ICCJ. Decizia nr. 3091/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 137/F-Cont. din 16 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești a fost respinsă excepția de inadmisibilitate invocată de Guvernul României și a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul G.R. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și cu intervenientul în interesul pârâtului Ministerul Administrației și Internelor, în sensul că a fost obligat pârâtul Guvernul României să recunoască reclamantului dreptul de a face parte din rândul înalților funcționari publici urmare a promovării la concursul național.
Instanța a respins cererile privind: anularea H.G. nr. 1144 din 01 octombrie 2009 și recunoașterea faptului că a fost declarat admis la concurs pentru lipsa de obiect, iar cererea de obligare la plata unei despăgubiri, drepturi salariale și prestații de asigurări sociale, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Instanța a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de Ministerul Administrației și Internelor.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin plângerea formulată de G.R. în contradictoriu cu Guvernul României reprezentat prin Primul - Ministru s-a solicitat: - anularea în tot a H.G. nr. 1142 din 01 octombrie 2009 publicată în M.Of. nr. 650 din 01 octombrie 2009, prin care s-a dispus încetarea exercitării temporare a funcției publice de Prefect a Județului Vâlcea, în persoana reclamantului; - anularea în tot a H.G. nr. 1144 din 01 octombrie 2009 publicată în M.Of. nr. 651 din 01 octombrie 2009, prin care s-a dispus exercitarea cu caracter temporar de către dl. U.P. a funcției de Prefect a Județului Vâlcea, funcție ocupată anterior de reclamant în baza H.G. nr. 134 din 25 februarie 2009; - recunoașterea faptului că a fost declarat admis la concursul susținut în vederea definitivării pe post și recunoașterea dreptului de a face parte din rândul înalților funcționari publici, cu consecințele ce decurg din această funcție; - plata unei despăgubiri reprezentând drepturile salariale și/sau prestațiile de asigurări sociale ce s-ar cuveni reclamantului, indexate, majorate, reactualizate de la momentul eliberării nelegale din funcție până la efectiva reîncadrare în funcția deținută anterior.
Guvernul României a formulat întâmpinare, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată, invocând totodată, excepția lipsei procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului, deoarece acesta este un organ colegial fără personalitate juridică civilă, potrivit Constituției și Legii nr. 90/2001. Guvernul poate sta în calitate de pârât în justiție, numai în litigiile de contencios administrativ, în care se contestă legalitatea actelor emise de acesta, iar recunoașterea drepturilor pretinse de reclamant, trebuie formulată în contradictoriu cu instituția angajatoare, care i-a plătit reclamantului drepturile salariale.
Se susține că recunoașterea faptului că reclamantul a fost declarat admis la concurs este lipsită de obiect, deoarece potrivit Legii nr. 188/1999 și H.G. nr. 341/2007, concursurile se organizează de către Comisia de Concurs pentru Recrutarea înalților Funcționari Publici. Aceasta formulează propunerea de numire a candidatului. Prin adresa nr. 66 din 8 octombrie 2009, Comisia de Concurs i-a comunicat reclamantului G.R. rezultatul final al concursului susținut la 29 septembrie 2009, la care a fost declarat admis.
Cu privire la anularea dispozițiilor celor două hotărâri de Guvern se solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, deoarece reclamantul nu a indicat motive de nelegalitate a acestora.
Ministerul Administrației și Internelor a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtului Guvernul României solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, deoarece reclamantul a fost promovat temporar în funcția publică de prefect prin detașare, în condițiile art. 89 și art. 92 din Legea nr. 188/1999, urmând a reveni la locul de muncă deținut anterior.
Se susține că, prin actul administrativ atacat nu s-a dispus eliberarea din funcția publică deținută, ci numai încetarea exercitării temporare a funcției publice în care a fost detașat, astfel că nu se poate ridica aspectul vătămării dreptului la muncă și protecție socială.
Analizând actele dosarului instanța de fond a reținut că excepția de inadmisibilitate, invocată în cauză, determinată de lipsa procedurii prealabile, este neîntemeiată, instanța constatând că reclamantul a solicitat revocarea H.G. nr. 1142/2009 și H.G. nr. 1144/ 2009, iar Guvernul României a înaintat reclamantului răspuns la plângerea prealabilă prin adresa nr. 15A/8385/CA din 10 noiembrie 2009 (fila 76), apreciind-o ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția privind lipsa calității procesuale pasive a Guvernului a constatat că aceasta este neîntemeiată în ceea ce privește primele capete de cerere și întemeiată în ce privește capătul de cerere relativ la despăgubiri. Emitentul celor două acte administrative atacate, în primele două capete de cerere, este Guvernul României, personalitatea juridică civilă a acestuia neavând relevanță față de calitatea procesuală pasivă în litigiile de contencios administrativ, ci calitatea de autoritate publică, recunoscută Guvernului potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor.
