ICCJ. Decizia nr. 3070/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3070/2011
Dosar nr. 514/35/2010
Şedinţa publică de la 26 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamantul T.I. a solicitat în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii din 19 martie 2010 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada octombrie 1942-martie 1945.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că împreună cu părinţii săi T.I. şi T.A. au fost nevoiţi să se refugieze din localitatea Mănăşturu Românesc în localitatea Răşca, jud.Cluj în perioada octombrie 1942-martie 1945.
În susţinerea acţiunii reclamantul a depus în copie, mai multe înscrisuri printre care acte de stare civilă şi declaraţiile autentificate ale unor martori.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 246/CA/2010 din 22 septembrie 2010 Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul nu a putut face dovada plecării în refugiu prin înscrisuri oficiale.
Din actele de stare civilă ale reclamantului şi extrasele fişelor trimise de Arhivele Naţionale a rezultat că în acele fişe sunt înregistrate alte persoane decât reclamantul şi părinţii săi.
Instanţa de fond a mai reţinut că din adeverinţa emisă de Parohia Mănăşturu Românesc şi din certificatul de naştere al reclamantului rezultă faptul că reclamantul s-a născut la data de 3 octombrie 1942 în localitatea Mănăşturu Românesc şi a fost botezat în aceeaşi localitate la data de 07 ianuarie 1943, ceea ce contrazice susţinerile reclamantului că în perioada octombrie 1942-martie 1945 a fost în refugiu împreună cu părinţii în localitatea Râşca.
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul T.I. a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată în mod cu totul nelegal intimata a respins cererea considerând că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece din adeverinţa emisă de Parohia Mănăşturu Românesc ar reieşi că acesta a fost botezat la data de 07 ianuarie 1943, ulterior datei plecării în refugiu.
Recurentul mai susţine că într-adevăr a fost botezat în localitatea de unde familia s-a refugiat, după data pretinsă a refugiului,însă acest lucru nu este de natură a schimba situaţia juridică a acestuia, care împreună cu familia a fost nevoit să-şi mute locuinţa într-o altă localitate, din motive etnice.
Examinând cauza şi sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, precum şi cu cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre situaţiile expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Recurentul, a încercat să-şi dovedească calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale.
Din înscrisurile depuse la dosar, apar neconcordanţe între cele menţionate de reclamant şi declaraţiile martorilor.
În scopul emiterii eventualelor abuzuri în stabilirea calităţii de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel puţin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu reclamantul.
Or, simplele declaraţii ale martorilor din care rezultă că aceştia cunosc situaţia recurentului, nu pot fi luate în considerare.
Aşadar, înscrisurile şi declaraţiile martorilor pe care reclamantul le invocă în acţiune, nu respectă cerinţele prevăzute de lege şi nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.
Aşa fiind, cum recurentul-reclamant nu a făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiat şi că acest lucru ar fi fost consecinţa unor persecuţii din motive etnice, în mod corect, instanţa de fond, a respins acţiunea.
Înalta Curte, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, deoarece din certificatul de naştere al reclamantului eliberat de Sfatul Popular al Comunei Mănăstireni, reiese cu certitudine că acesta s-a născut la data de 03 octombrie 1942 în loc. Mănăşturu Românesc, iar din adeverinţa eliberată de Parohia Ortodoxă Română Mănăşturu Românesc rezultă că a fost botezat la data de 07 ianuarie 1943, deci ulterior datei de la care martorii susţin plecarea acestuia în refugiu.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de T.I., împotriva sentinţei civile nr. 246/CA/2010 din 22 septembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3069/2011. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3077/2011. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
