ICCJ. Decizia nr. 3664/2011. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC V. SA Constanța a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția generală de soluționare a contestațiilor și A.N.A.F. - Administrația Finanțelor Publice Constanța - Activitatea de inspecție fiscală, anularea actelor administrative fiscale reprezentate de decizia de impunere nr. 322/2009 emisă de A.N.A.F. - Administrația Finanțelor Publice și de decizia nr. 12/2010 emisă de A.N.A.F.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia nr. 322 din 23 aprilie 2009 s-au stabilit suplimentar obligații de plată în sumă de 3.164.151 lei, constând în TVA debit suplimentar în sumă de 150.728 lei; impozit pe profit - debit suplimentar în sumă de 1.586.261 lei și - majorări de întârziere în sumă de 1.427.162 lei.
De asemenea, a arătat că împotriva acestei decizii de impunere a formulat contestație, înregistrată la M.E.F. - D.G.F.P. S.A.F. - Activitatea de control fiscal sub nr. 2126 din 20 mai 2009, iar prin decizia nr. 12 din 13 ianuarie 2010 emisă de M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.S.C. București, s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 322 din 23 aprilie 2009, până la soluționarea laturii penale.
Prin sentința nr. 336/ CA din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC V. SA Constanța, prin administrator judiciar D. & C. SPRL, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Constanța - Activitatea de Inspecție Fiscală, Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția generală de soluționare a contestațiilor, ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
La solicitarea Gărzii Financiare, secția județeană Constanța și a Administrației Finanțelor Publice Constanța - Serviciul colectare și executare silită persoane juridice, s-a efectuat inspecția fiscală la societatea reclamantă, finalizată prin raportul de inspecție nr. 901424 din 27 aprilie 2009, ce a stat la baza emiterii deciziei de impunere nr. 322 din 23 aprilie 2009, perioada verificată fiind 01 iulie 2005 - 31 decembrie 2008.
Cu ocazia controlului, organele de inspecție fiscală au constatat faptul că reclamanta, în calitate de vânzător, a încheiat cu SC Z.M.G. SRL, în calitate de cumpărător, contractul de vânzare cumpărare nr. 1300 din 18 august 2006 al cărui obiect îl constituie transmiterea dreptului de proprietate al blocurilor, că vânzarea acestor imobile s-a efectuat sub prețul de piață, astfel că au procedat la estimarea bazei de impozitare, conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța, prin adresa nr. 638 din 05 octombrie 2005, a înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța o sesizare penală, apreciind că faptele constatate cu ocazia efectuării inspecției fiscale întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală.
Prima instanță a reținut că între stabilirea obligațiilor bugetare reprezentând impozitul pe profit aferent vânzării de imobile reflectat în decizia de impunere nr. 322 din 23 aprilie 2009 și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite de reprezentanții societății aflați în cercetare penală există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea administrativă a cauzei.
Așa fiind, prima instanță a constatat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, republicată, care reglementează că organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă.
împotriva sentinței civile nr. 336/ CA din data de 11 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta SC V. SA Constanța, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ, cu consecința anulării deciziei de impunere nr. 322 din 23 aprilie 2009 privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală constând în: bază impozabilă stabilită suplimentar - 9.297.923 lei; impozit pe profit stabilit suplimentar - 1.487.667 lei; - majorări debit impozit pe profit - 1,275.248 lei, și a anulării deciziei nr. 12/13 ianuarie 2010 privind suspendarea soluționării contestației formulate de societatea reclamantă înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Constanța la data de 20 mai 2009 sub nr. 2126.
Recurenta a învederat, prin motivele cererii de recurs, că hotărârea atacată este nelegală, fiind supusă modificării în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Cu referire la măsura luată prin decizia nr. 12 din 13 ianuarie 2010 de către organul de soluționare privind suspendarea soluționării contestației formulată de reclamantă pentru suma totală de 2.643.504 lei, recurenta a relevat că: - raportul de inspecție fiscală nr. 901424 din 27 aprilie 2009 nu cuprinde mențiuni cu privire la încadrarea unor fapte ale societății care ar întruni elementele constitutive ale vreunei infracțiuni prevăzute de C. pen.; organul de soluționare a contestației administrative a pus în discuție faptul că membrii conducerii societății recurente se află sub urmărire penală, dar în schimb același organ, cu rea-credință, a omis împrejurarea că prin rezoluția din data de 1 ianuarie 2009 a fost admisă plângerea penală formulată de reclamantă împotriva șefului administrației fiscale C.S., sub aspectul comiterii infracțiunii de abuz și înșelăciune sub forma autoratului și complicității împreună cu G.R., reprezentantul SC S.S. SRL Constanța și A.M., director general al CNM P. SA Constanța.
în cauză a depus întâmpinare intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esență, că sentința recurată este legală și temeinică.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Instanța de fond a reținut în mod întemeiat, prin considerentele și dispozitivul hotărârii pronunțate în litigiu, că este legală și temeinică decizia nr. 12 din data de 13 ianuarie 2010 privind soluționarea contestației depuse de SC V. SA Constanța emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția generală de soluționare a contestațiilor, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației introduse de recurentă pentru suma totală de 2.643.504 lei reprezentând: 1.377.622 lei impozit pe profit stabilit suplimentar de plată și suma de 1.265.882 lei majorări de întârziere aferente impozitului pe profit stabilit suplimentar de plată, urmând ca procedura administrativă să fie reluată la încetarea definitivă a motivului care a determinat suspendarea, în condițiile legii. Or, rezultă în mod evident, din probatoriul administrat în cauză, că între stabilirea obligațiilor bugetare reprezentând impozitul pe profit aferent vânzării de imobile reflectat în decizia de impunere nr. 322 din 23 aprilie 2009 și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite de reprezentanții societății aflați în cercetare penală există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea administrativă a cauzei.
într-adevăr, potrivit prevederilor art. 214 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicat, cu modificările și completările ulterioare, "(1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă; b) soluționarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți. (2) Organul de soluționare competent poate suspenda procedura, la cerere, dacă sunt motive întemeiate. La aprobarea suspendării, organul de soluționare competent va stabili și termenul până la care se suspendă procedura. Suspendarea poate fi solicitată o singură dată. (3) Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluționare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat sau nu. (4) Hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluționarea contestației, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă".
în aceste condiții, cum măsura suspendării soluționării căii administrative de atac formulate de reclamantă, luată de organul de soluționare a contestației prin decizia nr. 12 din 13 ianuarie 2010, a fost justificată, și cum nu a putut fi examinată legalitatea și temeinicia deciziei de impunere nr. 322 din data de 23 aprilie emisă de Administrația Finanțelor Publice a municipiului Constanța - Serviciul de Inspecție Fiscală Persoane Juridice înainte de finalizarea procedurii administrative prevăzute de Titlul IX al O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., s-a reținut că sunt neîntemeiate motivele de recurs invocate și că este legală și temeinică hotărârea pronunțată în cauză de către prima instanță. în consecință, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de SC V. SA Constanța, prin administrator judiciar, împotriva sentinței civile nr. 336/ CA din data de 11 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3665/2011. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3662/2011. Contencios → |
|---|
