ICCJ. Decizia nr. 3030/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3030/2011
Dosar nr. 4579/2/2009
Şedinţa publică de la 25 mai 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 1380 din 17 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului invocată de pârât, a admis excepţia tardivităţii capătului de cerere privind anularea deciziei din 2008 a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul pârâtului Colegiul Medicilor din România şi a respins în consecinţă acest capăt de cerere, a admis în parte acţiunea completată a reclamantului C.D., în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor din România, a anulat decizia din 25 mai 2007 emisă de Colegiul Naţional al pârâtului, precum şi adresele din 27 iunie 2007 şi din 06 septembrie 2007 ale pârâtului, a obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de daune morale şi a respins în rest acţiunea completată.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Medicilor din România, anularea deciziei din 25 mai 2007 emisă de pârât, suspendarea executării acestei decizii, recunoaşterea dreptului reclamantului de a avea acces la actele şi documentele medicale din Dosarul nr. 57/2007 şi repararea prejudiciului moral suferit în cuantum de 100.000 RON.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, la data de 30 octombrie 2006, s-a adresat conducerii Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, formulând memoriul, prin care a contestat condiţiile în care a decedat soţia sa, C.A..
Prima instanţă a reţinut că, prin adresa din 30 aprilie 2007, pârâtul i-a adus la cunoştinţă conţinutul deciziei din 24 aprilie 2007, luată în Dosarul nr. 12, potrivit căreia Comisia de Disciplină a dispus aplicarea sancţiunii avertismentului.
Reclamantul a contestat această decizie şi a formulat o cerere prin care a solicitat să i se permită să studieze actele medicale aflate la dosarul disciplinar, pentru a-şi putea pregăti apărarea şi a solicita noi probe.
Întrucât prin adresa din 27 iunie 2007, instituţia pârâtă a respins solicitarea reclamantului, invocând decizia din 25 mai 2007 a Colegiului Medicilor, prin care se interzice accesul la documentele din dosarul disciplinar, reclamantul a atacat adresa menţionată şi a reiterat cererea sa, însă pârâtul, prin adresa din 06 septembrie 2007, a invocat din nou decizia din 25 mai 2007, ca temei al refuzului de a-i admite cererea.
Instanţa de fond a mai reţinut că reclamantul a solicitat accesul la dosarul cauzei disciplinare în scopul formulării unui punct de vedere şi a pregătirii apărării, conform dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, ale art. 11 şi următoarele din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
La termenul de judecată din data de 04 iunie 2008, reclamantul a solicitat completarea cererii cu capătul de cerere privind anularea tuturor actelor emise ulterior deciziei din 25 mai 2007 a Consiliului Naţional al Colegiului Medicilor din România, care se referă la Dosarul nr. 57/2007, respectiv adresa din 27 iunie 2007 a Colegiului Medicilor din România, adresa Colegiului Medicilor din România din 6 septembrie 2007 şi decizia din 18 ianuarie 2008 a Colegiului Medicilor din România.
Instanţa de fond a constatat că, prin întâmpinarea formulată, pârâtul Colegiul Medicilor din România a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, arătând că, potrivit art. 451 din Legea nr. 95/2006, numai medicul sancţionat poate formula acţiune în anulare împotriva deciziei Comisiei Superioare de Disciplină.
Instanţa de fond a invocat din oficiu excepţia tardivităţii capătului de cerere privind anularea deciziei din 2008 a Comisiei Superioare de Disciplină.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active, Curtea a apreciat-o ca fiind nefondată, întrucât actele administrative a căror anulare se solicită au fost comunicate şi reclamantului, iar decizia din 25 mai 2007 vizează şi dreptul reclamantului de a contesta procedura disciplinară.
Referitor la excepţia tardivităţii, Curtea a constatat că reclamantul a atacat decizia de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva unei decizii de sancţionare disciplinară cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 451 din Legea nr. 95/2006 şi, pe cale de consecinţă, a admis excepţia invocată din oficiu.
