ICCJ. Decizia nr. 3123/2011. Contencios. Alte cereri. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3123/2011
Dosar nr. 2510/1/2011
Şedinţa publică de la 27 mai 2011
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, la data de 16 iulie 2009, reclamantul A.D. a solicitat anularea măsurii luate de Secretariatul General - Camera Deputaţilor privind reîncadrarea sa într-un grad inferior gradului profesional deţinut anterior datei de 1 octombrie 1998, măsură necomunicată de către pârât.
Prin sentinţa nr. 213 din 23 septembrie 1999, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, şi-a declinat competenţa materială în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ.
Prin sentinţa nr. 1329 din 8 noiembrie 1999, Curtea de Apel Bucureşti şi-a declinat la rândul său competenţa în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti reţinând că în speţă că este vorba de un raport de muncă.
Această hotărâre a fost recurată de către reclamantul A.D., iar prin Decizia nr. 1634 din 9 mai 2000, Curtea Supremă de Justiţie, secţia contencios administrativ, a respins recursul ca nefondat.
Curtea Supremă a reţinut că în cauză este vorba de raporturi juridice privind executarea contractului de muncă, aşa încât, litigiile referitoare la acestea sunt de competenţa judecătoriei ca instanţă de drept comun, conform dispoziţiilor art. 174 din C. muncii.
La data de 19 noiembrie 2010, reclamantul A.D. a formulat, în condiţiile prevăzute de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 1634 din 9 mai 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, solicitând anularea deciziei contestate şi admiterea recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 1329 din 8 noiembrie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa trimiterii cauzei spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti.
În motivarea contestaţiei, a susţinut că instanţa de recurs trebuia să soluţioneze cauza în raport de prevederile art. 20 pct. 2 din C. proc. civ., fiind învestită cu soluţionarea unui conflict negativ de competenţă şi nu cu soluţionarea recursului promovat de reclamant.
Prin decizia nr. 1376 din 08 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia în anulare formulată de A.D. împotriva Deciziei nr. 1634 din 9 mai 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca tardivă.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, Înalta Curte a reţinut că în speţă se atacă o decizie irevocabilă, nesusceptibilă de executare silită, situaţie în care, sunt aplicabile dispoziţiile art. 319 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., potrivit cărora, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
Astfel, a reţinut că hotărârea instanţei de recurs a fost pronunţată la data de 9 mai 2000, iar contestaţia în anulare a fost introdusă în anul 2010, deci peste termenul de un an prevăzut de dispoziţiile art. 319 alin. (2) din C. proc. civ..
Prin urmare, Înalta Curte a apreciat că, potrivit dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ., contestatorul este decăzut din dreptul de a mai exercita calea de atac a contestaţiei în anulare, motiv pentru care, contestaţia înregistrată la data de 19 noiembrie 2010 este tardiv declarată.
Împotriva acestei decizii, la data de 22 martie 201 revizuentul A.D. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 conform cărora constituie motive de revizuire, care să adauge la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
Ulterior la data de 30 martie 2011, revizuentul a invocat un alt motiv de revizuire a aceleiaşi decizii, respectiv art. 322 pct. 7 C. proc. civ., „dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate”, solicitând ca în contradictoriu cu intimatul intimatul Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, să se admită cererea de revizuire, să se anuleze. Decizia nr. 1376 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în şedinţa publică de la data de 08 martie 2011, în Dosarul nr. 9540/1/2010, cu motivarea că se încalcă "(...) autoritatea de lucru judecat ce rezultă din sentinţa Civilă nr. 213 din data de 23 septembrie 1999, "irevocabilă prin nerecurare", pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ (...)" în Dosarul nr. 268/1999(...)", şi să se înlăture "excepţia tardivităţii" contestaţiei în anulare formulată în temeiul dispoziţiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ..
