ICCJ. Decizia nr. 2977/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2977/2011
Dosar nr. 869/44/2010
Şedinţa publică de la 24 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24 iunie 2010, reclamantul G.N.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, să se constate nelegalitatea prevederilor art. 21 alin. (2) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante în unităţile de învăţământ preuniversitar din municipiul Bucureşti, nominalizate în Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 5.573/2008, aprobată prin Ordinul nr. 5741/2008 al Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (publicat în M. Of. nr. 779/20.11.2008), în măsura în care aceste prevederi dau preferinţă altor criterii de selectare a câştigătorului decât nota efectiv obţinută, fie la concurs, fie ca urmare a contestaţiei. A mai solicitat reclamantul obligarea pârâtei ca, prin ordin, să abroge aceste prevederi şi să le pună în acord cu legea.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este absolvent al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei - Universitatea „A.I.C.” din Iaşi-promoţia 2005, că după absolvire a funcţionat ca profesor suplinitor în cabinetul de asistenţă psihopedagogică din cadrul Şcolii a Arte şi Meserii Măicăneşti de la înfiinţarea lui (din 2007), că în data de 15 iulie 2009 a participat la concursul organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Vrancea pentru titularizarea pe postul respectiv, denumit ”profesor în centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică” - în cadrul Şcolii de Arte şi Meserii Măicăneşti, post declarat vacant, că în urma concursului a obţinut nota 7, aceeaşi cu alţi trei candidaţi pe acelaşi post, iar în urma contestaţiei depuse de acesta, comisia de rezolvare a contestaţiilor i-a acordat nota 7,50, cea mai mare dintre toţi candidaţii care vizau postul de la Măicăneşti şi cu toate acestea a fost declarat respins.
Fiind nemulţumit de această decizie, reclamantul s-a adresat cu acţiune în contencios administrativ la Tribunalul Vrancea, cauza fiind înregistrată sub nr. 2594/91/2009, iar prin sentinţa civilă nr. 38 din 3 februarie i-a fost respinsă acţiunea, soluţia fiind întemeiată în drept pe prevederile art. 21 alin. (2) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a concursului, aprobată prin Ordinul nr. 5741/2008 al Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
Reclamantul a arătat că art. 21 alin. (2) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a concursului, aprobată prin Ordinul nr. 5741/2008 al Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, este nelegală în măsura în care din interpretarea lui rezultă că, la selectarea candidaţilor pentru un anumit post pentru care aceştia optează, au preferinţă alte criterii decât nota obţinută fie la concurs, fie în urma contestaţiei (contestaţia fiind o etapă a concursului, care face parte din concurs).
A mai arătat reclamantul că actele administrative cu caracter normativ date în aplicarea legilor trebuie să respecte litera şi spiritul acelor legi de care sunt guvernate, iar un ordin, fiind emis de o autoritate administrativă, trebuie să respecte norma cu forţă juridică superioară cum este Legea.
S-a mai arătat în motivarea acţiunii faptul că nelegalitatea art. 21 alin. (2) din Metodologia aprobată prin Ordinul 5741/2008 este evidenţiată prin raportare la prevederile art. 154 din Legea nr. 84/1995 a învăţământului, republicată, ale art. 9 alin. (2) din Legea nr. 128/197 privind statutul personalului didactic şi ale art. 3o din C. muncii.
Din prevederile legale anterior menţionate rezultă cu valoare de principiu că primul şi cel mai important criteriu pe baza căruia se selectează candidaţii pentru un anumit post este rezultatul obţinut în urma concursului, fără a se face distincţie dacă acest rezultat este obţinut în cadrul concursului propriu-zis sau în urma exercitării dreptului legal la contestaţie („ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus”).
Reclamantul a reţinut, astfel, că art. 21 alin. (2) din Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 5741/2008 este în contradicţie cu principiul consacrat de legiuitor privind selectarea candidaţilor pe baza competenţelor evaluate prin concurs şi adaugă la lege.
Pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, susţinând în esenţă faptul că reclamantul aduce critici asupra criteriilor de departajare a rezultatelor concursului, criterii care nu au nici o legătură cu prevederile art. 21 alin. (2), care se referă la modul de soluţionare a contestaţiilor; că textul din actul normativ contestat a fost emis cu respectarea prevederilor legale, nu încalcă legea şi nu adaugă la aceasta; că reclamantul cunoştea prevederile metodologiei încă din primul semestru al anului şcolar 2007-2008 (metodologia a fost publicată în M. Of. nr. 779/20.11.2008) şi că metodologia de concurs a fost elaborată de minister cu consultarea sindicatelor reprezentative.
