ICCJ. Decizia nr. 2968/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2968/2011
Dosar nr. 2874/54/2009
Şedinţa publică de la 24 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul B.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Ordinului nr. 2298 din 09 octombrie 2009, prin care s-a dispus încetarea aplicabilităţii Contractului de management din 28 mai 2009.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a deţinut funcţia de director coordonator adjunct - domeniul economic în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Mehedinţi, în baza Ordinului nr. 1473 din 28 mai 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în baza căruia s-a încheiat Contractul de management din 28 mai 2009 şi că prin Ordinul nr. 2298 din 09 octombrie 2009, a cărui anulare se solicită, s-a dispus că începând cu data de 09 octombrie 2009 i se acordă preaviz de 15 zile, iar la expirarea termenului de preaviz încetează aplicabilitatea Ordinului nr. 1473 din 28 mai 2009, precum şi a contractului de management.
A mai arătat reclamantul că ordinul atacat este netemeinic şi nelegal, întrucât este emis fără să existe un motiv de fapt şi de drept care să justifice încetarea contractului de management, că în cazul său nu a operat o reorganizare a serviciului public care să aibă drept consecinţă desfiinţarea funcţiei pe care o ocupa la acea dată, astfel că desfiinţarea postului nu a fost nici reală, nici efectivă, că la emiterea ordinului au fost aplicate în mod eronat dispoziţiile art. 65 alin. (1) şi (2) din C. muncii, prevederile art. 9 alin. (1) lit. h) din contractul de management şi dispoziţiile art. IV şi art. V din O.U.G. nr. 105/2009.
Prin sentinţa nr. 428 din 8 octombrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul B.A. împotriva pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi a anulat Ordinul nr. 2298 din 09 octombrie 2009, emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că din cuprinsul ordinului contestat rezultă că acesta a fost emis în aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale.
S-a mai arătat că prin Decizia nr. 1257 din 07 octombrie 2009, Curtea Constituţională a constatat că prin O.U.G. nr. 37/2009, aprobată prin lege de către Parlament a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, în sensul încălcării prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, că dispoziţiile legale determinate în cuprinsul O.U.G. nr. 105/2009 conţin aceleaşi reglementări şi aceleaşi soluţii legislative ca şi cele ale O.U.G. nr. 37/2009, cu încălcarea aceloraşi prevederi constituţionale, respectiv art. 115 alin. (6) din Constituţie şi că potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, decizia prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare este definitivă şi obligatorie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că instanţa de fond a ignorat rolul activ reglementat de art. 129 alin. (5) din C. proc. civ., în sensul că, în fapt, nu a reţinut inadmisibilitatea acţiunii ca efect al abrogării/declarării neconstituţionalităţii normei prin care s-a desfiinţat postul de director coordonator.
Se mai arată că, în concret, reclamantul a fost numit în funcţia de director coordonator adjunct al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Mehedinţi, că numirea în funcţie de directori coordonatori s-a făcut ca efect al desfiinţării funcţiilor de directori executivi şi directori executivi adjuncţi, la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 37/2009, prin care s-a modificat şi completat Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi Legea nr. 53/2003 privind C. muncii art. III, că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată la data de 06 decembrie 2009, prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009, la 07 octombrie 2009, 03 decembrie 2009 şi 14 aprilie 2010 Curtea Constituţională a declarat neconstituţionalitatea O.U.G. nr. 37/2009, a O.U.G. nr. 105/2009 şi a dispoziţiilor art. 1 pct. 1, art. 1 pct. 6, art. 1 pct. 27 şi art. 1 pct. 28 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 118/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, care prevedeau desfiinţarea funcţiei publice de conducere de director executiv şi director executiv adjunct şi înfiinţarea funcţiei de director coordonator, director coordonator adjunct.
Întrucât reclamantul nu avea calitatea de funcţionar public, aşa încât să devină incidente dispoziţiile Legii nr. 188/1999, republicată, care obliga autoritatea să ofere un post în cadrul aceleiaşi autorităţii, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-a raportat la dispoziţiile C. muncii, cu atât mai mult cu cât raporturile dintre reclamant şi recurent sunt supuse dreptului comun cum, de altfel, este prevăzut în chiar actul normativ care a stat la baza numirii sale iniţiale (art. III alin. (7) O.U.G. nr. 37/2009).
Se arată astfel că, drept consecinţă, cât timp funcţia de director coordonator adjunct nu mai exista, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a emis Ordinul nr. 2248 din 09 octombrie 2009, a cărui anulare se solicită prin prezenta acţiune, cu respectarea normelor de drept anterior precizate.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Prin Ordinul nr. 1473 din 28 mai 2009, emis de Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a fost încheiat între autoritatea recurentă şi intimatul-reclamant contractul de management din 28 mai 2009 şi a fost numit acesta din urmă în funcţia de director coordonator adjunct - domeniul economic în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Mehedinţi , în baza prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă şi obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.
Prin Ordinul contestat în cauză, nr. 2298 din 9 octombrie 2009, emis de conducătorul autorităţii pârâte, s-a dispus încetarea contractului de management din 28 mai 2009, încheiat între părţi.
Temeiul juridic al actelor contestate îl constituie, în principal, prevederile O.U.G. nr. 105/2009.
Or, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale dispoziţiile art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009.
