ICCJ. Decizia nr. 2976/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2976/2011
Dosar nr. 702/44/2010
Şedinţa publică de la 24 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul G.P.M. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Bucureşti, solicitând anularea deciziei nr. 339 din 23 aprilie 2009 şi obligarea pârâtei să reînfiinţeze funcţia publică de director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vrancea, cu repunerea reclamantului pe această funcţie, acordarea de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pe perioada scursă de la data concedierii şi până la data repunerii în funcţia respectivă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, arătând că decizia atacată este emisă în conformitate cu dispoziţiile legale, respectiv art. III din O.U.G. nr. 37/2009, art. 97 lit. c) şi art. 99 din Legea nr. 188/1999, Ordinul Ministrului Mediului nr. 625 din 21 mai 2009.
Pârâta a invocat şi excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, conform art. 7 alin. (1) şi (7) din Legea nr. 554/2004, precum şi excepţia prescripţiei acţiunii, arătând că reclamantul a introdus acţiunea după expirarea termenului de un an prevăzut de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa nr. 214 din 14 octombrie 2010 Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul G.P.M., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi, în consecinţă:
- a anulat decizia nr. 339 din 23 aprilie 2009, emisă de Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului Bucureşti şi a dispus repunerea reclamantului în funcţia publică de director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vrancea;
- a obligat pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului Bucureşti către reclamantul G.P.M. la despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pe perioada scursă de la data concedierii şi până la data repunerii efective în funcţie;
- a respins excepţiile invocate de pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că respinge excepţiile invocate de pârâtă având în vedere prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, deoarece plângerea prealabilă nu este obligatorie în speţă.
Pe fondul cauzei, instanţa a constatat că motivul care a stat la baza emiterii deciziei atacate îl constituie desfiinţarea acestei funcţii publice potrivit dispoziţiilor art. III alin. (1) şi (11) din O.U.G. nr. 37/2009.
Având în vedere că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 1257/2009 publicată în M.Of. nr. 758/6.11.2009 s-a declarat neconstituţională legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 şi că în M.Of. nr. 28/14.01.2010 s-a publicat Decizia Curţii Constituţionale nr. 1629 din 13 decembrie 2009, prin care prevederile art. III alin. (1) şi (11) din O.U.G. nr. 37/2009, în noua sa redactare - O.U.G. nr. 105/2009 art. IV alin. (1) şi alin. (11), au fost declarate neconstituţionale, instanţa a constatat că nu există temei legal pentru măsura dispusă prin decizia din 23 aprilie 2009 emisă de pârâtă, motiv pentru care a apreciat că acţiunea este fondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, în procedura de emitere a deciziei din 23 aprilie 2009, nu a acţionat în mod discreţionar, neexistând o marjă de apreciere în alegerea soluţiei ce trebuia adoptată, ci pur şi simplu a aplicat legea, în speţă O.U.G. nr. 37/2009, care este de strictă şi imediată aplicabilitate pentru orice instituţie publică din România.
Mai mult, arată recurenta-pârâtă, prin Ordinul Ministrului Mediului nr. 625 din 21 mai 2009 pentru aprobarea funcţiilor şi a numărului de posturi ale Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi ale agenţiilor regionale şi judeţene pentru protecţia mediului din subordine, s-a probat desfiinţarea în mod real a postului ce a fost ocupat de reclamant.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, prin decizia din 23 aprilie 2009 reclamantul a fost eliberat din funcţia publică de director executiv al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Vrancea.
Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale, art. 99 alin. (1) lit. b), alin. (3)-(7) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, precum şi art. 6 alin. (4) din H.G. nr. 459/2005 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului.
Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii se impune prezentarea unor scurte consideraţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Conform alin. (4) din articolul aflat în discuţie, deciziile Curţii Constituţionale se publică în M. Of.; de la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Ca atare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Pe acest aspect, poate fi amintită şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituţionale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 şi, totodată, asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională Legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însăşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi O.U.G. nr. 105/2009.
În considerentele deciziilor anterior enunţate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ” de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
În plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În speţa de faţă, intimatul-reclamant a solicitat anularea deciziei de eliberare din funcţie, temeiul juridic fiind art. 1 şi art. 9 din Legea nr. 554/2004.
După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009, care a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
În altă ordine de idei, Înalta Curte reţine că eliberarea intimatului-reclamant din funcţia publică pe care o deţinea, în alte situaţii decât cele reglementate de Legea nr. 188/1999, reprezintă un act nelegal, de natură a afecta în mod evident securitatea raporturilor de funcţie, care se circumscrie noţiunii de securitate socială, protejată prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi actele comunitare, precum şi prin alte tratate internaţionale la care România este parte şi a căror îndeplinire este obligată să o asigure, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României.
Înalta Curte arată că actul şi măsura adoptată în baza acestei ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei şi, în consecinţă, corect au fost anulate de instanţa de fond.
Pentru considerentele anterior arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului împotriva sentinţei nr. 215 din 14 octombrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2971/2011. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2977/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