Instanța reține susținerea Guvernului cu privire la capătul de cerere privind plata drepturilor salariale, față de care obligația aparține instituției angajatoare, respectiv Prefecturii Județului Vâlcea. Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 340/2004 activitatea instituției prefectului este finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, și din alte surse legal constituite.
Cu privire la anularea H.G. nr. 1142/2009, prin care s-a dispus încetarea exercitării temporare a funcției publice de Prefect al Județului Vâlcea de către reclamant și a H.G. nr. 1144/2009, prin care s-a dispus exercitarea cu caracter temporar a funcției de Prefect al Județului Vâlcea de către U.P., Curtea constată că cererile nu pot fi primite, având în vedere modul în care a fost numit reclamantul pentru ocuparea funcției respective.
Astfel, instanța a reținut că prin H.G. nr. 134 din 25 februarie 2009, reclamantul a fost numit în funcția de Prefect al Județului Vâlcea cu caracter temporar. Hotărârea a fost publicată în M.Of. nr. 115 din 25 februarie 2009. Numirea s-a făcut potrivit art. 43 din H.G. nr. 341/2007, potrivit căruia în mod excepțional, în cazul în care, ulterior verificării în baza de date prevăzută la art. 6 alin. (1), se constată că în categoria înalților funcționari publici nu există persoane care îndeplinesc condițiile stabilite pentru ocuparea unor funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, sunt aplicabile dispozițiile art. 80 din Legea nr. 188/1999, care, în forma la data respectivă, reglementau situația promovării temporare, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, a unui funcționar public, care îndeplinește condițiile specifice pentru ocuparea acestei funcții publice și care nu are în cazierul administrativ sancțiuni disciplinare neradiate în condițiile legii. Textul are corespondent în art. 92 alin. (I)1 din Legea nr. 188/1999, modificată, potrivit căruia, exercitarea funcției cu caracter temporar se poate dispune și pe o funcție publică din categoria înalților funcționari publici, dacă funcționarul public îndeplinește condițiile de studii și vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice. In acest caz, detașarea se dispune prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire a funcționarilor publici, care ocupă funcții publice din categoria înalților funcționari publici, la propunerea conducătorului autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea funcționarul public detașat.
Prin H.G. nr. 1142/2009 a fost abrogată Hotărârea nr. 134/2009, în considerentele acesteia reținându-se numai prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) și art. 92 din Legea nr. 188/1999.
Potrivit art. 92 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 dacă funcția publică este vacantă, exercitarea cu caracter temporar a acesteia se dispune de către persoana care are competența numirii în funcția publică, pe o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic, ce poate fi prelungită cu maximum 3 luni, cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, dacă autoritatea sau instituția publică a organizat concurs de recrutare sau promovare și funcția publică nu a fost ocupată, în condițiile legii.
Perioada pentru care numirea în funcția de Prefect se putea realiza, expirase la data adoptării H.G. nr. 1142/2009 și nu au fost prezentate motive care să justifice prelungirea acestei perioade.
Prin urmare, instanța de fond a reținut că textele menționate în preambulul hotărârii atacate, care reflectă competența de emitere a actului și respectiv regimul juridic al exercitării funcției cu caracter temporar, sunt suficiente pentru a considera motivată emiterea hotărârii atacate.
In ce privește H.G. nr. 1144/2009, prin care a fost numită o altă persoană să exercite, cu caracter temporar, funcția publică de Prefect al Județului Vâlcea, până la organizarea concursului în vederea ocupării definitive a postului, instanța constată că și aceasta cuprinde în preambul motivarea implicită rezultată din textele invocate, respectiv art. 89 și art. 92 din Legea nr. 188/1999, respectiv art. 43 din H.G. nr. 341/2007.
încetarea funcției reclamantului s-a realizat urmare a expirării perioadei legale pentru care putea ocupa funcția respectivă, astfel că nu se poate reține fundamentată apărarea reclamantului. Faptul că o altă persoană a fost numită în funcția respectivă, de asemenea cu caracter temporar, ține de dreptul de apreciere al autorității pârâte, potrivit art. 92 din Legea nr. 188/1999, funcționarul numit să exercite cu caracter temporar o funcție nefiind, potrivit legii, titularul unui drept de reînnoire a mandatului exercitat temporar. Ca atare, reintegrarea pe postul anterior deținut, în condițiile în care a fost deținut, respectiv cu caracter temporar, nu este posibilă.
