ICCJ. Decizia nr. 3474/2011. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3474/2011
Dosar nr. 1153/46/2010
Şedinţa publică din 15 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, anularea Deciziei nr. 871 din 17 august .2010, emisă de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului prin care a fost sancţionată cu amendă contravenţională, în sumă de 10.000 lei.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că sancţiunea aplicată încalcă prevederile art. 74 alin. (3) şi art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, deoarece caracterul contravenţional al faptei a fost înlăturat de un caz fortuit, deoarece retransmiterea programelor s-a datorat deficienţelor la receptoarele sale, fără a se urmări obţinerea de beneficii sau avantaje.
A mai invocat şi nerespectarea prevederilor art. 90 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 504/2002, prin aceea că, nu sunt arătate toate împrejurările ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea pagubelor pricinuite.
A mai apreciat ca fiind foarte mare amenda, în raport de gravitatea faptei, prin raportare la numărul de locuitori ai localităţii care au beneficiat de servicii, neţinându-se cont nici de faptul că, nu a mai fost sancţionată.
A mai subliniat reclamanta că, i s-a mai aplicat o sancţionare contravenţională, care a fost contestată şi care nu este soluţionată în mod irevocabil, până în prezent.
Decizia a mai fost criticată şi pentru faptul că, nu cuprinde termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care trebuie depusă plângerea, apreciind că, actul este lovit de nulitate.
Prin sentinţa nr. 224/F-CONT din 13 octombrie 2010 Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia formulată de contestatoarea SC E.J. SRL.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că motivele invocate de reclamantă, nu pot conduce la anularea actului.
In speţă, reclamanta nu a luat toate măsurile posibile pentru a remedia şi a înlătura eventualele defecte, iar după cum susţine şi intimatul, nici măcar nu a notificat organele competente. Cu privire la soluţia tehnică, reclamanta nu a dovedit cele susţinute, adică defectarea concomitentă a receptoarelor pentru cele 28 de programe. Avea posibilitatea să demonstreze aceste susţineri prin efectuarea unei expertize tehnice, însă nu s-a prezentat în instanţă, pentru a-şi administra probe.
A mai reţinut Curtea referitor la cuantumul amenzii că este cel minim prevăzut de lege, iar o altă sancţiune nu ar justifica gravitatea faptei, câtă vreme nu este la prima abatere de acest gen.
In privinţa motivelor de nulitate invocate, s-a precizat că, nu se aplică dispoziţiile OG nr. 2/2001, ci Legea nr. 504/2002, cât şi Legea nr. 554/2004, deoarece actul supus anulării este act administrativ, iar potrivit acestor reglementări legale, neincluderea menţiunilor cu privire la termenul de formulare a plângerii şi autoritatea la care se va depune, nu se sancţionează cu nulitatea actului.
2. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta.
Prin cererea de recurs se aduc, în esenţă, următoarele critici sentinţei recurate:
- în primul rând, recurenta a apreciat că neindicarea, în conţinutul deciziei de sancţionare a termenului de exercitare a căii de atac şi a organului la care se depune plângerea ar atrage nulitatea absolută a deciziei atacate şi că instanţa de fond, în mod greşit a reţinut că motivul de nulitate prevăzut la art. 16 alin. (1) din OG nr. 2/2001, nu este aplicabil, întrucât aceste dispoziţii legale nu-şi găsesc aplicarea.
- în al doilea rând, se arată că în mod greşit s-a apreciat că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 74 alin. (3) şi ale art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului, întrucât caracterul contravenţional al faptei este înlăturat de intervenţia unui caz fortuit.
- în al treilea rând, se menţionează că Decizia nr. 871 din 17 august 2010 a fost întocmită cu nerespectarea prevederilor art. 90 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 504/2002.
3. Soluţia instanţei de recurs.
Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Prin Decizia nr. 871 din 17 august 2010 recurenta a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru încălcarea dispoziţiilor art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
În sarcina recurentei s-a reţinut faptul că la controlul efectuat de inspectorul CNA la data de 3 august 2010, în reţeaua de comunicaţii electronice din loc. Merghindeal, jud. Sibiu, aceasta retransmitea în plus 28 de servicii de programare fără a fi înscrise în oferta de servicii şi fără a solicita acordul Consiliului cu privire la modificarea structurii acesteia, iar 16 programe, deşi înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise.
În baza aceluiaşi raport întocmit de inspectorul CNA, s-a constatat că în aceeaşi localitate, recurenta nu retransmitea programele Societăţii Române de Televiziune, respectiv TVR Cultural, TVR 3, şi TVR Info, precum şi programul TV 5 a cărui obligativitate de retransmitere este stabilită prin acord internaţional, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului.
Anterior aplicării deciziei de sancţionare contestate, recurenta a fost sancţionată cu somaţie publică, prin Decizia nr. 874 din 6 octombrie 2009 şi cu amendă în cuantum de 10.000 lei, prin Decizia nr. 177 din 19 ianuarie 2010, întrucât în Loc. Merghindeal, Jud. Sibiu a retransmis, în plus servicii de programare, fără a fi înscrise în oferta de servicii şi fără a solicita acordul Consiliului cu privire la modificarea structurii acesteia, iar alte programe deşi înscrise în oferta aprobată de Consiliu nu erau retransmise.
