ICCJ. Decizia nr. 3178/2011. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
R O M A N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3178/2011
Dosar nr. 6053/62/2009
Şedinţa publică de la 1 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Hotărârea atacată cu recurs
Prin sentinţa civilă nr. 162/F din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC E. SRL Braşov în contradictoriu cu pârâţii Oficiul Teritorial pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Braşov şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, având ca obiect anulare act administrativ.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, următoarele:
În cauză acţiunea reclamantei SC E. SRL priveşte anularea unei decizii emise de către fostul Minister pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, ce are ca succesor în drepturi în actuala organizare a Guvernului Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, introdus ca pârât în cauză pentru acest considerent. Organismul intermediar pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii este un departament din cadrul ministerului pârât, astfel că în mod corect pârât în cauză este ministerul ca persoană juridică - ordonator principal de credite, nu un departament din structura sa, ce nu are personalitate juridică.
Sub acest aspect, consideră instanţa de fond că se impune admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestui departament, în cauză având calitate de pârâţi ministerul succesor în drepturi al ministerului ce a emis actul administrativ atacat, respectiv organismul teritorial cu competenţe în domeniu - Oficiul Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie Braşov -, pentru opozabilitatea hotărârii ce se pronunţă de către instanţa de judecată.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a reţinut că se contestă de către societatea reclamantă menţiunea din decizia nr. 81/2009 emisă de ministerul pârât prin care s-a reţinut că documentele de proprietate/concesiune la data specificată în registrul de înregistrare on-line nu au fost prezentate împreună cu cererea de finanţare, conform cerinţelor cuprinse în Cap.II.1.1 - Criterii de eligibilitate a solicitantului, pct. 4 - Proprietatea asupra infrastructurii şi terenului coroborate cu prevederile din pct. 9 Cap. III.2.1.- Completarea cererii de finanţare, unde se stabileşte că aplicatul are obligaţia de a depune în fotocopie certificată actele de proprietate sau concesiune asupra infrastructurii şi terenului.
Se mai constată că în dosarul cauzei, (dosarul depus pentru obţinerea finanţării) există un extras de carte funciară pentru informare emis în data de 8 iulie 2008, în timp ce pct. 28 din Grila de verificare a conformităţii administrative - Anexa nr. 3 la Ghidul Solicitantului impune existenţa actului de proprietate pentru terenul sau clădirea ce va fi modernizată, nu un simplu extras de carte funciară, cum a prezentat/depus societatea reclamantă. Actele de proprietate sau concesiune sunt cerute la data depunerii cererii, concomitent cu aceasta, în dosarul de finanţare, astfel că societatea reclamantă nu a îndeplinit condiţiile minimale necesare pentru a se califica în parcurgerea procedurii de obţinere a finanţării, conform regulilor din Ghidul Solicitantului.
Mai consideră instanţa de fond că împrejurarea că măsura cerută de Ghid este excesivă, anume de a pretinde solicitantului să depună act propriu-zis de proprietate şi nu doar o dovadă că deţine în proprietate imobilul, adică un extras de carte funciară, excede judecăţii cauzei.
Se mai artă că, în sensul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale asupra unui imobil se vor înscrie în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil. Prin urmare, extrasul cf are numai valoarea de publicitate imobiliară stabilită de lege, în timp ce actul prin care s-a constituit ori s-a transmis dreptul de proprietate are altă natură juridică şi altă semnificaţie în plan material, fizic relativ la cerinţele din Ghidul Solicitantului.
2.Recursul declarat în cauză
Împotriva sentinţei nr. 162/F din 11 octombrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs SC E. SRL , invocând dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., şi susţinând în esenţă următoarele:
Astfel, susţine recurenta că soluţia instanţei de fond este netemeinică prin aceea că menţine în mod greşit, aceeaşi soluţie cu cea din decizia nr. 81 din 08 ianuarie 2009, contestată în prezenta cauză.
În acest sens, consideră recurenta că în mod greşit apreciază instanţa de fond că nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia depunerii actelor de proprietate care să ateste dreptul de proprietate în condiţiile în care prin depunerea extrasului de carte funciară, a făcut dovada dreptului de proprietate asupra construcţiei şi terenului şi totodată a dovedit şi faptul că cele două imobile nu sunt afectate de sarcini sau notări.