Cu privire la recunoașterea faptului că a fost declarat admis la concursul organizat în 28 - 29 septembrie 2009, Curtea constată că față de înscrisul de la fila 27, comunicat reclamantului (adresa nr. 66 din 08 octombrie 2009), cererea apare ca lipsită de obiect, deoarece comisia de concurs a comunicat reclamantului rezultatul concursului și acesta nu a fost contestat de către Guvern.
In ce privește recunoașterea dreptului de a face parte din rândul înalților funcționari publici se constată că, deși, potrivit art. 18 din Legea nr. 188/1999, se instituie un drept de apreciere în privința autorității pârâte, acest drept nu poate fi exercitat abuziv, dreptul de apreciere urmând să fie exercitat în condiții de legalitate, care se reflectă de regulă în motivarea actului emis.
într-adevăr, potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, persoanele care au promovat concursul național "pot fi numite" în funcțiile publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici. Ca atare, Guvernul este singurul care poate aprecia asupra numirii reclamantului în funcția publică pentru care a participat la concurs, pe care l-a promovat, prin analizarea condițiilor prevăzute de lege, respectiv art. 16 din Legea nr. 188/1999. Potrivit acestuia [alin. (2)], pentru a ocupa o funcție publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici persoana trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: a) cele prevăzute la art. 54; b) studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă; c) cel puțin 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice; d) a absolvit programele de formare specializată pentru ocuparea unei funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici ori a exercitat un mandat complet de parlamentar; e) a promovat concursul național pentru intrarea în categoria înalților funcționari publici.
Pentru participarea la concurs, art. 9 din H.G. nr.3 41/2007 cere îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 15 alin. (2) lit. a) - d) (actual 16) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rezultând astfel că cerințele de numire în funcția publică vacantă sunt implicit îndeplinite în ipoteza admiterii dosarului de înscriere la concurs și a fortiori a declarării ca admis, urmare a concursului.
In aceste condiții, autoritatea pârâtă este chemată să aprecieze dacă persoana care a promovat concursul întrunește sau nu cerințele legale ale numirii în funcția publică pentru care a promovat concursul și să motiveze opțiunea făcută. Or, în cauză, a reținut instanța de fond, autoritatea pârâtă nu s-a manifestat prin emiterea unui act administrativ, ca o consecință a desfășurării concursului și comunicării rezultatului acestuia, refuzând implicit să numească pe reclamant în funcția publică de Prefect al Județului Vâlcea.
Ipoteza în discuție se suprapune pe cea menționată în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia este asimilat actului administrativ unilateral și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal. Or, s-a reținut că reclamantul invocă dreptul de a ocupa o funcție publică din categoria înalților funcționari, urmare a promovării concursului organizat în condițiile H.G. nr. 341/2007, raportat la art. 16 și art. 17 din Legea nr. 188/ 1999.
în ceea ce privește prevederile art. 18 lit. f) din H.G. nr. 341/2007, instanța de fond constată că pârâtul nu contestă că, urmare a admiterii reclamantului la concurs, comisia de concurs a formulat propunerea de numire a candidatului declarat admis, persoanei care are competența legală de numire în funcția publică, ci invocă numai dreptul său de apreciere, calificat ca exclusiv, în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 188/1999. Dimpotrivă, susținerile din întâmpinare relevă îndeplinirea de către comisie a obligației prevăzute de art. 18 alin. (1) lit. f) din H.G. nr. 341/2007, susținându-se numai că această propunere nu are caracter obligatoriu față de persoana care are competență legală de numire în funcția publică.
Insă, chiar dacă, așa cum s-a reținut mai sus, dreptul de apreciere aparține autorității publice pârâte, aceasta este chemată să motiveze alegerea făcută, or, în lipsa unui act expres, pe fondul unui refuz implicit de numire în funcția publică pentru care s-a promovat concursul, nu se pot cunoaște motivele pentru care o asemenea alegere a fost făcută. Mai mult, răspunsul la plângerea prealabilă formulată, nu cuprinde la rândul său nicio motivare pentru care autoritatea pârâtă apreciază plângerea prealabilă ca neîntemeiată.
