ICCJ. Decizia nr. 313/2011. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 313/2011
Dosar nr. 292/42/2010
Şedinţa publică de la 20 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei.
1. Obiectul acţiunii.
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Sinaia la 14 august 2009, reclamantul N.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Oraşului Sinaia, Consiliul Local Sinaia şi Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Sinaia, anularea notei de constatare nr.88/2008 din data de 1 august 2008.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, prin nota de constatare, apreciată ca nelegală şi netemeinică, s-a consemnat blocarea autoturismului său, fapt motivat de parcarea neregulamentară a acestuia, deblocarea fiind dispusă ulterior, în urma plăţii unei taxe în cuantum de 100 de lei.
Prin sentinţa civila nr. 1153 din 22 octombrie 2009 a Judecătoriei Sinaia, s-a admis excepţia necompetentei materiale a instanţei si s-a declinat competenta soluţionării cauzei in favoarea Tribunalului Prahova, secţia comerciala si de contencios administrativ.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sinaia a reţinut că nota de constatare nr. 01417 din 1 august 2009 este un act cu caracter administrativ, căruia nu îi sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, cu privire la acest act fiind reglementată o procedură specială de contestare administrativă, aşa cum rezultă şi din Hotărârea de Consiliu Local nr. 88/2008 şi art. 20 din Regulamentul de punere în aplicare a acesteia.
Prin sentinţa nr. 58 din data de 9 februarie 2010 Tribunalul Prahova a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu de către această instanţă, a declinat competenta de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sinaia şi, constatând ivit conflictul negativ de competenta, a trimis cauza Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul Prahova a reţinut că esenţa actului contestat o constituie măsura sancţionatore emisă în temeiul unei hotărâri a consiliului local şi pentru care sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, competenţa revenind judecătoriei ca instanţă de fond.
A arătat această instanţă că blocarea sau ridicarea unui autovehicul nu se poate face decât în urma angajării vreunei forme de răspundere juridică a conducătorului auto, răspundere care nu poate fi decât răspunderea contravenţionala a persoanei vinovate de parcarea, oprirea sau staţionarea neregulamentara a autovehiculului, care, de altfel, este prevăzuta expres de dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002 şi H.G. nr. 1391/2006, în hotărârile de consiliu local care autorizează măsura blocării sau ridicării unui autovehicul, fiind menţionat în mod expres ca temei juridic O.G. nr. 2/2001 privind regimul contravenţiilor.
Se admite că măsura luată de către pârât este o sancţiune contravenţională complementară, iar competenţa revine judecătoriei, conform O.G. nr. 2/2001.
Acest punct de vedere a fost menţionat şi în minuta întâlnirii de lucru din data de 11 iunie 2008 dintre conducerea C.S.M. şi membrii Comisiei „Unificarea practicii judiciare” cu preşedintele Secţiei civile de la I.C.C.J., reprezentantul Parchetului de pe lângă I.C.C.J. şi preşedinţii secţiilor civile ale curţilor de apel având ca obiect discutarea problemelor de practică judiciară neunitară în materie civilă, aferent trimestrului I.
La pct. 11 al acestei minute se retine că fiind corectă opinia majoritară în sensul că măsura ridicării autovehiculelor constituie o sancţiune contravenţională complementară, competenta materială de soluţionare a cauzei aparţinând judecătoriei.
Totodată acest punct de vedere a fost exprimat şi în minuta întâlnirii dintre membrii Comisiei pentru „unificarea practicii judiciare” cu preşedintele Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal de la I.C.C.J., reprezentaţii Secţiei Comerciale a I.C.C.J., reprezentanţii Parchetului de pe lângă I.C.C.J. şi preşedinţii Secţiilor comerciale şi ai Secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de apel, având ca obiect unificarea practicii judiciare, din data de 10 aprilie 2009. Aceasta opinie are caracter obligatoriu pentru instanţe în realizarea obiectivului de unificare a practicii judiciare la nivel naţional.
2. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 15/CC din 13 aprilie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a stabilit competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sinaia.
3. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei. Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a apreciat că din conţinutul dispoziţiei de blocare/ridicare a autovehiculului rezultă că acest act are caracterul unui act de constatare a contravenţiei chiar dacă se intitulează dispoziţie de blocare/ridicare şi nu proces-verbal de constatare a contravenţiei.
