ICCJ. Decizia nr. 3069/2011. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3069/2011
Dosar nr. 204/32/2010
Şedinţa publică de la 26 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 113 din 14 octombrie 2010 Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta W.E., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că reclamanta W.E. a contestat, în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, decizia de despăgubire din 30 iunie 2009 solicitând: refacerea raportului de evaluare care a stat la baza deciziei contestate; modificarea acestei decizii, în sensul majorării cuantumului despăgubirilor şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta a susţinut că valoarea stabilită prin decizia din 30 iunie 2009 pentru suprafaţa de 0,5 ha teren, de 1.322.000 RON, este net inferioară valorii reale a pieţii imobiliare din zonă. Prin raportul iniţial de evaluare zonală, SC C.E. SA Bacău a stabilit o valoare redusă, de 264 RON/mp, subevaluând terenul cu cca. 50% întrucât nu a avut în vedere elemente obiective de stabilire a preţului real şi nici obiecţiunile sale prin care arăta că valoarea terenului în zonă este de aproximativ 90 euro/mp. Raportul de evaluare a fost făcut în mod tendenţios deoarece acelaşi expert a făcut alte două rapoarte pentru alte două terenuri care-i aparţin.
La primul raport al evaluatorului a formulat contestaţie, pârâta împărtăşind punctul de vedere al evaluatorului în pofida faptului că acesta nu a răspuns obiecţiunilor formulate.
La acest raport de evaluare reclamanta nu a formulat obiecţiuni. Obiecţiunile invocate prin cererea din chemare în judecată au fost tăcute în ianuarie 2009 şi vizează un alt raport de evaluare, întocmit de aceeaşi societate de evaluatori, pentru un teren situat în aceeaşi zonă, în suprafaţă de 0,7 ha. Obiecţiunile la raportul de evaluare din februarie 2009 au fost depuse la oficiul poştal la data de 13 martie 2009, destinatar fiind Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar nu evaluatorul.
Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea de către Comisie a dispoziţiilor pct. 16.13 alin. (4) teza a II-a din Normele metodologice de aplicare a titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005. Acest text prevede că evaluatorul este dator să răspundă la obiecţiuni, în măsura în care persoanele îndreptăţite solicitante formulează obiecţiuni. Nefiindu-i comunicate de către reclamantă obiecţiuni la raportul din februarie 2009, evaluatorul nu s-a aflat în situaţia de a formula un răspuns pe care să-l comunice apoi Comisiei Centrale, astfel cum l-ar fi obligat teza a III-a a textului.
În ceea ce priveşte criticile aduse de reclamantă raportului de evaluare cu privire la valoarea stabilită pentru teren instanţa de fond a constatat că atât contractele de vânzare-cumpărare prin care au fost înstrăinate terenuri din zonă, cât şi ofertele aflate în evidenţa agenţiilor imobiliare A. şi K.I., se referă la terenuri care au ieşire. Or, terenul reclamantei care face obiectul prezentei cauze nu are ieşire directă la această stradă, astfel cum rezultă din vecinătăţile menţionate. Potrivit raportului de evaluare terenul are ieşire şi acces la drumul secundar situată la o distanţă de circa 30 m.
Împotriva sentinţei nr. 113 din data de 14 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamanta W.E., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul în sensul dispunerii refacerii raportului de expertiză şi a dispunerii emiterii unei noi decizii, în funcţie de noua valoare stabilită de evaluator.
Reclamanta a învederat, prin motivele cererii de recurs, că instanţa de fond a interpretat probele dosarului în mod greşit, copiindu-se literalmente concluziile evaluatorului atunci când de precizează că ”valoarea estimată prin raportul de evaluare este valoarea de piaţă, aşa cum este definită de Comitetul Internaţional pentru Standarde şi Grupul European al Asociaţiilor de Evaluatori, în sensul că reprezintă suma estimată pentru care o proprietate ar putea fi schimbată, la data evaluării, între un cumpărător hotărât să cumpere şi un vânzător hotărât să vândă într-o tranzacţie echilibrată(…)”. Cu toate că raţionamentul este viabil, instanţa de fond a preluat doar concluzia raportului de evaluare, neluând în calcul faptul că, prin toate înscrisurile depuse la dosar, reclamanta a arătat că valoarea de piaţă a terenului este şi astăzi cu mult mai mare faţă de perioada în care s-a efectuat evaluarea, în condiţiile negative de acum, ale profundei crize imobiliare.
