ICCJ. Decizia nr. 2929/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 1502/2 din 18 februarie 2010, reclamanta B.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa cererea privind primirea actelor necesare redobândirii cetățeniei române și, pe cale de consecință, obligarea acestuia la a-i primi cererea de redobândire a cetățeniei române împreună cu actele necesare în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, precum și obligare pârâtului la acordarea de daune cominatorii de 100 de lei pe fiecare zi de întârziere din momentul introducerii cererii de chemare în judecată și până la momentul primirii efective a cererii.
In motivarea acțiunii , a arătat reclamanta, că la data de 6 octombrie 2009, s-a adresat cu o primă cerere scrisă către Ministerul Afacerilor Externe din București cu rugămintea de a o înainta către Secția Consulară a Ambasadei României din Chișinău, instituție competentă, conform Legii cetățeniei române nr. 21/1991 modificată și republicată, să primească cererile de redobândire a cetățeniei române din partea solicitanților care au domiciliul în R. Moldova.
A mai precizat reclamanta că, in luna septembrie 2009, s-a prezentat personal la Secția Consulară a Ambasadei României din Republica Moldova pentru a depune cererea de redobândire împreună cu actele necesare la dosar, dar i-a fost refuzată primirea acesteia și i s-a comunicat să formuleze o cerere scrisă de programare prin poștă, recomandată, cu confirmare de primire, pentru a fi invitată să depună această cerere de redobândire împreună cu actele care demonstrează că îndeplinește condițiile legale, cerere pe care a expediat-o.
Prin adresa G5-1/P/2496 din 20 octombrie 2009 pârâtul a refuzat să-i primească cererea pe motive organizatorice fără a menționa în concret când aceasta urmează a fi primită.
La data de 18 decembrie 2010, reclamanta a arătat că a revenit cu o nouă cerere prin care a solicitat Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe din București sa-i fie primite actele necesare redobândirii cetățeniei române.
Prin adresa nr. G5-1/P/4112 din 22 decembrie 2009 Ministerul Afacerilor Externe a refuzat, din nou, să-i primească actele necesare redobândirii cetățeniei române din motive organizatorice fără a preciza care este temeiul legal al acestei masuri.
Ulterior, la data de 22 ianuarie 2010 a revenit cu o nouă cerere prin care a solicitat, din nou, să-i fie primite actele necesare redobândirii cetățeniei române.
Prin adresa nr. G5-1/P/325 din 22 ianuarie 2010 Ministerul Afacerilor Externe a refuzat, din nou, să-i primească actele necesare redobândirii cetățeniei române fără a menționa în concret care este temeiul legal al acestui refuz.
La momentul introducerii prezentei acțiuni, a învederat reclamanta, niciuna dintre solicitările sale nu a fost soluționată, aceasta atitudine a Secției Consulare a Ambasadei României din R. Moldova reprezentând în fapt și în drept refuz nejustificat de a-i soluționa cererea .Prin adresa G5-1/P/2496 din 20 octombrie 2009 pârâtul a refuzat să-i primească cererea pe motive organizatorice fără a menționa în concret când aceasta urmează a fi primită.
Având în vedere acest refuz, la data de 18 decembrie 2010, reclamanta arată că a revenit cu o noua cerere prin care a solicitat Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe din București să-i fie primite actele necesare redobândirii cetățeniei române.
Prin adresa nr. G5-1/P/4112 din 22 decembrie 2009 Ministerul Afacerilor Externe a refuzat, din nou, să-i primească actele necesare redobândirii cetățeniei române din motive organizatorice fără a preciza care este temeiul legal al acestei masuri.
Ulterior, la data de 22 ianuarie 2010 a revenit cu o nouă cerere prin care a solicitat, din nou, să-i fie primite actele necesare redobândirii cetățeniei române.
Prin adresa nr. G5-1/P/325 din 22 ianuarie 2010 Ministerul Afacerilor Externe a refuzat, din nou, să-i primească actele necesare redobândirii cetățeniei române fără a menționa în concret care este temeiul legal al acestui refuz.
La momentul introducerii prezentei acțiuni, a învederat reclamanta, niciuna dintre solicitările sale nu a fost soluționată, aceasta atitudine a Secției Consulare a Ambasadei României din R. Moldova reprezentând în fapt și în drept refuz nejustificat de a-i soluționa cererea.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat față de sentința pronunțată în dosarul nr. 1824/2/2009 de această instanță, la data de 12 mai 2009.