Prin sentinţa nr. 267 din 14 decembrie 2010 Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul G.N.C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 5741/2008 şi a respins capătul de cerere privitor la obligarea pârâtului Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului Bucureşti la abrogarea dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din actul normativ susmenţionat şi la punerea de acord a acestora cu legea.
Analizând cererea având ca obiect constatarea nelegalităţii parţiale a unui act administrativ, funcţie de probele administrate în cauză, dar şi în raport de apărările formulate de pârâtă, instanţa a considerat că aceasta este întemeiată, în parte, reţinând în esenţă următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată pe cale de excepţie numai în situaţia în care de acest act administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond .
Reţinând astfel că legea prevede, ca o condiţie prealabilă, obligatorie, ca actul ce formează obiectul cauzei pe fond să fie emis în aplicarea actului administrativ a cărui nelegalitate este invocată pe cale de excepţie , instanţa a apreciat că în speţă este îndeplinită această condiţie legală prealabilă.
Instanţa a apreciat că, în speţă, dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a concursului aprobată prin Ordinul nr. 5741/2008 al Ministrului Educaţiei, Cercetării (numită în continuare Metodologie) stabilesc irelevanţa notei obţinute în urma contestaţiei, dacă diferenţa de punctaj acordată în plus sau în minus este de cel mult 0,5 puncte, statuare care lipseşte de eficienţă şi chiar de substanţă dreptul de contestaţie.
S-a mai arătat că de vreme ce contestaţia face parte integrantă din concurs, este logic şi firesc ca nota obţinută în urma contestaţiei, notă care nu poate fi inferioară celei obţinute în prima fază a concursului, să fie relevantă pentru clasarea candidaţilor.
Instanţa de fond a constatat că dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Metodologie contravin unor dispoziţii de lege lata, precum art. 154 alin. (1) din Legea nr. 84/1995, art. 9 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, dar şi art. 30 din C. muncii, potrivit cărora încadrarea în posturi didactice se face prin concurs sau examen, după caz, precum şi faptul că nelegalitatea dispoziţiei în discuţie este relevată şi de nesocotirea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, instanţa a apreciat că este neîntemeiată apărarea pârâtei referitoare la incidenţa în speţă a dispoziţiei din alin. (2) art. 9 al Statutului personalului didactic (Legea nr. 128/1995), potrivit cărei concursurile se organizează în baza unei metodologii elaborate de minister(…) şi cu consultarea sindicatelor(…), deoarece această menţiune nu conferă un plus de legalitate actului administrativ contestat şi nici nu îl exclude de la filtrul controlului disciplinat de art. 4 din Legea nr. 554/2004, precum şi faptul că nici susţinerea că reclamantul a avut timp suficient să se familiarizeze cu conţinutul Metodologiei înainte de a se înscrie la examen nu este de natură a întări validitatea textului legal contestat.
Aşa fiind, având în vedere şi dispoziţiile art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, instanţa a admis în parte acţiunea şi a constatat nelegalitatea dispoziţiei alin. (2) din art. 21 al Metodologiei, cu consecinţa imediată a ignorării de către instanţa investită cu contestarea rezultatului examenului a respectivei dispoziţii.
În raport de dispoziţiile aceluiaşi art. (4) din legea susmenţionată, instanţa a calificat drept neîntemeiată solicitarea reclamantului de obligare a pârâtului, emitent al actului administrativ în discuţie, să procedeze la abrogarea prevederilor constatate nelegale şi să le pună de acord cu legea, o asemenea consecinţă fiind caracteristică unei alte excepţii procedurale prejudiciale, anume aceea de neconstituţionalitate, care nu este incidentă în privinţa actului administrativ din speţă.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, pârâtul a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a apreciat că acţiunea reclamantului are natura juridică a unei excepţii de nelegalitate, astfel că a concluzionat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) ale Legii nr. 554/2004, cu toate că instanţa a fost învestită cu o acţiune directă în contencios administrativ, ceea ce atrăgea aplicarea art. 18 alin. (4) lit. a) din acelaşi act normativ. Cu privire la motivarea pe fondul aspectelor de nelegalitate, a precizat pârâtul, hotărârea instanţei cuprinde motive contradictorii, fiind astfel incidente prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că deşi instanţa afirmă că în speţă este vorba de o dispoziţie legală clară, ulterior se contrazice şi consideră că trebuie elucidate punctele îndoielnice. Deşi, instanţa avea obligaţia să analizeze actul normativ din perspectiva prevederilor legale pe care le punea în executare, a mai arătat pârâtul, aceasta şi-a fundamentat decizia pe argumente personale şi care nu pot fi luate în considerare în aprecierea legalităţii unui act administrativ. În fine, a susţinut pârâtul, hotărârea este nelegală raportat şi la faptul că s-a reţinut că dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Metodologie contravin unor dispoziţii precum art. 154 alin. (1) din Legea nr. 84/1995, art. 9 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 şi art. 30 din C. muncii, potrivit cărora încadrarea în posturi didactice se face prin concurs sau examen, or, metodologia tocmai acest lucru îl reglementează - modul de desfăşurare a concursului.