Instanța a reținut că actele administrative trebuie să cuprindă motivarea pentru care s-a ajuns la adoptarea actului, în caz contrar, actul este afectat de sancțiunea nulității.
Cu atât mai mult, atunci când pârâtul dispune de marjă de apreciere largă, motivarea actului administrativ este necesară pentru a asigura transparența actului și a permite exercitarea controlului jurisdicțional. Insă în cauză, instanța a reținut că în lipsa unui asemenea act, lipsește implicit și motivarea, astfel că s-a impus administrarea de probe, care nu au relevat motivele pentru care s-a ajuns la refuzul numirii.
Nefiind astfel prezentate motivele pentru care, deși reclamantul a fost admis la concursul organizat pentru ocuparea funcției de prefect, față de prevederile art. 9 din H.G. nr. 341/2007 raportate la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, care relevă faptul că cerințele legale au fost îndeplinite, deoarece participarea la concurs este condiționată de îndeplinirea cerințelor pentru a ocupa o funcție din categoria înalților funcționari publici, se constată că pârâtul a depășit limitele dreptului său de apreciere, astfel că, ținând seama și de limitele învestirii instanței, cererea reclamantului a fost admisă sub aspectul recunoașterii dreptului de a face parte din rândul înalților funcționari publici.
Asupra capătului de cerere referitor la plata drepturilor salariale de la momentul eliberării din funcție până la reîncadrarea în funcția deținută anterior, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, în subsidiar față de lipsa calității procesuale pasive, deoarece nu s-a reținut că eliberarea din funcția de prefect, ocupată cu caracter temporar, este nelegală, respectiv, deoarece reîncadrarea pe această funcție (cu caracter temporar) nu este posibilă, perioada pentru care se poate dispune ocuparea funcției în această modalitate, fiind împlinită.
Față de soluția respingerii capetelor de cerere menționate, văzând în parte argumentele aduse de către intervenientul în interesul pârâtului, în privința cererii de anulare a celor două Hotărâri de Guvern, curtea va admite cererea de intervenție accesorie, în interesul pârâtului, formulată de Ministerul Administrației și Internelor.
2. Recursurile exercitate împotriva hotărârii primei instanțe
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamantul și Guvernul României, criticând soluția instanței de fond, pentru netemeinicie și nelegalitate.
2.1. Recurentul-reclamant G.R. și-a întemeiat calea de atac pe prevederile art. 304 pct. 9 și art. 3041C. proc. civ., criticând, în esență, hotărârea sub aspectul respingerii capătului de cerere privind anularea H.G. nr. 1142 din 1 octombrie 2009 și H.G. nr. 1144 din 1 octombrie 2009.
In dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant arată că instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că textele menționate în preambulul celor două hotărârii atacate sunt suficiente pentru a considera motivată emiterea hotărârii nr. 1142 din 01 octombrie 2009.
Susține că prin hotărârea recurată nu a fost analizată critica referitoare la faptul că cele doua hotărâri atacate sunt caracterizate de subiectivitate atâta timp cât au la bază afinități politice evidente și totodată sunt adoptate cu exces de putere și că au fost emise cu încălcarea prevederilor O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Printr-un motiv de recurs separat și nedezvoltat, se arată că instanța de fond nu a sesizat că cele două hotărâri încalcă prevederile art. 99 alin. (3) și art. 99 din Legea 188/1999.
2.2. Recurentul-pârât Guvernul României a invocat motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile cu caracter general ale art. 3041C. proc. civ., criticând sentința sub următoarele aspecte:
- instanța a respins, în mod eronat, excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile în ceea ce privește cererea având ca obiect anularea H.G. nr. 1142/2009 și nr. 1144/2009 deși fusese sesizată cu această excepție în privința capătului de acțiune având ca obiect cererea reclamantului referitoare la obligarea Guvernului României de a-i recunoaște acestuia dreptul de a face parte din categoria înalților funcționari publici prin emiterea unei hotărâri de Guvern în acest sens;
- pe fond critică hotărârea pentru greșita admitere a petitului referitor la obligarea Guvernului României de a recunoaște intimatului-reclamant dreptul de a face parte din rândul înalților funcționari publici urmare a promovării concursului național susținut în data de 29 septembrie 2009.
In continuare, recurentul-pârât a făcut o expunere teoretică a regimului juridic al mobilității înalților funcționari publici cu referire la prevederile cuprinse în Legea nr. 188/1999 și H.G. nr. 341/2007, privind intrarea în categoria înalților funcționari publici, managementul carierei și mobilitatea înalților funcționari publici.