De asemenea, funcţia publică ocupată de intimatul-reclamant a fost înfiinţată prin O.U.G. nr. 37/2009, care a fost, şi ea, declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Astfel, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 37/2009 şi O.U.G. nr. 105/2009 prin care a reglementat modalitatea de ocupare a funcţiilor publice de conducere a serviciilor publice deconcentrate, mai precis schimbarea denumirii acestor funcţii.
O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională în cadrul unei obiecţii de neconstituţionalitate a legii de aprobare a acestei ordonanţe.
În cadrul controlului a priori realizat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate a legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă, controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării prin lege, care a format corpul legii respective şi care nu poate fi disociată de legea de aprobare.
Prin decizia susmenţionată s-a reţinut neconstituţionalitatea extrinsecă a O.U.G. nr. 37/2009, întrucât s-a emis de către Guvern o ordonanţă de urgenţă în domeniul rezervat prin Constituţie legii organice.
Aşa cum s-a arătat şi în decizia nr. 1257/2009, dar şi în jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale, legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituţionalitate rezultată din Ordonanţa prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice.
În ceea ce priveşte O.U.G. nr. 105/2009, prin decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituţională a declarat neconstituţională şi această ordonanţă de urgenţă, care a înlocuit O.U.G. nr. 37/2009, deoarece conţine aceleaşi soluţii legislative.
În cauză, reclamantul a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanţe de urgenţă declarată neconstituţională şi lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza unei alte ordonanţe de urgenţă declarată, de asemenea, neconstituţională.
Înalta Curte precizează că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeaşi forţă juridică le-a prevăzut.
Însă, în cauză suntem în prezenţa unei situaţii speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluţiile jurisdicţiei constituţionale.
Puterile discreţionare ale autorităţilor de legiferare, ale Parlamentului şi respectiv ale Guvernului, în condiţiile art. 108 alin. (3) şi art. 115 din Constituţia României, sunt însă limitate de prevederile Constituţiei, ca lege fundamentală în stat.
În principiu, Parlamentul ca unică autoritate de legiferare în stat are puteri discreţionare, însă cu limitările reglementate în Constituţie.
În situaţia legiferării prin ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă, Guvernul, în baza delegării legislative, poate interveni în exercitarea nemijlocită a unei atribuţii proprii autorităţii legiuitoare, dar numai în condiţiile şi limitările aduse prin Constituţie, respectiv art. 108 alin. (3) şi art. 115 din Constituţia României.
În ceea ce priveşte O.U.G. nr. 37/2009, legea de aprobare şi implicit cuprinsul normativ al ordonanţei a fost declarată neconstituţională, reţinându-se de Curtea Constituţională că atât modalitatea de reglementare a funcţiei publice, cât şi actul administrativ de numire, reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze, adoptate cu încălcarea competenţei materiale a Guvernului.
Lipsirea de temei constituţional al actului normativ primar, respectiv al O.U.G. nr. 37/2009, are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv a actului administrativ de numire şi a contractului de management.
Pierderea legitimităţii constituţionale a actului normativ primar produce efecte directe şi imediate asupra actului administrativ, situaţie în care însăşi numirea reclamantului într-o funcţie publică de conducere, în alte condiţii decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.
Viciul de neconstituţionalitate al actului normativ primar, al O.U.G. nr. 37/2009 este de natură a antrena şi viciul actului administrativ de numire emis în baza acestuia, astfel că actul de numire pe postul respectiv devine inexistent.
Înalta Curte precizează că, potrivit prevederilor art. 142 şi art. 146 din Constituţia României, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei şi unica autoritate care se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgare (control à priori) şi asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele.
Judecătorul de drept administrativ (ca şi cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanţa, constituţionalitatea acestora, dar cenzurează un act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli constituţionale, după ce Curtea Constituţională a declarat actul primar neconstituţional.
Viciul de neconstituţionalitate al Ordonanţei de urgenţă, adoptată cu nesocotirea regimului constituţional atinge şi actul administrativ, conferindu-i o existenţă lipsită de suport legal.
De altfel, în Decizia nr. 414/2010, Curtea Constituţională a reţinut că începând cu 28 februarie 2010 continuă să-şi producă efectele juridice Legea nr. 188/1999, cu conţinutul său normativ de dinainte de modificările neconstituţionale care i-au fost aduse prin O.U.G. nr. 37/2009 şi prin art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. V, art. VIII, şi anexa nr. 1 din O.U.G. nr. 105/2009.
Aşadar, în raport cu deciziile pronunţate de Curtea Constituţională referitor la aceste modificări legislative, funcţia de director coordonator adjunct - domeniul economic în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Mehedinţi se consideră a fi desfiinţată, existenţa sa fiind afectată de neconstituţionalitatea actului normativ prin care a fost înfiinţată.
Drept urmare, cum situaţia de neconstituţionalitate ivită ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009 poate produce, implicit, unele efecte asupra raporturilor juridice născute anterior, Înalta Curte constată că atât ordinul de numire în funcţie a intimatului-reclamant, cât şi cel prin care s-a dispus încetarea acestui act şi a contractului de management încheiat între părţi, în baza O.U.G nr. 37/2009, nu-şi mai pot menţine valabilitatea, fiind emise/încheiate în temeiul unor acte normative declarate neconstituţionale.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2009, Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentinţa atacată, în sensul că va respinge acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva sentinţei nr. 428 din 8 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge ca neîntemeiată acţiunea reclamantului B.A..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2949/2011. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2971/2011. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
