ICCJ. Decizia nr. 3139/2011. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3139/2011
Dosar nr.8756/2/2009
Şedinţa publică din 31 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul M.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe obligarea acestuia, prin intermediul Ambasadei României la Chişinău, să primească, într-un termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cererea reclamantului şi actele necesare cu privire la redobândirea cetăţeniei române.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în luna septembrie 2006 s-a prezentat la Secţia Consulară a Ambasadei României de la Chişinău în vederea depunerii cererii şi actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române, însă a fost refuzat cu recomandarea de a depune o cerere de intenţie în vederea programării în scopul depunerii cererii şi actelor, programare ce s-ar putea realiza la un interval de aproximativ 6 luni din momentul depunerii cererii de intenţie.
A mai arătat reclamantul că, deşi s-a conformat şi a depus cererea de intenţie, nu a fost încă programat, astfel că în data de 15 iunie 2009 s-a adresat cu o nouă cerere scrisă, fără însă a primi răspuns.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului acţiunii (soluţionată prin încheierea din 26 februarie 2010), şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în ceea ce priveşte soluţionarea cererii formulate în luna septembrie 2006, faţă de dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii, invocând numărul foarte mare de cereri şi astfel se depăşeşte puterea de lucru a Secţiei Consulare a Ambasadei, invocând şi prevederile Legii nr. 354/2009 şi ale OUG nr. 5/2010.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 1036 din 26 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia prescrierii dreptului la acţiune, a admis acţiunea formulată de reclamant, obligând pârâtul ca într-un termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri să stabilească o zi pentru ca reclamantul să depună cererea şi actele necesare cu privire la redobândirea cetăţeniei române.
3. Considerentele reţinute de prima instanţă în motivarea soluţiei sale
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În privinţa excepţiei prescrierii dreptului la acţiune, prima instanţă a reţinut că cererea reclamantului nu a fost soluţionată până la data introducerii acţiunii. Astfel, reclamantul a formulat o primă cerere în anul 2006, însă, pentru că nu a primit răspuns, a revenit cu o nouă cerere în iunie 2009, caz în care termenul de prescriere a acţiunii se calculează în raport de acest moment (iunie 2009). Perioada scursă de la data exprimării iniţiale de depunere a cererii va fi avută în vedere doar la aprecierea asupra depăşirii termenului rezonabil.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în luna ianuarie 2006 reclamantul s-a adresat Secţiei Consulare a Ambasadei României de la Chişinău cu solicitarea de a-i fi comunicată data la care va putea depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de documentaţia prevăzută de Legea nr. 21/1996, însă a fost refuzat, astfel încât în data de 15 iunie 2009 s-a adresat cu o nouă cerere scrisă, fără însă a primi vreun răspuns.
Aşa fiind, prima instanţă a reţinut că termenul de mai mult de 6 luni, cât a trecut de la formularea cererii (septembrie 2006), împrejurare necontestată de pârâtă, poate fi considerat un termen nerezonabil de soluţionare a cererii reclamantului de redobândire a cetăţeniei, în accepţiunea art. 10 din Convenţia Europeană asupra cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit căreia „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
Or, această obligaţie de soluţionare a cererilor în termen rezonabil subsumează toate etapele eventuale ale unei proceduri, inclusiv cele premergătoare depunerii efective a cererii, cât timp această din urmă e condiţionată de anumite proceduri şi termene.
Totodată, prima instanţă a avut în vedere şi prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar cât priveşte invocarea dispoziţiilor Legii nr. 354/2009 şi OUG nr. 5/2010 a apreciat că nu sunt relevante în cauză, faţă de principiul tempus regit actum şi întrucât prin noile modificări şi completări nu se înlătură competenţa pârâtului de primire a cererilor de natura celei adresate de reclamant.
4. Recursul declarat în cauză
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motivul prevăzut de art. 304 punctul 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, următoarele:
Potrivit jurisprudenţei europene, un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt şi în cauză există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantului nu i s-a stabilit încă o dată pentru a depune cererea de redobândire a cetăţeniei.