Având în vedere aceste aspecte, Consiliul a decis sancţionarea recurentei cu amendă în cuantum de 10.000 lei.
Împotriva deciziei de sancţionare, recurenta a formulat contestaţie, ce a constituit obiectul dosarului civil nr. 1153/46/2010, soluţionat la fond de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, care prin sentinţa recurată, a respins acţiunea formulată de recurentă, ca fiind neîntemeiată şi a menţinut Decizia atacată ca fiind temeinică şi legală.
Prima critică formulată de recurenta-reclamantă este nefondată.
Dispoziţiile legale incidente cauzei deduse judecăţii sunt cele ale Legii speciale, a audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, care se aplică cu prioritate, fiind incident principiul de drept specialia generalibus derogant.
Este adevărat că nu este menţionat în cuprinsul deciziei contestate termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea, ca elemente ce ţin de motivarea actului administrativ, însă acest fapt nu atrage nulitatea Deciziei nr. 871/2010.
Recurenta-reclamantă şi-a exercitat dreptul de acces la justiţie fără nicio restricţie sau decădere, astfel că nu a existat în cauză o vătămare a acesteia din această perspectivă. Prin urmare, argumentele în susţinerea primei critici nu pot fi reţinute ca fiind fondate.
Cea de-a doua critică formulată este, de asemenea, nefondată.
Invocarea de către recurentă, ca motiv de recurs, a existentei cazului fortuit de înlăturare a caracterului contravenţional al faptei, ca şi cauză de exonerare, cu motivarea că nu s-a urmărit producerea unor beneficii, avantaje financiare şi că nu a efectuat voluntar retransmisia programelor, fapt ce de justifică prin deficienţele ce au intervenit la receptoarele de programe, nu poate fi primit în considerarea următoarelor argumente.
In motivele de recurs, se recunoaşte de către recurentă că a retransmis programe ce nu erau prevăzute în oferta de programare, dar că retransmiterea acestora s-ar fi datorat unor deficienţe ale receptoarelor care captează programele radiodifuzorilor, invocând în acest sens intervenţia cazului fortuit.
Or, având în vedere definiţia dată de legiuitor cazului fortuit, se apreciază că nu sunt întrunite condiţiile exonerării de răspundere a recurentei.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 lit. g) din Decizia nr. 12/2003, cu modificările ulterioare, în vederea eliberării avizului de retransmisie, solicitantul va depune la sediul CNA un dosar ce va conţine, printre alte documente, structura ofertei de servicii de programe retransmise (grila de programe).
Cele 28 de programe pe care recurenta le retransmitea în plus la data controlului, nu erau înscrise în oferta de servicii de programe, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 4 din Decizia nr. 12/2003 privind eliberarea avizului de retransmisie şi nefiind înscrise în ofertă, aceasta nu avea dreptul să le retransmită în reţeaua de comunicaţii electronice din loc. Merghindeal, întrucât nu avea acordul CNA, potrivit art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului.
Susţinerea recurentei potrivit căreia din cauza deficienţelor receptoarelor de programe ar fi intervenit cazul fortuit, ceea ce a determinat ca unele programe să nu fie recepţionate de abonaţi, iar altele neaprobate de CNA să fie recepţionate de către aceştia, nu poate fi primită.
Şi în ipoteza în care s-ar admite motivarea recurentei, aceasta nu avea dreptul să retransmită alte programe decât cele înscrise în oferta de programe aprobată de CNA la data de 6 octombrie 2009 (Anexa nr. 1).
Prin urmare, în mod corect a fost emisă Decizia nr. 871/2010 a cărei legalitate a fost confirmată de instanţa de fond.
Referitor la cea de-a treia critică formulată, instanţa de recurs reţine că şi aceasta este nefondată, întrucât au fost respectate prevederile art. 90 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 504/2002.
Toate argumentele expuse de recurentă în susţinerea acestei critici nu pot fi reţinute. Nu prezintă relevanţă numărul abonaţilor, mărimea comunei şi nici celelalte împrejurări înfăţişate de recurenta-reclamantă pentru exonerarea de amendă aplicată, cât timp recurenta-reclamantă a manifestat perseverenţă în săvârşirea contravenţiilor în domeniul audiovizualului, fiind şi anterior sancţionată.
In mod corect instanţa de fond a apreciat că individualizarea sancţiunii s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 menţionată, potrivit cărora „individualizarea sancţiunii în cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute în prezenta lege se face ţinându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum şi de sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mul 1 an".
Faţă de toate considerentele expuse, instanţa de recurs apreciază că sentinţa recurată este temeinică şi legală.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC E.J. SRL împotriva sentinţei nr. 224/F-CONT din 13 octombrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3473/2011. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3475/2011. Contencios. Anulare act... → |
|---|