Examinând fondul cauzei, prima instanţă a reţinut faptul că decizia de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva unei decizii de sancţionare disciplinară se poate ataca cu acţiune în anulare atât de către medicul sancţionat, cât şi de persoana care a sesizat abaterea disciplinară, ceea ce presupune valorificarea dreptului la consultarea tuturor actelor şi lucrărilor din dosarul de anchetă disciplinară, în virtutea respectării dreptului la apărare.
Constatând că decizia din 25 mai 2007 a Consiliului Naţional al Medicilor din România a ignorat toate aceste reguli cu caracter de principiu, instanţa de fond a apreciat că se impune anularea acesteia, cu consecinţa anulării şi a celor două adrese emise către reclamant, în temeiul acestei decizii.
Pe de altă parte, judecătorul fondului a considerat că refuzul instituţiei pârâte a produs reclamantului un real prejudiciu moral, constând în frustrarea cauzată de imposibilitatea nejustificată de a cunoaşte toate cauzele şi factorii determinanţi în decesul soţiei sale, fiind astfel afectat dreptul său fundamental la apărare.
2.Cererile de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 1380 din 17 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, au declarat recurs în termenul legal atât reclamantul C.D., cât şi pârâtul Colegiul Medicilor din România.
2.1 Printr-un set de critici circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine recurentul Colegiul Medicilor din România că în mod greşit instanţa de fond a dispus anularea deciziei Colegiului Medicilor din România din 25 mai 2007, fără a ţine cont de faptul că persoana care a făcut sesizarea cu privire la o posibilă încălcare a normelor de deontologie şi practică profesională de către un medic în timpul exercitării profesiei nu este şi nu poate fi parte a raportului juridic disciplinar; dosarul disciplinar se soluţionează avându-se în vedere documentele medicale ce privesc activitatea desfăşurată ori starea de sănătate a pacientului, şi care se pot solicita, în baza Legii 46/2003 privind drepturile pacientului, direct de la unitatea medicală ce le deţine în originar; împrejurarea că este posibil ca sesizarea să fie făcută de către o altă persoană decât pacientul iar asta ar permite acelei persoane care a făcut sesizarea să consulte dosarul disciplinar ar însemna încălcarea dispoziţiilor art. 21 şi art. 22 din Legea nr. 46/2003; reclamantul din prezenta cauză nu a făcut dovada existenţei unui acord al soţiei defuncte care ar fi permis reclamantului accesul la datele medicale; persoana care a fost victimă a unei fapte ce ar putea constitui malpraxis poate să folosească inclusiv calea unei acţiuni în instanţă de natură penală ori civilă, caz în care în calitate de parte ar avea acces la dosarul cauzei.
Mai susţine recurentul că prin decizia din 25 mai 2007 nu s-a încălcat dreptul la apărare al petentului, în condiţiile în care acesta pe parcursul anchetei disciplinare a fost invitat la audieri, unde a avut posibilitatea să-şi susţină şi motiveze plângerea, şi i s-a comunicat decizia pronunţată.
De asemenea, consideră recurentul că admiterea cererii de acordare de daune morale reclamantului este nefondată, având în vedere că reclamantului nu i-a fost îngrădit dreptul la apărare.
2.2 Prin recursul declarat recurentul C.D. a criticat hotărârea instanţei de fond doar sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate.
Astfel, susţine, în esenţă, recurentul că repararea prejudiciului moral suferit, pe care l-a estimat la suma de 100.000 RON, este o măsură de despăgubire şi o sancţiune potrivită cu încercările sufleteşti prin care a trecut şi prin care încă mai trece, în raport cu acţiunile demarate ca efect a atitudinii abuzive a Colegiului medicilor, care i-a încălcat o serie de drepturi fundamentale, aşa încât consideră despăgubirea acordată de instanţa de fond, în cuantum de 5.000 RON ca fiind derizorie faţă de măsura reală a daunelor morale suferite.