Recursul este fondat.
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reglementează controlul judecătoresc al actelor infralegislative emise/adoptate de către autorităţile publice. Actul normativ precitat consacră două tipuri de control al actelor administrative, control direct al acestora şi controlul indirect, realizat pe cale incidentală, prin intermediul excepţiei de nelegalitate.
În cazul controlului direct, sesizarea instanţei de judecată se realizează printr-o acţiune principală care are ca obiect anularea sau reformarea actelor administrative, conform procedurii reglementate în Legea nr. 554/2004, în termenele şi condiţiile stabilite prin respectivul act normativ.
În cazul acestui tip de control judecătoresc, legea conferă plenitudine de competenţă instanţei de contencios administrativ, aceasta putând să anuleze actul ilegal, să oblige autoritatea publică la anumite măsuri administrative şi să acorde despăgubiri, dacă se pretind de reclamant.
În termenii art. 18 din Legea nr. 554/2004, soluţiile pe care le poate da instanţa sunt:
1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă .
(2) Instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii .
(3) În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru .
(4) Atunci când obiectul acţiunii în contencios administrativ îl formează un contract administrativ, în funcţie de starea de fapt, instanţa poate :
a) dispune anularea acestuia, în tot sau în parte ;
b) obliga autoritatea publică să încheie contractul la care reclamantul este îndrituit ;
c) impune uneia dintre părţi îndeplinirea unei anumite obligaţii ;
d) suplini consimţământul unei părţi, când interesul public o cere ;
e) obliga la plata unor despăgubiri pentru daunele materiale şi morale .
(5) Soluţiile prevăzute la alin. (1) şi alin. (4) lit. b) şi c) pot fi stabilite sub sancţiunea unei penalităţi aplicabile părţii obligate, pentru fiecare zi de întârziere .
(6) În toate situaţiile, instanţa poate stabili, prin dispozitiv, la cererea părţii interesate, un termen de executare, precum şi amenda prevăzută la art. 24 alin. (2).
Controlul indirect al actelor administrative pe calea excepţiei de nelegalitate este consacrat în art. 4 din Legea nr. 554/2004. În termenii art. 4 alin. (1) din acest act normativ, examinarea legalităţii unui act infralegislativ, pe cale incidentală, este formulată astfel: „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate. În acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza; încheierea de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de contencios administrativ competentă să o soluţioneze şi nici atunci când excepţia de nelegalitate a fost invocată în cauze penale”.
Aşadar, textul legal precitat reglementează o tehnică juridică prin care o parte într-un proces, căreia i se opune un act administrativ pe care îl consideră nelegal, poate cere ca instanţa de contencios să verifice legalitatea actului. În situaţia în care actul este declarat nelegal, acesta devine inopozabil părţii împotriva căreia a fost invocat. Admiterea excepţiei de nelegalitate are drept consecinţă blocarea efectelor actului administrativ contestat, fără însă a-i afecta validitatea. Cu alte cuvinte, actul în discuţie deşi valid, odată ce a fost declarat nelegal rămâne inoperant în cadrul litigiului respectiv.
În speţă, prima instanţă deşi a fost sesizată cu o acţiune principală în contencios administrativ, în loc să se pronunţe în baza art. 18 din Legea contenciosului administrativ şi să dispună fie admiterea acţiunii reclamantului, cu consecinţa anulării în tot sau în parte a actului administrativ atacat, fie respingerea acţiunii acestuia, a procedat la examinarea legalităţii prevederilor art. 21 alin. (2) din Metodologia de concurs aprobată prin Ordinul nr. 5741/2008 al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, conform procedurii reglementată în art. 4 alin. (1), ca şi când reclamantul ar fi solicitat verificarea conformităţii actului administrativ mai sus amintit cu actul normativ în executarea căruia a fost adoptat, pe cale incidentală, pronunţând în acest sens o hotărâre nelegală.
Procedând în acest fel, prima instanţă nu a soluţionat fondul cauzei, astfel că fiind incidente prevederile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia de tardivitate a declarării recursului.
Admite recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împotriva sentinţei nr. 267 din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2976/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2981/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
