ICCJ. Decizia nr. 3037/2011. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Fond

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3037/2011

Dosar nr. 9065/1/2010

Şedinţa publică de la 25 mai 2011

Asupra acţiunii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Obiectul acţiunii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04 noiembrie 2010 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reclamantul H.M.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor - Oficiul Român pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, a solicitat anularea deciziei din 25 octombrie 2010 emisă de autoritatea pârâtă, prin care s-a dispus măsura returnării de pe teritoriul României.

În motivarea acţiunii, reclamantul a invocat nelegalitatea deciziei de returnare, susţinând faptul că, din motive obiective, nu poate părăsi teritoriul României.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 84, art. 92, art. 103 şi ale art. 104 din O.U.G. nr. 194/2002.

2.Apărările pârâtului

prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor - Oficiul Român pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti a invocat excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi, solicitând, în temeiul art. 84 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra acţiunii

Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale invocată de către instituţia pârâtă şi susţinută de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată şi urmează a o admite, cu consecinţa trimiterii cauzei spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 158 alin. (1) din C. proc. civ., „când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligată să stabilească instanţa competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent”, iar potrivit dispoziţiilor art. 159 pct. 2 din C. proc. civ., „necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad”.

Aşa cum rezultă din analiza lucrărilor dosarului, prin acţiunea formulată, reclamantul solicită, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor- Oficiul Român pentru Imigrări - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, anularea deciziei de returnare de pe teritoriul României din 25 octombrie 2010 emisă de autoritatea pârâtă.

Pe de o parte, competenţa de judecată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se referă, conform art. 4 pct. 1 din C. proc. civ., la recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, instanţa supremă neputând fi sesizată direct cu soluţionarea pe fond a unei cereri de chemare în judecată.

Pe de altă parte, potrivit art. 82 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, „decizia de returnare constituie actul administrativ al Oficiului Român pentru Imigrări sau al formaţiunilor sale teritoriale, prin care străinii prevăzuţi la art. 81 alin. (1) sunt obligaţi să părăsească teritoriul României”, iar conform art. 84 alin. (1), „d ecizia de returnare poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la Curtea de Apel Bucureşti, în cazul în care aceasta a fost emisă de Oficiul Român pentru Imigrări, sau la curtea de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea teritorială care a emis decizia de returnare. Instanţa soluţionează cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanţei este irevocabilă ”.

Pe cale de consecinţă, în cauza dedusă judecăţii, devin incidente normele speciale care reglementează competenţa exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti în exercitarea controlului de legalitate privind decizia de returnare de pe teritoriul României din 25 octombrie 2010 emisă de Oficiul Român pentru Imigrări.

5. Soluţia Înaltei Curţi

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 137 cu referire la art. 158 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi va trimite cauza privind pe reclamantul H.M.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor - Oficiul Român pentru Imigrăr - Direcţia pentru Imigrări a Municipiului Bucureşti, spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Trimite cauza având ca obiect acţiunea formulată de reclamantul H.M.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor - Oficiul Român pentru Imigrări, spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2011.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3037/2011. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Fond