Prima instanţă nu a avut în vedere starea obiectivă de fapt invocată de autoritatea pârâtă, deşi aceasta a determinat, într-o legătură cauzală directă, situaţia specifică a derulării procedurii consulare.
Totodată, recurentul-pârât a arătat că stadiul procesării cererilor de redobândire a ajuns la un nivel satisfăcător şi a afirmat că, în lipsa unei culpe administrative, neexistând temei legal concret în stabilirea termenelor de primire a cererilor de redobândire a cetăţeniei, nu putea fi obligat în baza legii contenciosului administrativ la schimbarea ordinii cronologice stabilite şi la primirea cererii reclamanţilor în detrimentul persoanelor care au depus cereri anterior acestora, puterea judecătorească nu putea să se substituie puterii executive în a edicta termenele de primire ale cererilor de redobândire a cetăţeniei.
Chiar în eventualitatea în care s-ar considera că cererea de programare a datei pentru prezentarea la sediul oficiului consular în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei nu a fost soluţionată într-un termen rezonabil, trebuia analizat pe fond dacă se întrunesc, în cauză, condiţiile de existenţă ale unui refuz nejustificat.
Recurentul-pârât a menţionat că termenul rezonabil de rezolvare a cererii, invocat de reclamant, nu se regăseşte în legislaţia română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate.
Ordinea internă stabilită de autoritate nu încorporează un refuz de soluţionare a cererii de depunere a dosarului, ci arată condiţiile concrete în care acesta urmează să fie procesat, fără ca autoritatea publică solicitată să se derobeze de la îndeplinirea obligaţiei prevăzute de Legea nr. 21/1991.
Termenul rezonabil de procesare a cererilor se stabileşte în funcţie de toate circumstanţele relevante.
În legătură cu eforturile autorităţii pârâte în găsirea unor soluţii pentru rezolvarea situaţiei generate de primirea cererilor de redobândire a cetăţeniei, recurentul-pârât a menţionat că a intrat în vigoare Legea nr. 354/2009 pentru aprobarea O.U.G nr. 36/2009 ce modifică şi completează Legea nr. 21/1991, iar potrivit acestui act, cererea şi documentele vizând recunoaşterea cetăţeniei vor putea fi înregistrate şi la birourile teritoriale aflate în organizarea Comisiei pentru cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, astfel că nu se poate reţine lipsa de diligenţă a Statului Român în deblocarea situaţiei.
În acelaşi context, recurentul a invocat şi OUG nr. 5/2010 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie cu competenţe în materia care interesează în speţă, arătând că birourile teritoriale ale acestei autorităţi sunt operaţionale începând cu data de 8 februarie 2010.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte constată că reclamantul s-a adresat în luna iunie 2009 Secţiei Consulare a Ambasadei României de la Chişinău cu solicitarea de a-i fi comunicată data la care va putea depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de documentaţia prevăzută de Legea nr. 21/1996, şi întrucât nu a primit răspuns, la data de 16 septembrie 2009 a introdus cererea de chemare în judecată.
Cât priveşte susţinerea reclamantului, în sensul că în luna septembrie 2006 s-a adresat cu aceeaşi solicitare însă nu a primit răspuns, constată că nu s-a făcut dovada înregistrării acestei cereri.
Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetăţeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată Comisiei pentru cetăţenie.
Din analizarea textului legal menţionat, rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
Aşa fiind, erau incidente prevederile art. 10 din Convenţia Europeană pentru Cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
Doctrina europeană a arătat că noţiunea de „termen rezonabil" este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În speţă, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii (iunie 2009) şi data înregistrării acţiunii (16 septembrie 2009) nu poate reprezenta o încălcare a garanţiei instituită de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului sunt întemeiate, prima instanţă pronunţând o hotărâre nelegală şi netemeinică.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinţei nr. 1036 din 26 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul M.S., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2011.
Procesat de GGC - NN
| ← ICCJ. Decizia nr. 3136/2011. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 3140/2011. Contencios. Litigii Curtea de... → |
|---|