Curtea a arătat că deşi potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, potrivit art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, prin hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene se stabilesc şi se sancţionează contravenţii în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuţii prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenţii prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului.
Prin raportare la aceste dispoziţii, instanţa fondului a constatat că dispoziţia de blocare/ridicare a autovehiculului, emisă în temeiul acelei hotărâri a Consiliului Local, are caracterul unui act de constatare a contravenţiei, fapt ce atrage competenţa judecătoriei în primă instanţă.
A mai arătat prima instanţă că dacă se ataca însuşi actul prin care s-a stabilit fapta contravenţională şi aplicarea sancţiunii, respectiv hotărârea Consiliului Local, atunci litigiul ar fi avut caracterul unei acţiuni în contencios administrativ.
4. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Consiliul Local Sinaia, Serviciul de Administrare a Oraşului Sinaia, Serviciul Administrare Parcări Publice, Poliţia Comunitară din cadrul Primăriei Sinaia şi Primarul Oraşului Sinaia, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Motivele de recurs au fost întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
4.1. Recurenţii apreciază că nota de constatare îndeplineşte elementele unui act administrativ, fiind emis de către reprezentanţii autorităţilor publice locale, în regim de putere publică şi în vederea punerii în aplicare a HCL Sinaia nr. 88/2008 modificată prin HCL Sinaia nr. 34/2009, dând naştere unui raport juridic în care autoritatea publică locală are dreptul de a obţine plata sumei reprezentând taxa de eliberare a domeniului public.
4.2. Împrejurarea că în temeiul de drept al emiterii HCL Sinaia nr. 88/2008 cu modificările ulterioare se face menţiunea că au fost avute în vedere şi prevederile O.G. nr. 2/2001 trebuie coroborat cu întreg conţinutul hotărârii locale.
Astfel, prevederile O.G. nr. 2/2001 devin aplicabile doar în cazurile expres prevăzute la Cap.V Sancţiuni şi contravenţii din anexa 1 la HCL Sinaia nr. 88/2008, modificată şi completată.
4.3. Ocuparea domeniului public nu este o contravenţie, iar în nota de constatare se prevede expres că nu sunt aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 2/2001.
4.4. Conform prevederilor art. 27 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice coroborate cu Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, consiliile locale au competenţa de a stabili modul în care sunt administrate şi exploatate bunurile patrimoniale ale unităţii administrativ-teritoriale, inclusiv prin perceperea unor tarife, impozite şi taxe locale.
II. Hotărârea instanţei de recurs.
1. Recursul este fondat.
1.1. Este lesne de observat că în speţă s-au formulat trei opinii asupra aceleiaşi probleme de drept, respectiv în ceea ce priveşte competenţa materială în primă instanţă de soluţionare a plângerii formulate împotriva notei de constatare nr. 01417 din 1 august 2009 întocmită în baza HCL Sinaia nr. 88/2008, cu modificările ulterioare.
1.1.1. O primă opinie a fost exprimată de Judecătoria Sinaia, conform căreia actul atacat intră sub incidenţa Legii nr. 554/2004 modificată şi completată, iar competenţa materială aparţine Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ.
1.1.2. Cea de-a doua opinie a aparţinut Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi a fost în sensul că măsura luată prin nota de constatare este o sancţiune contravenţională complementară, iar competenţa materială de soluţionare a plângerii formulate, în primă instanţă, aparţine Judecătoriei Sinaia, potrivit prevederilor O.G. nr. 2/2001.
1.1.3. Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin pronunţarea regulamentului de competenţă, a susţinut o a treia opinie, conform căreia, nota de constatare este un act de constatare a contravenţiei, fapt ce atrage competenţa judecătoriei în primă instanţă, neavând importantă cum este denumit actul încheiat.
1.2. Dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 2/2001 modificată şi completată, instituie principiul legalităţii, al prevederii faptei în legea contravenţională.
Nu poate fi admisă teza potrivit căreia nu are importanţă denumirea actului încheiat, dacă din cuprinsul acestuia se poate deduce că este vorba despre săvârşirea unei contravenţii.
Atât HCL Sinaia nr. 88/2008, cât şi nota de constatare atacată au obligaţia să conţină prevederi exprese în sensul că fapta comisă reprezintă o contravenţie.
