe scrise şi telefonice şi încheierea actului adiţional (care nu confirmă însă modificarea destinaţiei folosirii locomotivei).
4. Recursul exercitat în cauză de pârâta SC V.T.S. SRL Cluj Napoca împotriva sentinţei din 3 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
4.1. Prima instanţă a soluţionat în mod greşit excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că reclamanta ar fi îndeplinit dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, în sensul că nu a urmat procedura concilierii directe în cazul litigiului care priveşte un contract administrativ.
Corespondenţa purtată anterior introducerii acţiunii nu a avut ca scop concilierea.
4.2. Prima instanţă nu a pus în discuţia părţilor recalificarea excepţiei lipsei de obiect a capătului de cerere privitor la obligarea recurentei la predarea materialului rulant, de unde rezultă că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ.
Înainte de închiderea dezbaterilor nu a fost pusă în discuţia părţilor recalificarea excepţiei lipsei de obiect ca fiind o apărare de fond, încălcându-se principiul contradictorialităţii şi dreptul la apărare.
Mai mult, recalificarea este nelegală, deoarece predarea voluntară face ca fiind lipsită de interes susţinerea pretenţiei de obligare la predare a materialului rulant.
4.3. Excepţia lipsei de interes a fost soluţionată greşit.
Prima instanţă a motivat că interesul reclamantei îl reprezintă posibilitatea teoretică de a formula în viitor acţiuni în pretenţii pentru daune legate de folosirea materialului rulant în alte scopuri decât cel contractat.
Raţionamentul este greşit deoarece nu numai dacă se pronunţă rezilierea contractului, reclamanta are dreptul să formuleze o acţiune în pretenţii.
4.4. Hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea art. 1021 C. civ., pentru greşita respingere a excepţiei lipsei de obiect.
Prin soluţia pronunţată, se înlătură caracterul judiciar al rezilierii, deoarece conform art. 1021 C. civ., rezilierea nu operează de drept.
Instanţa de fond a dispus rezilierea cu efecte pentru viitor, a unui contract ce la data rezilierii, atât faptic cât şi juridic, nu mai producea efecte, încetând prin ajungerea sa la termen.
4.5. Obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată este nemotivată.
Nu s-a constatat culpa procesuală a recurentei, întrucât restituirea materialului rulant s-a făcut convenţional de către părţi.
4.6. Prima instanţă nu a stabilit în mod corect starea de fapt.
Instanţa de fond urma să verifice şi să aprecieze dacă sunt îndeplinite condiţiile cerute pentru admisibilitatea rezilierii judiciare.
5. Apărările formulate de intimata-reclamantă S.N.T.F.C. C.F.R. C. SA Bucureşti.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
5.1. Excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost respinsă în mod corect şi motivat de către judecătorul fondului.
5.2. Excepţia lipsei de obiect a capătului de cerere privitor la obligaţia recurentei la predarea materialului rulant este nefondată, deoarece acest capăt de cerere este accesoriu la cel ce se referă la rezilierea contractului de închiriere.
5.3. Excepţia lipsei de intere este neîntemeiată,a vând în vedere că predarea materialului rulant la 4 septembrie 2009 reprezintă o îndeplinire voluntară a obligaţiei asumate prin contract, ca o consecinţă a rezilierii şi nu ca efect al încetării contractului prin ajungerea la termen.
5.4. Temeiul obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată este art. 247 C. proc. civ., recurenta-pârâtă aflându-se în culpă procesuală.
6. Instanţa de recurs a ridicat din oficiu motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. „când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe”.
II. Considerentele Înaltei Curţi – instanţă competentă să soluţioneze recursul.
1. Recursul este fondat din perspectiva încălcării de către instanţa de fond a competenţei altei instanţe, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
1.1. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 „sunt asimilate actelor administrate, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect:
- punerea în valoare a bunurilor proprietate publică;
- executarea lucrărilor de interes public;
- achiziţiile publice”.
1.2. Obiectul contractului încheiat între părţi este acela de închiriere a materialului rulant (locomotive, vagoane, automotoare, vagoane W.), în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din HG nr. 27/2004 pentru aprobarea condiţiilor de închiriere de către reclamantă a unor părţi din infrastructura feroviară neinteroperabilă.
1.3. Conform prevederilor art. 10 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 12/1998, forma în vigoare la data încheierii contractului privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea S.N.C.F.R., reclamanta are posibilitatea să închirieze atât părţi ale infrastructurii feroviare neinteroperabile publice cât şi proprietate privată.
Art. 11 alin. (1) din OUG nr. 12/1998 enumeră la pct. a)-f) componenţa infrastructurii feroviare publice.
Printre acestea nu sunt enumerate materialele rulante, de unde rezultă că, potrivit alin. (3) constituie proprietate privată a reclamantei.
1.4. Faţă de acestea, rezultă că în speţă, contractul de închiriere sus-menţionat nu poate fi cenzurat de instanţa de contencios administrativ, deoarece bunul închiriat nu este bun proprietate publică, ci proprietate privată.
Legea contenciosului administrativ permite ca obiectul acţiunii să îl formeze un contract administrativ numai atunci când acesta îndeplineşte criteriile arătate la art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a C. proc. civ. şi anume ca bunul să aparţină proprietăţii publice.
1.5. Faţă de acestea, se va constata că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea competenţei instanţei comerciale, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, să se dispună admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Comercial Cluj.
1.6. Se constată, faţă de soluţia adoptată, că nu este necesar ca instanţa de recurs să se pronunţe şi asupra celorlalte motive de recurs invocate de recurenta-pârâtă prin recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC V.T.S. SRL Cluj-Napoca împotriva Sentinţei nr. 99 din 3 martie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată.
Trimite cauza pentru competentă soluţionare la Tribunalul Comercial Cluj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2906/2011. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 2909/2011. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