Prin întâmpinare, intimata Camera Deputaţilor a solicitat respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire, cu motivarea că o hotărâre pronunţată într-o contestaţie în anulare respinsă ca tardivă, nu este susceptibilă de calea de atac a revizuirii prin raportare la dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., care definesc sfera hotărârilor ce pot forma obiectul revizuirii şi care definesc sfera hotărârilor ce pot forma obiectul revizuirii şi anume hotărârile rămase definitive în instanţele de apel sau prin neapelare, precum şi hotărârea dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.
Cererea de revizuire este inadmisibilă şi a fost respinsă pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
Legiuitorul naţional al contenciosului administrativ a dorit să impună un remediu intern în cazurile în care s-a pronunţat o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat, dar care încalcă principiul priorităţii dreptului comunitar.
Astfel în art. 21 alin. (2) din legea contenciosului administrativ a fost prevăzut un nou motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., respectiv pronunţarea unei hotărâri rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar.
Această nouă prevedere îşi găseşte fundamentul atât în jurisprudenţa comunitară, cât şi în prevederile constituţionale, care constituie la nivel de principiu constituţional aplicarea cu prioritate a dreptului comunitar.
Această cale de atac nu deschide însă părţii calea unui recurs la recurs, respectiv reluarea aceloraşi critici cu care a învestit instanţa în decizia supusă revizuirii. Aceasta în condiţiile în care motivele invocate nu privesc aplicarea dreptului comunitar şi nu se încadrează în ipoteza prevăzută de lege „încălcarea priorităţii dreptului comunitar”.
Despre principiul priorităţii dreptului comunitar C.J.C.E. a decis că acesta nu impune unei jurisdicţii naţionale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri, chiar dacă astfel ar fi reparată o încălcare a dreptului comunitar săvârşită prin hotărârea în cauză.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare care potrivit art. 322 C. proc. civ. poate avea ca obiect numai hotărârile definitive precum şi hotărârile date de instanţele de recurs, atunci când evocă fondul.
Evocarea fondului de către instanţa de recurs presupune ca în cadrul soluţionării căii de atac, instanţa de control judiciar să facă o analiză proprie a probelor administrate în cauză, de natură să conducă la stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de fond, fie prin aplicarea unor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, urmând să dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii.
Prin decizia a cărei revizuire se solicită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins ca tardiv formulată contestaţia în anulare împotriva Deciziei nr. 1634 din 9 mai 2000.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ. care se completează cu dispoziţiile art. 21 alin. (2) ca urmare a aplicabilităţii art. 28 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, rezultă că pot fi obiect al revizuirii deciziile pronunţate în recurs atunci când evocă fondul, astfel că sub acest aspect cererea de revizuire este inadmisibilă.
Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct 7 C. proc. civ. raţiunea reglementării revizuirii prevăzute în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.
Legiuitorul a avut în vedere existenţa contrarietăţii între două hotărâri definitive care au soluţionat fondul pricinii, hotărâri pronunţate în două acţiuni identice, în ce priveşte părţile, obiectul şi cauza.
Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă este îndeplinită condiţia ca prin hotărârile atacate să se evoce fondul.
În analiza hotărârilor judecătoreşti ce formează obiectul prezentei cereri de revizuire conform art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu sunt hotărâri judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, astfel că nu sunt hotărâri potrivnice în sensul prevederilor legale menţionate pentru a se încălca principiul autorităţii de lucru judecat.
În cauză, hotărârea a cărei revizuire a fost solicitată, este Decizia civilă nr. 1376 din 8 martie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 9540/1/2010, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care a respins ca tardiv formulată contestaţia în anulare împotriva deciziei civile nr. 1634 din 9 mai 2000 pronunţată în Dosarul nr. 67/2000 de Curtea Supremă de Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Potrivit prevederilor art. 326 alin. (3) din C. proc. civ., dezbaterile în cadrul cererii de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.
Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii conform art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererea de revizuire formulată de A.D. împotriva Deciziei nr. 1376/2011, ca fiind inadmisibilă în raport de motivele invocate şi hotărârea atacată cu această cale extraordinară de retractare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de A.D. împotriva deciziei nr. 1376 din 8 martie 2011 Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4776/2011. Contencios. Constatarea calităţii... | ICCJ. Decizia nr. 4778/2011. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