Prin sentința nr. 2389 din 18 mai 2010 Curtea de Apel București a respins excepția autorității de lucru judecat ca neîntemeiată, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâtul la primirea cererii în maxim 6 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii sub sancțiunea daunelor cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere de la expirarea termenului de executare a obligației la îndeplinirea acesteia și a obligat pârâtul la plata sumei de 4,3 lei cheltuieli de judecată.
Cu privire la excepția invocată, Curtea a constatat că acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. 1824/2/2009 privea refuzul nejustificat de a răspunde la cererea cu același obiect, dar formulată anterior la 3 decembrie 2008.
Astfel instanța a constatat că nu se poate reține identitatea de obiect.
Pentru a pronunța această hotărâre,pe fondul cauzei, instanța a reținut că autoritatea pârâtă a refuzat să primească cererea depusă de reclamantă de redobândire a cetățeniei române într-un termen rezonabil.
Instanța a reținut că dreptul reclamantei a fost încălcat prin refuzul nejustificat de a înregistra cererea de redobândire a cetățeniei române și a constatat că se impune admiterea cererii de daune morale întrucât reclamanta a avut speranță legitimă de redobândire a cetățeniei române însă a fost pusă în imposibilitate de a-și valorifica acest drept o perioadă de timp datorită atitudinii abuzive a pârâtei.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 și art. 3041C. proc. civ.
Prin motivele de recurs recurentul-pârât arată că acțiunea de fond a rămas fără obiect deoarece procedura de invitare pe baza unei programări prealabile nu se mai regăsește în practica Secției Consulare a Ambasadei României la Chișinău, devenind caducă orice solicitare a cetățenilor moldoveni de a fi invitați la o dată stabilită de autoritatea publică.
O altă critică vizează faptul că instanța de fond a pronunțat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greșită a legii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în opinia recurentului-pârât în mod greșit s-a reținut că este întemeiată acțiunea deoarece i se încalcă reclamantei însăși dreptul de petiționare, nefiindu-i recunoscut dreptul de a formula o astfel de cerere însă, în realitate, nu i-a fost negat acest drept ci doar i-a fost adusă la cunoștință imposibilitatea procesării cererilor de redobândire a cetățeniei.
Susține recurentul-pârât că nu se poate pune un semn al echivalenței între factorul volitiv, definit ca sursă a refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/ 2004 și factorul obiectiv al imposibilității autorității române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei și pentru procesarea acestor solicitări într-un termen cât mai scurt.
Prin urmare, în lipsa unei culpe administrative nu poate fi reținut refuzul nejustificat, iar simpla trecere a timpului nu poate fi asimilată ipotezelor care pot încorpora un refuz de soluționare a cererilor de depunere a dosarului.
De asemenea, se arată că puterea judecătorească nu poate stabili termene de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei române, neputându-se substitui puterii executive.
Referitor la acordarea daunelor cominatorii reclamantei, se menționează că soluția instanței de fond este greșită.
înalta Curte de Casație și Justiție analizând recursul formulat în raport de criticile menționate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente cât și de prevederile art. 3041C. proc. civ. apreciată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Reglementând obiectul acțiunii judiciare, art. 8 alin. (1), teza finală din Legea nr. 554/2004 prevede că se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
In înțelesul acestei legi, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri rezidă în faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen [art. 2 alin. (1) lit. h)].
Recurentul-pârât a răspuns petiționarului, iar în ipoteza prevăzută la art. 2 alin. (1), lit. h) din Legea nr. 554/2004 nu se face nicio distincție în funcție de tipul soluției administrative oferită-favorabilă sau nefavorabilă.
Or, în aceste condiții, tăcerea administrației ca act administrativ asimilat, supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, nu poate fi reținută, ipoteza art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 nefiind îndeplinită.
Totodată, în raport cu circumstanțele concrete ale cauzei, existența unei vătămări a reclamantei în interesul său legitim derivat din vocația dobândită în temeiul art. 101din Legea nr. 21/1991 - de a redobândi sau de a i se recunoaște cetățenia română - care să fie produsă printr-un refuz nejustificat de soluționare a cererii sale, grefat pe un exces de putere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i), teza I și lit. n) din Legea nr. 554/2004, nu poate fi reținută, impunându-se a se examina doar dacă o atare vătămare a fost cauzată din perspectiva nerespectării limitelor rezonabilității în stabilirea termenelor pentru depunerea actelor necesare pentru redobândirea cetățeniei.