În opinia recurentei, actul propriu-zis de proprietate la care face referire instanţa de fond nu are putere probatorie a dreptului de proprietate, dacă nu este exemplificat printr-un extras de carte funciară. Extrasul de carte funciară este singurul în măsură să dovedească calitatea de proprietar şi existenţa dreptului real în patrimoniu persoanei fizice sau juridice la data emiterii acestuia.
Totodată, mai susţine recurenta că publicitatea imobiliară instituită în România prin Legea nr. 115/1938 şi ulterior prin Legea nr. 7/1996 are la bază un principiu de necontestat, respective principiul forţei probante, potrivit căruia dreptul real imobiliar înscris în cartea funciară este exact şi face dovada de necontestat a dreptului de proprietate asupra imobilului respective.
3.Hotărârea instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
În primul rând, Înalta Curte constatând că, criticile formulate de recurentă se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin întâmpinare. Astfel, faptul că prin cererea de recurs recurenta nu face trimitere expresă la vreunul dintre motivele de recurs reglementate în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate conduce la aplicarea sancţiunii nulităţii recursului declarat câtă vreme din dezvoltarea motivelor de recurs rezultă fără echivoc că recurenta a invocat lipsa de temei legal a hotărârii recurate.
Înalta Curte analizând actele şi lucrările dosarului în raport de cadrul legal aplicabil în cauză constată că nu poate primi criticile formulate de recurenta, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Astfel, prin decizia din 08 ianuarie 2009 emisă de Ministerul pentru Intreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism, Profesii Liberale a fost respinsă contestaţia formulată de recurentă împotriva scrisorii de respingere administrativă a proiectului Linie tehnologică şi pregătire prin imersie a suprafeţelor de aluminiu şi instalaţie de tratare automată a apelor uzate, pe motiv că nu sunt îndeplinite toate criteriile din grila de verificare a conformităţii administrative înscrise în Ghidul solicitantului Sprijin financiar în valoare cuprinsă între 920.001 şi 5.560.000 ROL acordat pentru investiţii în intreprinderile mici şi mijlocii.
În acest sens s-a reţinut că recurentul nu a depus la dosarul de finanţare în fotocopie certificată actele de proprietate/concesiune asupra terenului şi a clădirii la care se face referire în proiectul depus, încălcând, astfel prevederile înscrise în Cap.II.1.1 - Criterii de eligibilitate a solicitantului, pct. 4 - Proprietatea asupra infrastructurii şi terenului coroborate cu prevederile din pct. 9 Cap. III.2.1.- Completarea cererii de finanţare, unde se prevede expres că aplicatul are obligaţia de a depune în fotocopie certificată actele de proprietate sau concesiune asupra infrastructurii şi terenului.
Înalta Curte, constată că atâta vreme cât Ghidul Solicitantului, în baza căruia a fost analizată cererea de finanţare depusă de recurentă, impune existenţa actului de proprietate pentru terenul sau clădirea ce va fi modernizată, în mod corect a apreciat instanţa de fond asupra legalităţii actului administrativ contestat, în condiţiile în care extrasul de carte funciară nu reprezintă un act de proprietate, în sensul legii.
Faptul că recurenta a depus la dosarul de finanţare un extras de carte funciară nu are relevanţă sub aspectul îndeplinirii condiţiei impuse de Ghidul solicitantului, câtă vreme prin dispoziţiile acestuia s-a instituit în sarcina sa obligaţia depunerii actului de proprietate asupra imobilelor şi nu obligaţia efectuării dovezii dreptului de proprietate asupra respectivelor immobile.
Fără a insista asupra naturii juridice a extrasului de carte funciară, care diferă substanţial de natura juridică a unui act de proprietate, Înalta Curte văzând şi dispoziţiile art. 20 alin. (1), art. 22 alin. (1), art. 27 şi art. 43 din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr. 7/1996, urmează a respinge susţinerile recurentului privind îndeplinirea criteriilor din grila de verificare prin efectuarea dovezii dreptului de proprietate asupra celor două imobile în natură teren şi construcţie prin extrasul de carte funciară depus la dosarul cauzei.
Pentru considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
Respinge recursul declarat de reclamanta SC E. SRL, împotriva sentinţei nr. 162/F/2010 din 11 octombrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4781/2011. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4782/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