3.Hotărârea instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc.civ., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, pentru următoarele considerente:
3.1 În primul rând, Înalta Curte va înlătura toate criticile formulate de recurentul Colegiul Medicilor din România sub aspectul capătului de cerere privind anularea deciziei din 25 mai 2007.
În acest sens, Înalta Curte constată că imposibilitatea de consultare a dosarelor disciplinare de către persoanele care au formulat o reclamaţie în legătură cu activitatea profesională a unui medic, este de natură a atinge în substanţa sa dreptul la apărare al respectivei persoane.
Totodată, este de necontestat faptul că simpla comunicare a soluţiei pronunţate de comisia de disciplină în soluţionarea cauzei disciplinare sau citarea în procedura disciplinară a persoanei reclamante, în absenţa consultării dosarului disciplinar, nu permit persoanei reclamante exercitarea unui drept la apărare în mod real, în condiţiile în care exercitarea respectivului drept presupune accesul la toate documentele care au stat la baza emiterii deciziei de către organul disciplinar, în caz contrar dreptul fundamental la apărare ar deveni un drept teoretic şi iluzoriu, ceea ce nu poate fi acceptat.
Este mai mult decât împovărător, şi de natură a îngrădi dreptul de acces la instanţă al persoanei care a sesizat organul disciplinar, a accepta susţinerile recurentului în sensul că persoana reclamantă ar putea obţine copiile actelor medicale aflate în dosarul disciplinar de la unitatea medicală care a produs acele documente, sau în cadrul unei alte acţiuni judiciare de natură civilă sau eventual penală.
Aşadar, pentru a putea formula o acţiune în justiţie, împotriva deciziei emise de un organ disciplinar este absolut necesar accesul la toate documentele care au stat la baza respectivei hotărâri în caz contrar promovarea unei acţiuni în anularea respectivului act administrativ, în baza art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, ar deveni iluzorie.
Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond că prin decizia din 25 mai 2007 privind procedura de consultare a dosarelor aflate pe rolul Comisiei Superioare de Disciplină şi a Comisiei de Jurisdicţie al Consiliului Naţional al Colegiului Medicilor din România, se încalcă dreptul la apărare al persoanelor care au formulat o reclamaţie în faţa respectivei autorităţi.
Totodată, Înalta Curte constatând că în mod corect instanţa de fond a admis cererea privind plata daunelor morale, reţinând îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 998-999 C. civ. în persoana instituţiei publice pârâte, constată că recursul formulat în cauză de Colegiul Medicilor din România este nefondate şi sub acest aspect.
3.2 Înalta Curte, urmează a înlătura şi criticile formulate de recurentul C.D., constatând că în mod corect instanţa de fond a apreciat asupra cuantumului daunelor morale la plata cărora a fost obligat Colegiul Medicilor din România.
În primul rând Înalta Curte, în acord cu jurisprudenţa sa constantă, reiterează faptul că daunele morale ca şi cele materiale nu se acordă, în mod automat, ca efect al admiterii acţiunii în anularea actului administrativ ci trebuie avute în vedere anumite criterii obiective rezultând din gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, aspecte pe baza cărora să fie apreciată intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora.
Astfel, Înalta Curte constată că prin raportare la situaţia de fapt conturată în baza probelor administrate în cauză, instanţa de fond a apreciat în mod corect atât atitudinea autorităţii pârâte cât şi consecinţele, pe orice plan, suferite de reclamant ca urmare a situaţiei generate de raportul juridic dedus judecăţii.
Aşadar, este de necontestat faptul că admiterea cererii de acordare a daunelor morale, în cuantumul stabilit de instanţa de fond, are justificare în situaţia de fapt conturată în baza probelor administrate în cauză.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de C.D. şi de Colegiul Medicilor din România, împotriva sentinţei nr. 1380 din 17 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3025/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 3031/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
