ICCJ. Decizia nr. 3038/2011. Contencios. Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti (art.24 din Legea nr.554/2004 ). Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3038/2011
Dosar nr. 3246/54/2010
Şedinţa publică de la 25 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 161 din 25 martie 2011, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta C.M. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi chemaţii în garanţie Primăria Municipiului Craiova şi Primarul Municipiului Craiova.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 142 din data de 23 aprilie 2009 a Curţii de Apel Craiova, rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea recursului a fost admisă cererea şi a fost obligată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Craiova, jud. Dolj.
Sentinţa nr. 142 din 23 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, a rămas irevocabilă la data de 11 decembrie 2009, conform deciziei nr. 5756 din 11 decembrie 2009 pronunţată de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conţinutul acesteia neprevăzându-se un termen în care pârâta Comisia Centrală să îşi execute obligaţia de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire.
Instanţa de fond a reţinut faptul că reclamanta a solicitat aplicarea amenzii faţă de conducătorul autorităţii publice chemate în judecată fără însă ca să formuleze explicit o cerere de introducere în proces a acestuia în nume personal. Dimpotrivă, reclamanta s-a limitat să cheme în judecată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor prin reprezentantul acestuia în calitate. Or, pârâta ca instituţie de drept public este esenţial diferită faţă de conducătorul acesteia în ceea ce priveşte patrimoniul amândurora şi doar patrimoniul personal al conducătorului autorităţii publice poate fi afectat atunci când se examinează necesitatea aplicării sancţiunii amenzii cominatorii.
Având în vedere faptul că reclamanta a chemat în judecată persoana de drept public dar nu şi pe reprezentantul legal al acesteia în nume personal, situaţii eminamente diferite, instanţa de fond a considerat ca fiind inadmisibil acest capăt de cerere, pe care l-a respins ca atare.
Cât priveşte al doilea capăt de cerere instanţa de fond a reţinut că pârâta nu a stat efectiv în pasivitate ci a utilizat toate mijloacele puse la îndemână de lege pentru a complini aceste lipsuri şi pentru a demara toate procedurile administrative în vederea punerii efective în executare şi a executării complete a titlului executoriu, condiţii în care a apreciat că executarea obligaţiei impuse prin hotărâre cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 24 din Legea nr. 554/2004, nu provine din atitudinea culpabilă a pârâtei, motiv pentru care nu îi poate fi impusă conducătorului acesteia sancţiunea prevăzută de lege şi nici nu îi conferă reclamantului posibilitatea valorificări dreptului la despăgubiri.
Totodată, instanţa de fond, în raport de natura litigiului, respectiv litigiu ce priveşte procedura de executare, obligaţia de executare fiind personală şi nu priveşte căderea în pretenţii, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanţie a Primăriei Municipiului Craiova şi a Primarului Municipiului Craiova, formulată la data de 28 ianuarie 2011 de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În acest sens, consideră instanţa de fond că invocarea art. 47 C. proc. civ. în cuprinsul cererii de chemare în garanţie este neîntemeiată în condiţiile în care sentinţa devenită titlul executoriu priveşte doar pe debitorul Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, nu şi Primăria Craiova sau Primarul Municipiului Craiova, obligaţia de executare nefiind comună
2.Recursul declarat în cauză
Împotriva sentinţei nr. 161 din 25 martie 2011, a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta C.M., arătând, în esenţă următoarele:
Astfel, susţine recurenta că instanţa de fond, în mod greşit a apreciat demersul ca inadmisibil, reţinând în cauză lipsa calităţii procesual pasive a autorităţii pârâte, pe motiv că cererea ar fi trebuit promovată, pe acest prim capăt, împotriva conducătorului autorităţii, a cărui citare ar fi trebuit să fie expres solicitată.
În acest sens arată recurenta că instanţa de fond nu a observat că prin raportare la textul legal indicat, respectiv art. 24 din Legea nr. 554/2004, şi la conţinutul cererii de chemare în judecată, în cauză s-a urmărit sancţionarea funcţionarului public vinovat de neexecutarea în concret a titlului executoriu, respectiv conducătorul autorităţii, debitoare exclusivă a obligaţiei de a face.