Pe de altă parte, recurenta a precizat că în mod eronat judecătorul fondului a apreciat că obiecţiunile reclamantei nu vizează raportul de evaluare, ci doar desemnarea evaluatorului, or în realitate obiecţiunile au vizat şi desemnarea evaluatorului dar mai cu seamă valoarea infimă stabilită prin raportul de evaluare. S-a afirmat, prin sentinţa atacată, că evaluatorul şi-a menţinut punctul de vedere, dar nu este de ajuns să se producă acest fapt, fiind necesar ca evaluatorul să motiveze acest lucru, ceea ce nu a făcut.
În plus, reclamanta a considerat în continuare că raportul de evaluare nu respectă dispoziţiile punctului 16.13 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în condiţiile în care recurenta a formulat contestaţie împotriva evaluatorului de la primul său raport întocmit în Dosarul nr. 39439/CC, dar Comisia Centrală a decis, în mod unilateral, să numească acelaşi evaluator, fără a comunica şi reclamantei modalitatea de numire şi de ce nu a avut în vedere faptul că recurenta a solicitat în mod expres să fie numit un alt evaluator în acel dosar. Mai mult, s-a relevat că Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a procedat conform Capitolului V pct. 7 şi punctului 16.14 din H.G. nr. 1095 din 15 septembrie 2005, care impun ca în caz de contestaţie Comisia să cheme evaluatorul să răspundă criticilor emise sau să trimită raportul spre reevaluare. Comisia Centrală nu numai că nu a procedat astfel, dar Comisia nu a analizat obiecţiunile reclamantei în mod direct şi nemijlocit, trimiţând obiecţiunile evaluatorului care, la rândul său, nu a răspuns acestora.
În cauză a formulat întâmpinare pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esenţă, că hotărârea recurată este legală şi temeinică, decizia din 2009 fiind emisă de pârât cu respectarea dispoziţiilor legale.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate de reclamanta W.E. şi prin raportare la prevederile legale aplicabile litigiului dedus judecăţii, se reţin următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ cu care a investit Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal reclamanta W.E. a solicitat a se dispune, prin hotărâre, refacerea raportului de evaluare ce a stat la baza emiterii deciziei din data de 30 iunie 2009 emisă de Comisia Specială pentru Stabilirea Despăgubirilor, valoarea stabilită fiind net inferioară valorii reale a pieţei imobiliare zonale, şi modificarea în consecinţă a deciziei administrative contestate, în sensul majorării cuantumului despăgubirilor. Reclamanta a învederat, în esenţă, prin motivele acţiunii, că împotriva raportului de evaluare întocmit de societatea de evaluatori SC C.E. SA Bacău în Dosarul intern cu nr. 38608/CC al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat obiecţiuni, care nu au fost luate în considerare de pârâtă şi la care nu s-a răspuns de către evaluator. Judecătorul fondului a înlăturat susţinerea reclamantei referitoare la încălcarea prevederilor punctului 16.13 alin (4) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, argumentându-se că obiecţiunile la raportul de evaluare nu au fost comunicate de către reclamantă către societatea de evaluare, astfel că această entitate nu s-a aflat în situaţia de a formula un răspuns pe care să-l comunice apoi Comisiei Centrale.