HCL nr. 88/2009, pentru a fi încadrată în categoria largă a „legii contravenţionale”, trebuie să cuprindă elementele obligatorii prevăzute de art. 3 din O.G. nr. 2/2001, şi anume, descrierea faptelor ce constituie contravenţie, sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea; în cazul sancţiunii cu amenda se va stabili limita minimă şi maximă a acesteia sau, după caz, cote procentuale din anumite valori; se pot stabili şi tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagube pricinuite prin săvârşirea contravenţiilor.
La rândul său, nota de constatare, în ipoteza în care reprezintă în realitate un proces-verbal de contravenţie trebuie să cuprindă în mod obligatoriu anumite informaţii conform art. 16 din O.G. nr. 2/2001 modificată şi completată, sub sancţiunea nulităţii actului.
1.3. HCL nr. 88/2008 nu conţine elementele obligatorii existente în O.G. nr. 2/2001 modificată şi completată, ci aprobă o activitate de blocare/ deblocare a autovehiculelor care ocupă ilegal drumurile publice sau terenuri aparţinând domeniului public şi privat al oraşului Sinaia.
Acelaşi act administrativ stabileşte un tarif pentru eliberarea spaţiilor expres nominalizate.
1.4. Împrejurarea referirii în cuprinsul HCL Sinaia nr. 88/2008 la prevederile O.G. nr. 2/2001 modificată şi completată, are relevanţă numai în privinţa stabilirii şi sancţionării unor contravenţii legate de activitatea de blocare/ deblocare a autovehiculelor şi în aceste condiţii, este descrisă fapta contravenţională şi sunt inserate celelalte elemente obligatorii, conform cerinţei din O.G. nr. 2/2001.
1.5. Rezultă astfel că teza conform căreia HCL Sinaia nr. 88/2008 prevede că activitatea de blocare/ deblocare a autovehiculelor care ocupă ilegal domeniul public reprezintă/ constituie o contravenţie, nu poate fi primită.
1.6. Cea de-a doua teză, care susţine că prin HCL nr. 88/2008 şi prin nota de constatare se consacră existenţa unei sancţiuni contravenţionale complementare, de asemenea, nu poate fi împărtăşită.
Sancţiunea contravenţională complementară se aplică, de regulă, prin însuşi procesul-verbal de contravenţie ce constată săvârşirea contravenţiei şi aplică sancţiunea principală.
În ipoteza în care sancţiunea complementară este aplicată de un alt agent constatator decât cel care a constatat săvârşirea contravenţiei şi a aplicat sancţiunea contravenţională principală este obligatoriu să existe un act normativ care să permită celui de-al doilea agent constatator să sancţioneze contravenientul cu o sancţiune contravenţională complementară.
În speţă, HCL nr. 88/2008 nu prevede o astfel de posibilitate şi nu face referire la un proces-verbal de contravenţie şi la o sancţiune principală aplicată.
1.7. Teza acceptată de instanţa de recurs este cea a calificării HCL nr. 88/2008 şi implicit a notei de constatare nr. 01417 din 1 august 2009, ca fiind acte administrative unilaterale, primul normativ, iar cel de-al doilea individual, fiind îndeplinite prevederile Legii nr. 554/2004 modificată şi completată, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor de existenţă a unui act administrativ.
Competenţa în primă instanţă este cea prevăzută de art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată şi aparţine Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
1.8. Prezenta hotărâre nu contrazice cele stabilite în minutele întâlnirii de lucru din 11 iunie 2008 şi 10 aprilie 2009 la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, având în vedere că, potrivit datelor din prezenta cauză, actele contestate nu se încadrează în categoria actelor emise în baza O.G. nr. 2/2001 modificată şi completată.
2. Faţă de acestea, în drept, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, se va admite recursul formulat, se va casa sentinţa recurată în sensul că se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenţii-pârâţi Consiliul Local Sinaia, Serviciul de Administrare a Oraşului Sinaia, Serviciul Administrare Parcări Publice, Poliţia Comunitară din cadrul Primăriei Sinaia şi Primarul Oraşului Sinaia împotriva Sentinţei civile nr. 15/CC din 13 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată.
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3120/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 314/2011. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