Consideră recurenta că în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond ar fi trebuit să pună în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză şi a altor subiecţi de drept decât persoana de drept public citată în cauză în calitate de pârâtă, prin aceasta nemanifestând rol activ, astfel cum impun prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., a căror aplicabilitate în materia contenciosului administrativ subzistă prin raportare la prevederile art. 28 din Legea contenciosului administrativ.
Conchide recurenta în sensul că, cu toate că temeiul de drept a fost clar indicat soluţionarea cauzei pe excepţie, în lipsa punerii în discuţia părţilor şi în condiţiile în care ar fi trebuit ca anterior să se solicite titularului de cerere o eventuală precizare la acţiune, apare ca fiind nelegală.
În ceea ce priveşte respingerea capătului doi de cerere, privind acordarea despăgubirilor în cuantumul solicitat, instanţa de fond acordă valoare probantă înscrisurilor depuse în apărare de către pârâtă, reţinând astfel că autoritatea nu se face culpabilă de neexecutarea obligaţiei reţinute prin titlul executoriu.
În considerarea conţinutului adreselor înaintate de către Comisie către Prefectura Dolj ori către Primăria Municipiului Craiova, ori a momentului întocmirii acestora, consideră recurenta că nu se poate însă reţine diligenţa autorităţii, menită să o exonereze de la plata daunelor, ori pe cea a conducătorului său pasibil de plata unei amenzi civile.
3.Hotărârea instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304, Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare, pentru următoarele considerente:
În primul rând. Înalta Curte consideră util a reaminti, în acest context, faptul că între alte obligaţii impuse de lege, conform art. 129 alin. (2)-(5) C. proc. civ., judecătorul este ţinut ca în tot cursul procesului, să vegheze la respectarea condiţiilor legale, să respecte principiile procesului civil, iar cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept, are îndrituirea să ceară părţilor explicaţii şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt şi de drept, pentru a preveni orice greşeală, pentru aflarea adevărului şi aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Totodată, trebuie menţionat faptul că temeiul de drept al acţiunii promovate de recurentă este art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit căruia în cazul în care termenul prevăzut la alin. (1) nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
În cauză, faţă de dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, Înalta Curte constată că în faţa primei instanţe nu s-a stabilit şi clarificat cadrul procesual, în raport cu obiectul acţiunii formulate de recurentă şi cu motivele de fapt şi de drept ale acesteia.
În acest sens, Înalta Curte, reaminteşte jurisprudenţa sa constantă în sensul că, recurgând la mijloacele procesuale puse la îndemâna sa de art. 161 teza a-II-a din Legea contenciosului administrativ şi de art. 129 din C. proc. civ., instanţa de contencios administrativ este îndrituită să pună în discuţia părţilor şi să dispună citarea în proces a conducătorului autorităţii publice, debitoare a obligaţiei de executare a unei hotărâri judecătoreşti, în sensul art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, chiar dacă acesta nu a figurat în cererea de chemare în judecată formulată de recurentă.
Din această perspectivă prima instanţă nu poate statua în mod legal asupra conduitei conducătorului autorităţii publice, cu atribuţii în soluţionarea cererii recurentei, fără ca acesta să fie parte în proces.
În consecinţă, pentru analizarea cadrului procesual prin prisma obiectului acţiunii şi a finalităţii urmărite de recurentă, în vederea pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice şi cu respectarea tuturor principiilor de drept, se impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, pentru a se relua judecata, punându-se în discuţia părţilor necesitatea definirii cadrului procesual adecvat, prin introducerea în cauză a conducătorului autorităţii publice, în raport de care recurenta şi-a formulat acţiunea.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C.M., împotriva sentinţei nr. 161 din 25 martie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3037/2011. Contencios. Litigiu privind regimul... | ICCJ. Decizia nr. 3050/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