A concluzionat în sensul că încetarea exercitării funcției publice de prefect al județului Vâlcea s-a dispus în condițiile în care intimatul-reclamant a fost numit cu caracter temporar în această funcție, nefiind definitivat pe post și neavând calitatea de înalt funcționar public pentru a-i fi astfel aplicabile dispozițiile H.G. nr. 341/2007, iar la data emiterii H.G. nr. 1142/2009, intimatul-reclamant nu dobândise calitatea de înalt funcționar public, deoarece simpla comunicare a comisiei de concurs nu îi conferă această calitate, neexistând și un act administrativ de numire în această funcție publică.
3. Apărările formulate în recurs
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-intervenient M.A.I. a solicitat respingerea recursului declarat de recurentul-reclamant G.R. și menținerea hotărârii judecătorești atacate prin care s-a respins cererea având ca obiect anularea H.G. nr. 1142/2009 și respectiv H.G. nr. 1144/2009.
Prin concluziile scrise depuse la 19 mai 2011, în termenul de pronunțare, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului pe are l-a formulat prin preluarea în general a motivelor din calea de atac exercitată, precum și respingerea recursului formulat de Guvernul României.
II. Considerentele înaltei Curți asupra recursurilor
Examinând sentința atacată prin prisma recursurilor declarate de părți, cât și sub toate aspectele, în temeiul art. 3041C. proc. civ., înalta Curte constată că se impune modificarea acesteia în parte, ca efect al admiterii recursului pârâtului Guvernul României, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumentele de fapt și de drept relevante.
Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ H.G. nr. 1142 din 1 octombrie 2009, prin care s-a dispus încetarea exercitării temporare a funcției publice de prefect al județului Vâlcea de către domnul G.R., și nr. 1144 din 01 octombrie 2009 privind exercitarea, cu caracter temporar, a funcției publice de prefect al județului Vâlcea de către domnul U.P., obligarea Guvernului României la plata drepturilor salariale, indexate, majorate și reactualizate, cuvenite acestuia de la data eliberării din funcție și până la încadrarea în funcția deținută anterior, precum și obligarea la recunoașterea faptului că a fost admis la concursul susținut în data de 29 septembrie 2009, precum și a dreptului de a face parte din categoria înalților funcționari publici.
Cele două acte administrative au fost emise în baza art. 19 alin. (1) lit. a) și art. 92 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și art. 108 din Constituția României.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii în privința petitului de cerere privind recunoașterea dreptului reclamantului de a face parte din categoria înalților funcționari publici.
Deși plângerea prealabilă aflată la filele 63/76 din dosarul de fond face referire expresă la anularea celor două hotărâri de guvern atacate în contencios administrativ, în cuprinsul acesteia se face referire și la recunoașterea dreptului pretins și stabilit de H.G. nr. 341/2007 și Legea nr. 188/1999 de a face parte din categoria înalților funcționari publici, iar pârâtul a luat cunoștință de solicitările acestuia, formulând răspuns la plângerea prealabilă, prin adresa nr. 15 A/8385 din 10 noiembrie 2009.
în acest fel s-a realizat scopul instituirii procedurii prealabile, acela de a da posibilitatea organului emitent de a repara eventualele greșeli, pentru "o cale mai rapidă de restabilire a legalității".
împrejurarea că nu s-a formulat o plângere prealabilă distinctă având ca petit această solicitare, nu poate conduce la concluzia că lipsește plângerea prealabilă și astfel cererea ar fi inadmisibilă în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, întrucât o astfel de abordare ar fi excesiv de formalistă și ar denatura scopul instituirii acestei proceduri de protecție a partenerului care are posibilitatea de a obține anularea actului printr-o procedură simplă, rapidă și scutită de taxa de timbru.
Cu privire la legalitatea actelor administrative atacate.
Sub acest aspect, sentința criticată reflectă analiza corectă a probelor administrate și interpretarea justă a prevederilor legale incidente în cauză, reținând în mod întemeiat că Guvernul României, prin emiterea actelor administrative contestate, și-a exercitat dreptul de apreciere, în limitele conferite de lege și nu în mod abuziv și arbitrar cum a susținut reclamanta.
In acest sens, Curtea reține că instanța de fond a analizat pertinent susținerile și apărările părților, în raport cu specificul raporturilor de drept administrativ, punând în balanță, pe de o parte, interesul public al bunei funcționări a instituțiilor statului, pe care pârâtul are obligația să îl ocrotească, în limitele propriilor competențe prevăzute de dispozițiile legale, iar pe de altă parte, conținutul dreptului sau al interesului legitim privat căruia i s-ar fi putut aduce atingere.