Legiuitorul a reglementat, prin art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, dreptul persoanelor care au domiciliul sau reședința în străinătate de a depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de actele care dovedesc îndeplinirea condițiilor impuse de lege, la misiunile sau oficiile consulare competente ale României, fără a stabili și un termen în care autoritățile române trebuie să proceseze astfel de cereri.
Convenția Europeană pentru Cetățenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, dispune însă, prin art. 10, că "fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale sau eliberarea unui atestat de cetățenie".
Obligația astfel instituită subsumează, în mod evident, toate etapele unei proceduri, iar aprecierea caracterului rezonabil al duratei acesteia trebuie făcută în fiecare cauză în parte, în funcție de toate circumstanțele relevante și ținând cont de criteriile consacrate în jurisprudența CEDO, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente.
Din această perspectivă, nu se poate face abstracție de faptul că cererea reclamantului de a fi programată pentru depunerea actelor necesare în vederea redobândirii cetățeniei nu a fost soluționată nici până la această dată.
Prin urmare, având în vedere și faptul că măsurile preconizate pentru deblocarea impasului creat, la care s-a făcut referire în motivarea cererii de recurs, nu au devenit operaționale, se impune a se concluziona că limita rezonabilității în soluționarea cererii reclamantului, raportat desigur și la obiectul acesteia, a fost depășită, motiv pentru care soluția adoptată de judecătorul fondului va fi păstrată.
Nici motivele cu privire la modificările legislative intervenite nu pot fi primite de înalta Curte, pentru invocarea unor cauze exoneratoare de culpă, în sensul că în prezent nu mai există cauze de împiedicare a depunerii cererilor de redobândire a cetățeniei române, întrucât sunt apărări pe care înalta Curte nu le poate primi și le va respinge ca nefondate, prin invocarea principiului tempus regit actum.
înalta Curte a constatat că, până la data introducerii acțiunii, cererile reclamantei nu primiseră vreo rezolvare efectivă, iar la data pronunțării hotărârii de fond, de asemenea nu intervenise nicio schimbare de atitudine în poziția exprimată de autoritatea pârâtă.
Faptul că în prezent reclamanta ar putea să depună o cerere și va fi imediat primită nu înseamnă ștergerea vătămării deja produse în privința acestuia.
In consecință, se apreciază că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică în ceea ce privește obligarea pârâtului să primească cererea reclamanților de redobândire a cetățeniei române.
De altfel, această soluție este în consens cu practica judecătorească care vizează modalitatea de soluționare a unor astfel de cereri.
Cu privire la critica referitoare la greșita soluționare a capătului de cerere privind plata daunelor cominatorii se apreciază că aceasta este fondată deoarece instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală pe acest aspect.
în același timp trebuie precizat că în speță nu sunt incidente normele de procedură civilă, ci dispozițiile legale prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004.
Așa cum se poate observa din cuprinsul sentinței recurate, instanța a stipulat ca daunele cominatorii să fie plătite ca mijloc de constrângere a pârâtului să-și execute obligația.
Trebuie arătat că alin. (2) al articolului menționat dă reclamantului dreptul la despăgubiri pentru întârziere, în cazul în care hotărârea nu este pusă în executare în termenul legal.
Pe de altă parte, este de observat că alin. (3) al articolului aflat în discuție face vorbire despre "hotărâri judecătorești definitive și irevocabile" ale instanțelor de contencios administrativ și fiscal.
La momentul pronunțării sentinței recurate, prima instanță trebuia să aibă în vedere faptul că hotărârea în discuție nu este irevocabilă, motiv pentru care, în speță, nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
In consecință pentru acordarea acestor daune cominatorii era necesar ca hotărârea în discuție să rămână irevocabilă. In speță, această cerință nu este îndeplinită, întrucât hotărârea este în calea de atac a recursului, motiv pentru care capătul de cerere privind acordarea daunelor cominatorii este prematur formulat.
In consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ., art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul formulat a fost admis, a fost modificată sentința recurată în sensul respingerii cererii reclamantei de obligare a pârâtului la acordarea daunelor cominatorii.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3113/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2824/2011. Contencios → |
|---|