Potrivit prevederilor punctului 16.13 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, cu modificările şi completările ulterioare, “(1) Dacă pentru întocmirea raportului de evaluare este necesară o lucrare la faţa locului, evaluatorul desemnat va convoca persoanele îndreptăţite să primească despăgubiri prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, arătând zilele şi orele când începe şi continuă lucrarea. Convocarea va fi remisă persoanei îndreptăţite cu cel puţin 5 zile înaintea efectuării lucrării de evaluare. La calculul termenului nu se socotesc ziua primirii convocării şi nici data stabilită pentru efectuarea lucrării de evaluare. Confirmarea de primire va fi alăturată lucrării evaluatorului. (2) Persoanele îndreptăţite să primească despăgubiri sunt obligate să dea evaluatorului, la solicitarea acestuia, orice lămuriri în legătură cu obiectul lucrării. Ele vor prezenta evaluatorului orice înscrisuri pe care le posedă, de natură a furniza acestuia informaţii privind valoarea imobilului obiect al lucrării. (3) La data stabilită pentru efectuarea lucrării de evaluare şi pe tot parcursul desfăşurării procedurii de specialitate, persoanele îndreptăţite solicitante pot fi asistate de un evaluator ales şi remunerat de către acestea. Dacă evaluatorii au păreri diferite, lucrarea trebuie să cuprindă părerea motivată a fiecăruia. (4) Raportul de evaluare al evaluatorului desemnat va fi comunicat de către acesta atât Comisiei Centrale, cât şi persoanelor îndreptăţite solicitante. În măsura în care acestea din urmă formulează obiecţiuni, evaluatorul este dator să răspundă la acestea. Obiecţiunile formulate şi răspunsul la aceste obiecţiuni al evaluatorului desemnat vor fi comunicate în mod obligatoriu şi Comisiei Centrale. (5) Evaluatorii desemnaţi sunt datori să se înfăţişeze înaintea Comisiei Centrale spre a da lămuriri ori de câte ori li se va cere. (6) Dacă Comisia Centrală nu este lămurită prin evaluarea făcută, poate decide efectuarea unei noi expertize”.
De asemenea, în condiţiile punctului 16.14 şi 16.15 din Normele metodologice sus menţionate, „În baza raportului de evaluare prevăzut la pct. 16.12 şi 16.13, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare”, şi, respectiv, “După primirea dosarelor prevăzute la pct. 16.6 şi 16.8, Comisia Centrală va proceda la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflaţie”.
Instanţa de fond a reţinut în mod eronat, prin considerentele hotărârii atacate, că nu au fost încălcate în cauză prevederile punctului 16.13 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, cu modificările şi completările ulterioare. Or, se constată că raportul de evaluare care a stat la baza emiterii deciziei din data de 30 iunie 2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost întocmit în cursul lunii februarie 2009 de către SC C.E. SA Bacău şi a fost comunicat reclamantei recurente la data de 12 martie 2009, iar la data de 13 martie 2009 reclamanta a formulat obiecţiuni, însoţite de anumite înscrisuri, care au fost adresate Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi care au fost transmise acestei entităţi administrative, cu scrisoarea recomandată din 13 martie 2009. Obiecţiunile formulate de reclamantă nu au fost comunicate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor societăţii de evaluare pentru a răspunde la acestea, şi nici Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Potrivit prevederilor art. 2 lit. j) din H.G. nr. 361/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, cu modificările şi completările ulterioare, Autoritatea îndeplineşte şi atribuţia de asigurare a organizării şi funcţionării secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. În temeiul acestei atribuţii principale, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, avea îndatorirea de a transmite obiecţiunile trimise prin poştă de către reclamantă atât societăţii de evaluare în vederea formulării răspunsului la acestea, cât şi Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire putând avea loc, potrivit legii, numai după epuizarea acestei etape administrative. Sensul univoc al prevederii conţinute de pct. 16.13 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, cu modificările şi completările ulterioare, nu este acela al depunerii obiecţiunilor la raportul de evaluare exclusiv la evaluator sau la societatea de evaluare care a întocmit raportul, esenţială fiind conduita persoanei îndreptăţite solicitante, care a înţeles să conteste expres constatările şi concluziile raportului de evaluare.
În aceste condiţii, se constată că prima instanţă a procedat în mod nelegal la respingerea acţiunii reclamantei, impunându-se ca pronunţarea asupra temeiniciei cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată, să aibă loc numai după depunerea la dosarul cauzei a răspunsului societăţii de evaluare la obiecţiunile concrete şi punctuale ale reclamantei invocate cu privire la raportul de evaluare din luna februarie 2009 întocmit în Dosarul nr. 38608/CC al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, şi eventual, în situaţia în care reclamanta şi instanţa nu este lămurită, numai după formularea unui nou raport de evaluare, a unei noi expertize, care să aibă la bază principiul evaluării credibile, în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare.
Prin raportare la cele mai sus arătate, apreciind că motivele de recurs invocate în caută sunt întemeiate şi că este nelegală şi netemeinică hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1)-(3) şi art. 313 din C. proc. civ. precum şi a prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, admiterea recursului declarat de reclamanta W.E. împotriva sentinţei civile nr. 113 din data de 14 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa casării sentinţei recurate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de W.E. împotriva sentinţei civile nr. 113 din 14 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3066/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3070/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