Criticile aduse sentinței cu privire la legalitatea actelor administrative nu sunt fondate, elaborarea hotărârii de guvern prin care s-a dispus încetarea exercitării temporare a funcției publice de prefect al Județului Vâlcea, având la bază prevederile art. 19 alin. (1) lit. a) și art. 92 din Legea nr. 188/1999, republicată, privind Statutul funcționarilor publici, precum și dispozițiile H.G. nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalților funcționari publici, managementul, cariera și mobilitatea înalților funcționari publici.
Curtea, reține că instanța de fond a analizat în mod judicios contextul în care au fost emise hotărârile atacate, la adoptarea măsurilor dispuse, fiind luat în considerare faptul că reclamantul a exercitat cu caracter temporar funcția publică de prefect al Județului Vâlcea, conform prevederilor art. 43 din H.G. nr. 134/2009.
Astfel cum a reținut și instanța de fond, în preambulul hotărârilor sunt indicate temeiurile de drept ale măsurilor dispuse, respectiv încetarea exercitării temporare a funcției de prefect al Județului Vâlcea pentru reclamantul G.R. prin H.G. nr. 1142/2009 și exercitarea cu caracter temporar a funcției publice de către U.P. prin H.G. nr. 1144/2009, iar motivele luării acestor măsuri sunt prevăzute în notele de fundamentare care au însoțit proiectul actului administrativ întocmit de Ministerul Administrației și Internelor.
In acest fel este îndeplinită obligația autorității emitente de a motiva actul administrativ, care se înscrie între coordonatele dreptului la o bună administrare și constituie o garanție contra arbitrajului administrației publice.
Nici cel de-al doilea aspect de aparentă nelegalitate a actelor administrative nu poate fi reținut, cât timp reclamantul a fost desemnat să exercite doar temporar funcția publică de prefect, iar Guvernul a decis încetarea raporturilor de serviciu conform prerogativelor sale legale.
Referitor la celelalte aspecte invocate prin motivele de recurs ce vizează subiectivitatea actelor administrative caracterizate pe o diferență de tratament fundamentată pe considerente de ordin politic, nu pot fi reținute, în primul rând că nu sunt dovedite și în al doilea rând nu pot constitui motive nulitate a actelor contestate în lipsa indicării unor prevederi legale încălcate la emiterea acestora sau vătămării produse în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Criticile aduse celor două acte administrative nu sunt de natură să demonstreze existența unei vătămări într-un drept sau interes legitim pentru ca instanța să dispună anularea acestora.
Referitor la capătul de cerere privind recunoașterea dreptului intimatului-reclamant G.R. de a face parte din categoria înalților funcționari publici, prin emiterea unei hotărâri de Guvern în acest sens.
Așa cum s-a reținut anterior, încetarea exercitării funcției publice de prefect al județului Vâlcea s-a dispus prin H.G. nr. 1142/2009, deoarece reclamantul a fost numit și a exercitat temporar această funcție, nefiind definitivat pe post, neavând calitatea de înalt funcționar public conform H.G. nr. 341/2007.
Nu se poate reține că este titularul funcției publice de prefect, prin promovarea concursului organizat la sfârșitul lunii septembrie 2009 la A.N.F.P., acest fapt acordându-i doar vocația și nu un drept de a ocupa funcția publică menționată și că face parte din categoria înalților funcționari publici.
în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "intrarea în categoria înalților funcționari publici se face prin concurs național", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "persoanele care au promovat concursul național prevăzut la alin. (1) pot fi numite în funcțiile publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici".
Mai mult, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a solicitat anularea concursurilor organizate în data de 28 și 29 septembrie 2009 pentru ocuparea funcțiilor publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici de prefect și subprefect, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul Funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 22 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, republicată (r2), cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 3 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, actele atacate de Agenția Națională a Funcționarilor Publici sunt suspendate de drept, situație în are nu se poate recunoaște dobândirea drepturilor decurgând din concursul promovat până la soluționarea cauzei în contencios administrativ.
2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. II.1, în temeiul art. 312 alin. (2) -(3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de Guvernul României și se va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul că se respinge acțiunea reclamantului ca neîntemeiată, vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
înalta Curte, constatând că niciunul dintre motivele recursului formulat de reclamant nu este fondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., l-a respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3469/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3292/2011. Contencios → |
|---|
